Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah (29)

Pentru a afla cum vă puteti procura METODOLOGIA ANTRENAMENTULUI SAHIST si a vedea tabla sa de materii, daţi click aici

Aici puteţi revedea capitolele anterioare din

Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah de Volodia Vaisman, antrenor şi maestru internaţional

La cererea noastră, cunoscutul antrenor franco-român a acceptat să ne dezvăluie câteva din «secretele» formării jucătorilor de şah, desprinse din lucrarea sa fundamentală «Metodologia antrenamentului şahist», pe care am avut deja plăcerea s-o prezentăm pe site-ul nostru. Experienţa lui ca antrenor şi jucător ne-ar putea ajuta să inţelegem mult mai bine anumite concepte şi fenomene din lumea şahului, subiecte extrem de delicate şi de negăsit în vreo altă carte de specialitate.

Profunzimea analizelor făcute de el in domeniul antrenoratului, se regăseşte şi în aceste articole bine fundamentate, finisate cu minuţiozitate şi talent literar.

In ceea ce ne priveşte, suntem convinşi că impărtăşirea din experienţa şi ştiinţa de o viaţă a maestrului antrenor este un lucru îmbucurător şi sperăm că fiecare din voi va găsi o bună parte din răspunsuri la întrebările pe care vi le puneţi. Căci formarea şi perfecţionarea tinerilor generaţii de jucători şi jucătoare este o treabă lungă şi anevoioasă, care nu poate fi realizată decât de câtre animatori şi antrenori talentaţi şi bine pregătiţi, dotaţi de concepţii metodologice sănătoase şi temeinice. Serialul va continua câteva luni bune, cel puţin o dată pe săptămână . Cred că acest lucru trebuie să ne bucure, mai ales că mulţi dintre cititorii şahisti au pus intrebări şi probleme de această natură pe blog. Aşteptăm deci părerile voastre pentru a putea continua această inedită experienţă.

Pregătirea  contra  adversarilor săi

Scopul ultim a unei partide de şah este desigur matul regelui advers. Dar, pentru a reuşi, suntem cel mai adesea nevoiţi să trecem prin alte etape şi faze tehnice, dintre care: să ne apreciem  poziţia, să alegem  un plan de joc, să calculăm  variantele luând în consideraţie cele mai bune continuări, apoi ne vom opri asupra unei mutări, apriori cea mai bună din punctul nostru de vedere etc.

Dar în faţa noastră stă un adversar, având un caracter, un temperament şi o forţă practică de joc diferite de ale noastre, deci o altă abordare a problemelor, o viziune personală a poziţiei, alte posibilităţi de calcul şi de luare a deciziilor. Nu ar fi deci deloc surprinzător ca el să aleagă poate o altă mutare decât cea pe care noi am anticipat-o, chiar mai bună din punctul său de vedere. Dreptul la mutare fiind alternativ şi contactul mental  conflictual, iată dece trebuie  să ţinem mereu cont de tot ce e legat de adversarul nostru: şanse, intenţii, replici etc., toate acestea pentru a putea pune mai bine în valoare propriile atuuri.

Dealtfel, ideea existenţei unui adversar este resimţită mereu:

l      întâi, în spiritul antagonist a luptei de pe tabla de joc: mutări alternative riguros cenzurate, dispută aprigă pentru  aceleaşi mize,  concepţii care se înfruntă, dispunerea faţă-în-faţă a  pieselor albe şi negre manevrate de cele două capete cugetătoare, priviri care se încrucişează în căutarea celei mai mici slăbiciuni adverse,  inteligenţe care se opun şi se neutralizează.

l      apoi, partida de şah  fiind un schimb de atacuri, de parade şi de contratacuri, la fiecare mutare trebuie să ne întrebăm ce vrea sau ce ameninţă adversarul  şi, apoi, să găsim cum să-i contracarăm  intenţiile, continuându-ne în acelaş timp propriul plan.

l      în fine, de-a lungul întregii partide, trebuie să ne opunem proiectelor adverse, fie că-i vorba de ceea ce se petrece concret pe tablă, fie la nivelul ambiţiilor  sale sportive: când încearcă să câştige, să remizeze  sau să reziste cât mai mult posibil.

Iată dece, în şah nu-i suficient să joci bine ci s-o faci mai bine decât adversarul tău, sau să-ţi concepi un plan şi să-l duci la îndeplinire ci, în acelaş timp,  să-ţi jenezi la maximum adversarul împiedicându-l să-ţi facă rău cu planul său. Si aceasta, chiar de la prima mutare, unde fiecare dezvoltare sau centralizare va fi cu atât mai eficace cu cât pune mai multe probleme adversarului. Si pentru a putea realiza aceasta, trebuie să încercăm să ne cunoaştem bine adversarul. Căci, analizându-i ideile, maniera sa de a juca, comportamentul  în diverse situaţii etc., vom putea anticipa şi sesiza mai bine  intenţiile sale, să discernăm şi să înterpretàm mai repede mobilul acţiunilor sale şi să găsim astfel contramăsurile cele mai adecvate.

Campionul lumii ai anilor 1894-1921, Emmanuel Lasker (1868-1941) a fost  primul care  considera şahul ca un duel între două individualităţi. Si,  fără a  neglija perfecţionamentul său pur şahist, el  s-a obişnuit să studieze şi stilul adversarilor săi, cu punctele lor tari şi slabe, pentru a putea angaja  un tip de luptă care nu le convenea de loc. Pentru aceasta, el alegea deschiderile cele mai potrivite, efectua mutările care le jenau cel mai mult şi-şi  dirija  partidele spre  fâgaşuri străine adversarilor săi. Obligaţi să rezolve probleme care contrastau cu  felul lor de a juca, ei cheltuiau mai mult timp de gândire  şi se înecau în complicaţii.

Desigur, Lasker intra  uneori şi în poziţii mai slabe, chiar compromise, iar comentatorii atotştiutori  se întreceau în a critica  «greşelile» sale dar, bătăios şi tenace, el opunea  întotdeauna o rezistenţă înverşunată şi se salva în majoritatea cazurilor datorită  formidabilei  sale arte defensive. Instructiv pentru acest fel de abordare a partidelor este  comentariul următor: «am putea crede că Tarrasch a jucat de-a dreptul slab, dar nu este cazul. El a jucat bine, dar cele  16 piese ale sale erau numai îndreptate contra celor  16 piese adverse, în timp ce Lasker a jucat deasemenea, şi mai ales, contra celei de a 17a: persoana–însuşi a lui Tarrasch».

Această manieră de joc, asociată  carierei excepţionale a lui Lasker, nu putea să nu facă emuli şi în curând, din regele jocurilor logice, şahul a devenit deasemenea regele  jocurilor psihologice.

Evident, chiar si cea mai bună pregătire  psihologică nu poate să câştige  singură partidele. Dar, de la un anumit nivel, o asemenea abordare a luptei şahiste ar putea să se integreze pe deplin  în complexa acţiune de perfecţionare multilaterală a jucătorului. Mai mult decît atâta, braţul de fier care se angajează la nivelul antagonismului mental între cei doi adversari, plasează pregătirea psihologică în general şi cea contra adversarului său în particular  la baza antrenamentului şahist. Căci, deşi figura adversarului se schimbă, spiritul de opoziţie şi de contestaţie rămâne mereu şi peste tot prezent: în partidele analizate, în deschiderile jucate, în replicile pe care le combatem, în înfrângerile pe care le  suportăm etc.

.        Această pregătire cuprinde trei mari capitole:

.         – mobilizarea fizică şi mentală a jucătorului.

.          – studiul adversarilor şi a  manierei leur de joc.

.          – elaborarea pe această bază a unor strategii de joc adecvate.

In ceea ce priveste prima cerinţă, orice jucător bun ştie că o competiţie importantă cumulează toate caracteristicele unui eveniment emotional-psihologic şi, pentru a-l trece cu succes, trebuiesc îndeplinite câteva condiţii:

• a ajunge înaintea partidei în perfectă sănătate, bine odihnit şi având încredere în forţele sale.
• să ne creem o stare de spirit adaptată unui angajament  laborios şi dificil, să nu ne piardem cumpătul  în faţa unor eventuale greşeli.
• să ne concentrăm serios la fiecare partidă, fără a fi totuşi obsedat de rezultat.

Si pentru a ne studia adversarii, toate mijloacele sunt bune: analiza partidelor sale, examinarea unor anumitor  secvenţe şi situaţii de joc, cronometrajul mutărilor, observarea  comportamentului, investigarea unor fapte etc. Principalele direcţii de muncă sunt aici:

l        o anumită preocupare privind preferinţele adversarului,  pe puncte slabe şi tari.

l        analiza jocului său pe capitolele de tehnică, stil, deficienţe, preferinţe, influenţe etc., de exemplu: nivelul  pregătirii,  jocul  în anumite poziţii, tipul de greşeli cel mai frecvent etc.

• câteva tatonări analitice incluzând inclinaţiile şi capacităţile adversarului în raport cu propriile calităţi şi slăbiciuni.
• trecerea dela încercările analitice-preparative spre o abordare practică-concretă a stabilirii planului de acţiune.
• eventual,  studiul comportamentului în situaţiile cele mai diverse: ritm de joc, reacţii în faţa unei mutări noi, jocul în criză de timp, diferite forme de exteriorizare etc.
• determinare atitudinilor şi aprecierilor, faţă de ei însàşi şi a altor jucători: aspect exterior, comportament în timpul partidei, pregătirea contra adversarilor săi, cum şi cât timp lucrează şahul, cu sau fără antrenor şi cu cine etc.
• şi, în final, de corelat toate informaţiile obţinute cu propriile  parametri, rezultate din analiza personalităţii sale: formă sportivă, obiectiv de rezultat, repertoriu de deschideri, puncte tari şi slabe, strategii de joc reţinute etc.

Cu cât toate acestea vor fi detailate, ţinând cont de anumite circumstanţe şi exprimând trăirile interioare ale adversarului, cu atât vom avea mai multe informaţii, chiar cele mai nesemnificative, de exemplu: cea mai mică privire sugestivă, expresiile feţii, urechile care se înrosesc,  poziţia picioarelor,  transpiraţia  excesivă,  ritmul  respiratoriu,  modificarea  poziţiilor şi a atitudinilor, felul de a deplasa piesele şi de a nota mutările, obiceiul de a se plimba între mutări etc.                     

Intr-o luptà echilibrată, şansele sunt în principiu împărţite iar balanţa poate înclina de-o parte sau de alta atunci când unul din jucători este surprins. In acest sens, există o serie întreagă de metode şi procedee psiho-tehnice de domeniul pregătirii la adversar şi, în general, al luptei invizibile ce are loc la tabla de joc. Astfel, atât timp cât nu depăşeşte anumite limite, tentaţia  de a-şi pregăti deschiderea în funcţie de adversar nu poate fi decât profitabilă. Aceasta se poate face de mai multe feluri:

• a alege o  variantă secundară, mai corespunzătoare stilului său de joc şi presupunând că ar putea incomoda adversarul. O asemenea alternativă poate să se sprijine pe faptul că marea majoritate a jucătorilor cunosc şi analizează îndeosebi variantele principale, considerate «cele mai bune». Dar adevărata lor problemă este că asemenea mutări sunt de cele mai multe ori mai bine întâmpinate şi contrate, în timp ce, explorând  teoria sau analizând anumite partide, putem cu siguranţă găsi şi alte mutări sau variante care pot eventual surprinde un adversar mai puţin informat.
• a găsi o întărire personală într-una sau mai multe partide jucate de adversarul nostru. Aceasta presupune desigur investigarea prealabilă a repertoriului şi a preferinţelor sale teoretice + studiul  unui bun număr de  partide concludente. Si, dacă adversarul  va repeta mutările pe care le-a jucat înainte, atunci ar putea să se găsească în fata unor probleme de rezolvat plus impactul psihologic datorat surprizei.
• a slefui o noutate  teoretică, poate necunoscută adversarului şi cu care sperăm să-l  surprindem, că nu va putea să se adapteze la noua situaţie şi să găsească repede cel mai bun antidot. Dar atenţie, toate acestea trebuiesc bine pregătite căci, dacă noi  propunem, adversarul este acela care dispune !

Aceeaşi muncă poate fi continuată pentru jocul de mijloc şi pentru finaluri. Astfel,  putem analiza  punctele tari şi slabe ale adversarului său, scara preferinţelor sale în diverse  aspecte tehnice, cum ar fi: dezvoltarea  pieselor,  lupta pentru centru,  structura  pionilor,  mobilitatea  figurilor, câmpurile tari şi slabe,  liniile deschise,  majorităţile de pioni, avantajul material, atacul şi apărarea regilor,  combinaţiile şi sacrificiile, analiza şi aprecierea  poziţiilor,  planurile de joc,  calculul  variantelor,  luarea  deciziilor etc.

După ce l-am studiat bine,  putem dresa  un portret psiho-şahist al adversarului său, imagina un proiect de partidă care să anticipeze lupta care va urma, de stabilit pe această bază un stoc de măsuri potrivite şi decide asupra strategiilor de aplicat, sprijinindu-ne bineînţeles pe calităţile noastre cele mai bune şi exploatând slăbiciunile adverse pe care le-am descoperit.

Desigur, obiectivele vizate nu sunt întotdeauna atinse. Dar pentru un jucător angajat în competiţii importante, această modalitate mai concretă de a se pregăti reprezintă o formă superioară de înţelegere a luptei şahiste. In felul acesta, putem adăuga un «mic plus» în arsenalul nostru tehnic, care s-ar putea să se dovedească decisiv în lupta pentru victorie.

Rolul antrenorului în acest domeniu este de a-şi sfătui elevul, de a-i demitifica adversarul insistând, de exemplu, asupra  partidelor sale pierdute, greşelile, incertitudinile şi stângăciile sale. Este evident că o asemenea pregătire cere mult timp, iată de ce ea este îndeosebi folosită de către elită şi pentru  competiţii extrem de  importante sau pentru meciuri cu secundanţi care vor putea efectua această muncă. Iată, de exemplu, un concentrat al pregătirii la care s-au angajat doi din cei mai puternici mari maeştri  contemporani, în timpul celor cinci meciuri pentru titlul de campion al lumii între anii 1984-1990.

Noi avem de-a face aici cu două personalităţi cu comportamente diametral opuse, unde fiecare are calităţile şi defectelor sale omeneşti:

.    Flegmaticul Anatoly Evghenievici KARPOV (23.05.1951) preferă, înainte de toate, o abordare clasică şi sănătatea strategică a poziţiilor, unde  aprecierile sale  precise  şi profunde, economia şi pragmatismul mijloacelor utilizate, uşurinţa şi rapiditatea jocului său îi permit să cumpănească bine energia necesară a fi cheltuită pentru obţinerea  rezultatului vizat. Karpov este metodic, răbdător şi de o logicà  dezarmantă dar uneori asteaptă prea mult şi caută să evite complicaţiile  tactice. «Această abordare pur competitivă a lui Karpov este fondată pe o cunoaştere şi o înţelegere  profundă a  combinaţiilor sale  favorite, ca şi pe exploatarea  maximă a resurselor microscopice pe care  poate să-i ofere poziţia» (Kasparov).

.      De cealaltă parte, Gary Kimovici KASPAROV (13.04.1963) nu poseda încă un stil de joc bine definit: el este cel mai ades agresiv chiar debordant, ca şi natura sa efervescentă, cu un joc dinamic şi plin de complicaţii. Kasparov este mai  ambiţios şi sigur de el dar îşi subapreciază adversarii şi,  prea nervos şi impulsiv,  se năpusteste deseori în atac. Dar, constrâns de exigenţele jocului la cel mai înalt nivel unde  predomină clasicismul,  el a  devenit mai pragmatic,  neezitând să intre în tot felul de poziţii simple, unde a demonstrat totuşi «o profundă măiestrie strategică îmbinată cu o tehnică desăvârsită» (Tal). «In creaţia sa – estima Smyslov – fantezia şi logica se împletesc în serviciul  obiectivelor sportive şi artistice ale luptei şahiste».

Timp de şapte ani, lumea şahistă a urmărit cu interes o confruntare a doi giganţi, unde au intervenit:

• o muncă enormă de investigatie tehnică efectuată de către cele două echipe  de analisti–secundanti.
• o interesantă explorare psihologică dusă de către  proprii lor specialisti.
• nenumărate  declaratii si luări de pozitii care alternau  disimulările perfidiei lor sportive cu împroscăturile de venin a urei lor latente.

Dincolo de interesul  pur sportiv, această serie lungă de meciuri a divizat lumea şahistă, din punct de vedere:

• politic, căci un tânăr opozant nerus înfrunta campionul  aparatului  sovietic.
• şahist, ca  un veritabil şoc între două personalitàţi puternice şi două stiluri  de joc complet diferite.
• analitic, căci se înfruntau deasemenea două echipe  redutabile  de analişti-secundanţi  în urmàtoarele compoziţii (între paranteze – numărul meciului):
  

– pentru Karpov: Zaiţev+Balaşov (1), Geller (2), Makarycev (2-3), Lerner (2-3-4), Salov (3), Ubilava (4-5), Podgaieţ (4-5), Haritonov şi Henley (5).

– pentru Kasparov: Nikitin + Timoşcenko (1), Zaharov (1), Adorjan (1), Vladimirov (1-2-3), Magerramov (3), Dorfman (2-3-4), Gurevici (3-5), Dolmatov (4-5), Azmaiparaşvili (4-5) şi Gheorgadze (5).

In ceea ce priveşte pregătirea  specifică la  adversar, ea s-a  desfăşurat, înainte de toate, la nivelul deschideilor. Astfel, la Karpov, ea se încadra în concepţia sa  de joc solidă, fără luări de risc inutile: el nu se precipita în tabăra adversă dar căuta  mai degrabă să-şi creeze o structurà suplă, gata să facă faţă oricărei eventualităţi. Si, odată situaţia strategic stabilizată, el găsea mutările cele mai precise pentru a scoate în evidenţă defectele, uneori infinitezimale, ale poziţiei adverse şi a le exploita printr-o  tehnică exemplară. Este adevărat că, uneori, împins de către adversarul său, el a  dinamizat din ce în ce mai mult jocul său, adoptând în cele din urmă o strategie de pregătire punctuală. După«trebuiesc alese  sisteme de deschidere şi o manieră de joc care displac adversarului său. Altfel spus, de ţinut cont, nu numai de eventualele slăbiciuni ale propriei poziţii dar şi de insuficienţele propriului Kasparov, său stil».

Perfecţionist şi cercetător neobosit, el s-a cufundat în analiza personalităţii  şi jocului  adversarului său, ceea ce lui  a permis:

• să se adapteze cel  mai bine la specificul  jocului advers.
• să încorporeze în panoplia sa anumite arme ale adversarului său.
• să se amelioreze lui-însuşi de-a lungul  partidelor şi a meciurilor.
• să găsească noi linii de joc, puţin cunoscute  adversarului său..

«El a inventat un mare număr de idei noi, uneori chiar paradoxale, în deschideri, plasându-se în avangarda teoriei» (E.Goufeld).

.    «Nu putem să  nu fim impresionaţi de cunostinţele într–adevăr enciclopedice a deschiderilor de care dă dovadă Kasparov.Dar şi mai  frapante sunt cercetările sale continue din acest  domeniu, dorinţa sa  de a fi  în avans, cel puţin cu o lungime, asupra  teoriei oficiale» (Y.Averbah).

Primul meci din 1984-85 a opus un încercat campion al lumii  şi tânărul său  candidat  inexperimentat.  De la început,  ruloul-compresor s-a pus în mişcare şi, dup 20 de partide, Karpov conducea deja cu 4-0, exploatând  magistral  jocul prea impulsiv al  adversarului său. Aflat la marginea prăpastiei, Kasparov se agaţă, recurgând la strategia temporizării: urmează 17 remize dintre care unele prin propuneri premature şi, în fine, o primă victorie a candidatului. Deşi obţine încă o victorie, Karpov e din ce în ce mai obosit şi incapabil de a încheia meciul, în timp ce  Kasparov părea să renascà din propria cenuşă cu două victorii succesive. Atunci, profitând  de un time-out, preşedintele  F.I.D.E. Florencio Campomanes şi oficielii sovietici decid să oprească meciul, cică pentru a nu extenua cei doi campioni dincolo de cele 48 partide jucate.                          

In ceea ce priveşte deschiderile, sare în ochi  pregătirea  deficitară a lui Kasparov contra 1.d4 şi, în primul rând, cele două pierderi în gambitul damei Tarrasch: 1.d4 d5 2.c4 e6 3.Cf3 c5 4.cxd5 exd5 5.g3 Cf6 6.Ng2 Ne7 7.0-0 0-0 8.Cc3 Cc6 9.Ng5 cxd4 10.Cxd4 h6 11.Ne3 Te8 12.Db3 Ca5 13.Dc2 Ng4 14.Cf5 Te8 (14…Nb4!?) Aici, Karpov a jucat întâi  15.Cxe7+ Txe7 16.Tad1 etc. (a 7a partidă) pentru a opta  apoi pentru 15.Nd4 Nc5 16.Nxc5 Txc5 17.Ce3 Ne6 18.Tad1 (18.Tfd1!?) – (a 9a partidă).

.     Kasparov revine atunci spre sistemul Makagonov-Tartakover, cu care obţine 9 remize din 9 partide. Incapabil de a-l contra, Karpov se decide să-l adopte şi el, cu un total de 5 remize din 5. Repetarea aceloraşi variante de ambele părţi, atât cu albul cât si cu negrul,  poate fi explicată prin mai multe argumente: sentimentale, de stil de joc, de obiective sportive, de analize punctuale etc.

Oprirea controversată a meciului- maraton,  luările de poziţii excesive deteriorează relaţiile  între cei doi jucători. Dezgustat de acest război de nervi, Kasparov declara câţiva ani mai târziu: «…fiecare dintre noi acceptam pur si simplu existenţa celuilalt. Este evident că  Kasparov avea nevoie de Karpov pentru a fi un mare  campion al lumii».

Fără să-şi dea mâna, cei doi campioni reiau astfel ostilităţile pentru un nou meci, de data asta limitat la 24 partide. Dar, fără să fi recuperat destul şi prea conservator, Karpov este încetul cu încetul  destabilizat de spiritul  bătăios şi dinamismul  jocului   adversarului său. «Am câştigat – nota Kasparov – pentru că am ştiut să profit mai bine decât adversarul meu de învăţămintele primului meci». In ceea ce priveşte pregătirea,  putem face următoarele observaţii:

• întoarcerea parţială a lui Karpov la 1.e4, care se ciocneşte de o  Siciliană perfect jucată de Kasparov cu +2=5
• cei doi jucători continuă cu sistemul Makagonov – Tartakover: +1=4 pentru Karpov, urmat de câteva tentative de a-l evita prin varianta schimbului  a gambitului damei: +1 =2 pentru Karpov.
• contrar celor 10 vest–indiene din primul meci, Kasparov permite apărarea Nimzovici a adversarului său, cu excelentul rezultat de +3=3.

1. d4 Cf6 2.c4 e6 3.Cc3 Nb4 4.Cf3 c5 (Alte încercări: 4..0-0 5.Ng5 şi aici: 5…d6 6.e3 Cbd7 7.Dc2 b6 8.Nd3 etc.- a 7a partidă sau 5…c5 6.e3 cxd4 7.exd4 h6 8.Nh4 d5 etc.-a 11a partidă sau în fine: 4…Ce4 5.Dc2 f5 6.g3 Cc6 7.Ng2 0-0 8.0-0 etc.-a 19a partidă)  5. g3!? Dupà aceasta, Karpov a încercat:

.              – 5..Ce4 (mai simplu este 5…cxd4 6.Cxd4 Ce4 7.Dd3 Da5 etc.) 6.Dd3 Da5 7.Dxe4 Nxc3+ 8.Nd2 Nxd2+ 9.Cxd2 Db6 (9..Cc6!?) 10.dxc5 Dxb2 11.Tb1 Dc3 12.Dd3! Dxd3 13.exd3 Ca6 14.d4 Tb8 15.Ng2 Re7 16.Re2 (16.0-0!) etc. – partida 1-a.

.          – 5…Cc6 6.Ng2 Ce4 7.Nd2 Nxc3 8.bxc3 0-0 9.0-0 Ca5 (sau 9..f5?! 10.Ne3! Cxc3 11.Dd3 cxd4 12.Cxd4 Ce4 13.c5 etc.- a 13a partidă) 10.dxc5 (10.Nf4! d5 11.cxd5 exd5 12.dxc5 etc.) 10..Dc7 11.Cd4 Cxd2 12.Dxd2 Cxc4 13.Dg5 etc. –  a 17a partidă.

Inaintea celui de al  3lea  meci, Kasparov considera că «factorul psihologic combinat cu alte  componente  ale  formei sportive  va avea o pondere importantă,  poate chiar  decisivă».

.        După o primă jumătate de meci destul de calmă şi partide un pic bizare, Kasparov decolează la +3. Dar, tocmai când se aştepta la o victorie confortabilă, el pierde două Grünfeld-uri (cu negrul) şi un Nimzovici (cu albul)  şi numai un ultim efort îi permite să câştige meciul. In timp ce Karpov s-a mulţumit să-şi cizeleze vechiul său repertoriu, Kasparov şi-a continuat pregătirea la adversar variind 1.d4 şi 1.e4 (cu care câştigă două spaniole) şi relansând (dar fără succes) apărarea Grünfeld.  Să vedem cum a combătut Karpov această apărare: 1.d4 Cf6 2.c4 g6 3.Cc3 (sau 3.Cf3 Ng7 4.g3 c6 5.Ng2 d5 6.cxd5 cxd5 7.Cc3 0-0 8.Ce5 e6 9.0-0 Cfd7 şi aici 10.Cf3 – a 3a partidă şi  10.f4 – a 13a partidă) 3…d5 .

De aici, au fost experimentate două sisteme:

• 4.Nf4 Ng7 5.e3 c5 6.dxc5 Da5 7.Tc1, de exemplu: – 7…Ce4 8.cxd5 Cxc3 9.Dd2 Dxa2 10.bxc3 Dxd2+ 11.Rxd2 Cd7 12.Nb5 0-0 13.Nxd7 Nxd7 14.e4 f5 15.e5 e6 (15…Tfc8!?) etc.- a 5a partidă.
  

– 7…dxc4 8.Nxc4 0-0 9.Cf3 (9.Cge2 =) Dxc5 10.Nb3 Cc6 11.0-0 Da5 12.h3 Nf5 13.De2 (13.Cd4 = a 9a partidă) 13…Ce4 14.Cd5 e5 15.Txc6!? (15.Nh2 Ne6 =) 15…exf4?! (15…bxc6 16.Ce7+ Rh8 17.Cxc6 Db6 18.Cce5 Ne6!) 16. Tc7 Ne6 17.De1?! (17.Ce7+ Rh8 18.Tfc1!) etc. – a 11a partidă.

• 4.Cf3 Ng7 5.Db3 (sau 5.Nf4 c5 56.dxc5 Da5 7.Tc1 etc.- 1a partidă) 5…dxc4 6.Dxc4 0-0 7.e4 şi aici: – 7..Ng4 8.Ne3 Cfd7 9.Td1 Cc6 10.Ne2 Cb6 11.Dc5 Dd6 12.e5 Dxc5 13.dxc5 Cc8 14.h3 (sau 14.Cb5 Tb8 15.Cc7 e6! etc. – a 15a partidă) 14..Nxf3 15.Nxf3 Nxe5 16.Nxc6 bxc6 17.Nd4 Nf4 18.0-0 a5?! (18…e5 =) 19.Tfe1 etc. – a 17a partidă.
  

– 7…Ca6 8.Ne2 c5 9.d5 e6 10.0-0 exd5 Nf5! 12.Nf4 Te8 13.Te8 13.Tad1 Ce4 14.Cb5 (14.Nd3 =) Df6 15.Nd3 Cb4?! (15…Nd7! =) 16.Cc7! -a 19a partidă.

Inaintea celui de al 4-lea meci, Botvinnik declara: «duşmanul cel mai mare al campionului este el-însuşi: dacă Kasparov ajunge într-o stare de spirit prea optimistă, atunci el va avea probleme…». Intr-adevăr,  începutul meciului ne-a arătat un Kasparov prea  nervos şi încercând să calculeze totul, în timp ce Karpov reuşeşte să-şi stăpânească mai bine nervii, afişează o mai bună pregătire la adversar şi nu mai are probleme de  timp.

.       Dar  această presiune  reciprocă şi supratensiunea unui mijloc de meci au  adus şi nenumărate greşeli: astfel, din cele 9 câştiguri  înregistrate, cel puţin 6 au fost rezultatul unei autodetruiri. De altfel, după meci, Kasparov a promis să «revină la jocul său activ şi sclipitor ale începuturilor sale…»

.     In ceeea ce priveşte deschiderile, apărarea Grünfeld continuă să-l decepţioneze pe Kasparov: -2+1=7, dar surpriza  vine dela  prima sa mutare 1.c4, presupusă să evite tot  complexul  Nimzo si Vest- indienelor. Să urmărim  momentele cele mai interesante:

1.c4 e5 2.Cc3 Cf6 (alte tentative: 2…Cc6 3.g3 g6 4.Ng2 d6 5.Tb1 Nf5 6.d3 Dd7 7.b4 etc. – a 6a partidă şi 2…d6 3.g3 c5 4.Ng2 Cc6 5.a3 g6 6.b4 Ng7 7.Tb1 etc.- a 8a partidă) 3.Cf3 Cc6 4.g3 Nb4 5.Ng2 0-0 6.0-0 e4 (sau 6…Te8 7.d3 Nxc3 8.bxc3 e4 9.Cd4 h6 10.dxe4 Cxe4 11.Dc2 d5 12.cxd5 Dxd5 13.e3?! – a 6a partidă, dar mai bine era aici 13.Td1 Nf5 14.Db2 Cxd4 15.cxd4 Dd7 16.Nf4 c6 17.a4 etc. Portisch-Salov, Tilburg 1994) 7.Cg5 Nxc3 8.bxc3 Te8 9.f3 In această poziţie, Karpov a încercat două continuări:

.             – 9…e3 10d3 d5 11.Db3 Ca5 12.Da3 c6 13.cxd5 cxd5 17.f4 Cc6 (la 14…Ng4 15.Cf3 etc.) 15.Tb1 Dc7 16.Nb2 Ng4 17.c4?! (17.Tfc1!) – a 2a partidă. 

.             – 9…exf3 10.Cxf3 De7?! (10…d5) 11.e3 Ce5 12.Cd4 Cd3 13.De2 Cxc1 14.Taxc1 d6 15.Tf4 c6 16.Tcf1 De5 17.Dd3 Nd7 18.Cf5 etc. –  a 7a partidă.

Pentru al 5-lea meci, Kasparov s-a plâns că nu mai dispune de timpul şi energia necesară. Singurul lucru pe care şi l-a propus a fost să caute poziţiile cele mai complicate posibil. Dar el însuşi a recunoscut mai târziu: «această căutare a iniţiativei  cu orice preţ… a fost sursa marei majorităţi a  problemelor pe care le-am întălnit în acest meci» sau  «am vrut, nu numai să joc la complicaţii cu negrul,  dar am început chiar să evit duelurile teoretice».

. După 15 partide mai mult sau mai puţin echilibrate, Kasparov ridică nivelul său de joc şi, cu +2, îşi  asigură victoria în meci. Cu toate acestea, el are din nou probleme cu negrul: -1=3 cu Grünfeld şi -2=6 cu Est-indiana dar, din fericire, el străluceşte cu 1.e4: +3=5, cu spaniola şi +1=1 cu scoţiana.

.      De partea adversă, trebuie menţionată schema cu Ne2-Ne3 contra Est–indienei şi noul plan contra apărării Grünfeld:

1. d4 Cf6 2.c4 g6 3.Cc3 d5 4.cxd5 Cxd5 5.e4 Cxc3 6.bxc3 Ng7 7.Ne3 c5 8.Dd2 0-0 (sau 8…cxd4 9.cxd4 Cc6 10.Td1 Da5 – mai simplu este aici: 10…0-0 11.Cf3 Ng4 12.Ne2 Tc8 etc. – 11.Dxa5 Cxa5 12.Cf3 0-0 13.Ne2 Nd7 14.Nd2! b6 15.0-0 Tfd8 16.Tc1 Ng4 17.d5 etc.- a 9a partidă). Aici, Karpov schimbă din nou:

.   – 9.Tc1 Da5 10.Cf3 e6 11.Nh6 (sau 11.d5 exd5 12.exd5 Te8 13.Ne2 Nf5 14.0-0 Cd7 15.h3 Cb6 16.g4 Nd7 17.c4 Dxd2 18.Cxd2 Ca4 etc.-a 13a partidă) 11…Cc6 12.h4 cxd4 13.Nxg7 Rxg7 14.cxd4 Dxd2+ 15.Rxd2 Td8 16.Re3 Nd7 17.Tb1 (17.h5!) Tab8 (17…Ca5!?) 18. Nd3 Ce7?! 19. h5! etc. – a  15a partidă.

.    – 9.Cf3 Ng4 10.Cg5!? cxd4 11.cxd4 Cc6 12.h3 Nd7 13.Tb1 (merita atentia 13.Cf3 sau 13.Td1) 13…Tc8 14.Cf3 Ca5 15.Nd3 (15.Ne2!?) 15…Ne6 (15…b5!?) 16.0-0 Nc4 17.Tfd1 etc.- a 17a partidă.

Pe fundalul marilor evenimente socio–politice şi a creşterii interesului fată de şah, rivalitatea între cei doi mari campioni a continuat încă multă vreme, oferindu-ne de fiecare dată alte probe ale geniului lor şahist.