Zi: 28 iulie 2009

O altă Humpy Koneru în devenire?



Realizările ei îi contrazic vârsta. La 15 ani, Padmini Rout are în vitrină un titlu mondial, cinci asiatice şi patru titluri naţionale. Şahul, în care ea a cules toţi aceşti lauri, tinde să fie subestimat ca un sport ne-olimpic, care necesită foarte puţin (sau chiar deloc) efort fizic. Dar este un fapt că realizările lui Padmini au făcut ca, într-un stat cu o populaţie de circa 40 de milioane, jocul cu 64-pătrate să aibă aceeaşi popularitate pe care o au sporturi, cum ar fi crichetul, atletismul şi fotbalul.

Padmini Rout joaca aici cu Harika Dronavalli, cea pe ale carei urme calca micuta indianca

Citeste Articolul
  • 6
  • 674
  • 0

Capcane in deschidere (93)



Am deschis o noua serie de articole dedicata “capcanelor” si/sau greselilor care pot avea repercusiuni imediate la inceputul partidei. Ne-am gandit ca un astfel de subiect ar fi interesant pentru toti cei care vor sa evite pierderea meciurilor chiar la startul lor.

Credem ca e mai bine ca acestea sa va fie prezentate ca diagrame in momentele “cheie” ale combinatiilor, dupa cateva zile urmand ca postul sa fie actualizat cu partida intregrala, cu eventualele comentarii aferente (asta daca nu cumva da cineva solutia inainte, cum s-a intamplat cam de fiecare data pana acum).

Four Knights Game: Spanish. Classical Variation (C48)

1.e4 e5 2.Nf3 Nf6 3.Nc3 Nc6 4.Bb5 Bc5 5.0-0 d6 6.d4 exe4 7.Nxd4 Bd7 8.Be3 Ng4 9.Nxc6 Qh4 10.Bf4

Citeste Articolul
  • 3
  • 426
  • 5