Tag: Dacian Pribeanu

Memorialul „GHEORGHE BURSUC”, la prima sa ediţie

Dacian Pribeanu, inconjurat de prieteni

Pentru mine, la fel ca pentru mulţi alţi prieteni, acest început de iarnă şi de lună Decembrie a debutat cu o invitaţie în municipiul Botoşani, acolo unde Tudorel Tupiluşi, unul din cei mai valoroşi lideri ai nevăzătorilor din România cât şi a comunităţii oamenilor de afaceri din judeţul Botoşani, a organizat o serie de evenimente cu şi despre persoanele cu dizabilităţi. Manifestările au prins viaţă cu ocazia Zilei naţionale a României, sărbătorită pe data de 1 Decembrie şi a Zilei internaţionale a persoanelor cu handicap, sărbătorită în toată lumea pe data de 3 Decembrie.

Citeste Articolul
  • 10
  • 669
  • 0

De la egal la egal = 173

Pribeanu Dacian, maestru FIDE alaturi de trei mari maestri ai sahului romanesc: Dieter Nisipeanu, Costica Lupulescu si Mircea Parligras

Nu demult, un sahist a avut o idee, sau cum se zice mai nou, un proiect.  O idee deosebita prin exprimare:  De la egal la egal. Din curiozitate, am vrut sa vad ce se vrea cu aceasta idee. Foarte clara, si mai ales  interesanta. Nu puteam sa trec, totusi, nepasator pe langa celelalte idei (proiecte), pe care le-am descoperit cu acea ocazie.  Ca muntoman convins, am gasit cateva proiecte care imi faceau ochi dulci, si  la care visam si eu demult cu ochii deschisi. Ca parinte, as fi votat  alte 8 proiecte instantaneu. Dar parca nu era la fel ca si cand as fi directionat cei 2%  din impozit. Aici era vorba de o competitie!

Citeste Articolul
  • 14
  • 607
  • 0

DE LA EGAL LA EGAL! Un proiect sahist ce merita atentia si sustinerea noastra.

Pribeanu Dacian, maestru FIDE alaturi de trei mari maestri ai sahului romanesc: Dieter Nisipeanu, Costica Lupulescu si Mircea Parligras

In perioada 12-20 Decembrie anul curent, este programat un turneu de sah inedit care va alinia la start zece jucatori nevazatori si zece jucatori vazatori. Obiectivele acestui eveniment vor fi pregatirea lotului national de sah si construirea unei punti de legatura intre sahistii nevazatori si cei vazatori
Detalii despre acest proiect, intitulat simbolic “De la egal la egal” deoarece sahul este singurul sport in care nevazatorii pot concura cu semenii lor valizi in conditii de egalitate, veti putea gasi pe site-ul
http://raiffeisencomunitati.ro/program-de-granturi/
…sectiunea sport/ Valcea.

Citeste Articolul
  • 19
  • 676
  • 0

Dacian Pribeanu, nevăzătorul care a ajuns şahist de talie mondială

(Scris de Dorel Ţîrcomnicu, Bogdan Voicu pe www.adevarul.ro)

Dacian Pribeanu este singurul român maestru internaţional de şah care face parte din echipa celor cu deficienţe grave de vedere. Zăreşte umbre cu un ochi, iar primele jucării au fost piesele de şah. La 18 ani a stat la aceeaşi masă cu multiplul campion mondial rus Gary Kasparov.

Dacian Pribeanu (stânga) se antrenează cu unul dintre prietenii săi, Mihai Dima, care este tot nevăzător

Dacian Pribeanu (32 de ani) s-a născut într-o familie de mineri, din Lupeni. Nu a văzut niciodată lumina zilei, dar acest handicap nu l-a împiedicat să fie maestru la şah şi să meargă peste tot în lume.

„La cinci ani am aflat că sunt sortit să nu pot vedea niciodată o rază de soare sau culoarea cerului. Aş fi vrut să mă joc cu copiii în faţa blocului, dar mă evitau, aşa că primele mele jucării au fost piesele de şah”, spune Dacian.

Nevoit să urmeze cursuri speciale, a ajuns la Şcoala de Ambliopi de la Timişoara. Într-o zi, psihologul care lucra cu ei le-a dat tuturor din clasă un examen, cerându-le să intuiască o mişcare de pe tabla de şah într-un meci disputat între Kasparov şi Karpov.

„Aveam şapte ani şi am fost singurul care am găsit mutarea, fapt ce i-a impresionat pe toţi. Atunci mi-am propus să-i întâlnesc pe titanii şahului mondial şi să ajung ca ei”, povesteşte. Dorinţa i s-a îndeplinit la 18 ani, când i-a cunoscut pe cei doi şahişti ruşi la Linares, în Spania, unde au loc cele mai puternice turnee din lume.

„Simultan cu Campionatul Mondial de Şah se desfăşura şi competiţia mondială dedicată nevăzătorilor. Am stat la aceeaşi masă cu Kasparov, dar, nevăzându-l, am aflat că a fost lângă mine doar după ce a plecat”, afirmă Dacian.

Psiholog la primărie

Dacian Pribeanu este singurul român care a intrat în elita şahului mondial, având titlul de maestru FIDE. De asemenea, face parte din echipa mondială de şah a nevăzătorilor. El lucrează ca psiholog în cadrul Primăriei Călimăneşti. Dacian s-a stabilit la Călimăneşti după absolvirea unei şcoli postliceale din Bucureşti şi a lucrat ca maseur la clinica balneară. Apoi a urmat Facultatea de Sociologie din Sibiu.

A călătorit pe toate continentele lumii, iar cei mai mulţi prieteni şi i-a făcut printre şahişti. „Am jucat şi la o echipă de şah din Spania, în liga a II-a, iar în afara competiţiilor, în timpul săptămânii, am predat şah copiilor”, povesteşte sportivul.

Ajutor

Cu ajutorul fundaţiei „Dinu Patriciu” a realizat proiectul „Săptămâna şahistă”, prin care a urmărit popularizarea şahului în rândul tinerilor cu dizabilităţi şi selectarea celor mai talentaţi pentru a participa la competiţii.

Până la 30 de ani mi-am dorit să ajung campion mondial la şah, dar acum am ajuns la idea că şahul are valenţe de integrare. Te învaţă să te orientezi în mediul înconjurător şi să-ţi reprezinţi mental spaţiul, ceea ce pentru noi nevăzătorii este esenţial”.

„Noi jucăm doar în minte”

Pentru nevăzători, şahul este singurul sport care se joacă de la egal la egal cu oamenii normali. „Pentru mine, şahul se joacă doar în minte, iar piesele sunt doar de control. Noi trebuie să memorăm orice mutare, inclusiv a adversarului, şi să avem în memorie coordonatele de pe tabla de şah. Obligatoriu, fiecare mutare a adversarului se anunţă cu voce tare pentru a fi reţinută”, spune experimentatul şahist.

Piesele de şah cu care joacă nevăzătorii au elemente tactile pentru a putea fi identificate şi reţinute. „Şahul te învaţă cum să te orientezi în mediul înconjurător. Exersând acest joc, ajungi să-ţi reprezinţi mental spaţiul înconjurător, ceea ce pentru noi, nevăzătorii, este esenţial”, precizează tânărul.

Dacian Pribeanu este singurul sahist român nevazator, care a obţinut titlul de maestru FIDE, fiind component al echipei mondiale de şah

Dacian Pribeanu face parte din Echipa Mondiala de Sah a Nevazatorilor

Dacian Pribeanu (32 ani), din Călimăneşti este cel mai bun şahist nevăzător din România. Este singurul român care a obţinut titlul de „maestru FIDE” şi face parte din echipa mondială de şah a nevăzătorilor. „Sunt al şasea om din echipa mondială de şah a nevăzătorilor. Cum echipa este formată din cinci jucător, eu sunt pe postul de rezervă”, spune Dacian. Născut într-o familie de mineri din Lupeni, cu trei copii, Dacian a fost singurul nevăzător din familie a cărei copilărie a fost marcată de acest handicap. „Aş fi vrut să mă joc cu copiii în faţa blocului, dar mă evitau, aşa că primele mele jucării au fost piesele de şah”, povesteşte şahistul.



Şahiştii nevăzători memorează mutările
O partidă de şah între nevăzători durează maximum şase ore. Fiecare şahist are la dispoziţie 120 de minute pentru primele 40 de mutări, plus încă 60 de minute pentru restul partidei. Înaintea duelului, şahiştii îşi dau mâna şi sunt obligaţi să anunţe fiecare mutare. Fiecare şahist memorează atât mutările lui cât şi ale adversarului.

Citeste Articolul
  • 15
  • 730
  • 1

Dacian Pribeanu: În cazul nevăzătorilor, jocul de sah se desfăşoară prin reprezentarea sa mentală, tabla rămânând doar un instrument de control.

Un simultan de şah cu oameni nevăzători reprezintă o premieră absolută. Dacian Pribeanu, un tânăr de 32 de ani, din Călimăneşti, multiplu campion naţional la şah la nevazatori, dar şi câştigătorul câtorva concursuri de gen internaţionale, a “poposit” pentru câteva zile la Brăila. În câteva minute Dacian ne-a povestit despre viaţa lui, despre performanţele lui, despre planurile lui de viitor în domeniul şahului.

Dacian Pribeanu. Foto: Arcasu’

Citeste Articolul
  • 13
  • 1045
  • 0

Braila:Dacian Pribeanu castiga finala Campionatului national de nevazatori

Corespondenta de la Maestrul Fide Nicolae Doroftei

În perioada 30 octombrie – 7 noiembrie, la Brăila, în Staţiunea Lacu Sărat, s-a desfăşurat Concursul Naţional de Şah destinat persoanelor nevăzătoare, la care au participat 12 jucători din întreaga ţară.  Chiar dacă printre ei au fost maeştri la şah sau campioni naţionali, concursul, fiind destinat persoanelor nevăzătoare, Dorina Florea, din Bucureşti, a avut curajul să participe la această mare competiţie, printre atâţia bărbaţi. Campionul en-titre, Dacian Pribeanu, maestru FIDE, nici de această dată nu a ratat trofeul de cel mai bun şahist din România, obţinând, şi în acest an, la Brăila, titlul de campion naţional la şah.

Dacian Pribeanu (Aici masa 1 la Olimpiada nevazatorilor) castiga un nou titlu de campion national rezervat nevazatorilor

Citeste Articolul
  • 13
  • 659
  • 0

Finala Campionatului National al Nevazatorilor o vor disputa 12 sahisti la Braila

Cei mai buni 12 sahisti nevazatori din tara participa la editia 2009 a Campionatului National de sah al Nevazatorilor

Ediţia din acest an a turneului final al Campionatului Naţional de şah rezervat nevazatorilor va fi organizată de Filiala Brăila a Asociaţiei Nevăzătorilor şi la ea vor participa în perioada 30 octombrie – 8 noiembrie 12 şahişti din ţară, printre ei fiind şi campionul en titre, Dacian Pribeanu, maestru FIDE precum şi o reprezentantă a sahului feminin, Dorina Florea, din Bucureşti şi alţi doi finalişti, Mihai Irimia din Rm. Vâlcea şi Alexandru Piroşcă din Cluj.

Citeste Articolul
  • 9
  • 1090
  • 0

Bucuresteanul Mihai Bursuc castiga semifinala Campionatului national de Nevazatori de la Baile Felix

Faza Semifinala a Campionatului national al Nevazatorilor s-a desfasurat la Baile Felix in perioada 20 – 27 august 2009.  La competitie au participat 35 de jucatori dintre care urmau sa se califice pentru faza finala primii 11 clasati in clasamentul final. Impreuna cu campionul national, MFide Dacian Pribeanu, cei 11 finalisti se vor intrece la Braila in sistem turneu de 11 runde. În perioada 31 octombrie – 8 noiembrie 2009, la Brăila se va desfăşura, în premieră, Faza Finală a Campionatului Naţional de Şah, destinată jucătorilor nevăzători.

Bursuc Mihai (in plan indepartat) a castigat surprinzator semifinala de la Baile Felix

Citeste Articolul
  • 13
  • 829
  • 0