CLUJ-NAPOCA. Liceul pentru Deficienţi de Vedere Cluj-Napoca, instituţie de învăţământ special aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, anunţă câştigarea de către elevul acestuia – Gavrilă Fetti, a titlului de campion naţional la şah în cadrul concursului “Memorialul Kory Francisc”, competiţie rezervată elevilor cu deficienţe de vedere.
Evenimentul a avut loc la Centrul Scolar Regina Elisabeta din municipiul Bucureşti, la el participând elevi din cadrul instituţiilor de învăţământ pentru deficienţi de vedere din România. În acest context, merită amintită performanţa personală a acestui elev, instruit de domnul profesor Silviu Vanda, care nu a suferit nicio înfrângere pe parcursul celor 12 runde ale turneului, obţinând un total de 11,5 puncte.
Elevul Gavrilă Fetti este un copil deosebit de talentat şi foarte merituos, acesta participând şi în cursul anului trecut la Campionatul national de sah al elevilor juniori, unde a obţinut locul II pe ţară. De asemenea, G. Fetti va participa în luna septembrie în judeţul Botoşani, în semifinala Campionatului naţional de şah pentru adulţi.
„Acest elev reprezintă un adevărat exemplu, model demn de urmat de către toate generaţiile. El a demonstrat faptul că dizabilitatea cu care se confruntă nu poate sta în calea performanţei la cel mai înalt nivel şi că motivaţia puternică de care a dat dovadă este mai presus de orice obstacol. Ne vom preocupa ca şi în viitor să oferim elevilor talentaţi şi cu potenţial sportiv ridicat din şcolile noastre speciale condiţii optime de pregătire în vederea obţinerii performanţei ”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.
(Sursa: http://www.clon.ro)
0 Comentarii