Final dramatic la Memorialul Emil Macarie 2008

Memorial plin de suspans

de Claudiu Dobre

Recent incheiata editie a traditionalului turneu ploiestean, Memorialul Emil Macarie, a fost una care, desi mai saraca, din punct de vedere al participarii, decat in anii trecuti, aceasta in special datorita absentei a multi dintre obisnuitii competitiilor locale (Dragos Corlatescu, Gabriel Voiteanu, Radu Gogulancea si altii), a compensat din plin acest lucru prin dramatism. Toti cei 24 de jucatori au luptat cu o ardoare deosebita, asa cum se va vedea, pana la ultima partida.

Favoritii principali la startul competitiei eram subsemnatul (ELO 2284) si talentatul junior al Conpetului, Catalin Miroiu (ELO 2171). Am sa incerc sa relatez, pe scurt, desfasurarea turneului, asa cum l-am vazut eu, prea norocosul sau castigator…

In prima runda s-a produs si cea mai mare surpriza – infrangerea mea la favoritul numarul 13, Romosan Cristian (ELO 1868), o infrangere datorita careia m-am aflat, ulterior, intr-o permanenta cursa de urmarire. Despre partida in sine nu ar fi multe de spus. Am interpretat foarte prost, cu negrul, un Gambit Volga, insa nici adversarul meu nu a jucat foarte precis, astfel incat, dupa o cursa mai degraba dubioasa, as fi putut ramane cu doua figuri pe turn (intr-un final in care, insa, nu cred sa fi avut mai mult decat egalitatea), dar o greseala de calcul, datorata probabil relaxarii, mi-a ruinat imediat pozitia.

Am primit destul de bine aceasta infrangere, pentru ca simteam ca imi pot imbunatati mult jocul. In runda a doua am facut, poate, singura mea partida cu adevarat buna din turneu, tot cu negrul, impotriva lui Stoicescu Horia.

 

Stoicescu, Horia (2043) – Dobre, Claudiu-Cristian (2284)

 

1.d4 c6 2.e3 d5 3.Nd3 Cf6 4.Cd2 e5! (Jocul pasiv al albului permite aceasta lovitura simpla in centru, in urma careia negrul egaleaza.) 5.de5 Cg4 6.Cdf3?! (6.Cgf3) 6…Cd7 7.e6 fe6 8.Cd4 Cde5 9.f4?! Cd3 10.cd3 Nb4 11.Nd2 Nd2 (O cursa draguta era: 11…Ce3? 12.Dh5 g6 – 12…Rd7 13.Df7 De7 14.De7 – 13.De5! si sahul la g2 sau c2 nu il salveaza pe negrul de la pierderea unei piese…) 12.Rd2? (Ramanerea regelui in centru se va dovedi, in cele din urma, fatala pentru alb) 12…Da5 13.Re2 e5 14.fe5 Ce5 15.Cgf3 Ng4 16.h3 Nf3 17.gf3? (Fireste, 17.Cf3 dadea mult mai multe sanse albului de a se apara. Pozitia calului din d4 nu se va dovedi deloc una fericita) 17…0-0 18.f4 Cg6 19.Dd2 (Ce altceva?!) 19…Db6! 20.f5 (Se ameninta 20…Cf4) 20…c5!

stoicescu-dobre1

21.fg6 cd4 22.gh7 Rh7 23.ed4 (Pierde imediat, insa era deja greu de gasit un plan de aparare acceptabil aici pentru alb…) 23…Tae8 24.Rd1 Tf3! 25.Te1? (Grabeste finalul) 25…Te1 26.Re1 (26.De1 Db2) 26…De6 si albul a cedat, deoarece urma sa piarda turnul din a1.

 

Am castigat, mai mult sau mai putin usor, si urmatoarele 3 partide, astfel ca am ajuns din nou, si pentru ultima oara, pe masa 1. Jucam derbiul cu Miroiu, din nou cu piesele negre, si aveam nevoie de victorie, pentru a ramane in lupta pentru primul loc. Pana la urma, insa, nu am putut decat sa ma declar multumit de rezultatul final, deoarece, in pozitia in care Catalin mi-a propus remiza, deja incepeam sa stau mai rau. Poate si aici s-a jucat, in mare masura, soarta turneului; in fond, adversarul meu avea o pozitie solida si nu ar fi riscat foarte mult jucand la castig. Mai ramasesera, asadar, 3 runde, si ma aflam la o jumatate de punct in spatele liderului, care cam terminase partidele cu adversarii periculosi, asa ca nu imi mai puneam problema locului 1, fiind mai degraba preocupat sa imi asigur clasarea in primele 3 locuri. Ajutat mult si de noroc (care deja imi surasese larg in partida cu Roxana Adoamnei, care pur si simplu mi-a dat o tura degeaba intr-un final in care cu greu as mai fi putut scoate ceva), am castigat aceste ultime 3 partide. Alin Florescu a gafat in pozitie complet egala si a pierdut calitatea, iar Laurentiu Anuta, intr-un final de asemenea egal, mi-a permis, in mod inexplicabil (mai ales ca, dupa spusele sale, mai si vazuse ideea respectiva inainte sa mute), sa execut o cursa simpla de mat…

Desfasurarea ultimei runde merita relatata mai in amanunt. Partida mea a fost destul de neinteresanta. Dupa o deschidere engleza s-a ajuns la o pozitie echilibrata. Albul a jucat oarecum pasiv si mi-a permis sa creez unele amenintari, amenintari la care nu a gasit, apoi, cele mai bune aparari, si totul s-a terminat destul de repede. Surpriza s-a produs la masa 1, unde Miroiu nu a reusit sa treaca de mai slab cotatul Iordache Adrian. Partida s-a incheiat remiza, astfel ca, dintr-o data, a inceput din nou sa se puna problema locului 1.

Personal, prin castigarea ultimei partide, imi atinsesem ambele obiective, asigurarea castigarii unui premiu (nu mai puteam pierde locul 2) si evitarea pierderii de puncte ELO. Mai asteptam doar premierea, ce avea sa aiba loc imediat dupa terminarea rundei. Asteptarea a durat mai mult decat imi imaginasem. Cred ca am stat in sala de joc inca cel putin doua ore dupa incheierea partidei mele. Jocul rezultatelor a facut, cumva, ca ultima partida din concurs, cea dintre Anuta Laurentiu si Turlea Constantin, sa decida efectiv soarta primului loc. Cum eu nu jucasem cu Turlea, iar cu dl. Anuta jucasem atat eu, cat si Catalin, situatia era urmatoarea: daca Turlea, cu negrul, castiga sau facea remiza, ieseam pe locul 2; numai in eventualitatea unei victorii a albului, eu eram cel care termina pe primul loc, si asta in conditiile unei egalitati perfecte la primele 2 criterii de departajare (Sonnebornul era cel care decidea). Acest ultim scenariu a fost cel care s-a aplicat, pana la urma… fireste, dupa o partida dramatica, in care negrul a avut chiar o figura in plus in final! Sincer sa fiu, nici eu nu stiu exact cum a pierdut, pana la urma. Nu am avut rabdare se urmaresc toata partida – asa cum am mai spus, eu eram oricum multumit de rezultatul obtinut, si nu imi doream decat sa se termine mai repede, ca sa pot pleca acasa, indiferent cu ce premiu.

Asadar, pana la urma, numai un ghinion mai rar intalnit a facut ca prima victorie intr-un concurs ploiestean a lui Catalin Miroiu sa se amane (ea va veni, cu siguranta, in anii urmatori). Locul intai, obtinut cu atat de mult noroc si, zi eu, nemeritat dupa jocul prestat, nu m-a bucurat, prin urmare, in mod deosebit. Uneori si sahul, un joc in care norocul joaca, de obicei, un rol minor, poate fi nedrept.

Clasamentul final:

1    1    f    Dobre Claudiu-Cristian
2    2        Miroiu George-Catalin
3    9        Florescu Alin-Cristian
Rezultatele finale ale acestui turneu de sah le puteti vedea aici


3 Comentarii

  • Adina si varul

    Apreciem mult modestia castigatorului si-l felicitam pentru acest succes, constienti fiind de faptul ca norocul este aliatul celor puternici si curajosi.

    decembrie 2, 2008 - 9:50 pm Raspunde
  • rodan

    Si eu felicit castigatorul turneului, si il mai astept si cu alte articole 🙂 .

    decembrie 3, 2008 - 10:04 am Raspunde
  • Cata

    Ce sa zic,felicitari invingatorului:) asa a fost sa fie atunci.Mult noroc in continuare:)

    decembrie 31, 2008 - 5:58 am Raspunde

Dă-i un răspuns lui rodan Anulează răspunsul

Adresa dvs de email nu va fi publicata.