Pribeanu Dacian, maestru FIDE alaturi de trei mari maestri ai sahului romanesc: Dieter Nisipeanu, Costica Lupulescu si Mircea Parligras
Nu demult, un sahist a avut o idee, sau cum se zice mai nou, un proiect. O idee deosebita prin exprimare: De la egal la egal. Din curiozitate, am vrut sa vad ce se vrea cu aceasta idee. Foarte clara, si mai ales interesanta. Nu puteam sa trec, totusi, nepasator pe langa celelalte idei (proiecte), pe care le-am descoperit cu acea ocazie. Ca muntoman convins, am gasit cateva proiecte care imi faceau ochi dulci, si la care visam si eu demult cu ochii deschisi. Ca parinte, as fi votat alte 8 proiecte instantaneu. Dar parca nu era la fel ca si cand as fi directionat cei 2% din impozit. Aici era vorba de o competitie!
Lucru pe care l-am aflat doar atunci cand am intrat pe site sa vad in detaliu proiectul. Mi-a placut, am votat. Am mai ramas pe site ceva vreme, uitandu-ma si la alte proiecte concurente. Multe dintre ele, dupa cum v-am mai spus, foarte atragatoare. Recunosc ca daca o alta idee ar fi ajuns la mine pe alta cale si pe care as fi votat-o tot cu mare placere, as fi avut un mare regret daca regaseam printre celelalte, ideea sahistului. Atunci, mi-am dat seama de un alt aspect: De ce oare nu le pot vota pe toate cele dorite? Simplu, mi-am raspuns: E o competitie, si aici castiga cel mai bine pregatit si sustinut. Bun, acum ca am ales, oare ce sanse de castig ar avea ideea sahistului? La pregatire, ea era foarte bine conceputa. Ca sustinere, nici nu-mi faceam probleme. Sahisti au chiar o lozinca pe care o afiseaza pe toate bannerele: Gens una sumus. Suntem o familie, deci e bine. La ultima olimpiada de sah, recunoasterea unor idei asemanatoare cu cea a noastra, a fost coplesitoare prin zecile de oferte care mai de care intru sustinerea lor. Iarasi bine, asta insemnand ca ideea sahistului nostru, este o idee puternic sustinuta la nivel international. La noi, putinele formalitati necesare (realizate pret de cateva minute) duceau spre o posibila reusita: o logare, un simplu click, si gata sustinerea.
Rezultatul final? Peste asteptarile mele: 173 de voturi! Sincer, nu ma asteptam la o asemenea sustinere a unei idei sahiste in Romania. 173 de oameni care au inteles ca pot ajuta alti semeni care impartasesc aceleasi pasiuni. 173 de oameni care inteleg rolul sahului intr-o societate. 173 de oameni care iubesc sahul.
Din pacate, la sfarsitul competitiei, cu toata sustinerea sahistilor din tara, proiectul nu s-a regasit printre cele mai sustinute. Ca o alinare, pot sa spun ca cele declarate castigatoare sunt la fel de bune si frumoase ca cea votata de mine, si isi merita locul castigat.
In fine, eu cred ca s-a pierdut doar o lupta, si nu un razboi. N-a fost sa fie de data asta. Vor mai fi editii viitoare ale programului de granturi, si poate cu putin noroc, vor aparea si alte ocazii in care ideea sahistului sa prinda viata.
Le multumesc pe aceasta cale celor 172 de sustinatori ai proiectului.
Dar mai ales, ii multumesc celui care a initiat aceasta idee: Dacian Pribeanu.
Sa fiti iubiti, si sa ne revedem cat mai des pe la turnee, asa, ca de la egal la egal!
0 Comentarii