Scandal in ultima runda la Quebec Open

A fost “trantit” meciul decisiv?

Sau reactia publicului a fost exagerata?
 


 

În runda finala a recent terminatului Quebec Open (COQ) MM Vladimir Georgiev şi Sergey Kasparov trebuiau să joace împreună. Georgiev avea o jumătate de punct mai mult decât adversarul său. În joc era primul premiu, in valoare de 5.000 de dolari.

În timpul jocului a fost observat faptul că, pentru o perioadă de timp între 5 şi 10 minute ambii jucători au fost absenti simultan de la masa de joc. Deşi nimeni nu i-a văzut pe cei doi jucători împreună în timpul acestei perioade de timp, imediat după aceea au apărut suspiciuni că jocul a fost aranjat, atunci când Kasparov a făcut un sacrificiu de calitate absurd şi mai curand teatral la mutarea a 18-a (vezi diagrama).

Kasparov, S – Gheorghiev, V

Quebec Open 25 / 7 / 2009

1. e4 e5 2. Nf3 Nc6 3. Bb5 a6 4. Bxc6 dxc6 5. O-O Qf6 6. d4 exd4 7. Bg5 Qd6 8. Nxd4 Bd7 9. Nc3 Ne7 10. Qd2 c5 11. Nb3 Qxd2 12. Bxd2 b6 13. a4 O-O-O 14.Be3 a5 15. Rfd1 Re8 16. Bf4 Rg8 17 Bg3 g5

Poziţia controversată

18. Rxd7?!?! Kxd7 19. Nb5 Nc8 20. Nxc7 Rxe4 21. f3 Re2 22. Rd1 Bd6 23. Nd5 Kc6 24. Nxb6 Bxg3 25. Nxc8 Rxc8 26. Nxa5 Kc7 27. hxg3 Rxc2 28. b3 Re8 29. Kh2 Ree2 30. Rg1 Re3 31. Kh3 f5 32. g4 f4 33. Rd1 Ree2 34. Rg1 Re6 [0:1]

Aici puteti vedea partida


In urma acestei victorii, MM bulgar a câstigat turneul şi premiul de 5.000 de dolari.

Cu toate acestea, scandalul a luat naştere cand organizatorii au decis să oprească cecul câştigătorului până la terminarea investigatiei care trebuia să lămurească circumstanţele exacte ale dispariţiei jucătorilor în timpul partidei.

Pe site-ul FQE (http://www.fqechecs.qc.ca/) următoarea decizie a fost publicată astăzi (n.t. 11.08.2009):

 

Cazul S. KASPAROV-GEORGIEV

În timpul ultimei runde a Campionatelor Open din Quebec, din 2009, una dintre cele mai importante partide a stârnit multe suspiciuni. Partida jucata între Sergey Kasparov şi Vladimir Georgiev a decis primul loc şi, în consecinţă, primul premiu de 5000 dolari.

Unii jucatori au susţinut că partida a fost “aranjata”, argumentând că albul a pierdut de bună voie, cu toate că nicio plângere nu a fost depusă in mod formal. Organizatorul a retinut totusi cecul câştigătorului (post-datat) pe timpul desfasurarii unei investigaţii interne.

Jucatorii din centrul disputei s-au intalnit cu alti jucatori, precum Bator Sambuev, un “actor” aproape de evenimente. De asemenea, alţi martori.

Dovada unei inselaciuni este dificil de probat, dar suspiciunile rămân destul de puternice, din cauza faptelor urmatoare:

1) Cei doi jucători au fost absenti de la tabla simultan intre 5 si 10 minute, în funcţie de diferitii martori;

2) Niciun martor care s-a prezentat nu i-a văzut pe doi jucători discutand împreună;

3) Partida este putin cam ciudata plecand de la momentul mutarii Txd7? inclusiv (dar nu complet rupta de la realitate. Acest tip de eroare s-a mai intalnit chiar în acelaşi turneu).

După consultarea regulamentelor, se pare că arbitrilor le revine ultimul cuvânt cu privire la atribuirea premiului (pentru a evita orice aparenta de conflict).

Doi dintre arbitri au fost în favoarea unei sanctiuni, dar arbitrul şef, care are ultimul cuvânt, a decis ca dovezile au fost insuficiente pentru a face acest lucru.

Cei doi jucători ar putea sa nu mai fi reinvitati la COQ. Litigiul va fi, de asemenea, menţionat în raportul turneului pentru FIDE.
Federatia de sah din Québéc 11-08-2009”

Doi dintre cei trei arbitri implicaţi în anchetă au fost de părere că situaţia merita o sancţiune, dar arbitrul şef (care are ultimul cuvânt) a crezut că nu exista suficiente probe pentru a o impune.

Ca rezultat, lui Georgiev i s-a acordat premiul. Dar FQE a decis ca incidentul a fost suficient de serios pentru a fi menţionat în raportul oficial al turneul trimis catre FIDE.

Curios, pe site-ul bulgar http://dejanbojkov.blogspot.com/ a aparut un scurt raport cu privire la Quebec Open, dar nu se menţionează nimic legat de acest incident! De fapt, Vladimir Georgiev chiar analizează victoria din ultima sa runda asupra lui Kasparov în întregime.

Comentand mutarea a 18-a a lui Kasparov (vezi diagrama de mai sus), Georgiev scrie:

”Prima mea reacţie după această mutare a fost de şoc, pentru că n-o văzusem. Eram pregătit mental pentru o luptă lungă, cu mici, dar durabile avantaje, si fără riscuri. Acum am avut nevoie de câteva minute să mă calmez. Presupun că adversarul meu nu a fost mulţumit de cursul jocului şi a decis să-l schimbe rapid. Aceasta ar fi putut fi o decizie bună d.p.d.v. practic. [Eu m-am asteptat la mutarea 18.Nb5 si cred că, obiectiv, aceasta este cea mai buna mutare pentru alb, dar, după: 18 … Bxb5 19.axb5 f5 (19 .. h5!?) 20.exf5 Nxf5 cu ideea h7-h5 — h4 negrul stă mai bine.]”

La sfârşitul comentariului Georgiev concluzionează:

”Cu această victorie, mi-am asigurat primul loc, cel puţin la egalitate. Mai târziu, după ce toate jocurile s-au terminat, am fost plăcut surprins să aflu că, de fapt, acest efort final a fost suficient ca să ocup singur locul întâi.”

 Articol tradus de pe site-ul kevinspraggett.blogspot.com

1 Comentariu

  • ion capata

    imi pare rau ptr sergei kasparov caci am jucat de multe ori cu el in turnee din italia. azi am cistigat turneul semilampo de la castione della presolana provincia di bergamo.
    vreau sa salut toti prietenii mei sahisti din bucuresti si din tara.
    in sfirsit cineva in romania ca ceausescu care tine la curent lumea sahista din romania cu stiri. bravo .

    august 16, 2009 - 12:14 am Raspunde

Dă-i un răspuns lui ion capata Anulează răspunsul

Adresa dvs de email nu va fi publicata.