Constantin Dumitriu – Candidat la Presedintia Federatiei Romane de Şah

Pe data de 20 februarie 2010 are loc la Federatia Romana de sah Adunarea Generală Ordinară şi de Alegeri a FRŞah. Pentru a veni in sprijinul candidatilor la functia de Presedinte al Federatiei, siteul nostru ofera posibilitatea de a prezenta programul acestora. Pentru detalii cei interesati sunt rugati sa trimita mail la adresele: iulian 32gr@yahoo.com sau costin_beiu2001@yahoo.com

PS. Siteul Sah cu Ceausescu nu isi asuma responsabilitatea celor publicate in programul candidatilor.

Scurtă prezentare

CONSTANTIN DUMITRIU, 38 de ani – vicepreşedinte al FRS în perioada ianuarie 2006 – februarie 2010, şahist categoria I, legitimat de la vârsta de 12 ani, arbitru de la vârsta de 18 ani.

În prezent sunt om de afaceri, asociat în societăţi comerciale de succes aflate de câţiva ani în topul local şi naţional al IMM-urilor. Viceprimar al municipiului Galaţi între anii 2004-2007, Deputat în Parlamentul Europei în perioada 2007-2009, în prezent preşedinte al organizaţiei municipale a PD-L Galaţi.

Activitatea şahistă

Am organizat la cel mai înalt nivel turneele “Open Galaţi” în anii 2005, 2006 şi 2007 care au fost printre cele mai puternice concursuri desfăşurate în România, cu numeroşi participanţi Mari Maeştri şi şahişti de peste hotare.

Am organizat la Brăila în anii 2008 şi 2009 Turneul Internaţional feminin al României “Memorialul Maria Albuleţ” în onoarea marii noastre jucătoare de şah, născută şi înhumată în oraşul meu natal. Turneul la care au participat cele mai bune jucătoare din România a îndeplinit cerinţele obţinerii normei de Mare Maestră şi a oferit posibilitatea afirmării tinerelor jucătoare de performanţă.

Am susţinut financiar şi logistic activitatea şahistă şi pregătirea micilor şahişti din municipiul Galaţi. Totodată, în timpul mandatului de vicepreşedinte am încurajat şi am susţinut ideea sprijinirii şahului de către administraţii publice locale din toată ţara.

Am fost în comitetul de organizare al meciurilor de şah Andrei Istrăţescu-Anatoli Karpov în anul 2005 şi Dieter Nisipeanu-Veselin Topalov în anul 2006, ocazii deosebite pentru relansarea la acea dată a şahului autohton.

Am participat la organizarea şi finanţarea simultanului campionului mondial Viswanathan Anand din decembrie 2009, eveniment de maximă importanţă pentru sportul minţii.

La invitaţia mea personală, domnul ministru Daniel Petru Funeriu şi doamna secretar de stat Doina Melinte au participat recent la o întâlnire de lucru cu conducerea federaţiei, fapt care ne dă încredere că vom putea reuşi în proiectele noastre privind şahul în şcoala şi statutul antrenorului.

Activitatea deşfăşurată în Consiliul Director

În urma alegerilor din anul 2006, am fost ales de către membrii FRS în funcţia de vicepreşedinte şi am făcut astfel parte din actuala echipă de conducere a federaţiei. Obiectivele pe care ni le-am propus împreună cu echipa de conducere la începutul mandatului au fost:

  • Federaţia Română de Şah trebuie să activeze exclusiv în slujba şahului, a intereselor şahistilor şi a cluburilor de şah
  • Transformarea FRS într-o organizaţie modernă şi eficientă privind structura, conducerea şi activitatea sa
  • Recâştigarea prestigiului şahului şi FRS atât în ţară la nivelul publicului, mass-media şi politicului cât şi în străinătate
  • Dezvoltarea la nivel teritorial prin înfiinţarea a cât mai multe Asociaţii judeţene de şah
  • Promovarea unor proiecte de înfiinţare a centrelor zonale de pregătire pentru copii şi juniori
  • Îmbunătăţirea sistemului competiţional intern
  • Reintrarea FRS în circuitul internaţional prin organizarea de meciuri de juniori cu ţările din regiune şi organizarea de Campionate europene şi mondiale de juniori

Aşa după cum este reflectat în Raportul de activitate al Consiliului Director, activitatea federaţiei a fost ghidată pentru îndeplinirea acestor obiective şi, consider că în bună parte, ele au fost atinse.

Ce voi face în continuare

Activitatea mea în calitate de Preşedinte al FRS se va baza pe munca în echipă, voi lucra cu membrii Consiliului Director, cu colegii din Directorat, cu colaboratorii federaţiei şi cu orice persoană care va dori să se implice în sprijinirea sportului minţii. Voi continua proiectele bune aflate în desfăşurare, le voi îmbunătăţi pe cele care necesită ajustări şi, împreună cu toţi iubitorii şahului, sunt deschis pentru a crea proiecte şi programe noi.

FRS va rămâne o structură democratică, transparentă, aşezată exclusiv în slujba şahului, care va încuraja şi sprijini ca şi până acum orice iniţiativă, orice acţiune constructivă şi benefică şahului.

Direcţiile prioritare de acţiune sunt:

A. ŞAHUL ÎN ŞCOALĂ Pornind de la susţinerea arătată de domnul ministru Funeriu şi de la preocuparea membrilor federaţiei, în luna martie vom forma un colectiv de lucru care va începe colaborarea cu reprezentanţi ai M.E.C.T.S. pentru:

  • redactarea şi agreerea unor manuale şi a unei programe şcolare de predare a şahului;
  • analizarea posibilităţilor legale de echivalare şi recunoaştre a specializării de antrenor de sport cu cea de cadru didactic, pentru menţinerea catedrelor şi orelor alocate în cadrul cluburilor sportive departamentale;
  • înfiinţarea catedrei/specializării “şah” în cadrul A.N.E.F.S. şi a altor facultăţi de sport;
  • Vom colabora cu M.E.C.T.S. pentru organizarea competiţiilor naţionale şcolare naţionale şi judeţene.

Şahul în şcoală este prioritatea noastră numărul unu şi vom obţine rezultate concrete până la începerea noului an şcolar.

B. ACTIVITATEA DE JUNIORI

  • Vom continua activitatea centrelor de excelenţă urmărind creşterea la un nivel superior calitativ. Este imperios necesară pregătirea micilor şahişti la un nivel competitiv pe plan internaţional, iar pentru aceasta vom extinde colaborarea cu cei mai buni antrenori români;
  • Vom urmări creşterea numărului de jucători legitimaţi, acest lucru se poate face în special prin atragerea copiilor;
  • Este necesar să îmbunătăţim gradul de perfecţionare a antrenorilor, în special cei care lucrează cu juniori.

  • ACTIVITATEA DE SENIORI ŞI SENIOARE
  • În continuare şahul feminin se va bucura de o atenţie specială prin organizarea de meciuri inter-ţări, continuarea turneului internaţional “Memorialul Maria Albuleţ” şi a  cantonamentelor de pregătire pentru tinerele jucătoare de performanţă;
  • Vom continua programul de pregătire al loturilor de seniori şi senioare în cantonamente;
  • Voi depune toate eforturile necesare pentru a alinia cele mai puternice echipe la Olimpiada de şah şi la Campionatul European. Rezultatele bune obţinute la ultima ediţie a Olimpiadei şi Campionatului European pot fi îmbunătăţite, cei mai buni şahişti români sunt la un nivel de maturitate şi trebuie folosite ocaziile viitoare de a reuni sportivii români de vârf;
  • În baza propunerilor şi implicării reprezentanţilor jucătorilor, vom  introduce grile privind evaluările performanţelor sportivilor (seniori şi juniori) pentru includerea acestora în loturile naţionale şi în clasamentul anual al celor mai buni şahişti.

C. ACTIVITATEA COMPETIŢIONALĂ

  • Încurajarea organizării competiţiilor private, crearea unui calendar competiţional cât mai judicios, alocarea în mod echilibrat a organizării competiţiilor naţionale;
  • Voi încuraja implicarea cât mai multor organizatori pentru ofertarea  campionatelor naţionale, evitând repetarea alocării aceluiaşi organizator a unor competiţii;
  • În luarea deciziei de organizare a competiţiilor, o pondere hotărâtoare o vor avea cluburile cu echipe de seniori în cazul competiţiilor divizionare şi centrele de juniori în cazul competiţiilor de juniori. Vom colecta impresiile acestora la şfârşitul competitiilor cu păstrarea anonimatului, delegatul federaţiei va pune la dispoziţia acestora o urnă în care să strângă calificativele acordate de către participanţi.

D. RELAŢII INTERNAŢIONALE

  • Îl voi numi pe dl Ion Şerban Dobronăuţeanu delegat FRS în relaţiile cu FIDE şi ECU pentru a continua activitatea şi a fructifica buna imagine de care se bucură în exterior. În baza bunelor relaţii cu federaţiile din regiune vom continua colaborarea pe bază de reciprocitate pentru sportivi şi arbitri;
  • Am depus candidatura pentru organizarea CE echipe juniori – Iaşi 2011 şi vom susţine candidatura pentru CE echipe seniori – Sinaia 2013.

E. SURSE DE FINANŢARE

  • Voi începe o campanie de atragere a unor sponsori şi personalităţi ai ţării noastre în susţinerea şahului în vederea asigurării condiţiilor optime de prezentare şi reprezentare a FRS la toate competiţiile internaţionale;
  • Voi atrage fonduri din partea MTS, COSR, administraţii locale precum şi din partea Uniunii Europene pentru programele sportive şi de pregătire profesională a tehnicienilor.

  1. F. Principii de funcţionare internă a FRŞah
  • Principiul delegării de competenţă şi al responsabilizării asupra deciziilor luate. Este necesară dinamizarea activităţii unor colegii şi comisii federale, dintre care enumăr Colegiul Central de Antrenori, Colegiul Central de Arbitri, Comisia de presă şi Comisia privind şahul în şcoală;
  • Principiul transparenţei deciziilor şi a actelor administrative interne ale FRS;
  • Principiul luării deciziilor în mod democratic şi colegial.

STIMAŢI MEMBRI, ALEGEŢI ÎN CONDUCEREA FEDERAŢIEI ROMÂNE DE ŞAH OAMENI PE CARE ÎI CUNOAŞTEŢI, OAMENI CARE AU CONVINS ŞI CARE POT SLUJI CU SUCCES ŞAHUL ROMÂNESC!

PS. Siteul Sah cu Ceausescu nu isi asuma responsabilitatea celor publicate in programul candidatilor.

1 Comentariu

  • Pasarelu Dan

    Stimate domn Constantin Dumitriu,
    Am urmatoarele intrebari pentru dvs:
    1) Timp de 4 ani, pe parcursul mandatului de vicepresedinte pe care l-ati avut, este adevarat ca nu ati prea onorat cu prezenta dumneavoastra Consiliul Director al FR Sah?
    2) Vorbiti despre transparenta in FR Sah.
    De ce nu a existat aceasta transparenta in deciziile pe care conducerea FR Sah a luat-o pe tot parcursul mandatului dvs la functia de vicepresedinte al FR Sah? Ce pozitie ati adoptat dvs fata de lipsa de transparenta?
    3) Vorbiti despre finantari.
    Ati promis, in Adunarea Generala de Alegeri a FR Sah din 2006, cand ati fost ales vicepresedinte ca veti sponsoriza FR Sah cu 2 miliarde/an.
    Unde sunt finantarile pe tot parcursul mandatului dvs de 4 ani? Unde sunt banii din finantari locale si UE? De ce nu ati realizat aceste promisiuni in timpul mandatului dvs care urmeaza a se incheia?
    4)Legat de sahul in scoala, de ce a trebuit sa asteptati luna martie a anului 2010 pentru a crea colective si a face diverse lucruri? Nu se puteau face ele inca din 2006 cand ati luat mandatul? Nu se putea face in 2007, in 2008, in 2009 sau in 2010? De ce trebuie sa asteptati luna martie a anului 2010? Faceti cumva promisiuni neacoperite sau nu aveti experienta/acoperirea necesara in a initia astfel de proiecte?
    5) Vorbiti de:
    “redactarea şi agreerea unor manuale şi a unei programe şcolare de predare a şahului;
    analizarea posibilităţilor legale de echivalare şi recunoaştre a specializării de antrenor de sport cu cea de cadru didactic, pentru menţinerea catedrelor şi orelor alocate în cadrul cluburilor sportive departamentale;
    înfiinţarea catedrei/specializării “şah” în cadrul A.N.E.F.S. şi a altor facultăţi de sport;
    Vom colabora cu M.E.C.T.S. pentru organizarea competiţiilor naţionale şcolare naţionale şi judeţene. …”, idei ce se gasesc in programul de candidat al dl Dan Radu Zatreanu.
    De ce ati plagiat la centima programul de candidat al domnului Dan Radu Zatreanu si vi-l asumati ca fiind al dvs? De ce cand ati avut tot timpul – 4 ani de zile – sa puneti in aplicare aceste idei nu ati facut-o?
    6) De ce, in calitatea de vicepresedinte al FR Sah nu ati participat la competitiile oficiale ale FR Sah; campionate nationale, finale nationale de juniori si seniori ale Romaniei, diverse alte competitii sahiste importante? De ce nu ati sustinut organizarea acestor competitii?
    7) De ce ati acceptat ca licitatiile si clasamentele federatiei sa fie trunchiate, fara sa existe criterii clare de realizare a clasamentelor? Unde au fost initiativele dvs fata de aceste aspecte?
    8 ) De ce acceptati ca membrii FR Sah sa fie discreditati si blocati prin mijloacele logistice ale federatiei? De ce acceptati politica de promovare a grupurilor de interese in locul unor politici coerente de promovare a sahului romanesc?
    9) In final, de ce propunerea de candidat pentru functia de presedinte al FR Sah nu vine din partea unui club galatean cu care ati facut ceva deosebit pentru sahul romanesc?
    Dan Pasarelu

    februarie 14, 2010 - 9:58 pm Raspunde

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.