Cristina Foisor ne explica: Corespondentele in finalurile de partida

Corespondenta in finalurile din sah este extrem de importanta.
Totul porneste de la opozitia regilor. Se stie ca aceasta poate fi mica, mare si mijlocie. Punerea in obligativitatea de a iesi din ea (prin castigarea opozitiei) acceptand dezavantaje, stim ca se numeste zugzwang. Atunci corespondenta se rezuma in fapt (pentru o intelegere la cel mai mic nivel al cunoasterii) la zugzwang. Corespondenta foloseste la stabilirea unor campuri critice pe care eu le voi denumi artistic, in continuare ,”puncte de foc”. Cucerirea acestor campuri cu regele se traduce prin castigarea luptei prin procedeul explicat mai sus “zugzwang”. Pe vremuri, in cantonamente, ni se cerea, dupa metoda lui Lisitin (singura carte de finaluri la care aveam acces la acea vreme, o carte excelenta de altfel) sa facem corespondenta campurilor si astfel pas cu pas sa coboram in adancurile pozitiei si sa stabilim calea de a ajunge la “punctele de foc”.

Am sa incep cu ceea ce mi se pare cel mai simplu 🙂 dar si cel mai important:.

Si albul si negrul au reusit sa-si aduca regii pe campul de foc respectiv. Aceasta este pozitia de baza de zugzwang reciproc. Adica, cine este la mutare isi rateaza obiectivul.

Astfel:

-daca muta albul, de ex. Re5 sau Rc5 negrul il va urmari pe campurile corespondente e7 sau c7 pastrand astfel opozitia .Varianta cu care negrul obtine remiza este importanta:1.Re5 Re7 2.d5 Rd7 3.d6 Rd8! astfel ca la 4.Re6 Re8!=, si albul nu poate progresa din cauza patului 5.d7 Rd8 6.Rd6.
-daca muta negrul pe e7 sau c7, albul va putea avansa regele pe latura opusa, pe campurile corespondente c6 sau e6, asigurand astfel promovarea pionului.Varianta de castig in acest caz este de asemenea importanta: 1…Re7 2.Rc6 Rd8 3.Rd6! (albul castiga opozitia si forteaza o noua patrundere de rege) Rc8 4.Re7! Rc7 5.d5 si pionul promoveaza usor.
Din acest exemplu se deduce usor si principiul universal din finalurile de pioni: trebuie avansat cu regele cat mai adanc pe teritoriul inamic si abia dupa aceea promovat pionul.

Foarte importanta din punct de vedere practic este exceptia de la pozitia de zugzwang din diagrama de baza:

Daca pionul a ajuns deja pe linia a 5-a, albul castiga oricum, chiar daca negrul are opozitia: 1.Re6 Re8 2. d6 Rd8 3.d7, si negrul nu mai beneficiaza de pozitia de pat.

Cu experienta acumulata din primele 2 pozitii ceea ce urmeaza ar trebui sa nu puna probleme:

Albul la mutare este clar ca nu poate sa obtina opozitia, caci singurul camp unde ar putea sa o obtina este campul d4. Cu negrul la mutare nu vom mai cauta sa obtinem opozitia imediat ci ne vom multumi prin 1..Rc8! sa obtinem o opozitie ceva mai lunga (opozitia medie), dar la fel de eficace in a opri avansarea regelui advers. Astfel pe orice camp avanseaza regele alb b5, c5, sau d5 exista o corespondenta pentru cel negru b7, c7 sau d7 de pe care obtine opozitia. Regele alb nu poate avansa, si deci pionul nu poate fi promovat.

In urmatoarea diagrama vom urmari o aplicatie la cele ce mai sus:

lucrurile, desi nu foarte dificile, se complica totusi.
Mutarile naturale de centralizare, 1. Rc2 Rd8 2. Rc3 Rc7 nu dau decat remiza, caci se ajunge in opozitie de regi, cu albul la mutare. Dar albul are la dispozitie o alta cale de a-si avansa regele: ruta b2-a3; aceasta tocmai pentru ca este mai lunga impiedica sosirea regelui negru la punctul de foc, nemaifiind capabil sa castige opozitia.
1.Rb2! Rd7 2.Ra3 Rc6 3.Ra4! Rb6 4.Rb4 si albul castiga opozitia in punctul de foc.

Diagrama care urmeaza ilustreaza o situatie tipica.

Albul castiga fortat pionul d, deoarece a ajuns cu regele pe linia acestuia. Pentru a-si asigura remiza negrul trebuie doar sa castige opozitia in momentul in care albul captureaza la d5. Adica la Rxd5 sa fie capabil sa joace Rd7!

Aceasta diagrama reprezinta cazul clasic de zugzwang reciproc combinat cu manevra de pierdere de tempo.

Atacul direct al pionului prin 1.Re5? are un efect contrar caci dupa 1…Rc4 albul, in zugzwang, este nevoit sa si abandoneze pionul.
Albul are la dispozitie o cale subtila: prin 1.Re6! el forteaza mutarea 1…Rc4 si doar acum joaca 2.Re5 cu care reuseste sa castige el opozitia. Pionul d5 cade iar negrul nu va fi in masura sa-si aduca regele in d7 la timp.

Iar la final va propun spre rezolvare un exercitiu destul de usor prin prizma celor de mai sus:

Aici, in plus fata de corespondenta regilor aflati deja intr-o prima pozitie de foc, un rol important il joaca si tempourile de rezerva ce pot fi generate de pioni.

In incheiere imi exprim speranta ca acest mic articol sa va starneasca interesul pentru studiul finalurilor, si sa constituie un prim pas in aceasta directie.

ALTE POSTARI RELEVANTE

3 Comentarii

  • obezeanu

    La acest articol n-am de facut decat un singur comentariu:Sarut mainile,Doamna Foisor!

    mai 21, 2010 - 1:51 pm Raspunde
  • Remizatorul

    Extraordinar, fantastic, nemaipomenit, bravo !

    mai 21, 2010 - 6:59 pm Raspunde
  • ely

    acest articol este foarte educativ pentru copii.foarte frumos.bravo!!!

    mai 22, 2010 - 7:37 pm Raspunde

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.