Cum sunt primiti Eroii Olimpiadelor in est si putin mai la est?

Priveam cu interes la televizor Olimpiada de la Londra, nu conta sportul pe care il urmaream. Era cursa de ciclism si cred ca noi nici macar nu am reusit sa terminam cursa, prin primul reprezentant al Romaniei dupa 32 de ani, Andrei Nechita. El a intrat in istorie, desi nici macar nu a trecut linia de sosire, dar Olimpiada are alte reguli scrise sau nescrise, iar spiritul olimpic prezent la intreceri este ceva cu  totul special, fata de alte competitii sportive.

Rutierul Alexandr Vinokurov (Kazahstan, 38 de ani), la capatul unui efort superb si a unei cariere incheiate glorios cu medalia de aur. Concursul s-a desfăşurat pe distanţa de 249,5 kilometri

Nu sunt un pasionat al ciclismului, dar imi place sa urmaresc diferite sporturi, ca orice indragostit iremediabil de a privi alti sportivi si din alte sporturi. Nu am sa va povestesc cursa ci numai un fapt interesant, petrecut in aceasta cursa de ciclism, care pe undeva se leaga cu discutiile noastre in contradictoriu. Cursa  a fost castigata de ciclistul din Kazahstan, Aleksandr Vinokurov, care  mai castigase o medalie de argint, la Sydney 2000, dar cum aflati din textul de mai jos:

“Philippe Gilbert s-a aflat cale de multi kilometri in frunte impreuna cu un grup puternic si cu sanse, intr-o curba insa cu circa 12 km inainte de final Fabian Cancellara, socotit in acest moment favorit,  a pierdut controlul  si a cazut.

Pe ultimii kilometri s-au desprins Rigoberto Uran (COL) si Aleksandr Vinokurov (KAZ) care au realizat un avantaj decisiv fata de colegii de evadare. Sprintul final a avut loc astfel fara favoriti, cazuti (meritat)  in capcana unei tactici deficitare, titlul olimpic revenind  unui sportiv pe care probabil ca nu a pariat nimeni:  Aleksandr Vinokurov, care dupa medalia de argint cucerita cu 12 ani in urma la Sidney urca acum pe cea mai inalta treapta a podiumului. Senzational!”

Articolul original il puteti citi in intregime aici

Ma intreb ce a patit acasa ciclistul cazac, pentru ca si-a vazut de cursa lui si, printr-o conjuctura extrem de favorabila, a castigat medalia de aur, nemeritat si cu totul intamplator. L-au primit oare cu pietre, l-au canonizat, l-au pus sa o duca inapoi ca nu are ce cauta acasa cu o medalie cazuta din cer la gatul lui? Concursurile au regulile si regulamentele lor si clasamentul final stabileste ierarhiile. Cazacii l-au primit ca pe un erou pe ciclistul lor si l-au premiat cu aproape un milion de euro, mandrii ca sunt conationali cu el, bucurandu-se si fiind fericiti ca au printre ei astfel de valori.

Romania din nou intre primele 10 echipe ale lumii si pe locul 6 in clasamentul cumulat Cupa Gaprindasvili (si pe locul 2 la la fete la categoria A)

Romania a ajuns din nou in elita, a atras atentia sahului mondial ca existam si avem valori in tara. Ajungem printre primele 10 echipe, prin fortele noastre, jucandu-ne meciurile pana la capat, trecand prin bune si prin rele. Sistemul  a fost aplicat pentru toate echipele participante, reprosurile ca nu am jucat cu Armenia si cu Rusia, cu Ucraina, Azerbaidjan, Ungaria sau alte mari puteri ale sahului mondial, chiar nu isi au rostul. La fel de bine putem invoca si reciproca, astfel ca jucand cu noi nu mai ajungeau unde au ajuns. Chiar si daca nu reuseam un rezultat bun, poate prin faptul ca le scadea bucholzul final. Discutii au fost sunt si vor fi cat este lumea si pamantul. Cel mai rau este ca am uitat sa ne bucuram cand ai nostri aduc glorie si rezultate superbe pentru tricolorul romanesc. Eu unul ma bucur la maxim pentru aceste rezultate, la fel ca si ceilalti iubitori ai sahului cat se poate de reali. Pentru ca este una din putinele bucurii  neinterzise inca de cei care ne conduc.

Sunt oameni care nu stiu sa se bucure. Ba, pardon! Se bucura de raul altora, al semenului sau, al conationalului sau. Acelora care le pute tot  ce este castigat cu multa munca, suferinta, talent, inspiratie si remunerat insuficient. Ei care le stiu pe toate, le cunosc pe toate, sunt atoatevazatori si atotstiutori, punand interesul personal pe primul plan si cu egoism fixist enunta idei pe care le tot repeta si le repeta, cautand puncte de sprijin si de sustinere pentru a propaga si altora aceleasi opinii, pun pe primul plan razbunarile si politele personale. Sunt oamenii din umbra, fara identitate si fara umbra, pentru ca nu sunt reali, evidentiati si luminati ca sa ii vedem si sa ii cunaostem, deoarece traiesc printre noi. Se vad doar pe ei in oglinda, fara sa se uite in oglinda sufletului lor, devenita neagra. Cel mai bine este sa ii izolam, si sa ii lasam sa se stinga pe limba lor. Nu trebuie sa ne raportam la ei si parerile lor, ci sa ne traim bucuria atat cat este ea. Nu putem risipi margaritarele la porci, pentru ca directiile nu converg, poate doar la masa discutiilor si argumentelor, ce de fiecare data sunt precare sau lipsesc din exces de malitiozitate. Trebuie sa ne traim emotiile asa cum le simtim.

Putine lucruri ne mai aduc zambetul si bucuriile sunt tot mai rare in goana asta nebuna dupa bani si supravietuire. Am uitat sa ne bucuram din tot sufletul, poate ca nu vom mai trai performanta lor de exceptie, caci nu suntem nemuritori, iar lucrurile nu se misca la noi in directia dorita. Pe cand la altii se dezvolta sahul in progresie geometrica. Vor mai ajunge sahistii si sahistele  noastre la performanta de acum? Dupa conditiile ce li se ofera as inclina sa cred ca nu, dar stiind ca suntem o natiune binecuvantata de Dumnezeu cu har si talent la multe lucruri, printre care si sportul, cred ca vom mai fi printre primii in lume. Asteptam ca MTS sa premieze, asa cum se cuvine, performantele deosebite ale sahistilor si sahistelor din Romania. Hai Romania! Multumim si va iubim pentru tot ce ati facut si jos palaria in fata voastra! Stim ca ati dat totul pentru a reusi sa ajungeti aici!