Un simultan de sah

De I.Ilf si E.Petrof

Ostap Bender

Marele Maestru intra in sala. Se simtea plin de energie si stia cu precizie ca prima  miscare, e2-e4, nu-l ameninta cu nici un fel de complicatii. E adevarat ca mutarile urmatoare erau invaluite pentru el in totala negura, dar asta nu-l tulbura catusi de putin. Marele Maestru al combinatiilor avea pregatita o solutie cu totul neasteptata pentru a salva chiar si partida cea mai disperata.

Ilustrul sahist fu primit cu aplauze. Mica sala a clubului era impodobita cu stegulete multicolore. Cu o saptamana in urma avusese loc aici o sazatoare a ” Asociatiei de salvare a inecatilor”, ceea ce o dovedea si lozinca ramasa pe perete:

CAUZA AJUTORARII INECATILOR –

ESTE O CAUZA A INECATILOR INSISI

Ostap se inclina, intinse bratele inainte ca si cum ar fi vrut sa se apere de aplauzele nemeritate si urca pe scena.

– Tovarasi ! spuse el cu o voce incantatoare. Tovarasi si frati intru sah, obiectul conferintei mele de astazi este acelasi cu al conferintei pe care am sustinut-o –  si trebuie s-o spun, cu un frumos succes –  la Nijni Novgorod  acum o saptamana.  Obiectul conferintei mele este ideea  rodnica a debutului.  Ce inseamna,  dragi tovarasi,  debut si ce inseamna,  tovarasi, idei?  Debutul, tovarasi,  este “quasi una fantasia”. Dar ce inseamna, tovarasi, ideea?  Ideea, tovarasi,  reprezinta gandirea omeneasca invesmantata in forma logica a sahului. Chiar si cu forte neinsemnate poti pune stapanire pe intreaga tabla de sah. Totul depinde de fiecare individ in parte. Sa-l luam, de pilda, pe tovarasul acela blond din randul al treilea. Sa zicem ca joaca bine…

Blondul din randul al treilea  rosi  pana in varful urechilor.

–  Iar brunetul de colo joaca, sa zicem, mai prost.

Toti spectatorii intoarsera capul si-l masurara cu privirea si pe brunet.

– Asadar, ce vedem, tovarasi? Vedem ca blondul joaca bine, iar brunetul joaca prost. Si nici un fel de conferinta nu vor schimba acest raport de forte,  daca fiecare individ in parte nu se va antrena in permanenta la jocul de dam…  adica,  pardon,  am vrut sa zic jocul de sah…  Iar acum, tovarasi, va voi povesti cateva intamplari instructive din cariera multstimatilor nostrii hipermodernisti Capablanca, Lasker si doctorul Grigoriev.

Ostap povesti auditoriului cateva anecdote antediluviene pe care le citise inca din copilarie in “Sinii jurnal” si cu aceasta intermezzo-ul lua sfarsit.

Durata extrem de scurta a conferintei mira oarecum lumea. Chiorul nu-si lua unicul sau ochi de la pantofii marelui maestru.

Dar simultanul care incepuse  stavili banuielile crescande ale sahistului chior.  Impreuna cu ceilalti, el aseza mesele in semicerc.  In total se asezasera sa joace impotriva marelui maestru treizeci de amatori. Multi dintre ei erau complet zapaciti, si se uitau la tot momentul in manualele de sah, ca sa-si improspateze in minte diverse figuri complicate, cu ajutorul carora sperau sa capituleze in fata marelui maestru macar dupa mutarea a douazeci si doua.

Ostap isi plimba privirea de-a lungul sirului de “ negre” care-l impresurau de jur imprejur, apoi spre usa inchisa si,  temerar,  se apuca de lucru.  Se apropie de chior care sedea la prima tabla si muta pionul din fata regelui de pe e2 pe e4.

Chiorul isi acoperi imediat urechile cu palmele si incepu sa se gandeasca cu incordare.  Printre amatori se auzi un murmur:

–  Marele Maestru a jucat e2-e4.

Ostap nu-si  rasfata mai mult pe un adversar decat pe altul  printr-o variatie a debutului.  Nu !  Pe toate celelalte douazeci si noua de table el efectua aceeasi miscare : muta pionul din fata regelui de pe e2 pe e4.  Unul dupa altul,  amatorii se apucau cu mainile de cap si se scufundau intr-o concentrata si nervoasa meditatie.  Cei care nu jucau  il urmareau pe marele maestro. Singurul fotograf amator din oras se catara pe un scaun si se pregatea sa aprinda magneziul, dar Ostap incepu sa dea furios din maini si, intrerupandu-si plimbarea prin fata meselor striga tare:

– Scoteti-l afara! imi tulbura gandirea sahista.

“ Ce rost are sa-mi las fotografiaa in acest orasel prapadit. Nu-mi place sa am de-a face cu militia” – isi zise el.

Tzistuitul revoltat al amatorilor il sili pe fotograf sa renunte la incercarea sa.  Ba chiar indignarea fu atat de mare, incat fotograful fu dat afara din sala. La mutarea a treia reiesi clar ca marele maestru joaca optsprezece partide spaniole.  In celelalte douasprezece, negrele aplica apararea invechita, dar destul de sigura a lui Philidor.  Daca i s-ar fi spus lui Ostap ca joaca partide atat de complicate si ca infrunta o aparare atat de incercata, ar fi fost si mai uimit, deoarece marele maestru juca sah pentru a doua oara in viata lui.

Mai intai amatorii si,  in primul rand, chiorul se ingrozira. Perfidia marelui maestru era neindoielnica.

Cu o usurinta nemaipomenita si batandu-si joc, desigur, in sinea lui de amatorii inapoiati din orasul Vasiuki, el sacrifica in stanga si in dreapta  pioni si figuri importante si mai putin importante. Brunetului la care se referise in cursul conferintei ii sacrifica chiar  dama. Oachesul se facu negru de spaima si voi chiar sa se predea imediat, dar ambitia si rusinea il impinsera sa continue jocul.

Si peste cinci minute se produse marea lovitura de teatru.

– MAT !  bolborosi brunetul, cuprins de un tremurici vecin cu moartea.  Mat, tovarase mare maestru !

Ostap examina situatia, denumi vulgar” regina” – “ dama”  si  felicita  semet pe invingator.  Randurile de amatori incepura sa freamete.

“ E timpul sa o sterg” – se gandi Ostap plimbandu-se linistit prin fata meselor si mutand cu toata dezinvoltura figurile.

– Ati mutat gresit calul, tovarase mare maestro – murmura chiorul. Calul nu se misca asa.

– Pardon, pardon, ma iertati – raspunse marele maestru. Ma simt cam obosit dupa conferinta.

In urmatoarele zece minute, marele maestru pierdu inca zece partide.

Sala clubului “Kartonajnik” se umplea de strigate de mirare. Deznodamantul se apropia. Ostap pierdu la sir cincisprezece partide si , putin dupa asta, inca trei. Nu mai ramasese decat chiorul. De frica, acesta facuse la inceputul partidei o multime de greseli si acum se muncea sa repurteze totusi victoria. Fara ca cei din jur sa observe,  Ostap sterpeli de pe tabla,  turnul negru si-l baga in buzunar.

In jurul ultimilor combatanti se stransese toata multimea.

– Chiar  adineauri era aici turnul meu! striga chiorul. Si acum nu mai e !

– Daca nu-i, inseamna ca nici nu a fost ! ii raspunde cam grosolan Ostap.

– Cum adica, n-a fost ? Tin minte perfect !

– Sigur n-a fost !

– Dar unde a disparut ? L-ati castigat ?

– L-am castigat.

– Cand ? La ce mutare ?

– Ce ma bati la cap cu turnul  dumitale ? Spune ca te predai si gata !

– Dati-mi voie, tovarase, am notat toate mutarile !

– Ia te uita birocratul  –  spuse Ostap.

–  Asta e revoltator! incepu sa urle chiorul. Dati-mi inapoi turnul.

– Preda-te si nu mai face atatea fasoane!

– Dati-mi inapoi turnul !

Dandu-si seama ca a mai zabovi o clipa este egal cu moartea, marele maestru apuca mai multe figuri si le azvarli in capul adversarului chior.

– Tovarasi ! racni chiorul. Priviti ! E lovit un amator !

Sahistii vasiukieni ramasera ca buimaci.

Fara a pierde o secunda din timpul sau pretios, Ostap arunca o tabla de sah in lampa si, izbind prin intuneric la intamplare in maxilarele si capetele spectatorilor, iesi fuga in strada. Amatorii vasiukieni, calcand unii peste altii, se repezira dupa el.

Era o seara cu luna. Ostap alerga pe strada scaldata in lumina argintie, zburand ca un inger grabit sa se desprinda de pamantul asta pacatos. Dat fiind ca Vasiuki nu devenise inca o metropola a universului, ingerasul era insa nevoit sa alerge nu printre palate, ci printre casute cu barne, cu obloane la ferestre.

In urma lui alergau amatorii de sah.

– Puneti mana pe marele maestro ! urla chiorul.

– Sarlatanul ! il sustineau concetatenii.

– Gagautilor ! le raspundea nerimat marele maestru,  accelerand viteza.

– Ajutor ! le strigau sahistii,  jigniti in cele mai sfinte sentimente ale lor.

Ostap incepu sa coboare scara ce ducea spre chei. Avea de sarit patru sute de trepte. La al saselea interval il asteptau doi amatori care, taind drumul pe o poteca laturalnica de pe povarnis, sosisera piezis ca nebunii de la sah inaintea lui.  Ostap se uita inapoi. De sus veneau alergand ca o haita de caini un grup numeros de admiratori ai apararii Philidor.  Cale de retragere nu exista. De aceea, Ostap adopta deviza: inainte, mereu inainte!

– Va arat eu acusi ticalosilor ! striga el vitezei avangarde,  repezindu-se ca vantul pe treptele dintre  al cincelea si al saselea interval.

Speriati, inaintasii scoasera niste tipete de groaza,  sarira peste balustrade si se rostogolira undeva, pe panta intunecoasa din flancul scarii.  Calea era libera.

– Puneti mana pe marele maestro ! se auzea de sus.

Urmaritorii alergau, duduind pe scara de lemn ca niste bile de popice in cadere.

Ajungand la mal, Ostap o coti spre dreapta, cautand din ochi barca cu credinciosul lui administrator.

Ippolit Matveevici sedea idilic intr-o barcuta. Ostap sari din goana in ea si incepu sa vasleasca cu inversunare, ca sa se indeparteze de mal. Peste un minut barca se gasi sub o ploaie de pietre. Una din pietre il atinse pe Ippolit Matveevici.  Ceva mai sus de buboiul visiniu ii aparu un cucui negru. Ippolit Matveevici isi vari capul intre umeri si incepu sa scanceasca.

– Ia te uit la el ! Mie erau sa-mi franga gatul si sunt vesel si optimist.  Si el… Daca tinem seama de cele cincizeci de ruble beneficiu net, socot ca nu-i de loc prost platit cucuiul din capul dumitale.

Intre timp, urmaritorii care abia acum se dumirira ca planul transformarii orasului Vasiuki in New-Moscova s-a prabusit,  si ca marele maestru pleaca ducand cu el cinzeci de ruble castigate cu sudoarea fruntii lor, se urcara intr-un barcaz mare si, tipand, incepura sa vasleasca indreptandu-l  catre mijlocul apei.  Se inghesuira in nava vreo treizeci de oameni, care cu totii tineau sa ia parte in persoana la rafuiala cu marele maestru.  Expeditia era comandata de chior, al carui singur ochi sclipea in noapte ca un far.

– Puneti mana pe marele maestro ! continuau sa urle argonautii in barcazul supraincarcat.

– Da-i zor, Kisa ! spuse Ostap. Daca ne ajung din urma, nu-ti garantez integritatea pince-nez-ului.

Cele doua barci mergeau pe fluviu in jos. Distanta dintre ele se micsora din ce in ce mai mult. Ostap simtea ca-l parasesc puterile.

-Nu scapati voi ticalosilor! Lasa ! tipau argonautii.

Ostap nu raspundea, caci n-avea cand. Vaslele il absorbeau in intregime. De sub palele lor inebunite clipoteau suvoaie de apa care cadeau in barca.

– Haide –  soptea Ostap,  imboldindu-se singur.

Ippolit Matveevici murea de inima de spaima. Sahistii din barcaz jubilau. Nava lor inalta incepuse sa dea ocol barcutei legatarilor, dinspre stanga, ca sa-l sileasca pe marele maestru sa se apropie de mal. Soarta care ii astepta pe cei doi impresurati nu era  de loc de invidiat. Pe barcaz bucuria era atat de mare, incat toti sahistii trecura cu totii la tribord, pentru ca ajunsi langa barcuta sa se poata napusti imediat cu toate fortele lor superioare asupra criminalului mare maestru.

– Fereste-ti  pince-nez-ul, Kis ! striga disperat Ostap aruncand vaslele. Batalia incepe!

– Domnilor ! exclama deodata Ippolit Matveevici cu un glas de castrat. Chiar aveti de gand sa ne bateti?

– Si inca cum ! racnira in cor amatorii vasiukieni, pregatindu-se sa sara in barca.

Dar in clipa aceea se intampla ceva extrem de dureros  pentru sahistii onesti din intreaga lume. Barcazul se inclina pe neasteptate, si incepu sa ia apa.

– Atentie ! tipa cu un glas pitigaiat capitanul chior.

Dar era prea tarziu. La tribordul cuirasatului vasiukian se adunasera prea multi amatori de sah. Pierzandu-si centrul de greutate, barcazul se apleca sa-l caute si, in deplina conformitate cu legile fizicii, se rasturna.

Un urlet general tulbura liniustea fluviului.

– Uau ! gemu prelung sahistii.

– Toti cei treizeci de amatori se pomenira in apa. Ei iesira repede la suprafata si se agatara, unul de altul, de barcazul rasturnat. Ultimul acosta chiorul.

– Gagautilor ! le striga debordand de entuziasm Ostap. De ce nu tabarati pe marele maestru al vostru? Daca nu ma insel ati vrut sa ma bateti ?

Ostap descrie un cerc in jurul naufragiatilor.

– Cred ca va dati seama,  progenituri vasiukiene, ca as putea sa va inec unul cate unul, dar va daruiesc viata. Traiti cetateni ! Dar pentru numele lui Dumnezeu, nu mai jucati sah! E doar clar ca nu stiti sa jucati! Vai,  gagautilor, gagautilor… Hai sa pornim mai departe, Ippolit Matveevici.  Adio, amatori, miopi si chiori! Ma tem ca Vasiuki n-o sa devina centrul universului. Nu cred ca maestrii mondiali de sah sa vina la niste tampiti ca voi, chiar daca am sa-i rog eu. Adio, amatori de senzatii sahiste tari ! Traiasca “ Clubul celor patru cai “ !

ALTE POSTARI RELEVANTE

1 Comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.