Articol scris de Mihai Voinea in Evenimentul zilei din 05 mai 2009
Ştefan Pârlog, românul care a cucerit duminică, în Grecia, titlul mondial la şah pentru amatori, este un inginer şomer şi autodidact cu o poveste impresionantă. Într-un sport precum şahul, unde carierele se clădesc încă din fragedă pruncie, sub îndrumarea marilor maeştri, povestea lui Ştefan Pârlog pare neverosimilă. Românul de 26 de ani a câştigat duminică, în Grecia, Campionatul Mondial de şah rezervat amatorilor, iar specialiştii din domeniu spun că reprezintă un caz aparte.
„Este o competiţie dedicată şahiştilor amatori, care nu au depăşit pragul de 2.000 de puncte rating. Performanţa lui Pârlog este lăudabilă. Noi, cei de la federaţie, nu prea ştim nimic de el… Apare rar la concursuri, nu ştim nici măcar cu ce se ocupă”, ne-a declarat Dinu Ioan Nicula, referend în cadrul Federaţiei Române de Şah.
Ștefan Parlog, un șahist atipic, i-a impresionat pe specialiști cu
povestea sa spectaculoasa
„Şahul te îmbolnăveşte!”
Originar din Râmnicu-Sărat, Ştefan Pârlog vorbeşte despre şah cu o pasiune care, uneori, pare a se transforma într-o povară. „Şahul e ca un microb, dacă îţi intră în sânge, te îmbolnăveşte. Aici, în Râmnicu- Sărat, nu avem niciun club de şah. Eu am învăţat să joc în piaţă, pe tarabă, cu boschetarii. Când am mers la Iaşi, la facultate, am frecventat clubul de şah de la Politehnica. Acolo m-am întâlnit cu câţiva maeştri şi le-am cerut sfaturi. Am început să mă autoperfecţionez”, ne povesteşte tânărul de 26 de ani.
Maestrul şomer
Atins de microbul şahului, Pârlog şi-a propus să devină campion mondial la amatori, dedicându-şi ultimii ani pentru a putea atinge acest scop. „M-am hotărât să devin campion mondial, şi în ultimul an mă antrenam şi opt ore pe zi! N-am mai avut timp nici să-mi caut de muncă după ce am terminat facultatea… Sunt şomer. Acum voi lua o pauză cu şahul şi o să mă angajez. Oricum, la vârsta mea este foarte greu să mai ajung la un nivel atât de ridicat încât să îmi permită să trăiesc din şah. Visul meu este să înfiinţez un club în Râmnicu-Sărat şi să le ofer copiilor pasionaţi de acest sport ceea ce n-am avut eu”, ne-a mărturisit, ieri, Pârlog.
După performanţa reuşită în Grecia, acesta a încasat un premiu de 1.000 de euro şi a primit din partea Federaţiei Internaţionale titlul de maestru FIDE, care îi va fi recunoscut toată viaţa.
„Am slăbit cinci kilograme pe perioada concursului”
Ştefan Pârlog a trăit la intensitate maximă turneul din Grecia. „În primele runde am luat o bătaie şi n-am putut să dorm toată noaptea. Din cauza stresului, am slăbit cinci kilograme pe perioada concursului! Tot ce mâncam, vomitam imediat. Mi-am dorit foarte mult să câştig acest Campionat Mondial. Acum pot să îmi văd liniştit de viaţa mea”, ne-a declarat şahistul din Râmnicu-Sărat.
Titlul obţinut de Pârlog i-a surprins pe cei care conduc clubul de şah Politehnica Iaşi, unde acesta este legitimat. „Pârlog este un autodidact. El a început şahul foarte târziu, dar s-a perfecţionat singur şi este extraordinar ceea ce a reuşit. S-a pregătit tot anul pentru acest turneu. E adevărat că a câştigat un Campionat Mondial dedicat amatorilor, dar este o performanţă notabilă pentru şahul românesc. Iar povestea lui Ştefan Pârlog face ca acest rezultat să fie şi mai surprinzător”, ne-a declarat, ieri, Vasile Manole, preşedintele clubului ieşean.
ÎN FAMILIE
A învins în finală un alt român de 11 ani!
Ştefan Pârlog nu a fost singurul român care a impresionat la Campionatele Mondiale pentru amatori de la Salonic. Campionul l-a învins în finală pe un compatriot de-al său, Radu Cristian Toma, un copil în vârstă de numai 11 ani, dar care e considerat una dintre marile speranţe ale şahului românesc.
„Prezenţa lui Toma în finală este cel puţin la fel de remarcabilă ca şi performanţa lui Pârlog. Acest copil se află în primii 25 de şahişti din lume la categoria sa de vârstă. A început şahul de la o vârstă foarte mică şi a progresat de la an la an. Ne punem mari speranţe în el pentru viitor”, ne-a declarat, ieri, Dinu Ioan Nicula, referend în cadrul Federaţiei Române de Şah. Ştefan Pârlog nu este însă deloc jenat de vârsta fragedă a oponentului său din finală: „Deşi este mult mai tânăr decât mine, Cristian Toma are o carieră de şahist mai lungă! El a început acest sport de mic, într-un cadru organizat. În şah, precocitatea a devenit un lucru foarte firesc”.
PRECOCE. Radu are 11 ani de viaţă şi 7 de carieră
Foto: Arhiva EVZ
Iulian Sofronie, antrenorul lui Radu Cristian Toma, spune că elevul său are perspective foarte interesante: „Pentru vârsta lui, este un rezultat excelent. El este consacrat deja! Are talent şi munceşte foarte mult. Se antrenează 4-5 ore pe zi!”. Sofronie afirmă că victoria lui Pârlog la Mondialele de amatori este una foarte surprinzătoare: „Acest Ştefan Pârlog este un caz rar… Eu, unul, nu am mai auzit de cineva ca el! Se pregăteşte singur, nu participă la concursuri, nu ştie nimeni de el. Faptul că a câştigat acest turneu este ceva incredibil. Nu are nicio relevanţă că a învins un adversar de 11 ani. În şah, vârsta nu prea mai contează”.
7 Comentarii
De asa romani sa tot auzi.
mai 5, 2009 - 11:09 pmBravo voua, atat d-voastra, d-le Parlog,cat si micului Toma.
Sa va dea D-zeu sanatate si putere.
Sunteti un exemplu!!!
ar fi interesant de postat toate partidele lui de la acest campionat mondial de amatori
mai 6, 2009 - 2:31 pmCel mai tare sahist dintre jucatori de ping pong.
mai 7, 2009 - 8:56 amBravo ! Intr- adevar … … impresionant ! Imi aduc aminte cu placere zilele minunate ale copilariei in care jucam sah ! Asta da vointa ! Succes in viata si Bunul Dumnezeu sa ne dea sanatate sa ne revedem cu bine !
mai 10, 2009 - 6:19 pmExcelent rezultat. Admirabil Stefan! Felicitarile mele!!!
iulie 14, 2009 - 9:45 amFELICITARI,MA BUCUR SA AM UN ASEMENEA VECIN.NE CUNOASTEM DE MICI SI VREAU SA TE FELICIT STEFANE PT REUSITE UN AN PLIN DE TOT CE ITI DORESTI SI TOATE DORINTELE IMPLINITE.
decembrie 12, 2009 - 8:25 amFELICITARI STEFANE! SPER SA CASTIGI TODEAUNA ASA DE USOR CUM MAI BATUT PE MINE. MA BUCUR SA AM UN ASEMENEA CUMNAT.
februarie 13, 2013 - 4:38 pm