Caricaturist (amator) la un Campionat European de sah (profesionist) (II)

Aici puteti reciti prima parte Caricaturist (amator) la un Campionat European de sah (profesionist)  (I)

La sfirsitul primului episod am prezentat fotografia rusului Evgeny Alekseev (care va deveni vicecampion european) cu fiicele mele, imediat dupa ce ne-a oferit autograful pretios.
Iata si *zoom-ul* meu pe caricatura lui facuta pe acea foaie de hirtie unde adunasem 4 nume de titani rusi cu peste 2700 in acel moment, cautind apoi date despre ei, cum ar fi virsta. Ce tineri erau !

Nu aveam initial intentia *sa atac* multe nume, dar mi-am facut curaj si i-am deranjat, rind pe rind. M-am apucat destul de tirziu de desenat( tocmai de la runda a cincea!) pentru ca nu stiam sigur daca imi vor posta caricaturile pe pagina turneului. Nimeni nu deseneaza caricaturi pentru el insusi. Vrea sa le arate – de asta le deseneaza. Am ales sa desenez doi adversari pe o foaie. Fata in fata. Nu neaparat privindu-se unul pe altul ca ar fi iesit ca la …box, din profil. Doar in runda a saptea mi-au iesit ca la box (Chess-boxing !) doua profiluri, tocmai in partida Romania (calm, impasibil) – Spania (temperamental, razboinic) la masa a doua. Rezultatul? Remiza. Va invit sa ii recunoasteti.

Asta a fost o exceptie. Pe ceilalti i-am prezentat cu fata la public, cu zimbet larg, adica la noi, cei care ii sorbim din priviri si citim cu interes despre ei. La inceput am desenat jucatorii de la primele doua mese. Iata si prima pereche desenata dupa niste fotografii neclare de pe internet: gruzinul care reprezenta Austria, David Shengelia contra rusului Aleksandr Areshchenko: 1-0. Areshchenko mi-a dat autograful pe frunte. A lui, dupa cum se vede.

Deja de la runda a patra se simtea tensiunea in aer. Nimeni nu parea dispus la zimbete, iar daca se spune ca multi mari sahisti sunt cumva autisti, inchisi in lumea lor, am simtit ca si asta ca e adevarat, intr-o masura pentru unii. Apropo de tensiunea jocului voi da doua exemple.
L-am vazut pe marele maestru Istratescu ce joaca pentru Franta invirtindu-se printre mese ca un leu in cusca (pacat ca nu am putut filma traseul facut de acesta si… mersul prea energic printre mese, aproape ca in transa, in cautare de inspiratie, sau poate de autolinistire) tulburat de turnura periculoasa ce a luat-o partida sa cu polonezul Lukasz Cyborowski (care s-a nascut aici in Legnica, ca si fiicele mele) unde a scapat in final cu un sah etern, reusind remiza, in situatia cind polonezul avea un pion care se transforma amenintator!
Nu pot ilustra cu caricaturi aceasta scena, nu am fost pe faza sa ii desenez pe amindoi, nu ii alesesem atunci. Dar ii am in vizor in viitor.
Pot ilustra insa perechea de la prima masa din runda a cincea despre care voi povesti in continuare.

Intr-o alta seara, l-am vazut cu ochii mei, la masa intii, pe ungurul Zoltan Almasi in criza de timp, repetind mutari care i-au rapit jumatatea pretioasa de punct in fata norocosului Moiseenko care a chemat arbitrii si acestia au constatat repetarea de mutari, acordind remiza ucrainianului. Scena s-a terminat dramatic cu o rabufnire de minie vizibila (si de deznadejde…) a lui Zoltan care nu a vrut sa creada decizia arbitrilor, tocmai pentru ca avea situatie mai buna pe tabla de sah, parca chiar un pion mai mult…insa pentru ca a repetat, fara sa isi dea seama, a platit scump. Sunt reactii omenesti, nu e usor sa pierzi ceea ce erai sigur ca vei cistiga. Mai musti si din buze, de ciuda.

Ma gindeam sa desenez si jucatori de pe la mijlocul salii, cu chipuri bune pentru caricaturi. Ar fi trebuit sa ii fotografiez pentru ca nu gaseam intotdeauna pe internet poze bune de desenat, poze in care sa vad ceva comic cit de cit ca sa pot exagera in voie, dupa intuitie. Nu era usor sa ii prinzi nici inaintea partidei cind jucatorii apareau repede-repede si se grabeau sa ajunga in sala, la arbitri, sa semneze in condica de prezenta, si nici dupa partida cind multi se duceau glont in sala de analiza cu adversarul de minuta, sau plecau direct la hotel suparati. La sfirsitul partidei nu stiam intotdeauna daca au cistigat sau au pierdut, in ce stare de spirit sunt, ma temeam de vreun refuz descurajator. Nu puteam sa stau in fiecare zi sa *ii vinez*. Uneori mai trageam o fuga seara la sfirsitul rundei, impartindu-ma in a privi jocurile de final si a aborda pe hol cite un jucator, la intimplare. Totusi nu m-a refuzat nimeni, mai ales cind i-am spus ca va aparea pe pagina turneului.
Parea ca sint din partea organizatorilor, insa nu aveam nici un ecuson de la acestia, doar cu zimbetul ma justificam si, sub brat, cu albumul cu ceva caricaturi facute pina la acel moment, in parte cu autografele colectionate deja, pe care le aratam drept model. Puterea exemplului: daca altii au avut curaj sa pozeze, tu de ce nu? Sunteti o familie unita, voi sahistii mari, nu-i asa? Sau, mai degraba, individualitati puternice care cauta sa isi hipnotizeze adversarul, ca sa il invinga… In sah e ca si in viata. Lupta totala, dar cu respectul adversarului.
Pozati pentru marele public care vrea sa va cunoasca mai bine, sa va indrageasca mai mult!