Pardubice: Efectul Lazar

Dupa cum stiti, Festivalul de la PARDUBICE a luat sfarsit. In aceasta perioada au avut loc si alte turnee importante la care blogul nostru a avut doar calitatea de kibitz, turnee precum Memorialul ” Maria Albulet”, Turneul CamPIONilor, sau cele ce mai sunt in desfasurare, cum este campionatul national pe echipe de juniori, sau multe altele. Promitem sa ne revansam pentru aceste “pauze” din activitatea noastra.

Din corespondentele colegului nostru AS, aflat in concediu de odihna si sah (n.r. ne dorim a mai fi pastrat un strop de zat din premiul castigat cu multa truda, pentru a mai ostoi putin, setea iubitorilor de sah pentru o cafea), am avut ocazia de a urmari evolutia interesanta a celor cativa romani prezenti la acest festival.

Dupa superba performanta a juniorilor nostri, Vicecampioni europeni pe echipe, cu greu mai puteam sa cred ca se poate realiza un rezultat de acest nivel prea curand.

AS, departe de orice atributiuni profesionale, si savurand din plin efectele unui turism “netridimensionat”, a dat o prima lovitura, smulgand in extremis un trofeu foarte ravnit de catre multi pasionati ai sahului. Cafeaua.

Si totusi, nu-mi inchipuiam ca se mai poate intampla o minune, desi rezultatele jucatorilor romani la acest festival erau promitatoare la inceput. Au ramas doar imbucuratoare pentru viitor.

Anul trecut, Stefan Parlog a devenit Campion european la amatori, dupa o finala castigata in fata altui roman. Un pusti ambitios, si de care vom mai auzi cat de curand.

Anul acesta, minunea se cheama Cioteanu Andrada Nicoleta, colega noastra de la clubul Colosseum Giurgiu.

Desi s-a clasat pe locul 18 la general in Openul E (din 217 participanti!), ea a reusit sa aduca un nou titlu pentru sahul romanesc, fiind prima dintre fetele prezente la turneu. Cred ca asta inseamna ca este Campioana Europeana la fete (amatori). Felicitari Andrada!

Dupa cum se vede, sahul romanesc la orice nivel de performanta, si-a luat un elan debordant in dorinta de a reveni pe scena elitei mondiale.

Personal, le multumesc copiilor mei care reusesc mereu sa treaca peste nervozitatea mea din timpul unor partide online, si mai ales ca-mi accepta, nesperat, scuzele de rigoare de dupa. De la ei am invatat, ca atunci cand crezi ca totul este pierdut, mai exista un licar de speranta. Eu nu cred in SPERANTA, dar ce am vazut in ochii multor copii, asemeni alor mei, ma fac sa sper intr-un viitor frumos.

Vreau sa inchei cu o intrebare de vacanta. Talente apar non-stop pe aceste plaiuri.

Cum le valorificam?