Finalele de copii si juniori, Caciulata 2013: de ce stresam copiii?

CLICK AICI PENTRU REZULTATE SI PARTIDE! http://chess-results.com/tnr96881.aspx?lan=1

CLICK AICI PENTRU ALBUME FOTO, REALIZATE PRIN AMABILITATEA SITEULUI YOUNGCHESS.COM

E clar, nu pot sa adorm in noaptea astea. Ma sacaie o durere de masea. M-am apucat sa ma uit la intamplare peste partidele jucate pana acum la aceste finale in primele 4 runde. O mentiune speciala aici pentru organizatori, partidele jucate apar imediat pe Chess Results, este excelent pentru toata lumea, chiar va multumim!

Copil plangand, INAINTE de startul partidei (foto: youngchess.com)

Vai, partidele! Voua cum vi se par? Sincer, mie mi se par groaznice, ca nivel general. Si nu m-am uitat decat pe la baieti, unde totusi s-au jucat semifinale, iar cei peste 14 ani sunt suficient de mari ca sa joace ceva. Nu o sa dau exemple specifice aici, nu dau nume de jucatori nimic. Asta tocmai ca sa nu las loc de interpretari, cum ca as ataca pe x sau y.

Despre remize am mai scris, intr-un articol anterior.

Ok, nu sunt remizele scurte pe care le tot vedem in turneele inchise de seniori (care, apropo, nu sunt un bun exemplu pentru copii). Dar vedem prea multe remize in pozitii critice, in care pur si simplu una dintre parti ar avea multe motive reale pentru a continua partida. Ce invata un copil de pe urma unei partide in care a efectuat mutarile deschiderii pe care le stia pe de rost, a facut apoi cateva mutari standard, pe care de asemenea le stia de acasa, dupa care a strans mana adversarului, inainte ca adevarata partida sa inceapa? Bun, destule dintre remize trec de 30 de mutari. Dar daca copii ar juca pana la capat si ar trece prin toate fazele unei partide, in urma analizelor partidelor ar invata si mai multe lucruri. Nu ar fi mai bine asa? Fiind vorba de remize date in pozitii echilibrate, ar ajunge tot pe acolo, in loc de 4 remize ar castiga sa zicem 2 partide si ar pierde 2 partide. Dar ar ramane cu mult mai multe,  pe termen lung este mult mai bine.  Sahul este mult mai frumos cand partidele se joaca pana la capat, si cine face asta ramane oricum cu sentimentul ca macar a incercat, indiferent de rezultat.

”Daca pierd iar se supara tati pe mine!” (foto: youngchess.com)

Sa lasam remizele, oricum o sa tot discutam despre ele la nesfarsit. Dar vad multe greseli in partidele copiilor. Si nu ma refer la acele greseli ‘normale’ pentru etapa de dezvoltare in care se afla copii. Este vorba de gafe mari, imense, numeroase. In conditii normale de concurs ele nu ar aparea, nu in numar asa mare.

Sunt secvente de partida halucinante. Albul primeste un sah banal, si muta fara sa fie fortat pe singurul camp care permite Negrului sa dea mat. Ce face Negrul? Paralizat de ideea pe care o are in cap, de a da sah etern, da un sah aiurea, nu sesizeaza matul intr-o mutare! Si nu, nu era o partida jucata la sub 8 ani! Rog aici cititorii ‘Sah cu Ceausescu’ sa nu dea exemple concrete! Copiii se afla in plina competitie, si ar fi daramator pentru increderea in sine a copilului respectiv sa afle ca a ratat un mat intr-o mutare.

Mie mi se pare ca acesti copii sunt foarte stresati. Prea stresati. Sunt copii foarte buni, dar pe care se pune prea multa presiune. O presiune cu efecte negative si imediate, si pe termen lung. De ce? Cine pune atata presiune pe umerii unui copil? Chiar toata lumea a venit aici numai si numai pentru o clasare minim pe podium? Nu mai exista si alte turnee, si alte obiective pe termen mediu sau lung?

Adevarul este ca eforturile pe care le fac parintii sunt si ele foarte mari. Ei fac mari eforturi financiare, si fac eforturi mari pentru a fi alaturi de copii la toate competitiile. Si cauta permanent o motivatie, pentru a continua cu toate aceste eforturi imense.

Dar chiar nu reusim sa intelegem, parinti si antrenori, ca miza nu este una imediata? (decat in foarte putine cazuri). Am ajuns sa cred ca cei mai mici dintre copiii sahisti (de la sub 8 ani) nici nu inteleg prea bine de ce se agita parintii atata. Recompensa in sah este oricum una abstracta pentru cei mai multi practicanti, mai ales cand organizatorii da ca premii doar cupe si medalii pentru primii 3 clasati.

Cu timpul, copiii pur si simplu ajung sa se resemneze, si duc presiunea in spinare, si joaca ca atare. Incearca sa le faca pe plac parintilor, si asta doar pentru ca sunt in esenta copii cuminti si ascultatori. Dar in ziua in care ajung sa ia decizii de unii singuri, se lasa de sah imediat.

Copiii nu pleaca de pe pozitii egale in nici o competitie. Unii au mai multi ani de sah competitiv decat altii, s-au antrenat mai mult. Sau pur si simplu, au aptitudini si calitati diferite. Au perioade (lungi) de acumulari – cu rezultate competitionale oscilante, si perioade de ‘explozie’. Diferite de la un copil la altul. Copiii ‘explodeaza’ in sah la varste diferite. Sau…nu.

Sahul practicat corect recompenseaza pana la urma pe toata lumea. Copiii capata deprinderi pozitive, invata sa gandeasca logic, invata sa ia decizii de unul singur (din mai multe optiuni) samd. Nu stie oare toata lumea care sunt beneficiile sahului?  Uitam prea usor ce conteaza, de fapt.

Multi copii din generatia mea s-au maturizat frumos. Cei mai buni au ramas in sah, iar subsemnatul constituie o exceptie 🙂 Dar majoritatea au ajuns sa exceleze in domeniile de activitate pe care si le-au ales. Faptul ca au practicat sahul in perioada junioratului i-a ajutat cu siguranta. Asta este miza reala, stimati parinti!

Lasati copiii sa joace sah mai relaxat! Aveti mai multa rabdare cu ei, incurajati-i mai mult! Sa joace sah cu placere, asa cum e normal! Pentru placerea jocului, initial. Pentru unele obiective mai tarziu, alese atent si realist, pas cu pas. Iar pentru cei putini, pentru obiective de performanta.