Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah (19)

Pentru a afla cum vă puteti procura METODOLOGIA ANTRENAMENTULUI SAHIST si a vedea tabla sa de materii, daţi click aici

Aici puteţi revedea capitolele anterioare din

Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah de Volodia Vaisman, antrenor şi maestru internaţional

La cererea noastră, cunoscutul antrenor franco-român a acceptat să ne dezvăluie câteva din «secretele» formării jucătorilor de şah, desprinse din lucrarea sa fundamentală «Metodologia antrenamentului şahist», pe care am avut deja plăcerea s-o prezentăm pe site-ul nostru. Experienţa lui ca antrenor şi jucător ne-ar putea ajuta să inţelegem mult mai bine anumite concepte şi fenomene din lumea şahului, subiecte extrem de delicate şi de negăsit în vreo altă carte de specialitate. Profunzimea analizelor făcute de el in domeniul antrenoratului, se regăseşte şi în aceste articole bine fundamentate, finisate cu minuţiozitate şi talent literar.

In ceea ce ne priveşte, suntem convinşi că impărtăşirea din experienţa şi ştiinţa de o viaţă a maestrului antrenor este un lucru îmbucurător şi sperăm că fiecare din voi va găsi o bună parte din răspunsuri la întrebările pe care vi le puneţi. Căci formarea şi perfecţionarea tinerilor generaţii de jucători şi jucătoare este o treabă lungă şi anevoioasă, care nu poate fi realizată decât de câtre animatori şi antrenori talentaţi şi bine pregătiţi, dotaţi de concepţii metodologice sănătoase şi temeinice. Serialul va continua câteva luni bune, cel puţin o dată pe săptămână . Cred că acest lucru trebuie să ne bucure, mai ales că mulţi dintre cititorii şahisti au pus intrebări şi probleme de această natură pe blog. Aşteptăm deci părerile voastre pentru a putea continua această inedită experienţă.

Aportul creativ în munca analitică

Teoria şahistă reprezintă experienţa acumulată a maeştrilor pe care timpul a decantat-o şi sistematizat-o. Datorită numărului competiţiilor care au loc în întreaga lume şi a lucrărilor asupra teoriei şahiste, în zilele noastre este practic imposibil de a cunoaşte totul. Singura soluţie este să ne specializăm, adică să încercăm să cunoaştem maximum în domeniul propriu şi puţin din rest. Deci, amatorul curios nu trebuie să se mire că o mutare oarecare nu este menţionată în cărticica sa de deschideri. Cauzele pot fi multiple:

• în primul rând, această teorie este prea vastă, deci devine imposibil să se analizeze şi să se publice totul.
• apoi, diverşii autori nu sunt de aceeaşi părere în ceea ce priveşte priorităţile, amploarea şi profunzimea analizelor.
• în fine, teoria şi practica şahistă sunt în continuă evoluţie, deci orice poate să se producă de azi pe mîine: noi descoperiri, confirmări sau retrogradări, chiar dispariţia unor linii de joc mai vechi. Iată de ce, pe lângă pregătirea teoretică aflată la îndemâna tuturor, anumiţi jucători caută să meargă şi mai departe prin cercetări personale.

Dacă creativitatea jucătorului se manifestă în condiţiile dificile ale competiţiilor, cu atât mai mult ea se poate exprima în pregătire, acolo unde nu există nici o opoziţie adversă. Modalitate de muncă superioară, această creativitate presupune o anumită capacitate de investigaţie care, sprijinindu-se pe ceea ce cunoaştem deja şi o forţă de analiză deosebită, poate produce ceva nou, uneori superior a ceea ce exista înainte. Principalele sale instrumente sunt: pe de o parte, curiozitatea şi plăcerea de a cerceta, supleţea, sensibilitatea şi ingeniozitatea gândirii şi, de altă parte, un important bagaj de cunoştinţe, munca sistematică de analiză critică şi curajul de a experimenta.

Desigur, orice şahist poate să nu fie de acord cu o mutare jucată sau indicată într-o analiză, chiar să găsească ceva mai bun. Dar aceasta nu-i suficient pentru că trebuie încă să ne prelucrăm descoperirea pînă la ultimele detalii pentru a se asigura de totala sa corectitudine şi eficacitate. Acest gen de întăriri pot apare cu ocazia unor consultări cu antrenorul său sau cu alţi jucători, în cadrul pregătirii la adversar, ca o inspiraţie fericită la tablă sau ca rezultat a unor cercetări personale mai laboriose.

Metoda de lucru este simplă: de fiecare dată când rejucăm o partidă sau analizăm vreo variantă, trebuie, înainte de toate, să încercăm să înţelegem poziţia, apoi să verificăm în mod sistematic mutările jucate sau propuse în toate variantele, fără să ne lăsăm impresionaţi de aprecierile şi comentariile maeştrilor şi, în fine, să încercăm să îmbunătăţim tot ce se poate prin toate mijloacele posibile: să câştigăm timp, să ne transformăm slăbiciunile în forţă, să sesizăm alte posibilităţi etc.

Terenul cel mai favorabil pentru exersarea capacităţilor creative este teoria deschiderilor, unde primul lucru de făcut este să muncim asupra reevaluării a ceea ce există deja. Aceasta poate prinde formele cele mai diverse:

• de reactualizat anumite mutări, linii de joc, chiar sisteme întregi de deschidere.
• de verificat vechile analize, pentru a le aprofunda, a găsi întăriri sau contraşanse.
• de revăzut anumite aprecieri sau judecăţi care se sprijină pe rezultatul, uneori discutabil, a 1-2 partide.
• de întărit jocul într-o variantă considerată inferioară.
• de combătut o recomandaţie teoretică contestabilă.
• de combinat câteva idei cunoscute într-una nouă.
• de intervertit o anumită ordine de mutări pentru a încerca să câştige timp sau pentru a restrânge posibilităţile adverse.
• de aprofundat diferitele «tabia» şi poziţii tip..
• de pus la punct sisteme alternative, întrebuinţate în situaţii deosebite, de exemplu, când trebuie făcut remiză sau de câştigat cu orice preţ, contra unui anumit adversar pe care-l cunoaştem bine sau pentru un anumit concurs, bineînţeles dacă ele corespund stilului său de joc, chiar dacă corectitudinea nu este cu totul asigurată etc.

Toată această muncă ne ajută să ne îmbogăţim cultura noastră şahistă, să ne perfecţioneze metodele de investigaţie şi, mai ales, să ne orienteze spre inovaţie. Bineînţeles că este mai uşor de îmbunătăţit ceva decât de a inova. Pentru aceasta, trebuie început în a se forma anumite obişnuinţe, cum ar fi: a trece întotdeauna totul prin propria sa gândire, a-şi pune mereu întrebări, a căuta întotdeauna explicaţiile, a te strădui să găseşti propriile argumente, a analiza ideile personale şi a avea curajul de a le pune în practică etc., toate acestea pe fondul unei mari supleţe de gîndire, simţ de originalitate, forţă imaginativă, capacitate de a combina şi de a elabora. Apoi, jucătorul îşi va fixa obiectivul de muncă, de exemplu, într-o variantă deja analizată sau jucată dar în care lucrurile nu se petrec cum şi-ar dori. El va încerca să-şi procure toată documentaţia necesară plus ultimele informaţii la zi şi, analizându-le în profunzime, va încerca să se impregneze cu toate subtilităţile până ce va identifica filonul unei noi idei.

Atunci, cu capul plin de cunoştinţe şi un bun potenţial creativ, nu lipseşte decît scânteia care ne va aprinde imaginaţia. Uneori, aceasta tâşneşte dintr-o dată, nu se ştie de unde, ca o iluminaţie instantanee, alteori ea este rezultatul unui studiu îndelungat unde examinăm tot felul de idei şi de posibilităţi. În fine, urmează o muncă laborioasă de analiză şi de sistematizare a tuturor ramificaţiilor posibile şi incorporarea noutăţii noastre în repertoriul de deschidere, gata să primească botezul focului la tabla de joc. Şi atunci, mai multe scenarii rezultative sunt posibile:

• cel mai bun: produsul nostru loveşte din plin, atât din punct de vedere al rezultatului cât şi al valorii sale teoretice intrinseci. Avantajul său este maximal prin efectul de surpriză, atunci când este utilizat contra unui anumit jucător şi avînd în vedere timpul de gândire necesar pentru a-l combate.
• normal: noutatea nu câştigă forţat dar influenţează asupra desfăşurării partidei: adversarul este pus în faţa unor probleme pentru a căror rezolvare va trebui să cheltuiască mult timp de gândire şi de energie iar noi, bine pregătiţi si cu deplină încredere, vom avea un atu în plus de partea noastră
• cel mai rău: eficacitatea practică nu-i obţinută, căci adversarul a reuşit să-şi impună contra argumentele sale

Fiecare noutate are deci propriul ei destin: cele mai multe apar pentru a dispare imediat, unele strălucesc în 1-2 partide, iar cele mai norocoase supravieţuiesc mai mulţi ani amplificându-se în analize detaliate sau îşi găsesc un locşor în vasta teorie a deschiderilor.

Munca de cercetare analitică nu-i deci deloc uşoară căci necesită cel mai adesea un studiu lung şi laborios. În plus, caracterul ei secret ne împiedică să ne împărtăşim analizele cu alţii sau să-l testăm prea mult pentru că, odată pus în practică, el se devalorizează devenind inutilizabil, că în şah proiectele nu se acordă întotdeauna cu realitatea de pe tablă, că practica competiţională are şi ea dificultăţile, situaţiile imprevizibile şi ratările sale care nu iartă nici inspiraţia cea mai fecundă nici descoperirile cele mai fericite.

Într-un asemenea domeniu confidenţial, exemplele nu pot fi decât din propria sa practică.

E. Paoli – V. Vaisman (Budapesta 1975)

1.e4 c5 2.Cf3 e6 3.d4 cxd4 4.Cxd4 a6 5.c4 Cf6 6.Nd3 Cealaltă mare variantă este aici 6.Cc3 Nb4 7.Nd3 unde, pe lângă 7…Cc6, am reintrodus mutarea 7…Dc7, de exemplu: 9.Cxc6 (se mai joacă 9.Cf3 sau 9.Nc2) 9…dxc6 10.f4 Nc5+ 11.Rh1 e5 12.h3 h5!? 13.De2 (13.f5) Cg4 14.fxe5 Dxe5 15.Nf4 Dd4 16.Cd1 Ne6 17.Tb1 0-0-0 etc. -+ Pitpinic-Vaisman, Suceava 1973. 6…Cc6 7.Cxc6 7.Cc2 permite 7…d5 8.exd5 exd5 9.0-0 Ne6 10.De2 Ne7 11.Cc3 dxc4 12.Nxc4 Nxc4 13.Dxc4 0-0 14.Td1 Da5 etc. = Witkowski-Suetin, 1954. 7…dxc6 8.0-0 e5 9.Dc2 Nc5 10.Cd2 In această poziţie, aveam următoarele informaţii: – o partidă Benkö-Smyslov (1959): 10…Ne6 11.Cb3 Na7 12.c5 a5?! 13.Nd2 a4 14.Ca5 De7 15.b4 axb3 16.axb3 etc. dar 12…De7! 13.Nc4 Cd7 permitea păstrarea unui anumit echilibru. – o analiză a lui Boleslavsky care propunea ca ameliorare: 10…0-0 11.Cb3 Cd7 12.Nd2 a5 13.Ne2 Te8 14.Ng4 a4 etc. Atunci, m-am gândit să combin ambele idei, poate chiar să le îmbunătăţesc: 10…Ne6! 11.Cb3 Cd7! 12.Nd2 a5

Amănându-şi rocada, negrul a economisit un tempo preţios pentru obiective mai urgente: blocarea câmpului c5 şi, fără a-şi retrage Nc5, să blocheze jocul albului pe flancul damei. In acest fel, albul nu mai poate progresa, ceea ce dă negrului timpul necesar pentru a-şi realiza strategia de deschidere. 13.Tad1 b6 14.Rh1 0-0 15.a3 a4! Negrul nu mai are nici o problemă şi el a câştigat în cele din urmă. (0-1)

V. Vaisman – M.Rădulescu (Bucureşti 1962)

1.e4 c5 2.Cf3 Cc6 3.d4 cxd4 4.Cxd4 Cf6 5.Cc3 d6 6.Ng5 e6 7.Dd2 Ne7 8.0-0 0-0 Teoria analizează aici 9.f4, 9.Cb3, 9.f3, 9.Cdb5, 9.Rb1, 9.Ne2 etc. fără a spune mare lucru asupra mutării următoare, pe care am analizat-o în profunzime. 9.Nxf6!? Nxf6 Evident că 9…gxf6 are deasemenea inconvenientele sale. 10.Cxc6 bxc6 11.Dxd6 Db6 Altă linie de apărare este 11…Da5 12.Dg3 Nxc3 13.Dxc3 Dxa2 14.Nc4 Da4 (şi nu 14…Da1+ 15.Rd2 Da4 16.Ta1 +-) 15.Rb1 Tb8 (dacă 15…a5 16.Td6 Nb7 17.Thd1 etc. sau 15…Na6 16.Nxa6 Dxa6 17.Td3 etc. sau 15…Nb7 16.Td7 Na6 17.Nxa6 Dxa6 18.Thd1 etc.) 16.Td3 Db4 17.Dxb4 Txb4 18.b3 a5 19.Rb2! a4 20.Ra3 c5 21.c3 Tb6 22.bxa4 Nb7 23.f3 Nc6 24.Td6 Ta8 25.Nb3 Tba6 26.Thd1 etc. 12.Nc4!? Desigur, nu 12.Dg3 Tb8 13.b3 Nxc3 14.Dxc3 Dxf2 etc. 12…Nxc3 13.bxc3 Na6 14.Nb3! Dacă 14.Nxa6 Dxa6 15.Td4 Dxa2 16.Thd1 Da5 etc. Keres-Heinicke, 1936. 14…Dxf2 15.Dxc6 Ne2 16.Td2 Tad8 Sau 16…Df4 17.Te1 Nh5 18.Dd6 etc. 17.Txd8 Txd8 18.dc7! Tf8 19.Dg3 Dc5 20.Rb2 a5 21.Te1 Albul a păstrat pionul dublat în plus, cu un final superior datorită în special majorităţii sale pe flancul damei.

21…Nb5 22.a4 Nc6 23.Dc7! Albul s-a reorganizat, el ameninţă Td1-d6 şi a căştigat partida (1-0)

V. Vaisman – I. Talos (corr.1969-72)

1.d4 d5 2.c4 c6 3.Cf3 Cf6 4.Cc3 g6 5.Nf4 Ng7 6.e3 0-0 7.Db3 Nu dă nimic 7.Nd3 dxc4 8.Nxc4 Ng4 sau 7.Tc1 Ng4 8.h3 Nxf3 9.Dxf3 Da5 sau 7.h3 Db6 8.Db3 Ne6 9.c5 Dxb3 10.axb3 Cbd7 etc. 7…Da5 Dacă 7…dxc4 8.Nxc4 Cbd7 9.Cg5 si aici: 9…e6 10.Nxe6! sau 9…De8 10.Nc7!, în timp ce la altă mutare urmează 8.Tc1! etc. 8.Cd2 Ce4 Alte posibilităţi: 8…Ca6 9.Ne2 Ce4 10.Cxe4 dxe4 11.0-0-0 etc. sau 8…Cbd7 9.Ne2 Ch5! 10.Nxh5 dxc4 11.Cxc4 Dxh5 12.0-0 e5 13.Ng3 b6 14.Tfd1 Na6 15.Cd6! Tad8 16.Da3 Cb8 17.d5! etc. 9.Cdxe4 dxe4 Pănă acum, jocul negrului se sprijinea pe partida Dittmann-Filip, Reykjavik 1957: 10.Ne2 e5 11.dxe5 Nxe5 12.Nxe5 Dxe5 13.0-0 Cd7 14.Tad1 Cc5 15.Da3 Ne6 16.Td4 a5 17.Cd5 Cd7 etc. dar jocul prin corespondenţă permite o investigaţie practic nelimitată, deci posibilitatea de a găsi idei noi. 10. 0-0-0! Dezlegându-şi Cc3, albul ameninţă pionul e4 şi, în loc să joace 10…f5 11.g4!? negrul preferă să-şi pregătească contrajocul.

10…Cd7 11.Cxe4 e5 12.Ng3 b5?! 13.Cd6! Na6 14.c5! Avantajul albului este incontestabil şi el a câştigat la mutarea 24a (1-0) In urma acestei partide, Botwinnik si Estrin au reluat mutările mele 10-14 în monografia lor «Apărarea Grünfeld» (Moscova 1979), în timp ce alţi autori au inversat mutările 8…Ce4 ca variantă secundară si 8…Cbd7 drept principală.

V.Vaisman – C.Bernard (Epinal 1989)

1.d4 Cf6 2.c4 g6 3.Cc3 d5 4.Cf3 Ng7 5.Ng5 O linie de joc secundară contra căreia teoria recomandă 5…Ce4 dar adversarul meu preferă contra-sistem mai vechi. 5…dxc4 6.e4 c5 Merită deasemenea atenţie o săpare mai lentă centrului alb: 6…0-0 7.Nxc4 Ng4 8.Ne2 Nxf3 9.Nxf3 Cfd7 10.0-0 Cc6 11.Ne3 e5 12.dxe5 Ccxe5! 13.Ne2 Cb6 etc. =. 7.d5 7.dxc5 Da5 sau 7.Nxc4 cxd4 etc. este prea simplificator; acum, 7…Da5 8.e5 Cg4 9.0-0 cxd4 10.Cd5 Cc6 11.Cxd4 Cgxe5 12.Nb5 Nd7 13.Cb3 Dd8 14.Cc5 h6 15.Nxe7! Cxe7 16.Cxd7 Cxd7 18.Te1 etc. 7…b5 8.Nxf6 exf6 După 8…Nxf6 9.e5 b4, albul are o alegere agreabilă între 10.Ce4 şi 10.exf6 etc. 9.Cxb5 Teoria prevede aici 9…f5 10.e5 Da5+ 11.Cc3 Cd7 12.Nxc4 Cxe5 dar, după 13.Cxe5 Nxe5 14.De2, negrul este obligat la 14…Rd8 cu un rege în centru, ceea ce nu este pe placul oricui. Nefiind la curent, adversarul meu găseşte un contrajoc mai bun:

9…Da5+!? 10.Cc3 Cd7 11.Nxc4 Tb8! Mai puţin bine este 11…f5 12.e5! 0-0 13.0-0 Cxe5 14.Cxe5 Nxe5 15.Te1 Nxc3 16.bxc3 Na6 17.Dd3 Nxc4 18.Dxc4 Dc7 19.Tad1 şi pionul trecut d asigură albului un final mai bun, ca într-o partidă ulterioară Genov – Milesi, Nice 2002 .12.De2 Forţat, căci dacă 12.Dc2 Db4 sau 12…Na6 etc.

12…0-0 13.0-0 Te8 14.Dc2 Db4 15.b3 După 15.Ca4 Cb6 16.Cxb6 axb6, negrul ameninţă f5 sau b5, de aceea înapoiez pionul pentru a stabiliza poziţia şi a înăbuşi initiativa adversă. 15…f5 16.e5! Cxe5 17.Cxe5 Nxe5 18.Tac1 Nd7 19.Ce2 a5 20.a4 f4 21.Tfd1 Tbd8 Figurile negre păstrează încă o anumită postură activă dar nu-i uşor de găsit idei de iniţiativă. 22.Dd2 Ng4?! 22…Db8 23.f3! putea păstra complexul echiilibru al eventualelor compensaţii. 23.Dxb4 cxb4 24.f3 Nd7 25.Cd4 Tc8 26.Rf2 Rf8 27.Cb5 Ted8 28.Te1 f6 29.Tcd1 Nf5? Scapă din vedere slăbiciunea câmpului c6, deşi trebuia mai bine gândit să blocheze pionul liber prin: 29…Nxb5 30.Nxb5 Tc2+ 31.Te2 Txe2+ 32.Rxe2 Re7 etc. 30.Ca7 Nc2 Sau 30…Tc5 31.Cc6 Te8 32.Cxe5 fxe5 33.Nb5 etc. 31.Cxc8 Nxd1 32.Txd1 Txc8 33.d6 Td8 34.d7 Re7 35.Nb5 Tb8 36.Td5! Nc7 37.Re2 Candidatul alb la promovare este blocat dar un pion liber avansat rămâne întotdeauna un atu important, de exemplu: 37…Tb6 38.d8D+! Nxd8 39.Td7+ Re8 40.Txh7+ Rf8 41.Th8+ Re7 42.Te8+ 37…Rd8 38.Td4! Tb6 39.Te4 Ne5 40.Nc7 41.Nc6 Turnul negru nu mai poate să se activeze. 41…Re7 42.Rd3 g5 43.Rd4 Rd6 44.Nb5! In faţa perspectivelor 44…Tb8 45.Tc6+ sau 44…Nd8 45.Tc8 Re7 46.Nc6 etc., negrul este pierdut. 44…f5 45.Tc5 Nd8 46.Txf5 Rc7 47.Tc5+! Rd6 48.Tc8 Re7 49.Nc6 Ta6 50.Rc5 Ta7 51.Rb5 Tc7 52.Ta8 h5 53.h3 h4 54.Rc5 (1-0)

V.Vaisman – A.Lutikov (Iaşi 1976) 1.d4 f5 2.g3 Cf6 3.Ng2 g6 4.b3 Ng7 5.Nb2 0-0 6.c4 d6 7.Ch3!? O mutare binecunoscută; 7…Cc6 8.d5 Ce5 9.Cf4 etc. supracontrolând câmpul e6. 7…Ch5 8.Cc3 f4?! Angajează o actiune cu mult înainte de a-şi termina dezvoltarea 9.Cxf4 Cxf4 10.gxf4 Txf4 11.e3 Tf8 12.h4! Rocada sa mică compromisă, albul transformă acest neajuns într-o şansă de atac. 12…c5! 13.d5 Cd7 14.h5 Ce5 Dacă 14…Cf6 15.hxg6 hxg6 16.Dc2 urmat de rocada mare.. 15.hxg6 hxg6 16.f4 Da5!? Pentru a obtine un contrajoc de genul: 17.fxg5 Nxe5 18.Dc2 Nf5 19.e4 Ng4 şi piesele negre reînvie cu câteva ameninţări. 17.Dc2 Cg4 Albul pare în dificultate dar el dispune de o mutare splendidă de rege care apără pionul e3, dezleagă Cc3 şi permte jonctiunea turnurilor sale.
	18.Re2! Nf5 19.Ne4! Pentru a schimba nebunul negru activ şi a degaja astfel coloana g. 19…Tf7 20.Nxf5 gxf5 21.Th5! Taf8 22.Tg1 Tf6 23.Ce4! Tg6 24.Nxg7 Txg7 25.Cg5 Este evident că negrul nu mai poate ţine mult timp. 25…Cf6 26.T5h1 Cg4 27.Ce6 T8f7 28.Cxg7 Txg7 29.a4! Ch6 30.Tg5 Txg5 31.fxg5 Cf7 32.g6 Ce5 33.Dxf5 (1-0)

Gy. Szilagyi – V. Vaisman (Wroclaw 1974)

1.b3 e5 2.Nb2 Cc6 3.e3 d5 4.Nb5 Nd6 5.f4 Cunoşteam aici manevra 5…Dh4+ 6.g3 7.Cf3 f6 (7…Ng4) 6.Df3 Ng4 etc. dar, revăzând analizele şi partidele existente în acel timp, mi-am dat seama de o idee şi mai interesantă. 5…De7!? O mică intervertire de mutări pentru a avea posibilitatea de a-mi activa dama mai târziu. 6.Cf3 f6 7.fxe5 fxe5 8.Nxc6+ Si nu 8.Cxe5? Nxe5 9.Nxc6+ Rd8! -+ 8…bxc6 9.Cxe5 Albul a câştigat un pion: 9…Nxe5 10.Dh5+ dar tocmai aici apare ideea mea: 9…Dh4+! 10.g3 Dh3 Poziţia critică unde am analizat: 11…d4 Nxe5 12.dxe5 Dg2 13.Tf1 Nh3 14.Tf4 Dg1+ et 11.Df3 Cf6 12.d3 0-0 13.Df1 (la 13.Cd2 Cg4!) Dh5 etc. 11.De2Cf6 12.Ca3 Cg4 Albul are mari dificultăţi: 13.Cxg4 Nxg4 14.Df1 Dh5 15.Nxg7 Tg8 16.Nb2 Rd7 cu un atac destructiv.

13.d4 0-0 14.0-0-0 Sau 14.Tf1 Txf1+ 15.Dxf1 Dxf1+ 16.Rxf1 Cxe3+ 17.Re2 Nxa3 18.Nxa3 Cxc2 -+. 14…Cf2 15.Thf1 Nxe5 16.Txf2 Ng4 17.De1 Txf2 18.dxe5 Taf8 (0-1) . Capricioasa teorie a reluat ideea mea dar, mai târziu, am descoperit o mică partidă Fabig-Keller (Mayen 1973) unde s-a jucat: 12.d3 0-0 13.Rd2 Cg4! 14.Cf3 Nxg3 15.Cc3 Ng2 etc. -+.