Impactul distructiv pe care il avea asupra adversarilor se datora partial si din cauza imaginii sale si a comportamentului. Inalt (aprox. 1.87 m) si sigur pe el, era o figura impozanta. Don Schultz, fost presedinte al Federatiei Statelor Unite de Sah, spune ca “doar privindu-l la masa de tabla, iti spuneai ca tipul asta o sa castige.” Deasemenea, doar simplul fapt ca Fischer nu juca niciodata la remiza si continua jocul pana la epuizarea incertitudinilor unei pozitii adauga un plus de presiune asupra adversarilor.
La Reykjavik, prezent pentru a scrie despre “Meciul Secolului” Fischer-Spassky, scriitorul Arthur Koestler a inventat neologismul “mimofant” pentru a-l descrie pe Fischer:
” Un mimofant este o specie hibrida: o incrucisare intre o mimoza si un elefant. Un membru al acestei specii este sensibil ca o mimoza cand e vorba de sentimentele sale si nesimtitor ca un elefant cand e vorba de sentimentele celorlalti.”
Fischer gasea placuta senzatia de putere pe care o avea asupra adversarilor sai. Totodata, nu avea vreo strangere de inima sa foloseasca aceasta putere. Intr-o scrisoare adresata unui cunoscut de-al sau, in care povesteste impresiile sale despre Olimpiada din 1962 de la Varna, Fischer descria partida sa foarte cunoscuta de altfel, si singura, contra lui Mihail Botvinnik. In cele din urma, partida s-a terminat remiza in momentul in care Fischer a cazut intr-o capcana marca Botvinnik (dupa aceea, povesteste Fischer, Botvinnik a respirat adanc, si s-a ridicat de la masa de joc ca un gigant). Totusi, Fischer a pastrat avantajul in mare parte a partidei, si se pare ca ii facea placere disconfortul pe care Botvinnik il simtea la tabla; tonul lui e batjocoritor si ironic, povestind despre Botvinnik, campion mondial la acea data, care parea gata-gata sa lesine.
Aici exista totusi un paradox. Jucatorii de sah sunt descrisi ca fiind ori obiectivi, ori subiectivi; cei care joaca pozitia respectiv cei care joaca impotriva jucatorului advers. In aerul rarefiat din varful elitei sahului mondial, unde jucatorii de top erau binecunoscuti in ceea ce priveste stilul si repertoriul de deschideri, nu existau diviziuni absolute intre cele doua tipuri, ci mai degraba amestecuri de subiectiv/obiectiv in diferite proportii. Din acest punct de vedere, Fischer era unic. El parea ca intotdeauna joaca pozitia, cautand cele mai bune mutari la tabla si nu neaparat mutarile care deranjau cel mai mult adversarul. Desi nu era indiferent la suferinta adversarului, Fischer nu avea nevoie de ea ca sa se bucure la castigarea unei partide. Intr-adevar, cativa cunoscatori ai fenomenului Fischer au decretat ca, din perspectiva lui, singura problema a sahului era ca esti nevoit sa joci cu o fiinta umana de partea cealalta a tablei de sah. (…)
Dupa cum declara biograful sau, Frank Brady, Fischer avea un coeficient de inteligenta (IQ) de aproximativ 180, dupa cum fusese masurat in anii in care Bobby frecventase liceul “Erasmus Hall” din New York, si clar era capabil de tururi de forta sahiste. Fischer avea o memorie impresionanta; putea sa isi aduca aminte toate partidele sale, chiar si cele rapide. In timp, nu o data, a uimit mari maestri cu care jucase partide de sah rapid, amintindu-le partidele mutare cu mutare la ani si ani dupa ce partida se incheiase! Exista chiar si niste anecdote, cum ca Fischer asculta persoane care conversau intr-o limba straina pe care nu o cunoastea, si putea reda intreaga conversatie, desi nu intelegea un cuvant 🙂
Inteligenta lui Fischer era diferita de ceea ce numim cunoastere dobandita prin studiu sau intelepciune. El nu era educat, nu era la curent cu stirile mondene, nu avea multa cultura generala si nici nu parea ca vrea sa dobandeasca asa ceva. Si mai ciudat, pentru o persoana inteligenta, nu avea simtul umorului si de cele mai multe ori, interpreta remarcile interlocutorilor “ad literam”. Jurnalistul Dimitri Bjelica din fosta Iugoslavie, aflat in masina cu Tal si Fischer la Zurich in 1959, povesteste o intamplare edificatoare in acest sens. Soferul rula cu viteza iar Fischer, alarmat, spusese “Atentie, o sa facem accident.” Bjelica a raspuns in gluma, ca in cazul unui accident mortal, vor aparea titluri in ziare: “Dimitri Bjelica, mort intr-un accident de masina alaturi de alti doi pasageri”. Tal a inceput sa rada, dar Fischer, serios, a declarat: “Nu cred Dimitri, in Statele Unite eu sunt mai faimos si mai popular decat tine… ”
(va urma – celelate doua parti le puteti gasi la categoria Legendele Sahului, lista ce poate fi accesata dand click pe optiunea omonima in meniul din stanga paginii)
0 Comentarii