Campionul mondial la şah-amatori: “Va trebui să fac cinste celor 8 fraţi ai mei, dar şi vecinilor din sat”

Articol scris de Roxana Maha si  publicat in ziarul ” Cotidianul”

Fotografiile sunt de pe site www.youngchess.com

Stefan Pârlog (26 de ani) a câştigat titlul mondial după ce a ajuns la competiţie cu bani de la tatăl preot şi mama la muncă în Italia. Vicecampionul este tot un român, Radu Cristian Toma, care are doar 11 ani, este vegetarian şi pasionat de matematică. Temele şi le face noaptea.

stefanparlog_tomaradu

Ştefan Pârlog se antrenează jucând fotbal cu preoţii, Radu Toma a apelat la antrenorul lui Nisipeanu.

Doi şahişti români au făcut istorie la recent încheiatul Campionat Mondial de Amatori de la Salonic:
Ştefan Pârlog (CS Politehnica Iaşi) a cucerit “aurul” cu 8 puncte din 9, el fiind urmat pe podium de juniorul Radu-Cristian Toma (CS Dinamo). Pe locul trei s-a situat tot un concurent originar din România, dar reprezentând acum Germania, Laszlo Nagy.

salonic_podium_amatori

Trei romani medaliati si fericiti la Mondialele de amatori de la Salonic

La 26 de ani, Ştefan Pârlog joacă şah din pasiune. Anul trecut, a terminat masterul la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Politehnicii din Iaşi. “Pentru mine, şahul este un hobby. M-am aşezat pentru prima dată în faţa tablei de şah la 7 ani, avându-l ca adversar pe tata”, povesteşte noul campion mondial de amatori, completat de unul dintre antrenorii săi de la Politehnica Iaşi, Vasile Manole:

vlad-ungureanu-vasile-manole-sahVasile Manole (dreapta) antrenorul lui Stefan Parlog

“Ştefan a fost un student foarte bun şi un autodidact în domeniul şahului”.
Ştefan Pârlog uită de mâncare sau de somn când se află în faţa tablei de joc.

“Cel mai mult am stat în faţa tablei vreo 36 de ore. Nemâncat şi nedormit. Am început dimineaţa şi am terminat a doua zi spre prânz. Jucam cu un vecin din sat (n.r. – Oreavu, lângă Râmnicu Sărat). Eram aşa concentraţi la partida noastră, că nea Lalu a şi uitat să mulgă vacile. Asta se întâmpla cu vreo 10-15 ani în urmă”, îşi aminteşte amuzat Ştefan, care a reuşit la Salonic să-şi atingă visul.

parlog_stefan4

Campion mondial de amatori Parlog Stefan

“Mi-am dorit foarte tare acest titlu. M-am antrenat pentru el câte 8 ore pe zi. A fost extrem de obositor. Am încercat şi anul trecut, dar am pierdut două partide şi s-a dus şi medalia. Am vrut să renunţ, dar ştiam că pot să ajung acolo sus. Mi-am protejat ELO-ul (n.r. – sub 2000, condiţie obligatorie pentru a concura la amatori) şi, iată, că am reuşit”, spune noul campion mondial. Pentru a participa la întrecerea din Grecia, Pârlog a fost nevoit să apeleze la părinţi (n.r. – tatăl este preot, iar mama lucrează în Italia), care au susţinut financiar deplasarea: “Am cheltuit 500 de euro, dar cei de la club mi-au promis că, în cazul în care voi lua medalie, îmi vor deconta. Premiul pentru locul 1 a fost de 1.000 de euro, bani din care va trebui să fac cinste celor 8 fraţi ai mei, dar şi vecinilor din sat”.

nagy_laszlo_parlog_toma

Trio de origini romane pe podiumul campionatului mondial de amatori

Graţie medaliei de aur obţinut, sportivul legitimat la Politehnica Iaşi are dreptul la titlul de Maestru FIDE. “Deocamdată îmi doresc o lună-două de pauză. Voi juca şah doar cu tata sau cu vecinii. Voi forţa puţin şi voi juca fără să mă uit pe tablă. O voi face din plăcere. Gata cu pregătirea. Voi merge cu siguranţă la pescuit, să mă relaxez pe baltă. Pescuitul este ca şahul. Stai, aştepţi, în timpul ăsta piesele pe tablă freamătă, şi ataci sperând să prinzi peştele cel mare”, spune Ştefan, care este un susţinător înflăcărat al echipei de fotbal Rapid:

“Îmi place să joc fotbal. Tata este preot, iar în fiecare marţi iese, seara, la fotbal, cu alţi preoţi. Profit de ocazie şi joc şi eu”.
Cu 15 ani mai tânăr, vicecampionul mondial Radu Cristian Toma joacă şah la CS Dinamo. Spre deosebire de Pârlog, micuţul braşovean a adunat deja, la cei 11 ani ai săi, mai multe titluri şi medalii. Doar anul acesta, la Naţionale, Toma a reuşit să obţină patru medalii: aur la şah rapid, argint – la dezlegări şi bronz – la blitz şi şah practic.

toma_radu_cristian_3

Toma Radu-Cristian este pe urmele lui Dieter Nisipeanu

“Avea 5 ani şi jumătate când s-a apucat de şah. Într-o zi, venind de la serviciu, m-a chemat entuziasmat să-mi arate un joc nou învăţat la calculator. Era vorba despre şah. A doua zi, l-am luat de mână şi l-am dus la domnul antrenor Corvin Radovici, cel care l-a descoperit pe Dieter Nisipeanu. După ce l-a testat, domnul profesor mi-a spus că ar fi bine să continuăm, pentru că se anunţă un mare talent”, povesteşte tatăl micului şahist. Deşi are doar 11 ani, Radu Cristian Toma joacă, din 2008, cot la cot cu seniorii şi chiar reuşeşte să-i învingă.

Dovadă: medalia de argint cucerită la Salonic. “A condus mai toată competiţia, însă în penultima rundă, la meciul cu Pârlog, a forţat şi a pierdut. A fost destul de obositor pentru el. Nu are constituţia fizică pentru a duce un astfel de turneu. Cea mai mare problemă este că s-a declarat vegetarian, iar la turnee meniul este redus. Îi completez masa, gătind în cameră”, spune Toma senior, care şi-a însoţit fiul la concursul din Grecia:

“Am decis ca până la 14-15 ani să merg cu el la concursuri, chiar dacă asta înseamnă bani. Anual, cheltuiesc cu participarea lui la concursuri cam 150 de milioane. Din fericire, au început să apară premiile. A câştigat deja 36 de milioane şi 800 de euro. Banii îi pun într-un cont la care va avea acces el când va dori”.

Chiar dacă vede şahul ca pe o profesie, Toma jr. nu neglijează şcoala.

“Este elev în clasa a 4-a, iar învăţătoarea lui este extrem de înţelegătoare. Din fericire, el recuperează repede. Stăm şi facem teme, chiar şi noaptea. Îi place matematica. A mers la concursul Micuţul matematician – unde sperăm să luăm premiu -, la Cangurul a luat locul 3 pe judeţ”, a mai spus tatăl micuţului şahist. Radu Cristian Toma petrece, zilnic, câte 4-5 ore în faţa tablei de şah, dar, măcar o dată pe săptămână, se relaxează jucând o partidă de fotbal cu băieţii de la club sau un meci de tenis.

ALTE POSTARI RELEVANTE

2 Comentarii

  • MODEST

    Bravo, felicitari sahistilor nostri, ma bucur de fiecare data sa aud si vesti bune despre romanii care ne reprezinta in orice mod peste hotare, cu atat mai mult cu cit e vorba despre sah. Astfel de performante pot fi motorul motivatiei pentru ca si altii, astazi anonimi, sa devina cunoscuti si apreciati.

    mai 7, 2009 - 12:34 am Raspunde
  • nicu valahu

    Doua simple lectii de viata, firesti si frumoase, despre ceea ce inseamna a reusii.
    Succes in continuare.

    mai 7, 2009 - 10:11 am Raspunde

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.