Memoria fotografica/eidetica in sah]

De mult timp am vrut sa scriu articolul acesta. Si nu stiam cum sa-l numesc.

Am inceput cu Parerea mea … dar cred ca De ce? … este mai potrivit.

De ce apare acest articol? Pentru ca am niste intrebari la care nu gasesc raspuns. Poate nu sunt formulate corect, sau poate nu au raspuns. Sau poate au alt raspuns la care nu m-am gandit vreodata.

Dar poate toti avem anumite idei si conceptii despre sah in general, caci despre aceste subiecte va fi vorba, pe care daca le-am pune cap la cap poate am gasi un raspuns mozaicat cat de cat mai “plin” decat ideea unei singure persoane.

Sa incep cu primul subiect care ma framanta…

 

1. Memoria fotografica/eidetica in sah

Exista cu adevarat asa ceva in sah? Este un subiect despre care nu s-a prea discutat… Poate pentru ca este un subiect la limita acceptiunii valabile stiintifice cunoscute ? Nu s-au facut teste sau nu s-au dat publicitatii?

Dar de fapt se aplica aceasta memorie speciala in sah? Adica in recunoasterea pozitiilor tip? Am citit ca la un mare-maestru din sah, atunci cand se uita la o pozitie de sah mintea ii cauta in ” baza de date” proprie pozitia respectiva sau altele cat mai apropiate de aceasta. Asta l-ar ajuta sa gaseasca subtilitatile pozitiei mai repede decat daca ar sta sa o analizeze atunci. Dar asta ar insemna ca “bagajul de partide din baza de date proprii” ar diferi de la un sahist la un altul, ceea ce este cat se poate de adevarat. Pe D-voastra v-au ajutat astfel de recunoasteri de pozitii-tip?

Memoria eidetica se refera la abilitatea unei persoane de a retine  imagini, sunete sau obiecte  cu mare acuratete, iar acestea pot fi redate in perfect detaliu.

Calculatoarele bat oamenii la memorarea  informaţiilor  fixe, dar creierul uman opereaza  funcţii de gandire cu o usurinta uimitoare care ar sfida simularea acestora pe calculator, în special în cazul în care se implică sensuri metaforice estetice, la fel ca si în toate aspectele artei de creatie si fotografie.

Este cunoscut faptul că mulţi artişti şi desenatori au capacitatea de a memora imagini şi de a le reproduce din memorie. Aceasta indică faptul că memoria figurativa nu este înnăscuta, ci dobândita, şi ca poate fi dezvoltata. De exemplu Mozart a fost o persoana cu perfecta memorie eidetica in ceea ce priveste sunetele. Alte persoane exceleaza in recunoasterea si retinerea fetelor umane, altele in retinerea fotografica a formulelor matematice sau a paginilor din carti.

Vesselin Topalov intr-un meci blinfold impotriva lui Alex Brunetti, 2007

La nivel de activitate constienta numai 10% din creierul nostru este în funcţiune, în timp ce activitatea  subconştientului conteaza in  90% din potenţialul creierului uman. Strategiile de gândire logică folosesc doar o parte mică din abilitatile noastre.

Cum poate acest 90% din subconstientul omului fi pus, macar in mica parte, in slujba jocului de sah? Eu cred ca mai sunt multe de descoperit in sah, si ca mai avem drum lung in fata in explorarea acestui joc fantastic. Cred ca mai sunt principii noi de descoperit, teme si strategii.

Poate ar trebui privit sahul dintr-o alta perspectiva?  Una in care nu trebuie sa ne bazam pe cunostintele acumulate pana acum, deoarece am altera procesul de creativitate originala?  Bineinteles ca repetitia este “mama invatarii”, memorizarea se bazeaza pe repetitie.

La fel cum in procesul de comunicare intre oameni, comunicarea non-verbala reprezinta 60%, tonul cu care comunicam este 30% si numai 10% reprezinta cuvintele,  se poate ca si in procesul vizual sa existe astfel de proportii majore in ceea ce priveste “cum” “ce” si “unde” utilizam acest simt?

Cum se poate ca unii oameni sa joace sah orb, si sa aiba performante remarcabile? Unii jucand chiar si simultanuri. Sa nu ne foloseasca simtul vazului atat de mult pe cat am crede? Se stie despre performanta incredibila a lui A. Alehin, atunci cand in 1924 a jucat 26 de partide simultane legat la ochi, cu competitori foarte puternici, finalizand cu scorul de +16 -5 =5, iar in 1934 la Chicago, a jucat 32 de astfel de partide, cu scorul de +19-5=5, Em. Lasker fiind arbitrul acestei competitii.

Luati aceasta pozitie de exemplu :

Este luata dintr-o partida pe care poate nu v-o amintiti cap-coada. Dar pozitia aceasta este posibil sa v-o amintiti. Sau sa vi se para cunoscuta.

Asa mi s-a parut si mie: cunoscuta. Oare de ce mi-a ramas in subcostient?

Voua v-au ramas intiparite in minte anumite pozitii, modele tactice, structuri de pioni, etc. care v-au folosit ulterior in jocul de sah?

De cand am inceput sa studiez modelele de mat din cartea lui Laszlo Polgar, 5334 Chess Problems, Combinations and Games, au inceput sa ma “bantuie”  maturile pe coloana marginala cu Turnul si combinatiile de mat Dama-Cal, cand NU JOC SAH.

Oare acest lucru tine de procesul de memorizare eidetica/fotografica?

Care este parerea D-voastra?

Cum trebuie sa invatam pozitiile-tip in sah? Se pot sau trebuie memorate acestea?

 

10 Comentarii

  • dan bujor

    Cred ca memoria poate juca (si chiar joaca) un rol important in practicarea sahului. Cat de important este acesta depinde de capacitatile fiecaruia, iar invatarea unor anumite pozitii (si aici nu ma refer la cele uzuale: din deschideri, anumite combinatii clasice, etc) nu cred ca e la indemana tuturor (si, daca le poti retine o faci -probabil- fara sa te gandesti neaparat la asta).

    decembrie 26, 2009 - 3:08 pm Raspunde
  • virgil

    Eu cred ca nu trebuie sa ne batem capul cu memorarea a sute sau chiar mii de pozitii tip…Cred ca experienta si munca asociate cu talentul si capacitatea de calcul rezolva totul…
    Nu neg faptul ca exista destui sahisti performanti la sahul “orb”…Dar asta nu cred ca e destul ca ei sa fie cei mai buni si la sahul clasic…Atunci cand memoria se imbina cu inteligenta si talentul(eu fac distinctie intre memorie, inteligenta si talent, considerand ca talentul presupune si un nivel relativ ridicat al memoriei si inteligentei)succesul este garantat…

    decembrie 26, 2009 - 3:35 pm Raspunde
  • CID

    In folclorul sahist rus,circula zicala ca daca stii 300 de pozitii tip ajungi un MM puternic.Care sunt acele pozitii insa…aici parerile sunt impartite.Iar sa le stii,inseamna cum scrie Ziyatdinov in GM-RAM sa le stii si daca esti sculat din somn si daca esti bolnav si daca esti pe moarte,im momentul in care ai vazut pozitia tip respectiva deja sa stii ce se intampla acolo fara macar sa te gandesti,asa cum stii tabla inmultirii,asa cum stii sa citesti, sau asa cum cunosti drumul catre casa dintr-un loc in care ai mai fost de 300 de ori.

    decembrie 26, 2009 - 8:07 pm Raspunde
  • virgil

    Sa memorezi doar 300 de pozitii tip si dupa asta sa te vezi deja un mare maestru puternic este ceva de vis si numai de vis…Adica nu are nicio tangenta cu realitatea…Problemele care apar pe tabla de sah sunt infinit mai numeroase si mai complicate, incat cele 300 de pozitii tip reprezinta o palarie mult prea mica pentru a le cuprinde pe toate…

    decembrie 27, 2009 - 7:13 am Raspunde
  • virgil

    Pe de alta parte, cred ca este benefic sa ai minte cat mai multe pozitii tip, fiinca ele se pot regasi in multe dintre situatiile ce pot intervini la masa de joc…In programul de pregatire al unui sahist ce se vrea performant nu trebuie sa lipseasca capitolul care se refera la pozitiile tip…Insusirea pozitiilor tip usureaza foarte mult procesul de luare a deciziilor la tabla de joc…

    decembrie 27, 2009 - 7:25 am Raspunde
  • CID

    Virgil,sunt multe de zis la ce ai spus tu.Nu vreau sa intru in polemica,iti spun doar ca teoria asta e sustinuta de mari maestri si antrenori renumiti ca Ziyatdinov si Alburt.Pe mine cartile si articolele lor m-au convins.

    decembrie 27, 2009 - 9:27 am Raspunde
  • virgil

    Nu e loc de nicio polemica… Cid, ca si tine,sunt comvins si eu de utilitatea invatarii unor pozitii tip si de impactul pozitiv pe care invatarea unor astfel de pozitii il are asupra calitatii jocului unui sahist…Cel de-al 2-lea comentariu al meu evidentiaza tocmai faptul ca noi doi nu suntem pe pozitii opuse in aceasta privinta…Pe langa alte “ingrediente”, formarea unui jucator de sah de inalt nivel nu poate fi conceputa fara familiarizarea si cu asemenea pozitii…

    decembrie 27, 2009 - 9:49 am Raspunde
  • Popescu P. Pion

    Eu nu inteleg cum de aveti toate sfaturile, toate cartile, si nu ati ajuns mari maestri.

    aprilie 11, 2016 - 9:18 am Raspunde
  • dan bujor

    Nici noi.

    aprilie 11, 2016 - 10:27 am Raspunde
  • Anuta Laurentiu

    @Popescu P. Pion : Deoarece sunt necesare cateva potriveli : “La timpul potrivit, la locul potrivit, la omul potrivit!”

    aprilie 13, 2016 - 11:23 am Raspunde

Dă-i un răspuns lui CID Anulează răspunsul

Adresa dvs de email nu va fi publicata.