Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah (36)

Pentru a afla cum vă puteti procura METODOLOGIA ANTRENAMENTULUI SAHIST si a vedea tabla sa de materii, daţi click aici

Aici puteţi revedea capitolele anterioare din Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah de Volodia Vaisman, antrenor şi maestru internaţional

La cererea noastră, cunoscutul antrenor franco-român a acceptat să ne dezvăluie câteva din «secretele» formării jucătorilor de şah, desprinse din lucrarea sa fundamentală «Metodologia antrenamentului şahist», pe care am avut deja plăcerea s-o prezentăm pe site-ul nostru. Experienţa lui ca antrenor şi jucător ne-ar putea ajuta să inţelegem mult mai bine anumite concepte şi fenomene din lumea şahului, subiecte extrem de delicate şi de negăsit în vreo altă carte de specialitate.

Profunzimea analizelor făcute de el in domeniul antrenoratului, se regăseşte şi în aceste articole bine fundamentate, finisate cu minuţiozitate şi talent literar.

In ceea ce ne priveşte, suntem convinşi că impărtăşirea din experienţa şi ştiinţa de o viaţă a maestrului antrenor este un lucru îmbucurător şi sperăm că fiecare din voi va găsi o bună parte din răspunsuri la întrebările pe care vi le puneţi. Căci formarea şi perfecţionarea tinerilor generaţii de jucători şi jucătoare este o treabă lungă şi anevoioasă, care nu poate fi realizată decât de câtre animatori şi antrenori talentaţi şi bine pregătiţi, dotaţi de concepţii metodologice sănătoase şi temeinice. Serialul va continua câteva luni bune, cel puţin o dată pe săptămână . Cred că acest lucru trebuie să ne bucure, mai ales că mulţi dintre cititorii şahisti au pus intrebări şi probleme de această natură pe blog. Aşteptăm deci părerile voastre pentru a putea continua această inedită experienţă.

Jocul în criză de timp

Competiţiile oficiale se joacă cu ceasuri de control şi depăşirea timpului alocat duce la pierderea partidei. Timpul de gândire joacă deci un rol capital,  atât  în rezultatul final cât şi în luarea a tot felul de decizii  intermediare. Din păcate, nenumăraţi jucători nu se preocupă decât de partea tehnică a jocului, minimizând elementul timp. In situaţiile de exces, aceasta le expune la cunoscutul sindrom al «rigorismului suprem»: astfel, un asemenea jucàtor va căuta în fiecare poziţie mutarea obiectiv  «cea mai bună». Câteodată o va găsi dar, de cele mai multe ori, se va  pierde în hâţişurile argumentelor pro şi contra, intrând astfel în criză de timp. Aceasta survine în general atunci când am cheltuit prea mult timp pentru un anumit număr de mutări şi ne-a rămas prea puţin pentru restul mutărilor până la control.

In acest caz, chiar dacă posedăm un excelent self-control, pe tablă ar putea să apară o contradicţie între dorinţa noastră de a ne mări eficacitatea muncii mentale şi imposibilitatea obiectivă de a o face în  condiţiile de timp limitat. Continuând în această abordare absolutistă a deliberărilor infinite, nu facem decât să ne agravăm situaţia, cu consecinte, atât  imediate – greşeli, gafe şi deci înfrângeri şi pe termen lung – excitatie  emotională, pierderea încrederii şi a motivaţiei, atrofierea instinctelor şi a calităţilor de voinţă, slăbirea principalelor operaţii de pe tabla de joc. In realitate, este virtual  imposibil de a căuta şi de a juca întotdeauna cele mai bune mutări, ceea ce face că reacţiile noastre să nu fie întotdeauna de aceeaşi valoare. Atunci, pentru a resimţi deosebirile, este important să pregătim sau să detectăm «momentele-cheie» sau de «criză» ale partidei, pentru care am putea eventual cheltui mai mult timp de gândire.

Problemele de timp ocupă un loc important  în practica   competiţiilor  căci priveşte pe toată lumea. Din acest punct de vedere,  distingem trei categorii  de jucători:                                       

• cei care se încadrează în general în timpul  regulamentar.
• altii care au un procentaj  rezonabil de crize de timp.
• şi «incurabilii» având mereu probleme cu ceasul de control.

Pe de altă parte, noţiunea însăşi de criză de timp  este relativă căci  raportul dintre timpul rămas, numărul de mutări de efectuat într-o anumită poziţie şi calitatea lor intrinsecă varie dela un jucător la altul. Este clar că în lipsă de timp, gândirea trebuie să fie rapidă chiar instantanee şi fiecare mutare efectuată fără ezitare. Aceasta este posibil atunci când jocul se desfăşoară normal dar, cum avem de-a face cu o schimbare sau o răsturnare de situaţie, atunci simţul nostru de responsabilitate faţă de tot ceea ce dorim sau facem pe tablă se măreşte, dând naştere la incertitudini şi deci ezitări, uneori  chiar  pierderea cumpătului.

Cauzele care pot provoca crizele de timp pot fi deci:

• obiective – o pregătire  teoretică deficitară, lipsă de  antrenament practic, complexitatea pozitiei de pe tablă, chiar  intrarea deliberată în criză etc.
• subiective – ocazionate de tot felul de îndoieli de natură analitică, legate de exagerarea  fortei sau a stilului adversarului,  din cauza mizei  sportive sau a desfăşurării  partidei, în raport direct cu experienţa personală sau cu particularităţile  propriului stil de joc etc.

Iată dece, analiza cauzelor si luarea unor  măsuri  de ameliorare trebuie să treacă printr-o abordare strict personalizată. Problemele practice care pot să se pună în faţa unui jucător de competitie sunt de trei feluri:

1.Cum să procedăm atunci când nu avem suficient timp de gândire?!

Sahul este, înainte de toate,  un joc de gândire unde toţi receptorii şi simţurile jucătorului  captează, analizează şi decid asupra tot ceea ce se petrece sau s-ar putea să se întâmple pe tabla de joc. Dar atunci când nu avem timp suficient,  activitatea mentală nu poate să se manifeste normal şi suntem obligaţi, sau să ne accelerăm munca, sau să renunţăm la anumite operaţii sau, în fine, să facem unele concesii de calitate şi de profunzime, unde mărunta tactică a presantului va înlocui  savantele strategii de lungă durată.

Deşi fiecare jucător are felul său de a trata criza de timp, putem totuşi degaja căteva  tendinţe generale, cum ar fi:

• predilecţia faţă de tot ceea ce  este evident, natural şi direct: ameninţări transparente, atacuri  puerile, calcule sumare etc.
• tendinţa de a se sprijini pe elementele constante şi statice ale poziţiei, cum ar fi: să ocupăm un câmp tare, să capturăm sau să păstrăm materialul, să ne asigurăm regele, să întindem  curse  simpliste etc.
• refuzul de a se angaja sau de a-şi asuma anumite riscuri: a bate pasul pe loc, a tergiversa luarea unor decizii, prudenţă inutilă etc.
• dorinţa de a păstra situaţiile avantajoase, de a-şi simplifica  problemele, de a clarifica ceea ce pare complicat etc.
• rezolvarea  imediată şi concretă prin  reducerea maximală a calculului.
• surestimarea posibilităţilor active ale adversarului: ameninţări de temut, decizii impulsive, joc la întâmplare  etc.
• recurgerea prioritară la senzaţii şi automatisme în detrimentul analizei concrete.

Calitatea  jocului în  propria criză de timp depinde mult de felul în care am reuşit să ne stăpănim sângele rece şi să evităm orice gând derutant, pentru a ne putea aplica cu totul în partida noastră.  Pentru aceasta, putem începe în a ne reţine degetele întinse spre piesele pe care vrem să le jucăm, să încercăm să notăm toate mutările pentru a ştii în orice moment unde suntem,  să găsim de fiecare dată adevărata raţiune a mutării adverse,  să încercăm să anticipăm desfăşurarea probabilă a jocului etc. Si dacă nu avem nimic concret de făcut, trebuie să încercăm să ne descotorosim de piesele active adverse, să efectuăm  simplificări  avantajoase, să consolidăm chiar să ne ameliorăm propria poziţie şi, în special,  să nu ne aventurăm în manevre prea complicate, în acţiuni tăioase sau  combinaţii  incalculabile.

.       Dacă ne dăm seama că nu ne vom putea nota mutările pănă la control, atunci putem să le înlocuim cu chifre, dintre care ultima va avea n°1 şi să le bifăm pe măsură ce facem mutările; alte asemenea «jonglerii» sunt deasemenea posibile: să numărăm discret mutările rămase pe degetele mâinelor sale sau deplasând piesele pe marginea  tablei sale de joc, bineînţeles dacă numărul lor este suficient.

2. Atunci când adversarul este în criză de timp, felul nostru de a juca depinde mult de situaţia de pe tablă. Astfel, dacă avem o poziţie egală sau avantajoasă, prima decenţă pe care va trebui s-o învingem este aşa zisul «sindrom cavaleresc» după care, a profita de lipsa de timp a adversarului, ar fi sinonimă cu o lipsă de fair-play. In realitate, lucrurile se prezintă complect diferit căci, pornind dintr-o poziţie egală şi cu acelaş timp de gândire, fiecare jucător şi le administreazà cum crede de cuviinţă: astfel, unul poate gândi mai mult şi a obţine astfel un anumit avantaj în timp ce celălalt,  jucând mai repede, ar putea intra din această cauză în dificultate.  La un moment dat, lucrurile ar putea să se inverseze: cel care are mai mult timp poate încerca să-şi scoată părleala pe tablă, în timp ce adversarul – care are mai puţin şi trebuie deci să joace mai repede – se va strădui să-şi păstreze sau să-şi mărească avantajul. Deci, după această logică a luptei sportive, acela care posedă mai mult timp are, nu numai dreptul moral, dar şi obligaţia practică de a exploata lipsa de timp adversă pentru a-l pune în dificultate!

Desigur, trebuie să fim foarte atenţi la interpretarea  naivă a acestui drept căci,  jucând repede şi orice,  noi renunţăm  la avantajul nostru de timp, în timp ce gândindu-ne la fiecare din mutările noastre, adversarul ar putea profita pentru a-şi pregăti mai bine răspunsurile sale. Cea mai bună metodă este de a utiliza  surplusul său de timp pentru a gândi normal şi, fără a ne preocupa de  «zbuciumul»  adversarului, să încercăm să-i punem maximum de probleme: pe de-o parte, să complicăm  poziţia, să ne asumăm anumite riscuri, să dresăm anumite curse, să avem în vedere câteva «poante» etc. şi, pe de altă parte, să evităm simplificările, mutările evidente, ameninţările de o mutare etc. care n-ar face decât  să simplifice sarcina adversarului.

Extrem de interesantă în acest caz este metoda  seriilor de mutări: astfel, se calculează cu precizie o  variantă mai complicată şi, dacă-i posibil, periculoasă de vreo 5-6 mutări, pe care le jucăm  una după alta. La fiecare deviere adversă, ne oprim o clipă pentru a constata că răspunsul adversarului n-a fost poate cel mai bun. Atunci, profitând de clipa de răgaz,  calculăm o nouă serie de mutări, şi aşa mai departe. Este evident că, neavând destul timp, adversarul nu va putea face acelaş lucru şi, dacă jucăm bine, mai devreme sau mai târziu, avantajele nu vor întârzia să apară. Si, pentru ca această stratagemă să reuşească mai bine,  un anumit comportament însoţitor este indispensabil: concentrare maximă, calm imperturbabil, stăpănirea emoţiilor sale etc.

.      Dacă avem, din contra, o poziţie inferioară, poate chiar  compromisă, nu trebuie să ne pierdem cu firea, să panicăm sau să acceptăm prea devreme înfrângerea. Neavând nimic de pierdut, îi mai bine să ne suflecăm mănecile şi să încercăm să jucăm totul pe o carte: să căutăm  posibilităţi pentru a complica poziţia şi a jena acţiunile adverse, apărându-ne cu  tenacitate  sau contratacând cu supleţe.

Criza de timp  reprezintă cel mai urât coşmar al oricărui jucător de concurs căci lipsa de timp aduce în general cu sine  tensiune, hazard şi inevitabilele greşeli. Si chiar dacă noi dispunem de timp, criza de timp adversă poate deasemenea afecta starea noastră de spirit: excitaţia şi febrilitatea sunt foarte contagioase în timp ce  tentaţia  de a juca mai repede decât adversarul poate deveni irezistibilă. Păstrând natura dramatică a fiecărei greşeli, crizele de timp accentuează caracterul lor grotesc: uitarea unei piese pe un câmp sau o diagonală, iluzia unui câmp controlat, deschiderea greşită a unei linii de acţiune a unei piese adverse,  un răspuns «natural» dar care se va dovedi greşit, un atac advers neprevăzut, subestimat sau rău anticipat, intervertirea  de mutări  sau amalgamul de idei etc.

3. Cum putem preîntâmpina propriile crize de timp?!

Răspunsul pare simplu – printr-o mai bună utilizare a timpului său de gândire, şi aici putem lua în consideraţie mai multe piste:

• o bună pregătire teoretică ne uşurează mult jocul în deschidere, atât pentru calitatea cât şi pentru viteza de joc: dealtfel,  schema,  varianta şi planul de deschidere  pot fi  pregătite dinainte şi, atunci când sunt bine cunoscute şi  înţelese,  primele mutări pot fi efectuate destul de repede.
• evitând pripeala unei memorii care poate să ne trădeze, trebuie să ne abţinem de la practica micilor  «stratageme» psihologice, cum ar fi: să gândim prea mult la prima mutare, să mimăm «lipsa de decizie» sau  să cădem pe gânduri în momentul când trebuie să luăm o decizie importantă.  In aceste cazuri, ipoteticul efect psihologic asupra  adversarului  poate să se dovedească mai puţin important decât  timpul astfel irosit. Din contra, a zăbovi prea mult asupra primelor sale mutări denotă, sau o proastă pregătire teoretică, sau necunoaşterea adversarului său, sau existenţa unor obişnuinţe de indecizie îngrijorătoare.
• utilizarea  permanentă a timpului său de gândire la  un maximum de randament, chiar şi în situaţiile mai puţin evidente, cum ar fi: atunci când adversarul s-a  angajat într-o variantă nefavorabilă sau s-a lăsat momit  într-o cursă – ceea ce, bineînţeles, trebuie verificat! – sau atunci când s-a îndepărtat de la varianta de joc obişnuită sau a adoptat o altă linie de joc decât cea pe care am analizat-o acasă, sau ne-a obligat să ne părăsim repertoriul nostru obişnuit – atunci trebuie să fim extrem de vigilenţi şi să reanalizăm bine poziţia.
• diminuarea permanentă a părţii  timpului de gândire improductiv şi, dacă-i posibil,  transferul inteligent  a unor  operaţii  pe timpul de gândire al adversarului.
• vânarea  deficienţelor de tot felul, perfecţionarea modului său de gândire şi  ameliorarea continuă a  tehnicilor sale de muncă la tablà.
• urmărirea unei politici permanente de economisire a timpului printr-un  comportament şi automatisme adecvate, de exemplu:
  • când o mutare este forţată sau o anumită variantă reprezintă unica posibilitate, atunci este mai bine s-o jucăm mai repede.
  • planul de joc odată stabilit, el nu trebuie modificat sau înlocuit decât în caz de strictă necesitate.
  • în principiu, nu trebuie să regretăm  ocaziile  pierdute sau să ne lamentăm asupra greşelilor comise.
  • la luarea oricărei decizii, trebuie întotdeauna să ţinem seama de raportul ce există între  timpul şi numărul  de mutări rămas pănă la control.

Din contra,  nu trebuie  renunţat la operaţiile  indispensabile sau de coborât dinadins calitatea jocului său, cheltuind un pic mai mult timp de gândire în anumite momente importante  ale partidei, cum ar fi:

l        în etapa terminală a deschiderii unde ne formulăm  ideile, ne trasăm  planurile de joc şi stabilim proiectul luptei viitoare.

l        la trecerea dintr-o fază într-alta, la fiecare  modificare  serioasă de  poziţie.

l        pentru a calcula o operaţie mai  importantă sau a studia  o variantă mai sensibilà etc.

Fişa de partidă poate deasemenea deveni un bun util anti-criză cu ajutorul:

• unei anumite planificări  intermediare: astfel,  putem împărţi  numărul  de mutări de efectuat în câteva grupe, cărora  putem atribui numărul de minute necesar sau dorit.
• unei programări  diferenţiate de câteva serii de mutări, care ţine cont de diversi factori, cum ar fi: nivelul  pregătirii sale, faza partidei, uşurinţa cu care tratăm diferitele secvenţe de joc etc.
• rezervării unui anumit  numàr de minute pentru ultima şi/sau ultimele sale mutări.
• unei evidenţe cumulate a  timpului de gândire: în dreptul fiecărei mutări efectuate, putem nota numărul de minute utilizate sau  totalul  tempului scurs, pentru a putea cunoaşte în orice moment care-i  situaţia.

Toate aceste probleme pot fi  analizate cu antrenorul său,  insistând asupra următoarelor puncte:          

• frecvenţa crizelor sale de timp ţinând cont de diverşi factori, cum ar fi: caracterul  poziţiilor, stadiul competiţiei, miza sportivă, rezultatul  partidelor etc.
• viteza şi eficacitatea jocului său în criză.
• calitatea jocului său în criză de timp.
• măsurile de profilaxie luate în consideraţie.

Trebuie ştiut că, înainte de a fi o chestiune de timp, criza  rămâne o problemă tehnică şi psihologică, deci  principala luptă trebuie dusă asupra jucătorului însuşi. Această pregătire specifică poate să se sprijine pe  partide de antrenament sau de analize de poziţii unde  toate  operaţiile să fie efectuate într-un anumit timp strict limitat.  Acest tip de exerciţiu trebuie continuat  pănă ce jucătorul reuşeşte să-şi gereze bine timpul de gândire.   Analiza şi comentariul partidelor jucate vor adăuga «micul plus» tehnic, indispensabil  perfecţionării generale.

Dacă lipsa timpului de gândire jenează deobicei creaţia la tabla de joc, criza poate reprezenta pentru anumiţi jucători un adevărat coşmar iar pentru alţii o ocazie nesperată de a ieşi dintr-o situaţie delicată. Să vedem căteva exemple:

L. Popov – I. Bilek (Sinaia 1965)

1. d4 Cf6 2.c4 e6 3.Cf3 c5 4.d5 b5 5.Ng5 h6 (negrul a testat deasemenea: 5…b4, 5…bxc4, 5…Da5  şi 5…exd5 6.cxd5 Da5 etc.) 6. Nxf6 Dxf6 7.Cc3 (în zilele noastre se preferă 7.Dc2, de exemplu: 7…exd5 8.cxd5 d6 9.e4 a6 10.a4 b4 11.Cbd2 etc. sau 7…Nb7 8.e4 b4 9.Cbd2 e5 10.g3 g6 11.a3 Ca6 12.Nh3 etc.)  7…b4 8.Cb5 Ca6 9.Dd2 (trebuia mai bine accelerată dezvoltarea cu 9.e4!) 9…e5 10.d6!? Nb7 11.e4 g6 12.0-0-0 Ng7 13.Nd3 0-0 14.h3 De6 15.The1.Tfc8 16.Rb1 Tc6 17.Ch2 (17.Nf1 permitea păstrarea pionului d6). 17…Txd6 18.Cxd6 Dxd6 19.Cg4 h5 20.Ce3 Cc7 21.Nc2 Dxd2 22.Txd2 Ne6 23.Cd5 Fxd5 24.exd5 d6 25.Na4 Tb8 Tb8 26.Nc6 a5 27.Tde2 Rf8 28.f4 (pentru deschiderea liniilor de turn ..) 28…Re7 29.Tf1 h4 30.f5 gxf5 (şi nu 30…g5 31.f6+! Nxf6 32.Tef2 etc.) 31. Txf5 Th8 32.Rc2 f6 33.Te4 Rf7 34.Tg4 Ca8 35.Nxa8 Txa8 36.Th5 (mai simplu  era 36.Txh4 Rg6 37.Thh5 urmat de g4 etc. dar, din lipsă de timp – controlul  făcându-se la mutarea 45a – albul evită marile decizii) 36…a4 37.Rd3 b3 38.a3? (De ce nu, mai simplu: 38.axb3 axb3 39.Th7 Tg8 40.Re4 etc.?) 38…e4+! (singura contraşansă: capturarea pionului b2) 39.Rxe4?! (orice altă mutare era mai bună, de exemplu: 39.Txe4 – la 39.Re3!? urmat de Th7- Rg6 40.Thxh4 f5 41.Te6+ sau 41.Te2+ etc.- Rg5 42.Th7 Nxb2 43.Re3! etc.) 39…Te8+ 40.Rd3 Te5 41.Txe5?! (căştiga încă 41.Th7 Tg5 42.Txg7+ Txg7 – la42…Rxg7 43.Re4 etc.- 43.Txg7+ Rxg7 44.Re4 Rg6 45.Rf4 f5 46.g3 etc.+-) 41…fxe5 42.Re4 Nh6! 43.Txh4 Nc1 44.Th7+ Rg6 45.Ta7 Nxb2  46.Txa4 Nc3! (controlul a trecut şi câştigul albului s-a evaporat. Mai mult decât atâta,  pionul negru b reprezintă o adevărată forţă:)

47. Rd3 Ne1! 48. Ta6 e4+! (îndepărtează regele alb în timp ce un eventual Tb6 va fi contracarat prin l’interferenţa Nb4) 49.Rxe4 b2 50.Txd6+ Rf7 51. Tb6 Nb4 52.axb4 b1D+ 53.Re5 cxb4 şi negrul a câştigat (0-1)

V. Jansa – P. Stefanov ( Hradec Kralove 1981)

1. e4 c5 2.Cf3 d6 3.d4 cxd4 4.Cxd4 Cf6 5.Cc3 e6 6.Ne2 a6 7.a4 Ne7 8.f4 Cc6 9.Ne3 0-0 10.0-0 Dc7 11.Rh1 Te8 12.Nf3 (era deasemenea posibil 12.Nd3 sau 12.Ng1 etc.) 12…Cxd4?! (mai cunoscute sunt  aici: 12…Nf8, 12…Tb8, 12…Ca5 etc.) 13. Dxd3 e5 14.Dd3 exf4 15.Nxf4 Ne6 16.Tfd1 Ted8 17.a5 b5! 18. axb6 Dxb6 19.Ne3 Dc7 20.De2 Tab8 21.Nd4 Nc4 22.Df2 a5 23.Dg3 g6 24.e5 Cd7 25.exd6 Nxd6 26.Dh4 Te8 27.Ce4 Ne7 28.Dh6 Nf8 29.Dg5 Te6 (cei doi jucători au gândit mult şi cele 6-7 minute rămase de fiecare parte promit o criză infernală). 30. b3 Ne2 31.Nxe2 Txe4 32.Nc4 Cc5? (o greşeală de calcul). 33. Df6 Txd4 34.Dxf4 Ng7 35.Nxf7+! (mutările se succed în mare viteză…) 35…Rxf7 36.Dd5+ Ce6 37.Tf1+ Nf6 38.Df3 De5 (delăsându-şi fişa de partidă, Jansa nu are decât o singură grijă: să nu-i cadă steguleţul!)

39. Tae1? (în aceeaşi idee: 39.Txa5! +-) 39…Dg5  40.Dd5?? (direct în gura lupoaicei Dg5!)  40…Te8?   41. Dxa5?? (orbirea celor doi jucători  continuă, cu atât mai regretabil  cu cât controlul a fost deja atins…) 41…Rg7? 42.Dd5?? (şi aici, în timp ce Jansa se precipita pentru a-şi retrage mutarea cu urletul «j’adoube», maestrul român îşi revine în fire:) 42…Dxd5 43.Td1 Dc6 44.c4 Cd4 (steguleţul negrului a căzut dar numărul de mutări este de mult depăşit) 0-1

V. Vaisman – L. Eperjesi (Iaşi 1978)

1. Cf3 Cf6 2.c4 c5 3.Cc3 e6 4.e3 d5 5.d4 cxd4 6.exd4 Nb4 7.Nd3 dxc4 8.Nxc4 0-0 9.0-0 Nxc3 (în această poziţie de Nimzovici prin intervertire, negrul  preferă 9…Cbd7, 9…b6 sau  9…a6) 10.bxc3 Dc7 11.Dd3 (merită atenţie: 11.Nd3 Dxc3 12.Nf4 sau 11…Cbd7 12.Na3 etc.) 11…b6 12.Ce5 Nb7 13.Nf4 Tc8 14.Dh3 Nd5 15.Nd3 Cbd7 16.Tfe1 Cf8 17.c4 Nb7 18.Cg6 Dd8 19.Cxf8 Rxf8 20.d5 (mai solid ar fi fost 20.Ne5 h6 21.Te3 etc.) 20…exd5 21.Nxh7 Txc4 22.Tac1?! (încântat de cursa 22…Txf4? 23. Da3+,  dezvolt încă o piesà, deşi 22.Nd3! forţa  evenimentele: 22…Txf4 23.Dh8+ Cg8 24.Nh7 Te4 25.f3 Te6 26.Txe6 fxe6 27.Dxg8+ Re7 28.Dxg7+ Rd6 29.Dxb7+- sau 22…Rg8 23.Nxc4 dxc4 24.Ng5 urmat de Tad1) 22…Cxh7 23.Dxh7 f6 24.Nh6! gxh6 25.Dxh6+ Rg8 26.Dg6+ Rf8 27.Dh6+ Rg8 28.Dg6+ Rf8 (metoda clasică în criză: a repeta de două ori poziţia pentru a câştiga timp) 29. Txc4 dxc4 30.h4 (iau decizia de a continua partida dar uit să repet încă de două ori poziţia, ceea ce mă va costa scump)

30…Tc8 31.Dh6+ Rf7 32.Dh7+ Rf8 33.Dh8+ Rf7 34.Dh7+ Rf8 35.h5 Dc7 (dacă nu, atunci 36.h6 +-) 36.Dh8+ Rf7 37.Dh7+ Rf8 38.Dh8+ Rf7 39.Dh7+ Rf8 40.Dh8+ Si aici, în momentul în care mă pregăteam să închei cu  40…Rf7 41.Te8!, maestrul maghiar ceru remiza prin repetarea de trei ori a aceleiaşi  poziţii.   (1/2)

final