Stiri din sah – 24 de ore din 24 – Duminica 24 octombrie 2010

Update 23,15

2.Câmpulung Moldovenesc: Cursuri de şah pentru elevi la Clubul Sportiv Municipal „Rarăul”

Trei grupe de copii beneficiază de cursuri gratuite de şah, organizate de secţia de profil a Clubului Sportiv Municipal „Rarăul” din Câmpulung Moldovenesc şi susţinute de maestrul sportului Mihai Burduja. Cei 30 de elevi exersează sportul minţii în fiecare sâmbătă, la club iar mentorul lor susţine că dintre ei ar putea evolua valori ale şahului românesc.„Sunt cel puţin doi dintre aceşti copii care de la început au demonstrat calităţi ce îi pot transforma în campioni. Desigur, performanţa se obţine cu multă muncă, dar am încredere în viitorul lor, dacă vor fi pasionaţi de acest sport minunat. Mă bucură însă faptul că tot mai mulţi copii câmpulungeni, mai mult sau mai puţin talentaţi, optează pentru a învăţa şahul şi vă pot spune că, indiferent dacă vor ajunge sau nu la performanţe sportive, sigur acestă experienţă le va fi utilă în viitor, în viaţă”, ne-a spus maestru Burduja. (I.T.)

(Sursa Evenimentul regional al Moldovei http://www.evenimentul.ro)

Update 15,10

1.Suceava,Campulung Moldovenesc:Cursuri pentru arbitri de şah

Iubitorii de şah din întregul judeţ Suceava au ocazia să urmeze cursuri pentru arbitri în acest sport, la sfârşitul acestei săptămâni, la Câmpulung Moldovenesc. Coordonatorul secţiei de şah a Clubului Sportiv „Rarăul” Câmpulung Moldovenesc, maestru al sportului Mihai Burduja, consideră că acum cursul a devenit absolut necesar, pentru că în tot judeţul nu mai este decât un singur arbitru acreditat şi „cu acte la zi”. Aceeaşi sursă ne-a precizat că aceste cursuri se vor derula la sediul clubului câmpulungean şi vor fi susţinute de o personalitate în domeniu. Înscrierile sunt acceptate până vineri seara, iar candidaţii trebuie să îndeplinească unele condiţii, între care să fie majori, cel puţin absolvenţi de liceu şi, desigur, să cunoască deja perfect regulile jocului de şah.

Sursa: http://www.crainou.ro

0 Comentarii

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.