Kasparov despre Kasparov vs. Karpov (1)

– traducere dupa un articol al lui Arne Moll, aparut pe chessvibes

Contrar a ceea ce mulţi oameni vă vor spune, “meciul de şah al secolului 20” nu a fost Fischer-Spassky, Reykjavik 1972. A fost Karpov-Kasparov, Moscova 1984. Nu, aşteptaţi, am vrut să spun Karpov-Kasparov, Moscova 1984 şi 1985.

Desigur, talentul şi excentricitatea lui Fischer, precum şi situaţia politică între America şi Uniunea Sovietică a făcut din meciul din Reykjavik unul extrem de senzaţional, dar din punct de vedere “dramatic”, lupta din ’72 a fost dominată prea mult de un singur om.

Garry Kasparov si Tolea Karpov privesc din unghiuri diferite sahul!

În seria Garry Kasparov despre Şahul Modern, excelent publicată de Everyman Chess, Kasparov a scris, în final, despre epicele ciocniri cu Karpov, în 1984-1985. Cea de-a doua parte a seriei, Kasparov vs. Karpov 1975-1985, ia în discuţie toate jocurile dinainte de 1984 dintre cei doi K. (inclusiv un simultan!) şi meciurile lor de la Moscova. (O carte în limba rusă a lui Kasparov despre acest al doilea meci a fost deja publicată, dar nu şi despre primul.)

 

Kasparov este în elementul lui atunci când este implicat din punct de vedere emoţional în descrierea unui meci, deşi nu într-un mod care este evident. În Marii Mei Predecesorii Partea I, descrierea pasionantă a meciului Capablanca-Alekhine este pur şi simplu minunată, chiar dacă în mod clar Kasparov este foarte critic faţă de Capablanca şi la fel de limpede este un mare fan al lui Alekhine.

Multi critici i-au luat în nume de rău această atitudine – atât de nedrept, în opinia mea. Îmi amintesc că marele scriitor olandez Jan Hein Donner a descris odată autobiografia lui Kasparov din 1987 Child of Change –Copilul Schimbării- (care a fost în esenţă, despre meciurile Karpov – Kasparov din ’84-’85), ca “munca unui nebun”. Şi este adevărat, Child of Change a fost una extrem de subiectivă, probabil o relatare incorectă a acestor meciuri, şi da, a fost scris, probabil, în cea mai mare parte de un scriitor-fantomă (n.t. adică de altcineva) …dar, în acelaşi timp, aceasta a fost de asemenea, o foarte interesantă poveste despre un geniu luptând împotriva unor forţe mai presus de puterea lui.

Kasparov repetă cele mai multe din punctele de vedere cu privire la încheierea primului său meci în prezenta carte – dar sincer, nu mi-ar putea păsa mai puţin. Poate că sunt prea îngăduitor cu Kasparov: sunt părtinitor, fără îndoială, pentru că am citit Child of Change când eram eu însumi un tânăr şi indulgent copil şi Kasparov a fost pur şi simplu eroul meu. Dar eu nu vreau doar să scriu un comentariu cu privire la situaţia politică din jurul controversatului prim meci “fără limite” dintre Karpov si Kasparov. De fapt, scriind o analiză cu privire problemele nelegate de şah relatate, şi ignorând complet partea legată de şah a cărţii, cum a făcut Tim Harding recent pe Chesscafe.com, mi se pare absurd şi nedrept. Pentru că de fapt este evident, „Kasparov vs Karpov 1975-1985” este una dintre cele mai bune relatări a unei încleştări pentru Campionatul Mondial.

Oricât de subiectiv ar putea fi Kasparov din punct de vedere politic, el este foarte obiectiv, atunci când este vorba de şah. Singura mutare din carte care primeste un dublu semn de exclamare este, desigur, următoarea mutare făcută de marele oponent al lui Kasparov:

Karpov-Kasparov

Moscova 1984 m(9)

47.Ng2!!

În introducere, Kasparov scrie:

De când mi-am încheiat cariera în şah şi m-am înarmat cu programe analitice puternice, comentariile mele au devenit mai sincere, şi mult mai precise. Dar evaluarea mutărilor individuale va continua să ţină cont de psihologia luptei! Deoarece după luni şi ani de confruntare am ajuns să ne simţim atât de profund starea reciproc, că motivaţia psihologică a avut de multe ori o influenţă serioasă cu privire la deciziile luate.

În opinia mea, aceste observaţii sunt ceea ce fac ca această carte să fie atât de bună. Şi de fapt, sunt surprinzător de obiective după cum arată următoarele exemple:

“Sunt convins că, în cel mai important aspect Karpov şi cu mine nu am fost diferiţi: amândoi am fost convinşi de faptul că şahul este mai presus de toate o luptă, un duel, în care adversarul trebuie să fie învins.”
“Am făcut o greşeală crezând că arma principală a lui Karpov va fi 1.e4. (…) Desigur, în sesiunile de instruire am lucrat la consolidarea Apărarii Tarrasch, şi ne-am gândit că acest lucru ar fi suficient. Din păcate, înfrângerile în partidele a şaptea şi a noua, deşi nu sunt direct legate de deschidere, m-au forţat să renunţ la această variantă.”
“Dar acum, uitându-mă la analizele cu care am sosit de la meci, pot doar să zâmbesc condescendent. În pofida unor prelungite dezbateri comune (…) nici unul din rezultatele muncii noastre de analiză dinainte de meci nu a supravieţuit până în prezent.”

Apropo, aceste citate sunt numai din primele pagini ale primului meci. Şi cartea are peste 400 de pagini…

Una dintre aceste “scoateri în evidenţă” ale primului meci a fost, desigur, incredibila serie de 17 remize la rând, atunci când Kasparov părea să fie deja într-o poziţie aparent fără speranţă. Remize la nesfârşit. S-au spus multe despre asta: cum Kasparov a stat în camera lui de hotel luni de zile, împreună cu secundanţii şi mama lui Klara, încearcând cu disperare să câştige timp şi să prelungească execuţia. Remize la nesfârşit. Karpov neriscând nimic pentru a câştiga meciul cu un „joc la zero”. Drama din asta. Dar, de asemenea, plictiseala din asta – pentru spectatori. Cu toate acestea, Kasparov observă obiectiv:

…Remizele, care au fost în mare măsură modeste şi dezamăgitoare pentru spectatori, nu au fost, de fapt, aşa de rele: multe idei noi de deschidere au apărut în ele, şi, uneori, au izbucnit lupte cu adevărat interesante .

Kasparov livrează constant astfel de reflecţii. În mod cert, Kasparov este la maxim, atunci când vorbeşte de şah. Cartea este plină cu astfel de momente, cum ar fi:

Karpov-Kasparov

Moscova 1984 m(31)

28…h5!

Îmi plac astfel de mutări: tensiunea potenţială este creată pe flancul regelui, şi după schimbul probabil … Nxg3 şi hxg3 calul negru poate fi plasat la g4. A fost evident că Karpov a devenit nervos. Şi în timp ce el căuta febril un mod simplu de rezolvare a problemelor care au apărut subit (numai că acesta nu mai exista), mi-am dat jos sacoul, şi cu o mină de încredere am început să mă plimb tacticos pe scenă.

Subiectiv? Probabil. Şah descris cu mare talent? Sigur.

Aşa cum am spus, nu voi intra în detalii cu privire la încheierea primului meci şi la aşa-numita ”a 49-a partidă “; voi lăsa asta pentru istorici. Cel de-al doilea meci, care a succedat surprinzător de repede după ce primul s-a încheiat, a fost, fără îndoială, unul dintre cele mai mari din istoria şahului, sau chiar dintre toate evenimentele competitive. Chiar dacă au lipsit unele din lucrurile nebuneşti din primul meci, mi-a plăcut chiar mai mult din punct de vedere al şahului. Iată o altă avansare istorică de pion în jocul de mijloc:

Karpov-Kasparov

Moscova 1984 m(16)

21…g5!

Avansarea acestui modest pion a înclinat în sfârşit balanţa în favoarea negrului. Într-o situaţie normală o astfel de împingere de pion, care slăbeşte poziţia regelui, ar fi antipoziţională, dar aici, din contră, aceasta conţine o profundă trăsătură poziţională: 22.Nb2? nu mai este posibilă, din cauza pierderii unei piese – 22 … Nxb2 23.Qxb2 g4 (24.Be2 Rc2), şi acest lucru înseamnă că, pentru moment albul nu este în măsură să scape de calul de pe d3 (22.Be2? Ne4 !)

 

(partea a II-a in zilele urmatoare)