Apararea Luzhin, azi pe TVR 2 de la 20.05
Regia: Marleen Gorris
Cu: John Turturro, Emily Watson
Apararea Luzhin este povestea unui geniu care incearca fara succes sa se imparta intre doua mari pasiuni: sahul si femeia iubita. Povestea se petrece spre sfarsitul anilor ’20, cand Alexander Luzhin (John Turturro), unul dintre cei mai cunoscuti maestri sahisti ai lumii, ajunge intr-o statiune din nordul Italiei unde urma sa joace un meci decisiv pentru cariera sa. Acolo o cunoaste pe Natalia (Emily Watson), descendenta unei familii de aristocrati rusi. Natalia e imediat cucerita de geniul si excentricitatea lui Alexander, fara sa-si dea seama ca si un mare maestru poate cadea victima manipularilor psihologice si ca in cele din urma nu va fi in stare sa aleaga intre doua pasiuni care isi disputa la fel de puternic dreptul la existenta.
Natalia nu stie ca pasiunea lui Alexander pentru sah s-a datorat nevoii de a se apara de o copilarie trista, marcata de lipsa de dragoste din casnicia parintilor lui si apoi de pierderea mamei. Cel care si-a dat primul seama de talentul iesit din comun al baiatului a fost Valentinov care, autointitulandu-se mentorul si managerul lui, l-a “ajutat” pe Luzhin sa se concentreze exclusiv asupra jocului, in timp ce el se concentra asupra castigului. La primele semne de slabiciune, acest mentor l-a abandonat pentru alti discipoli, dar vestea ca Luzhin participa la campionatul mondial il aduce inapoi in viata lui. Dandu-si seama ca Natalia e principala lui rivala, Valentinov prinde din zbor intrigile tesute de familia ei ca sa o desparta de Alexander… Alegerea in cele din urma ii apartine lui Luzhin, care are o strategie impecabila pe tabla de sah, dar e incapabil sa-si asume o mutare hotaratoare pe teren sentimental.
sursa: cinemagia.ro
3 Comentarii
Aha, o sa ma uit. Nabokov este mai cunoscut pentru “Lolita”, dar cartea sa de capatai este “Apararea Lujin” (exceptionala). Sunt curios daca americanii au putut-o transpune in mod inteligent in film sau, mai degraba, a rezultat ceva tipic hollywoodian.
martie 31, 2013 - 10:20 amSalut Gabi. Am vazut doar cateva fragmente din film pana acum, dar impresia mea a fost ca este o realizare europeana. Ba mai mult, cred ca regizorul a “imprumutat” cateva idei de la scoala rusa de film pentru unele secvente, si o explicatie ar putea fi originea personajului. Indiferent de productie, e bine ca filmul nu va fi intrerupt de reclame, asa ca vom putea savura povestea in conditii ideale.
martie 31, 2013 - 11:30 amE bine daca-i fara reclame si daca regizorul a fost baiat destept. Datorita reclamelor si a emisiunilor execrabile, cu mici exceptii, eu nu ma mai uit la tv.
martie 31, 2013 - 12:12 pm