Ivanchuk despre… Ivanchuk

Unul dintre evenimentele secundare ale turneului de sah rapid de la Leon a fost o interesanta “conferinta” a lui Vassily Ivanchuk. A fost mai mult ca o conversaţie plăcută între ucrainean şi Miguel Illescas & Leontxo Garcia, despre viaţa şi cariera lui Ivanchuk. Câteva citate şi anecdote.

Sâmbătă, 6 iunie 2009, la prânz, la Institutul de Cultura León, la numai o strada distanţa de Hotelul Conde Luna unde erau cazaţi toţi participanţii, organizatorii si jurnalistii prezenti la Turneul de la León, MM Miguel Illescas, MM Vassily Ivanchuk şi Leontxo Garcia au luat loc în spatele unei mese, in fata unui public de aproximativ treizeci de persoane. El a vorbit despre viaţa şi cariera sa in singurul mod posibil pentru el: sincer, natural şi vesel.

Leontxo Garcia a deschis şedinţa de declarând folosim prea des cuvantul “geniu”, pentru că puţini oameni merită cu adevărat să fie descrisi aşa, dar că Vassily Ivanchuk este unul dintre ei. Ucrainianul a fost prea modest ca să reacţioneze, şi a început prin a spune că a învăţat să joace şah la vârsta de şase ani. “Tatăl meu nu este jucător de şah, el ştie doar regulile, aşa că a trebuit să găsesc alte modalităţi sa aflu mai multe despre acesta. Mama mea, care a fost profesor de şcoală, a avut acces la biblioteca şcolii şi în acest fel am primit prima mea carte de şah, de Averbakh. ”

În 1989, când Ivanchuk a câştigat turneul de la Linares pentru prima data (a repetat performata în anii 1991 şi 1995), Garcia l-a întrebat ce a simţit, când a sosit pentru prima dată în micul oraş spaniol.

Ivanchuk: “Îmi amintesc bine. În prima runda am jucat cu Kortchnoi. Cu toate acestea, Viktor s-a retras din turneu înainte sa joace vreo partida, pentru că atunci când a intrat în hotelul Anibal, l-a văzut, spre oroarea lui, pe Victor Baturinsky în hol. [Baturinsky era şeful delegatiei lui Karpov în anii şaptezeci, dar si, de asemenea, un procuror în forţele poliţiei secrete a lui Stalin’s – PD.] Şi aşa mi-am început turneul cu o zi libera în plus, pe care am considerat a fi un cadou, pentru ca am avut mai mult timp pentru a ma acomoda. În acea noapte, Karpov mi-a spus: “Deci, Vassily, nu e rău, esti pe primul loc turneului, deja după prima rundă!” Si-atunci am câştigat turneul “.

Illescas: “Tu iubeşti şahul, după cum ştim cu toţii. Există vreo zi în viaţa ta fără şah? Cât de mult poţi să stai fără să te gândeşti la şah? O oră? “

Ivanchuk, zâmbind: “E greu de spus. Dar sunt şi zile fără şah. Aş spune că trei zile fără şah este posibil, dar asta este maximul. ”

 

 

Illescas: “Am jucat de multe ori şi ştiu că o caracteristică de-a ta este că de multe ori uiti în tavan, sau la pereţi, atunci când eşti la mutare. Se pare că esti uneori distras de tabla de joc însăşi, şi preferi să calculezi ca într-un joc “orb”. Cum aşa?

Ivanchuk: “Da, e adevărat, uneori este mai bine să nu folosesc tabla, în special în variaţiile lungi, unde ajungi să calculezi poziţii în care piesele sunt aranjate foarte diferit faţă de început. Aceasta îşi are originea într-o partidă, jucată atunci când eram foarte tânăr, era într-un meci între Ucraina şi Azerbaidjan. Eram într-o poziţie dificilă, iar adversarul meu a repetat mutarea. M-am întrebat dacă dorea o remiză, şi am repetat şi eu mutarea, de asemenea. Apoi, el a mai repetat încă o mutareea, şi a oferit remiza. Dar m-am uitat la celelalte mese, la poziţiile noastre pe tabla, si erau opt, şi obiectiv vorbind, pronosticul era ca ar fi trebuit sa pierdem cu 6-2, asa ca mi-am dat seama că remiza nu ar fi fost de prea mare ajutor. Nu eram în criza de timp, aşa că am început să gândesc, şi gândurile mele rataceau departe la alte lucruri, nelegate de şah. După aproximativ douăzeci de minute adversarul mi-a oferit remiza, care m-a trezit brusc din visele mele. M-am uitat la poziţie, care mi se parea complet nouă, şi imediat am văzut o frumoasă combinaţie. Regina albului era pe f3, un pion alb pe d5 şi un nebun negru pe b7, şi implica mutarea d5-d6. Singura problemă era că trebuia să mai repetăm o dată mutările atât eu, cât şi adversarul meu, înainte de a fi posibilă această combinaţie. Aşa că am repetat mutarea, şi adversarul meu, care, obiectiv, avea avantaj în această poziţie, a repetat şi el, fără să se gândească, după care mi-am putut juca combinaţia. ”

Articol de Peter Doggers, publicat pe Chessvibes