Politică, şah şi paranormal în Caucaz

Scris in ziarul Adevarul de Iamandi Ionut, prietenul blogului nostru detinatorul blogului www.cvintica.ro

Destrămarea fostei Uniuni Sovietice a schimbat multe în zona Caucazului, dar nu şi felul în care se face politică şi se joacă şah. Azerbaidjanul şi Calmâchia sunt exemple ilustrative. O logică orientală secretă, greu de explicat, unifică ţări şi noţiuni, precum Azerbaidjanul, Calmâchia, şahul şi comunismul.

Putin_Calmachia

Vladimir Putin pare să se fi simţit bine în „câmpul extrasenzorial” din Calmâchia, cu care se laudă preşedintele Kirsan Ilyumzhinov (dreapta)

Preşedintele Azerbaidjanului poate rămâne pe viaţă la conducerea ţării

Azerbaidjanul este ţara ex-sovietică unde pentru prima oară comuniştii şi-au făcut dinastie. Fostul nomenclaturist Gaidar Aliev, şef KGB în ţară pe vremea comuniştilor, apoi şef al statului desprins din URSS, i-a înmânat puterea fiului său Ilham într-un ceremonial de tip oriental.

„În onoarea tatălui” – mort între timp – fiul a organizat un meci de şah Azerbaidjan – Restul Lumii, în care jucătorii azeri au fost puşi să-i înfrunte, printre alţii, pe campionul mondial Viswanathan Anand (India) şi pe fostul campion mondial Vladimir Kramnik (Rusia).

Meciul încheiat aseară s-a chemat, cum altfel, “Cupa Preşedintelui” şi din păcate pentru tentativa de lovitură de imagine a preşedintelui Aliev, şahiştii azeri au fost învinşi fără drept de apel.

„Preşedintele” tuturor şahiştilor

Situată puţin mai la nord de Azerbaidjan, Calmâchia e o republică de budişti tibetani din Federaţia Rusă cu un preşedinte care ar fi pretins, în 1997, că, într-o călătorie spre Moscova, a fost răpit de extratereştri. Tot el ar fi mărturisit că, în perioadele electorale, creează un “câmp extrasenzorial de protecţie în jurul Calmâchiei”, mai ales pentru a-şi feri cetăţenii, în drumul lor spre urne, de influenţele exterioare nefaste.

Kirsan Ilyumzhinov, căci despre el este vorba, a instaurat un regim prezidenţial de mână forte din 1993, de când a preluat puterea.

La polul inofensiv al deciziilor sale este impunerea după model sovietic a studiului obligatoriu al şahului în şcoli. Asta pentru că, din 1995, Ilyumzhinov este şi preşedintele Federaţiei Internaţionale de Şah.

De atunci, Calmâchia a devenit un fel de Mecca a şahului mondial, aici organizându-se de exemplu meciul din 2006 pentru titlul mondial.

Excepţia care confirmă regula

Şahul şi politica au fost două activităţi pe care şi fostul campion mondial Garry Kasparov a încercat să le combine. Născut în Azerbaidjan, Kasparov a fost membru al partidului comunist în perioada sovietică. În epoca lui Putin însă, a ales calea opoziţiei. Opţiune neinspirată pentru cariera sa politică, pentru că succesul la tabla de şah a fost mai mereu invers proporţional cu reuşitele sale electorale.

Arestat pe la mitinguri, lipsit de posibilitatea de a se face dacă nu popular, măcar cunoscut, Kasparov s-a retras din ultima cursă prezidenţială din Rusia.

O fărâmă de „Caucaz” la graniţa de est

Ilham şi Gaidar Aliev în Azerbaidjan, dar şi Kirsan Ilyumzhinov în Calmâchia au fost aleşi de popor, în scrutine care seamănă pe alocuri cu cele din Republica Moldova. Opoziţia, în general slabă, este intimidată, redusă fizic la tăcere dacă e cazul. Aici pot fi incluşi şi ziariştii care cutează să crâcnească. Familia conducătoare acaparează frâiele economice ale ţării – mult mai profitabile dacă e vorba şi de petrol.

sah_azerbaidjan_reuters

Sahul este sportul national in Azerbaidjan (Foto Reuters)

Cazul Azerbaidjanului este ilustrativ, dar, păstrând proporţiile, este şi cazul Republicii Moldova, unde un alt fiu al preşedintelui, Oleg Voronin, este un om de afaceri potent. Şi unde tatăl domină ţara într-un mod demonstrat deja prin alegeri dubioase, represiune internă şi agresiune verbală externă.

Obţinerea şi păstrarea puterii în aceste spaţii pare să nu se mai împiedice de conservarea unei ideologii, fie ea şi comunistă.

Nu a ajuns liderul suprem Ilyumzhinov să fie acuzat că ar fi fost implicat în uciderea unei ziariste de investigaţii de la ziarul “Calmâchia Sovietică”?

Particularitate

Federaţia Rusă înglobează 21 de republici autonome. Între acestea, şi Calmâchia, singurul stat european (la vest de Urali) în care populaţia vorbeşte limba mongolă, iar religia este budismul.

5 Comentarii

  • Paune Florea

    Apropos de politica!!!
    Se spune despre sahisti ca au un anume ascendent in ceea ce priveste logica fata de cei mai …putin sahisti!Personal subscriu si ma intreb de ce asa de putini sahisti se implica in viata politica? Raspunsul ar putea fi tot unul logic: pentru ca e mai frumos si mult mai “sincer” sahul decit politica! Dar si sahistii au preferintele lor electorale gindind mai ales ca un politician daca nu e sahist e mai putin…logic! Eu nu fac politica si nici propaganda electorala dar ma gindesc ca daca un sahist si nu unul oarecare se avinta in politica, sigur votul sau cel mai “consistent” ar trebui sa vina de la sahisti! Constat ca un domn pe numele sau MARIAN PETRE MILUT, pe care cu multi ani in urma -cind mai avea si ceva timp pentru sah- il admiram pentru talentul sau (un valoros maestru) a decis sa se implice in politica, a preluind un partid cu vechi traditii (si daca spunem COPOSU spunem poate numele singurului adevarat politician de dupa 1989!!!), iar in prezent candideaza la Europarlamentare! N-am avut placerea sa-l cunosc personal si nici dinsul nu cred ca ma cunoaste eu fiind mult mai in virsta dar si mult sub valoarea sa “sahista”, dar mi se pare logic nu numai sa-l votez dar sa si invit toti impatimitii sahului sa-l voteze!!! Am avea si noi sahistiiromani un sahist in Parlamentul European!!!
    Un veteran care in viata afacut de toate (expert contabil, auditor financiar, lichidator, consultant dar mai ales un impatimit al sahului)

    Florea Paune

    mai 21, 2009 - 1:30 pm Raspunde
  • Florin_c

    Nu cred ca este o idee foarte buna Domnule Paune. Singurul sahist pe care l-as vota ar fi CEAUSESCU.

    mai 21, 2009 - 2:19 pm Raspunde
  • virgil

    Foarte frumos spus, Florea Paune…Subscriu la tot ce ai scris aici in dulcele grai romanesc si la randu-mi, as invita si eu pe toti iubitorii de sah sa-si indrepte votul catre candidatii sahisti cu convingerea ca acesta sigur nu ar fi un vot irosit…

    mai 21, 2009 - 2:22 pm Raspunde
  • virgil

    Mi-as nuanta un pic comentariul de mai sus spunand ca ar fi foarte bine daca am vota candidati-sahisti, cu conditia obligatorie de a nu-i vota la gramada pe toti, ci sa incercam a-i promova prin alegerea noastra numai pe cei care au calitatile necesare pentru a ne merita votul, stiut fiind faptul ca, asa cum bine spune o zicala romaneasca(“nu exista padure fara uscaturi”), uscaturi pot fi peste tot,inclusiv printre sahisti…
    Persoana indicata de F. Paunea pare a avea profilul unui candidat pozitiv…

    mai 21, 2009 - 2:40 pm Raspunde
  • Marius Ceteras

    @Paune Florea: Fara a avea pretentia ca sunt 100% obiectiv, eu facand parte dintr-un partid politic, va reamintesc ca sahistii au deja un reprezentant in Parlamentul European, Constantin Dumitriu vicepresedintele F.R.Sah. Acesta este pe lista PD-l pe un loc eligibil la alegerile parlamentare din 7 iunie. Si spre deosebire de Marian Milut, despre care nu am auzit sa fi facut ceva pentru sah in ultimii ani, Constantin Dumitriu mai si face ceva pentru sahul galatean si romanesc. Asa ca daca toti doriti sa votati sentimental, cred ca ar fi mai potrivit sa votati pe cineva care a sprijinit in mod real sahul romanesc si nu pe cineva care a fost odata sahist de performanta, dar mai apoi a uitat ca face parte din lumea sahului. 😉

    mai 21, 2009 - 3:01 pm Raspunde

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.