“Rien ne va plus, les jeux sont faits”.
Va marturisesc ca nu am participat la “binecuvantarea” noului statut, din mai multe motive. In primul rand – si nu neaparat ca delegat din partea clubului, pe care l-as fi reprezentat de altfel cu onor – nu am vrut ca prin prezenta mea la sedinta extraordinara a AG a FRSah, sa certific valabilitatea lui. In al doilea rand, nu sunt jurist de profesie, asa ca nu avea rost sa incerc sa le explic unor parveniti din conducerea federatiei ce inseamna moralitate, ce inseamna legalitate. Si pentru inca multe altele, pe care le stiti foarte bine multi dintre dumneavoastra, sahisti romani, dar va prefaceti in continuare ca si cum acestea nu ar exista de fapt.
Nu-mi plac defel vendetele, dar printre putinele lucruri pe care le urasc pe lumea asta, este fudulia! Astfel, nu-mi pot explica cum, la cateva zile dupa aceasta unanimitate de voturi date pentru legitimarea unui statut ce se vrea corect si moral, sa apara caietul de sarcini pentru Campionatele Naţionale individuale de copii, juniori şi tineret .
Este incredibil cat de lejer se poate trece cu vederea de lumea sahista a incalcarii repetate atat a vechiului, cat si a actualului statut ( si sunt curios cand, si sub ce forma va aparea el oficial) pe o chestiune. Asta a sistemului competitional semifinale/fianale la grupele de copii la categoriile B8, B10, B12. Si daca nu le-as fi dat mura-n gura, as fi zis. Tot ce trebuiau sa faca, era sa vada respectivul articol din vechiul statut, si care e posibil sa fi ramas in vigoare. “Am uitat”, “Am gresit”… pe fond doar simple formule, dar puteau foarte simplu sa rezolve aceasta problema. Ei bine, nu. Cand esti prost si gresesti, nu e o chestie iesita din comun, se intampla multora dintre noi, dar atunci cand esti si prost si fudul, se schimba situatia. Radical chiar, atunci cand distrugi munca atator copii, sau a parintilor care ii sustin. Nu spun ca nu sunt de acord cu decizia majoritara a eliminarii din sistem a semifinalelor, dar macar sa fie facuta legal. Asta nu inteleg stimabilii federali.
Si ce nu mai inteleg parvenitii, este art.41, lin. 1 si 2 de la Cap.X din Statutul FRSah. Si dupa cum stiti, timpul trece incet, dar trece. Tic, tac, tic, tac…
P.S. Dragi parinti ai copiilor de categorii 8, 10, 12 ani, va rog sa nu acceptati o stare de fapt cu una ilegala. Cat de curand, voi face si eu parte din aceasta familie, asa ca nu pot decat sa va urez: Sa aveti pofta de viata si de sah!
0 Comentarii