IQ-ul şi sahul (2)

Traducere de Daniel  Bujor a unui articol de Bill Wall

Remember de vacanta (56): Din articolele publicate pe blog

Aici puteti vedea prima parte a articolului

În 1942, Leta Hollingsworth a studiat copii cu un IQ de 180 sau mai mult. Printre acestia a fost si un jucător de şah care a devenit clasat la nivel naţional (caruia nu i s-a dat numele). Ea a aflat că varsta la care acestia au început sa vorbeasca şi sa citească a fost ceea ce i-a diferentiat cel mai mult pe aceşti copii de medie. Ea a observat că acestia nu reuşeau să dezvolte deprinderile dorite de munca într-o şcoală destinata copiilor obisnuiti.

Într-un astfel de cadru, copiii cu IQ ridicat petreceau mult timp lenevind şi visand cu ochii deschisi. De aceea şcoala a ajuns să le displaca. Ea a remarcat, de asemenea faptul că acestor copii le era greu sa găseasca companie. Prin urmare, aceşti copii cu IQ-ul ridicat devin izolati social. Hollingsworth credea că astfel de copii trebuie să fie educaţi pentru petrecerea timpului liber, şi a recomandat ca ei sa joace şah, deoarece aceasta place oamenilor de toate vârstele, şi ar putea contribui la eliminarea lacunelor si decalajelor sociale intre aceşti copii si ceilalti.
În 1949, David Wechsler (1896-1981) a elaborat Scala de inteligenta Wechsler pentru copii. Acesta consta din 6 subteste verbale şi 5 de performanţă pentru măsurarea IQ-ului.
În 1955, W. Freeman a considerat inteligenta ca măsura în care o persoană este educabila.
În septembrie 1956, Marilyn Mach (Marilyn vos Savant) a fost masurata ca avand un IQ de 228 la testul de inteligenta Stanford-Binet la varsta de 10 ani, cel mai mare IQ înregistrat vreodată. Ca adult, ea a dat un al doilea test de inteligenta şi a obtinut un acor IQ de 186 (n.t. a fost un test diferit, Mega-test, care dupa unii cercetatori este echivalent cu un IQ de 224, echivalent pentru scala Stanford-Binet).
Dintre jucatorii de şah, unele surse il crediteaza pe Bobby Fischer cu un IQ între 180 şi 187. Acesta a fost scorul sau la testul Stanford-Binet, pe vremea când era la Erasmus Hall High School, în Brooklyn, înainte de a fi abandonat scoala. El a fost testat, probabil, în 1958, la vârsta de 15 ani. În acel moment, el era campionul SUA, si a câştigat din nou titlul în 1959. El a renuntat la liceu în jurul anului 1959.

Bobby Fischer, MM la 15 ani

În 1965, Adrian de Groot (1914 -) si-a publicat cartea Thought and Choice in Chess (Gândire şi alegere în şah). El a descoperit că memoria vizuală şi percepţia vizuală erau atribute importante, şi că abilitatea de rezolvare a problemelor era de o importanţă capitală. Memorie era importanta in mod special.
În 1973, W. Chase si Herbert Simon au aratat că experţii in şah au o memorie superioară pentru poziţiile de şah, iar aceasta se obtine prin “fragmentare.” Capacitatea de a-si aminti o poziţie dintr-un joc real creste în funcţie de clasificarea la şah. In ceea ce priveste poziţiile, incepatorii erau capabili să-si reamintească locaţia corectă a aproximativ patru piese în 5 secunde, în timp ce marii maestrii si le reaminteau, practic, pe toate pentru pozitii cu mai mult de 20 de piese.
În 1973-74, un studiu în Zair (Şahul şi aptitudinile) al Dr. Albert Frank a arătat că, prin invatarea şahului de catre adolescenti le-a crescut IQ-ul. Tinerii carora le erau predate doua ore suplimentare de şah în loc de matematică, au avut mai puternice abilităţi spaţiale, numerice, administrativ-direcţionale, şi isi faceau temele mai bine, faţă de grupul caruia nu i s-a predat şahul.
În 1974-76, Dr. Johan Christiaen efectuat o cercetare (Şahul şi dezvoltarea cognitiva) în Belgia pe elevii de clasa a cincea. Grupul care a avut 42 de lecţii de o oră de şah a avut rezultate academice mai bune decât grupul care nu a avut lecţii de şah.
În 1975, David Feldman a studiat şase copii supradotaţi, inclusiv doi copii de 8 ani supradotaţi la şah. Nici unul dintre acestia nu au demonstrat o mai mare capacitate la logica, asumarea rolurilor, raţionamentul spaţial, şi judecata morală decât ceilalti copii de vârsta lor. Feldman i-a studiat pe acesti copii timp de 10 ani. Jucătorii de şah au optat pentru studierea intensa a şahului datorita acceptarii de catre semeni şi a popularitatii.
Într-un studiu desfasurat in perioada 1977-79 al Dr. Wang Yee Fung în Hong Kong, jucatorii de sah au arătat o îmbunătăţire cu 15% a rezultatelor la testarile la matematică şi ştiinţe.
Din 1979 până în 1983, un studiu efectuat la Bradford, Pennsylvania a constatat că un grup care juca şah depăşea în mod constistent un grup de control implicat în alte programe de dezvoltare a gândirii. Toţi elevii aveau IQ-uri de cel putin 130 si erau in clase de la a 7-a la a 9-a. Studiul a fost realizat de Dr. Robert Ferguson.
Din 1979 până în 1984, un experiment efectuat in Venezuela, Learning to Think Project (Proiectul Invata sa Gandesti), a testat dacă şahul poate dezvolta inteligenta a 4266 de copii cu varste de scoala elementara, măsurandu-le inteligenta prin Scala de Inteligenta Wechsler pentru copii. Copiii au arătat o creştere a IQ-ul, după mai puţin de un an de studiu al şahului într-un mod sistematic. Guvernul Venezuelei a fost atât de impresionat de acest fapt, incat a introdus lecţiile de şah in toate şcolile venezuelene în 1988.

În 1982, Terrell Bell, fost secretar al Educaţiei (n.t. in guvernul Reagan), a recomandat şahul ca o modalitate de a dezvolta intelectul preşcolarilor şi de pregătire academică.
Unele surse il crediteaza pe Kasparov, cu un IQ între 185 şi 190. Dar o alta sursă spune ca ar avea un IQ de 135. În 1987-88, revista germană “Der Spiegel” a facut un efort considerabil şi a cheltuit mult pentru a afla IQ-ul lui Kasparov. Sub supravegherea unei echipe internaţionale de psihologi, Kasparov a fost supus la un mare set de teste concepute pentru a-i măsura memoria, abilitatea spatiala, şi raţionamentul abstract. Ei i-au măsurat IQ-ul ca 135, şi memoria sa ca fiind una dintre cele mai bune.

Garry Kasparov

În 1987-88, toturor elevilor de clasa a sasea dintr-o scoala rurala din Pennsylvania li s-a cerut sa participe la lectii de sah. Nici unul dintre acestia nu jucase anterior sah. După un an, elevii si-au îmbunătăţit semnificativ atât memoria, cat şi raţionamentul verbal. Programul a fost numit “Dezvoltarea raţionamentului şi memoriei prin Şah.”
În 1988, MM britanic Jon Levitt a inventat ecuaţia Levitt. Ecuaţia lui spune că un jucător cu un IQ de Y, după mulţi ani de turnee si de studiu, va tinde să aibă un rating Elo de aproximativ 10Y + 1000. Deci, dacă IQ-ul lui Fischer a fost 180, apoi ratingul lui Elo ar fi 10 x 180 + 1000 sau 2800. Ratingul Elo international al lui Fischer a fost 2785. Ratingul lui maxim USCF a fost 2825.
În 1989-92, elevii de clasa a 5-lea din New Brunswick, Canada au fost impartiti in grupuri. Grupul care a studiat şahul şi matematica a câştigat in rezolvarea problemelor de matematică şi in înţelegere, proporţional cu cantitatea de şah din orar. În 1989, 120 de elevi au jucat în campionatul de sah al scolilor provinciale. În 1992, au jucat peste 19.000 de elevi.
În 1991, dr. Stuart Marguiles a studiat 53 de elevi de scoala elementara, care au participat in New York City Schools Chess Program (Programul de Şah al Şcolilor din New York) si i-a comparat cu 1118 de neparticipanti. El a concluzionat că invatarea şahului a consolidat performanţele la lectura ale participanţilor.
În 1994-1997, un studiu din Houston, Texas, a arătat că elevii scolilor elementare regulate între clasele a 3-a şi a 5-a care erau inscrisi la un club de scolar de sah au arătat o îmbunătăţire de două ori mai mare decat non-jucatorii de sah la lectura şi matematică.
Unele dintre listele cu persoane cu cel mai mare IQ o includ pe Judit Polgar. Acestea o crediteaza cu un IQ de 170.

Sursa http://www.geocities.com/SiliconValley/Lab/7378/iq.htm