Sambătă, 18 aprilie 2009
Boris Spassky a fost invitat la Nalchik pentru a comenta jocurile turneului FIDE Grand Prix. Înainte de a începe runda urmatoare al 10-lea campion mondial a răspuns la întrebările ziariştilor. 
– Care a fost lucrul cel mai memorabil din primele zile ale turneului?
– Au fost câteva meciuri interesante în primul tur, care au fost destul de dramatice. Unul dintre cele mai interesante meciuri a fost între Vasily Ivanchuk şi Peter Svidler. Ivanchuk era în criză de timp şi, deşi a jucat foarte bine, el nu a avut suficient timp pentru a rezolva toate problemele şi, ca urmare, a pierdut. Levon Aronian este un lider convingător. El are două victorii. Este un început destul de bun. Dar este dificil să judeci după primele două runde.
Urmăresc cu mare interes modul în care marii maeştrii din noua generaţie concurează unul cu celălalt. Este foarte interesant să urmăreşti stilul de luptă şi să afli care-i “calul negru” (n.t. outsider-ul care ar putea să câştige). Ştim care sunt “caii albi” – aceştia sunt favoriţii noştri.
– Aveţi de gând să vă continuaţi cariera de jucător?
– Ideea e că am 72 de ani şi ceea ce este cel mai dificil este să suport tensiunea luptei. Nu mai pot face asta. Pot juca unul-două jocuri, atunci când sunt invitat la unele concursuri, dar este imposibil pentru mine să rezist pe toată durata unei competiţii.
– Cea mai importantă condiţie necesară pentru a putea juca în turnee este să simţi că eşti gata să-i “omori” toţi, dar eu sunt foarte timid, iar acum nu vreau să câştig. Când câştig nu simt nici o bucurie, dar nu-mi place să pierd. Şi este foarte plictisitor să faci remize. Am făcut deja prea multe. Pot să vă spun că în prezent, “bătrâneţea” vine foarte devreme în şah. Perioada de vârf vine foarte devreme, la 26-28 de ani. Eu am devenit campion mondial la 32 de ani, Bobby Fischer a fost puţin mai tânăr, Karpov avea 24 de ani, dar el a câştigat titlul fără luptă. Lasker avea 24 de ani, şi asta a fost în secolul al 19-lea.
– Aveţi de gând să frecventaţi clubul “Ladia” şi să jucaţi simultan, sau poate fi altceva legat de şah?
– Acum nu am nici un program special pentru a mă familiariza cu şahul din republica Nalchik. Dar există două lucruri pe care aş vrea să le fac-vreau să vizitez clubul de şah şi muzeul local de studii regionale. Acesta este programul minim, şi cred că este, de asemenea, şi maximul a ceea ce pot face. Din câte ştiu, vom avea două zile libere şi există stabilite programe turistice pentru aceste zile. Şi, bineînţeles, aş dori să mă alătur turmei noastre de şahişti, iertată fie-mi expresia.
– Ce credeţi despre sistemul de astăzi de determinare a campionului mondial la şah?
– Nu m-am gândit niciodată cum ar putea arăta sistemul ideal. Mi s-a părut mereu că titlul de campion şi-a pierdut din semnificaţie. Cred că acum ar fi rezonabil să se organizeze un turneu la care să participe toţi pretendenţii din anul respectiv, în urma căruia să se stabilească Campionul Mondial. Dar, pe de altă parte, după ce Anand, care este campion mondial la şah în prezent, a câştigat ultimul meci cu Kramnik, semnificaţia titlului a devenit mult mai importantă. Şi sunt fericit pentru asta. Vorbind despre ideea de a organiza genul ăsta de serii, în care selecţia să se facă pe baza unui sistem piramidal, care constă din şase turnee, trebuie să vă spun că nu este o idee nouă. Am experienţa participării la turneele organizate de GMA (Grandmasters Associations). Erau patru turnee şi cele mai bune trei rezultate erau luate în considerare. Nu sunt eu în măsură să judec dacă este rezonabil sau nu. Poate că este puţin cam complicat. Şi asta mai ales acum, când este destul de dificil să găseşti bani pentru organizarea de concursuri.
– Nu credeţi că şahul are nevoie de un nou joc de Bobby Fischer? Pare că marii maeştrii sunt izolaţi, spectatorii sunt izolaţi, şi şahul este, de asemenea, izolat.
– Cred ca acum este Magnus Carlsen din Norvegia. El poate să joace acest rol, pentru că atrage în lumea şahului prin vârstă lui fragedă şi calitatea jocului său. El are un joc destul de interesant şi bogat, de asemenea el este un băiat foarte curajos; merge înainte chiar dacă învinge sau e invins. De asemenea, el joacă bine finalurile, ca Bobby Fischer la vremea lui.
Dar dacă vrei să spui că trebuie să existe o personalitate extravagantă, un fel de showman, pot spune că nu văd o astfel de persoană pentru moment. Şi, posibil, nu vom mai vedea unul ca el.
– După ce coroana şahului a revenit în Rusia, şahul feminin a devenit mai popular. Care este atitudinea dvs. faţă de acesta?
– Vorbind despre şahul feminin, aş dori să spun că mă bucur să ştiu că munca profesionistă este plătită bine şi în şah.
– Şcoala noastră de şah a fost cea mai puternică în timpul URSS-ului. Cum este acum?
– Din păcate, în prezent există o sciziune. Am putea vorbi foarte mult despre aşa-numita reconstrucţie, sau să ne gândim la ceea ce s-a întâmplat cu ţara şi aşa mai departe. Mulţi jucători, care au crescut şi au primit o educaţie şahistă de nivel ridicat aici, au plecat din ţară. Asta-i şi cazul meu. Am plecat în Franţa în 1976. Trăiesc acolo de 34 ani.
Cred că acum titlul de campion este subestimat, dar nu din cauză că interesul pentru şah a scăzut. Chestia e că acum concurenţii nu sunt de forţe egale şi, din acest motiv, eu nu-l consider pe cel care câştigă că demonstrează că merită să fie campion mondial. El ia doar titlul. Dar, pe vremea mea campionii mondiali oficiali se stabileau o dată la trei ani. Dar aş dori să adaug că au existat persoane ca Misha Tal. El a fost campion mondial numai pentru un an. Cu toate acestea, el a fost o personalitate foarte strălucitoare a şahului. Cred că lumea şahului ar fi fost foarte plictisitoare dacă nu ar fi fost Misha Tal. Munca sa a fost foarte utilă. Îmi amintesc o dată, când am participat la turneul de la Belgrad am întâlnit amatori care discutau despre turneu. Unul dintre ei a spus: “Dacă nu-i Tal nu există nici turneu.” Şi, iată celălalt motiv pentru care titlurile sunt subestimate. Întotdeauna am fost atras de istoria şahului, şi a fost foarte interesant să aflu mai multe despre lumea şahului, care a avut diferite etape de dezvoltare. Primul Campion Mondial, condiţiile care erau la acel moment. Şi ceea ce avem acum: dacă-ţi sună telefonul nu mai iei nici un punct. Îmi doresc să fi trăit în secolul al 19-lea.
– Ce credeţi de cariera de antrenor?
– Talentul de antrenor este unul special. Poţi fi un excelent jucător de şah, dar, în acelaşi timp, un antrenor complet lipsit de talent. Am un exemplu. Mi s-a cerut să lucrez cu Flora Dmitrieva, care era campioana Leningradului. Am fost de acord, dar nu am realizat ce însemna asta. Ea era deja campioana Leningradului. Deci, i-am dat un sfat: “Flora, nu te gândi la deschidere, trebuie doar să joci după cum simţi tu şi cum vezi tu jocul.” Aşa a făcut la următorul campionat şi a ieşit pe ultimul loc. După asta mi-am dat seama că trebuie să fiu foarte atent cu talentul meu de antrenor. Dar urmărindu-l pe Bondarenko, care avea un real talent, am înţeles că este mai uşor să fii şef de şcoală decât să munceşti. Acum ţin prelegeri pe teme generale din şah, pentru că am o mare experienţă. Acestea poartă nume cum sunt: “Cum am devenit campion”, “Cea mai supărătoare înfrângere”, “Modul în care nu ar trebui să joci şahul”. Am un mare număr de astfel de poveşti.
Deci, înainte de a accepta să devin şef de şcoală am reflectat foarte serios.
Acum, vom ţine două sesiuni în şcoala mea în regiunea Satka Chelyabinsk, o sesiune de iarnă şi una de vară. Sunt aproximativ 30 de elevi. Acum, numărul lor va descreşte. Cred că prelegerile mele pot fi foarte utile, pentru că eu sunt un fel de un magnet care atrage şi uneşte copiii. Şi pot face, de asemenea, observaţii profesionale importante la lecţii. De aceea îmi evaluez şansele la 50/50.
Îmi place să-i urmăresc pe tineri şi să le atrag atenţia asupra punctelor lor forte şi mai slabe, şi să-i compar cu generaţia mea.
În ceea ce priveşte influenţa computerului în şah, credeţi că este un lucru pozitiv? Este foarte important să se ia în considerare faptul că maşinile de calcul au schimbat şahul. Neajunsul este că acum multe jocuri încep doar după mutarea 35 sau chiar mai târziu. Deci, imediat ajungi să joci finalul şi nu mai există jocuri animate.
Dar există, de asemenea, şi un mare avantaj în privinţa lor. De exemplu, marele maestru Bondarevsky şi soţia sa au pierdut o lună ca să sorteze repertoriul de deschideri al lui Bobby Fischer. Acum, găseşti un program şi poţi face totul într-o jumătate de minut. Este cu adevărat un mare avantaj. Computerul este important la nivel înalt când valoarea mutărilor este esenţială. E foarte important să înveţi să lucrezi cu calculatorul. Acesta trebuie să fie servitorul nostru; nu trebuie să-l lăsăm să devină stăpânul nostru, altfel vom eşua.
– Cum aţi câştigat primii “bani din şah”?
– S-a întâmplat în 1948, când am dat un simultan la Casa Ofiţerilor din Minsk. Aveam 11 ani. În joc i-am dat mat unui ofiţer. M-a rugat să-l las să retragă mutarea. Aşa că, după două mutări am fost eu dat mat. Am început să plâng cu amărăciune şi jocul a fost oprit pentru 15 minute. Când m-am calmat am terminat jocul. De atunci n-am mai permis niciodată retragerea mutărilor. A fost o experienţă foarte tristă. Vorbind despre bani, am primit o sumă cu care mi-am putut cumpăra un palton. Aşa că au fost bani, lacrimi şi un palton.
– Căruia dintre jocurile dvs. i-aţi spune “nepieritor“?
– Cred că jocului cu Bronstein din 1960. A fost un foarte bun echilibru între strategie şi tactică. Această idee a fost folosită într-unul dintre filmele cu James Bond.
Traducere de pe site-ul FIDE
0 Comentarii