1) CÂND încep juniorii să gândească cu adevărat, în ce moment al dezvoltării lor încep cei mici procesele cognitive la șah, când trec de la momentul bâjbâielilor pe tablă, de la mutările făcute impulsiv, la întâmplare, la mutările deliberate, alese după un proces de triere și eliminare a mutărilor necorespunzătoare?
”CUM GANDESC JUNIORII ȘI CUM PUTEM SĂ LE MODIFICĂM SISTEMUL/MODALITATEA LOR DE GÂNDIRE?” (1)
11 Comentarii
Prin metoda pe care am dezvoltat-o nu ii permit juniorului sa faca mutari la intamplare. De fiecare data cand trebuie sa faca o mutare trebuie sa raspunda la minim 10 intrebari. Il pun sa joace cu calculatorul si sa raspunda in scris sau cu voce tare (depinde de varsta juniorului si de timpul sau atentia pe care i-o pot acorda in acel moment), inainte de fiecare mutare. Dupa ce ma convinge ca a deprins acest obicei si ca a asimilat ce ne propusesem prin primul set de 10 intrebari trecem la un nou set de 10 intrebari. Dupa ce deprinde obiceiul de a raspunde la primul set intrebari, de fiecare data inainte de a muta, eu consider deja nu mai face mutari intamplatoare. Pe masura ce va asimula mai multe seturi de intrebari va face mutari argumentate logic tot mai puternic. Primul set de intrebari suna cam asa:
1. Ce piesã a mutat adversarul?
2. Pe ce câmpuri poate sã mute, la mutarea urmatoare, cu acea piesã?
3. Ce piese a atacat adversarul? (prin atac direct sau prin deschiderea unei linii, coloane, diagonale)
4. Poate sa imi produca adversarul pierderi materiale, la mutarea urmatoare, prin captura unei piese?
5. Care este amenitarea cea mai puternica a adversarului?
5. Pot captura atacatorul?
7. Pot apara piesa atacata?
8. Pot muta piesa atacata pe un camp unde sa nu poata fi capturata?
9. Pot pune o alta piesa intre atacator si piesa atacata?
10. Pot ataca o piesa a adversarului care are valoare mai mare sau cel putin egala cu piesa pe care a atacat-o el?
Acest set de intrebari incearca sa minimizeze pierderile materiale. Trebuie sa tinem cont de faptul ca momentan nu cunoastem decat notiunile legate de procedeul tactic „captura”. Pe masura ce invatam alte procedee tactice adaugam alte seturi de intrebari.
La seturile de intrebari cu caracter tactic se adauga cele cu caracter strategic.
Metoda am aplicat-o si in putinul timp cat am predat sah, tot gratuit, intr-o scoala. Copii erau foarte bucurosi pentru ca invatau sah jucand si s-au vazut si progrese.
ianuarie 16, 2016 - 6:02 am@ Gabi Popescu
Iți mulțumesc pentru foarte interesantele postări.
De obicei, primul lucru pe care-l fac juniorii români, indiferent de Elo, este să înceapă să calculeze imediat tot felul de variante, în loc să facă ”pasul înapoi” pentru a căpăta o vedere de ansamblu, perspectiva poziției.
Oricum, materialul este prea rarefiat, punctele 1-10 sunt prea detaliate, la șah nu avem de-a face cu intelecte mediocre (hopefully). Dacă NUMAI primul set are 10 întrebări, mă intreb dacă copilul respectiv va fi în stare să și le reamintească pe toate? Dar următoarele seturi? Va fi în mintea lui o înghesuială ca în orele de vârf la metroul din Piața Unirii. Cred că întrebările 1-3 pot fi comprimate împreună, la fel și punctele 6-10, de ex:
”Cum pot reacționa la atacul advesarului? 6-10) Pot oare: lua atacatorul, fugi cu piesa, interfera atacul, apăra piesa sau contra-ataca? 11. Care este mutearea cea mai favorabilă? (cu justificarea de rigoare).
Raspunsurile de la intrebările mele 2,3&4 nu mă fac prea fericit. Reprezintă punctul de vedere al unui promotor din plăcere al șahului, nu al unuia interesat să exploateze la maxim fiecare potențial talent care îi trece pragul. Plăcerea de a studia vine lent, după destul timp și multi copii sunt ”neserioși” și majoritatea leneși, ba chiar foarte leneși. Nu putem sș-l trimitem la alt antrenor, să ni-i pasăm de la unul la altul; fiind antrenori puțini, la un moment dat, cercul se va închide și ne vom trezi cu același mic șahist la noi la poartă. Cu un an mai bătrân și la fel de nepregătit. Si totuși talentat și (mare) amator de șah…
Pleci apoi de la premiza că puștii vor obține un Elo de 1.700 FARA SA PARTICIPE LA CONCURSURI pentru a face economii. Va fi o minune, dacă acest lucru (1.700 Elo) se intâmpla, copii jucând numai în concursuri voastre de casă, între ei. De unde primele puncte Elo? ”Ex nihilo, nihil fit”, trebuie să joace turnee ”străine” cu jucătorii dinafara clubului/școlii voastre, care au Elo străin si, pentru a avea 1.700 semnificative, cărora nu li se cunosc slăbiciunile și repertoriul de deschideri. Pe urmă Eloul de 1500 sau 1700 nu PREA înseamnă mare lucru, practic mai nimic. Sunt Elouri aiurea, inventate de FIDE pentru a largi bazinul de jucători pentru care se plătește calcularea Eloului de către Federațiile naționale. Practic sub 2000, hai 1.900, nici nu ar trebui să existe Elo. Nu are fără semnificație, jucătorii respectivi nu au valoare internațională de concurs, sunt numai oițe bune de tuns pentru visterie lacomei FIDE.
Sunt absolut de acord cu punctele de vedere exprimate la întrebarea nr. 6, cu mici amendamente 🙂
Ești prea modest; atunci când jucai și aveai peste 2200, acest Elo înseamna sensibil mai mult decât acum. Nu uita că te-am văzut nu doar o dată jucând, cam știu ce puteai, iar cu manualele potrivite și talent pedagogic poți preda lejer până la 2.300/2.400. De multe ori profesorii de liceu sunt depășiți ca viteză de gândire de elevii lor, care rezolvă mai repede și chiar mai inteligent testele propuse. Totuși profesorii mai au foarte multe lucruri de predat, noțiuni pe care elevii nu le stăpânesc corect sau temeinic (încă).
Problema ”cramponării” de elev este o veche meteahnă a șahului românesc, dar există și circumstanțe atenuante, de natură afectivă, pentru primii dascăli. Eu mi-am exprimat de multe ori recunoștința pentru o parte dintre antrenorii (”profesori”de liceu sau școală primară) care au pregătit temeinic jucătorii pe care i-am preluat eu. Dar acest lucru se pare că este insuficient pentru orgoliile noastre, uneori superdimensionate. Mă întrebam câteodată ce figură ar face profesorii universitari dacă în revistele referitoare la învățământ ar fi acuzați că ar fi ”furat” elevii unor merituoși profesori de liceu.
Aceasta este viața, fiecare predă după posibilități, după talentul pedagogic, cunoștințele acumulate, concursurile de admitere câștigate și rezultatele avute. Ca să fii profesor universitar ai nevoie și de rezultate internaționale, de lucrări publicate în reviste serioase de specialitate (în țară și peste hotare), de titluri academice sau universitare. Așa cum bine remarcai, învățătorii nu predau la liceu și nici profesorii de liceu la facultate. Nu-i împiedică nimeni să pună mâna pe carte, să promoveze treptele de la predat la grădiniță la facultate, dând examenele de rigoare, nu-i asa? Aș dori să închei mesajul meu cu aceste cuvinte memorabile pe care le-ai scris la final:
Un antrenor bun trebuie sa stie precis cand trebuie sa spuna „Bine ai venit!” si „La revedere!” elevului.
ianuarie 16, 2016 - 6:23 amDomnule Ghinda,
Ati inceput sa dati din casa dand ceva detalii despre metodele dumneavoastra de lucru : ”Consecințele mutării adversarului”,” ALEGEREA MUTĂRII POTRIVIT CERINȚELOR POZITIEI” pe langa pareri despre metode expuse de ceilalti p-aci si intrebari pe care ni le punem toti..avem acum si ceva raspunsuri si opinii mai detaliate ale dumneavoastra.
Metoda Domnului Gabi Popescu cu seturile de intrebari, care imi place, ar putea(poate chiar ar trebui) fi introdusa in manuale, poate chiar cu titlul „Tortura in alb si negru” ; am aplicat-o si eu cumva, tot cautand sa comprim si sa reduc numarul de intrebari caci si eu sunt de parere ca tare greu este sa-i convingi si cu unica intrebare „vrea sau nu vrea ceva adversarul?”
ianuarie 16, 2016 - 6:25 amPoate totusi daca le tot dai seturi de zece macar si-or intra in reflex sa-si puna vre-o 2 intrebari(fie si la pachet cu atat de nedoritul haos in gandire) din cele seturi…mai ales ca in ultimii ani am remarcat cel putin 2 jucatori de 8 ani ce erau nr. 1 in lista ELO (parand ca nu-s umflate ratingurile), ce incepeau partida cu 90′ pe ceas si n-o terminau niciodata cu mai putin de 105′ si asta la echipe, unde chiar si cei mai mici se mobilizeaza mai bine si sunt mai seriosi si mai atenti.
Cel putin cu unii ar merita incercata „tortura” 🙂 , mai ales ca este deja testata cu succes.
In legatura cu intrebarile pe care este bine sa-i invatam sa si le puna juniorii, personal, cred ca ele trebuie sa fie cat mai putine, clare si eficiente. In afara de clasica intrebare : „Ce urmareste adversarul cu ultima sa mutare ?”, care trebuie sa si-o puna in permanenta in special in jocul de mijloc, consider ca sunt eficiente doar urmatoarele intrebari, si numai pana in punctul in care se raspunde afirmativ.
1. Exista o combinatie de mat asupra regelui advers ?
2. Exista o combinatie de mat asupra propriului rege ?
Daca raspunsul la prima intrebare este afirmativ, se trece la calculul variantelor de raspuns ale adversarului.
Daca raspunsul la a doua intrebare este afirmativ, se cauta varianta de contracarare a combinatiei adversarului.
Daca raspunsul la primele doua intrebari este afirmativ simultan, se va calcula „viteza de executie” si interferenta celor doua combinatii.
Daca raspunsul la primele doua intrebari este negativ, se trece la urmatorul set de intrebari pe care juniorul trebuie sa si le puna :
3. Exista o combinatie de castig material, pe care o pot executa fara deteriorarea pozitiei proprii ?
4. Exista o combinatie de castig material, pe care o poate executa adversarul, fara deteriorarea pozitiei proprii
Aici se aplica aceleasi „Daca” de la primele doua intrebari.
5. Exista slabiciuni in pozitia adversarului de care pot profita ? Cum ?
6. Exista slabiciuni in pozitia proprie? Cum pot scapa de ele ?
7. Ce mutare imi este utila pentru realizarea planului meu de joc, pentru imbunatatirea pozitiei proprii ? Cand este util s-o fac ?
8. Ce plan de joc cred ca are adversarul ? Ce mutare / mutari ar impiedica planul de joc al adversarului, sau i-ar slabi pozitia proprie ?
Acestea sunt formulari pentru cei ce au trecut de un anumit nivel de intelegere. De regula, pustilor este mai eficient sa le spui sa se intrebe :
1. Pot sa dau mat? Cum ?
2. Pot sa fiu facut mat ? Cum ma apar ?
Daca nu gasesc combinatii pentru asa ceva, trec la urmatoarele intrebari pe care sa mi le pun :
3. Pot sa capturez o piesa ? Cum ?
4. Adversarul poate sa-mi captureze o piesa ? Cum ma apar ?
5. Ce mutare sa fac sa ma dezvolt mai bine ( in deschidere) sau sa-mi pun piesele pe pozitiile cele mai bune, conform cu principiile
strategice?
6. Ce mutare sa fac sa-l impiedic pe adversar sa-si puna piesele pe cele mai bune pozitii. Ce mutare m-ar deranja cel mai tare, daca as fi
in locul lui ?
Consider ca, cel putin la nivelul juniorului care nu si-a definitivat in cea mai mare parte acumularile de cunostinte sahiste de baza, alte intrebari nu mai devin eficiente. Pentru partea de tactica chiar nu cred ca isi au rostul intrebarile. Treci prin toate procedeele tactice posibile si imposibile, faci combinatii intr-o veselie si juniorul, daca este talentat, acumuland experienta combinationala „v-a vedea” cand si cum sa jongleze cu tactica. La fel si cu finalurile. Pentru amandoua capitolele sunt necesare mii de ore de munca de acumulari.
Mai greu este cu elaborarea planului de joc si aprecierea pozitiei, care nu se pot face eficient ( poate nici atunci 100% corect) decat dupa acumularea tuturor cunostiintelor strategice ( acea programa fara de care totul este lasat la voia hazardului- ex.: parintele sa-si poata permite sa-si angajeze un antrenor de top – dar daca nu are bani ? , etc…). Personal , mi-a fost extrem de utila cartea lui Karpov si Mazukevici – „Aprecierea pozitiei si planul de joc”, achizitionata de la regretatul Conu Pessi, in care sunt disecate cele 7 criterii de apreciere a pozitiei, pe baza carora iti poti elabora planul de joc. O adevarata comoara pentru un antrenor, mai ales ca este si tradusa in romaneste.
Am facut referire la planul de joc si aprecierea pozitiei, deoarece intrebarile ( mai elaborate) 7 si 8 fac referire la acestea .Nu poti sa pui pe un pusti sa-si puna intrebari despre ceva ce nu cunoaste cu adevarat. Vad ca pe aici exista un haos total in legatura cu nivelul juniorilor despre care se face referire vis-a-vis de intrebarile ce trebuie sa-i invatam sa si le puna. Amestecam copilasi de 6-8 ani cu cei cu state vechi de joc, adevarati performeri la nivelul lor de varsta. Trebuie bine delimitate cele doua categorii. Uneori se comenteaza de parca juniorii buni se nasc din neant si asta este extrem de jignitor pentru cei ce i-au adus pana la acel nivel. Dar asta este o alta poveste.
ianuarie 16, 2016 - 6:28 am@Mihai Ghinda
Promit sa recidivez, daca dialogul se va desfasura in termenii prezenti.
Revin cu rugamintea, adresata anterior voalat domnului Iulian Ceausescu, ca fiecare tema de discutie sa se constituie intr-un articol nou. Pot fi deschise mai multe teme simultan, dar fiecare sa fie cuprinsa intr-un articol separat. Nu e de neglijat ideea cantonamentelor regionale, dar nu vreau sa comentez acum si aici asupra ei pentru ca devine dialogul foarte greu de urmarit.
Am observat si eu uneori acest minus. Am analizat de curand cateva partide cu Vlad Ciorica si Iustin Ciorgovean si le tot spuneam: „Nu ma intereseaza ce ati calculat! Vreau sa vad cum ati gandit? Principii, idei, planuri…”
Pe de alta parte, degeaba asezi bine echipa in teren daca tot ratezi de la 11 m! Cred ca inceputul in constituie tactica elementara. Sa invete sa loveasca mingea, sa dea gol cu poarta goala, sa alerge cu mingea la picior. Mai tarziu o sa discutam si despre crearea superioritatii pe flanc prin transmiterea mingii repetat peste apararea adversa de pe un flanc pe celalalt sau despre pozitionarea in teren, in raport cu purtatorul balonului, in cazul unui contraatac 3 contra 4.
Ati surprins perfect ideea centrala a metodei. Ceea ce mi-am propus este sa descompun gandirea jucatorului aflat la mutare in pasi cat mai mici care sa fie asimilati prin seturi de intrebari.
Setul de intrebari expus se foloseste pentru a invata cum sa aplice procedeul „captura”. Este vorba de copii care abia au invatat sa mute piesele. Dupa ce este asimilat acest set, impreuna cu cel referitor la partea ofensiva, totul se va rezuma la cuvantul care defineste procedeul. Toate intrebarile se vor reduce la una singura: „Capturi?”. Apoi invatam un alt set de intrebari (nu neaparat 10) prin care asimilam „prinderea piesei”. De ce prinderea piesei? Pentru ca vreau sa ajung la mat, care nu este altceva decat un caz particular al acestui procedeu. Eu am redus numarul procedeelor tactice la 17 si l-am convins pe Nad Petre sa realizeze cate un video pentru fiecare dintre ele. Ele sunt invatate si cu ajutorul chess tempo, in paralel cu seturile de intrebari.
Metoda am dezvoltat-o, dar nu am finalizat-o. Oricine simte ca poate iesi ceva bun din aceasta metoda si vrea sa investeasca timp in dezoltarea ei si sa o experimenteze, este invitatul meu sa alcatuim un grup de lucru.
Aveti dreptate! Sunt un promotor din placere al sahului. Nu stiu cum as gandi si ce as face daca as fi asaltat de elevi sau daca as fi nevoit sa obtin un venit din aceasta activitate. Singurul elev pe care l-am avut a fost Iustin. Am mai facut antrenamente si cu alti juniori, dar nu urmarind ceva sistemati; am raspuns unor solicitari momentane. Despre Iustin nu am avut niciun dubiu ca este foarte talentat. Poate il supraapreciez (astept si punctul de vedere al lui Marius Ceteras), dar am vazut la el calitati greu de gasit la alti juniori. Cat am putut lucra cu Iustin l-am exploatat la maxim. 🙂 Cred ca e cea mai mare nemultumire a lui in ceea ce ma priveste.
Ideea este sa ajunga la o forta de joc care sa ii permita o performanta elo > 1700 la primul concurs serios la care participa. Sa intre in lista elo cu mai mult de 1700. Pana acum, am demostrat, cu Iustin, ca acest lucru este posibil pentru pragul 1500. Simt ca o pot face si pentru pragul 1700. Deocamdata simt, urmeaza sa va si fac sa vedeti aceasta minune. Trebuie sa tineti cont de faptul ca minunile tin de domeniul meu preferat. 🙂 Astepta elevul care sa creada si el ca e posibil. 🙂
Trebuie sa specific ca ideile mele nu sunt aplicate la scoala de sah Pro Logos de la Timisoara. Antrenorii mi-au dat impresia ca vor sa aplice propriile metode.
Pentru „nimicuri” de genul acesta stiu parinti care au cheltuit averi cu turneele si cu antrenamentele. Familia lui Iustin nu a cheltuit nimic cu turneele pana la elo 1500. Nici clubul nu a cheltuit nimic. Nici cu antrenamentele nu au cheltuit, dar asta s-a datorat unei situatii de exceptie. Eu cred ca multi parinti ar fi tare bucurosi sa afle ca exista o metoda care face posibil asa ceva.
Cu privire la pragul elo 1900 sunt de aceeasi parere. De asta am si pus ca praguri elo pentru grupe de antrenament: <1500 (incepatori), 1500-1900 (medii), 1900-2300 (avansati), 2300-2500 (performanta), 2500-2900 (exceptional). Asa vad eu organizata predarea la o scoala de sah.
Multumesc pentru apreciere si incurajare. Ramane sa demonstrez. Pana acum am demonstrat ca pot pana la 1500 sa fiu foarte eficient. Nu ma grabesc. Urmatorul prag este 1700, eventual 1900. Momentan, nu am timp si energie pentru a incerca ceva mai mult. Poate iau un elev la nivel 1500 sa il duc la 1900. O sa vedem. Cand ajunge la 1900 ii spun „La revedere!” si, in functie de cati bani are familia, ii recomand urmatorul antrenor. 🙂
Legatura antrenor-elev ar trebui oficializata prin declaratie din partea ambilor depusa la FRSah. In acest mod ar putea fi urmarita in mod clar performanta fiecarui antrenor. Ar putea fi intocmit un clasament al antrenorilor si acestora sa le fie rasplatite performantele. Mai cred ca ar trebui ca scoala de antrenori a FRSah sa reglementeze pragurile de predare si sa ofere certificate pentru fiecare nivel in urma unui examen foarte serios si a performantelor obtinute pana la sustinerea examenului.
ianuarie 16, 2016 - 6:32 am@ Anuta Laurentiu
„Pentru partea de tactica chiar nu cred ca isi au rostul intrebarile. Treci prin toate procedeele tactice posibile si imposibile, faci combinatii intr-o veselie si juniorul, daca este talentat, acumuland experienta combinationala „v-a vedea” cand si cum sa jongleze cu tactica.”
Nu sunt de acord. Intrebarile il fac sa inteleaga pasii pe care trebuie sa ii faca, inclusiv ordinea, pentru a descoperi oportunitatea aplicarii unui anumit procedeu tactic. In plus, cred ca va dobandi mai rapid abilitatile tactice. Mai mult, se ofera o sansa si celor care nu sunt talentati. Eu nu vreau „sa vada” intuitiv, ci sa dobandeasca mecanisme de gandire care sa il ajute cand nu poate sa vada si sa fiu sigur ca acele mecanisme functioneaza la fiecare mutare. Vreau sa evit explicatia „nu am vazut” la analiza partidei. Lui Iustin i-am spus de nenumarate ori „Nu exista ca nu ai vazut! Nu ai gandit! Ti-a fost lene sa aplici setul de intrebari si intuitia, pe care tu te bazai, nu te-a ajutat! Daca nu o sa iti mai fie lene, o sa gandesti si o sa vezi!”
ianuarie 16, 2016 - 6:35 amDupa parerea mea raportarea permanenta la adversar este unul dintre lucrurile esentiale cu care trebuie sa ii obisnuim pe copii. De aceea am si introdus in cartea mea „Ghid pentru invatarea jocului de sah” ultimul capitol despre gandirea logica. Chiar daca este probabil putin prematur ca lectiile din acel capitol sa fie predate unor copii care abia au invatat sa mute piesele, am considerat ca subiectul e mult prea important pentru a nu fi inclus in niciunul din cele 2 manuale scrise de mine,
Personal nu teoretizez foarte mult ceea ce predau copiilor. Prefer ca in loc sa ii puna sa memoreze zeci de intrebari si „reguli” sa le dau sa rezolve multe pozitii din care sa deprinda subiectul lectiilor. De exemplu, o carte foarte utila pentru subiectul „raportarea la adversar” este „Looking for Trouble – Recognizing and Meeting Threats in Chess” de Daniel Heisman. Chiar daca sunt si unele exemple mai putin adecvate, eu am folosit-o regulat cu elevii mei. Prima data pe parcursul a 2-3 luni cu Mihnea Costachi si Adrian Secheres la inceputul anului 2007, inainte de finalele de juniori din acel an. Dupa ce au rezolvat vreo 200 de exemple de pozitii in care intrebarile erau mereu aceleasi (1.Ce ameninta adversarul? 2.Ce mutare propuneti?), cu siguranta ca cei doi s-au obisnuit sa se gandeasca la adversar, precum si cu diverse tipuri de amenintari ale adversarului. De aceea, am mai scris-o anterior si o repet, am toate motivele sa consider ca acest tip de antrenament a avut un rol determinat in rezultatele celor doi juniori la finalele din 2007, Mihnea Costachi obtinand titlul national la copii sub 8 ani, la prima sa participare la o finala, iar Adrian Secheres clasandu-se pe locul 2 la copii sub 10 ani.
Exercitii similare se gasesc si in programa olandeza Step by Step, iar de curand Mark Dvoretsky a publicat o carte cu subiect similar, insa pentru jucatori de un nivel mult mai ridicat, asa ca materiale sunt suficiente. Iar daca nu sunt, este treaba antrenorilor sa-si realizeze o baza de date cu exemple instructive.
In concluzie sfatul meu este ca, asa cum le dati elevilor sa rezolve sute, chiar mii de combinatii pentru a invata procedeele tactice, tot asa sa le dati sa rezolve sute de pozitii in care sa raspunda la intrebarile „Ce ameninta adversarul?” si „Ce mutare propuneti?”.
ianuarie 16, 2016 - 6:37 amDa, da , da…asta visez : sa dobandeasca mecanisme de gandire care sa il ajute cand nu poate sa vada si sa fiu sigur ca acele mecanisme functioneaza la fiecare mutare. Vreau sa evit explicatia „nu am vazut” la analiza partidei. i „Nu exista ca nu ai vazut! Nu ai gandit! Ti-a fost lene sa aplici setul de intrebari si intuitia, pe care tu te bazai, nu te-a ajutat! Daca nu o sa iti mai fie lene, o sa gandesti si o sa vezi!”
Vreau ca mutarea sa fie rezultatul unui mecanism de gandire nu unei cunostinte capatate in urma rezolvarii unor exercitii pe o anumita tema, pentru ca, inevitabil, jocul il va duce in pozitii in care experienta tehnica nu mai ajuta si memoria nu mai are nici o importanta..
La FIECARE mutare NU SE POATE… Mintea jucatorului, care-i om, o mai ia si razna, INEVITABIL, la unii mai des, la atii mai rar, la unii in forme usoare la altii in forme vecine cu nebunia..(vezi destule orbiri si la mari campioni) . Ideea este sa o ia cat mai rar si pentru incepator este o mare realizare prima partida dusa pana la capat(chiar daca a dat 3 piese) si dupa ceva timp, prima partida dusa pana la capat in care a folosit mecanisme de gandire la FIECARE MUTARE.. Visul antrenorului este sa o tina asa un turneu intreg…si cand vezi la jumatatea turneului ca functioneaza…dar brusc apare un scurtcircuit..
@ Marius Ceteras
ianuarie 16, 2016 - 6:39 amAsta spuneam si eu, ca mi-ar fi utile materiale cu exercitii cu caracter defensiv..desi Domnul Ghinda nu pare incantat de ele…
Cele mai multe exercitii cu caracter defensiv pentru copii se gasesc in programa olandeza Step by Step. Eu am cumparat toate volumele aparute, inclusiv cele Extra si Plus, si le folosesc ca si teme pentru acasa la grupele de incepatori.
De exemplu exercitii de aparare impotriva amenintarii de mat sunt in Step 1 Plus (6 pagini), Step 2 (2 pagini), Step 2 Plus (2 pagini), Step 3 Plus (2 pagini). Exercitii de aparare impotriva unor alte tipuri de amenintari sunt in Step 3, Step 3 Plus si Step 3 Extra.
ianuarie 16, 2016 - 6:41 amIn chiar primul comentariu pe care domnul Mihai Ghinda il facea se afirma, chiar la inceput, urmatoarele:
„Tema propusa (cele patru puncte/întrebări de la sfârșit) este foarte interesanta si merita evident dezbătuta cu atenție, va folosi tuturor, atât antrenorilor, cât si părinților (hopefully).
Un prim aspect care ar trebui lămurit înainte de a începe este dacă vorbim despre condiții IDEALE de pregătire, adica cu:
– Cluburi + Sponsori + Părinti care isi pot permite sa suporte toate cheltuielile aferente (participările la turnee, laptop, software-programe sah si onorariul antrenorului);”
Dupa cum se poate observa, problema banilor investiti, a considerat-o prioritara.
Cand investesti bani, daca esti un investitor coerent si serios, vrei sa stii pentru ce faci acest lucru. Vrei sa ti se explice foarte clar care sunt indicatorii de masurare a performantei; care vor fi rezultatele obtinute si cum or putea si masurate pe intreaga perioada de realizare a investitiei.
Ce inseamna conditii IDEALE?
Pentru a aveau instrumente de lucru va propun sa definiti evolutia ideala a unui junior pana ajunge la nivelul de performanta dorit.
La ce varsta sa inceapa lectiile de sah?
La ce varsta si la ce elo sa ar trebui sa inceapa investitia in participari la turnee?
Cate turnee pe an ar trebui sa joace, in functie de varsta si elo?
Cat este normal sa coste un turneu la care participa?
E necesara prezenta parintilor in turneu sau antrenorul va insoti un grup mai mare de juniori?
Cand va incepe lucrul individual? Cand ii punem la dispozitie antrenor personal? Cat este normal sa coste antrenamentele individuale?
Daca elo este irelevant ce alt indicator de masurare a performantei am putea folosi? Personal cred ca evolutia elo / unitate de timp este foarte relevanta.
Lista intrebarilor ramane deschisa.
ianuarie 16, 2016 - 6:46 amcine doreste manualul olandez stept by step sa imi lase un mail aici
http://fotosdeajedrez.weebly.com/
fac o arhiva cu pdf sau dvju si o urc pe server, sa o puteti descarca.
ianuarie 21, 2016 - 7:46 pmeu am analizat-o prin 2007-2008, cand eram la federatie si trebuia sa fac cu copiii care nu stiau absolut nimic despre sah, si pe urma cu incepatorii (1000-1200 Elo) care deja stiau sa dea mat si sa captureze piese. manualul este destinat antrenorilor sau profesorilor care predau sahul in scoala, nu pentru profesionisti. o pot recomanda cu caldura deoarece primul pas este esential, am reusit cateva medalii la campionat cu metodele din manual, plus ce am mai inventat eu pe parcurs.
nu ezitati sa imi scrieti daca doriti alte carti de sah, oricum aprovizionez Madridul din 2006 cu materiale didactice…respect !