Surprize la Ploiesti, la Cupa “1 Iunie” la blitz

In sala de sah a Palatului Copiilor, s-a desfasurat Cupa “1 Iunie” la sah blitz, cu un ritm de joc de 10 minute pentru fiecare concurent. Intrecerea a durat patru ore, disputandu-se sapte runde.

cupa1iunie_ploiesti

Organizat de CSM Ploiesti, prin prof. Gheorghe Vasii, competitia a avut parte de cateva surprize interesante. Desi s-a disputat intr-o singura zi, preliminariile sportivilor s-au realizat in decursul intregii luni mai, din cei aproape 150 de copii aflati la pregatire cu prof. Gheorghe Vasii numai cativa ajungand sa participe la aceasta competitie.
Concurentii au fost repartizati in doua grupe, una de performanta si inca una de avansati.
La grupa de performanta s-a impus specialistul clubului municipal la sah blitz, Iulian Brisan, cu sapte puncte, care l-a invins pe Catalin Sandu (6 p), cel din urma descurcandu-se mai bine la sah practic. Pe locul trei s-au clasat, la egalitate de puncte, Eduard Stoica si Sergiu Herea, cu 5 p. Surprinzatoare a fost evolutia Veronicai Secuiu, singura fata aflata in grupa de performanta si care a reusit sa incheie competitia pe locul 5, cu 4 p.
Mentionam ca primii patru sportivi alcatuiesc echipa de baieti 10 ani de la CSM Ploiesti, care va participa la Campionatul national, la Iasi, in perioada 26-30 iulie. Pana atunci, acestia vor mai concura la un turneu international, la Eforie Nord, in a doua jumatate a lunii iunie.

jump_paint

La grupa de avansati baieti, Andrei Raduta a realizat surpriza intrecerii, impunandu-se cu 6,5 p, depasindu-i pe Andrei Avramescu (5,5 p), Andrei Parvulescu, David Nicolas (cate 5 p). In varsta de sase ani, Andrei Raduta s-a aflat la primul sau concurs, ceea ce l-a facut pe antrenorul Vasii sa-l coopteze in echipa clubului pentru turneul international de la Eforie Nord. Totodata, pe langa faptul ca se anticipeaza a fi un bun sahist, Andrei este, de asemenea, si un bun pianist, acesta castigand un concurs muzical organizat in Franta si la care s-au aflat copii din intreaga Europa.
In grupa de avansati, la categoria fetelor, s-a impus Isabela Padiu (5 p), o alta surpriza a concursului, care a reusit sa le depaseasca pe Lauriana Didiliuc (4,5 p) si Ioana Marin (4 p), sportive care au participat la Campionatul national.
“A fost un eveniment deosebit, cu toti parintii prezenti la concurs, semanand, in acest sens, cu o editie de Campionat national”, ne-a declarat antrenorul Gheorghe Vasii.

bunici_copii

(Sursa ziarulprahova.ro scris de Petre APOSTOl)

ALTE POSTARI RELEVANTE

0 Comentarii

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.