Armenia, cu o populatie de trei milioane de oameni, a castigat ultimele doua olimpiade masculine, invingand adversari precum Rusia, China sau SUA. Care este secretul ?
Nu vorbesc nici macar o boaba de armeana, si primul om pe care l-am intalnit in Armenia nu vorbea nici macar o boaba de engleza. El era soferul care m-a luat de la aeroport.
“David”, am spus, aratand spre mine. “Tigran”, a spus el, strangandu-mi mana, “Tigran Petrosian”.
Parea ca este o coincidenta ciudata. In 1963, tizul lui, Tigran Petrosian, l-a invins pe Mikhail Botvinnik si a intrat in posesia titlului de Campion Mondial.
Tigran Petrosian a devenit Campion Mondial in 1963
Pentru cei din vest a fost vorba despre un sahist din Uniunea Sovietica invingand alt sahist din Uniunea Sovietica. Comunistii din spatiul sovietic se foloseau de sah ca sa demonstreze superioritatea comunismului asupra capitalismului, si au creat o fabrica de sah foarte eficienta, scotand sahisti de mare valoare pe banda rulanta.
Dar nu asa vedea lucrurile cei din Armenia. Pentru ei, Petrosian a fost inainte de toate un armean.
OBSESIE NATIONALA
Zeci de mii de oameni s-au strans in Piata Operei din capitala Erevan, ca sa urmareasca partidele pe table gigantice, pe masura ce mutarile erau transmise de la Moscova. Rezultatul a duis la o fervoare patriotica. In acelasi an, John F Kennedy a fost asasinat. “In America cu totii isi amintesc unde erau cand Kennedy a fost impuscat”, imi spune un om. “Aici in Armenia, orice om de o anumita varsta isi poate aduce aminte cu exactitate momentul in care Petrosian a devenit Campion Mondial.”
Din acel moment, sahul a devenit o obsesie nationala.
Soferul meu, Tigran, nu este singurul Tigran pe care l-am intalnit.
Tigran este un nume armean antic. Tigran cel Mare a construit un vast imperiu aici pe vremea Imperiului Roman.
Dar de la titlul mondial cucerit de catre Tigran Petrosian, persoanele cu numele Tigran s-au multiplicat.
Tigran Xmalian este un regizor, care a facut un film care foloseste sahul pentru a spune istoria Armeniei moderne. Este o istorie tragica.
Episodul definitoriu s-a intamplat in timpul primului Razboi Mondial. Aproximativ un milion de oameni- unii spun mai multi, altii spun mai putini- au fost masacrati sau au murit din motive asemenatoare, deportati fiind de catre otomani.
Incapand cu sfarsitul anilor ’80 Armenia a trecut peste un cutremur catastrofic, razboi cu Azerbaijan si colaps economic. Tigran Xmalian spune ca sahul ofera oamenilor speranta- sansa salvarii. Deoarece in sah, spune el, fiecare pion poate ajunge regina.
Mai tarziu l-am intalnit pe presedintele Federatiei de Sah din Armenia. A durat luni de zile sa aranjez interviul. Poate parea ciudat pana cand realizezi ca, in timpul sau liber, acest om este de asemenea presedintele tarii.
Cabinetul sau consta in doi Tigrani– prim ministrul si ministrul de finante.
Statul deja ofera antrenament gratuit celor mai promitatori jucatori, si un salariu garantat (echivalent cu salariul mediu) oricarui armean care atinge titlul de mare maestru.
Presedintele planuieste acum sa introduca sahul in programa scolara. “Nu vrem ca oamenii sa stie despre Armena doar despre cutremur si genocid. Vrem sa o facem faimoasa mai degraba pentru sah.” a spus presedintele Serge Sarkisian.
CASA SAHULUI
In centrul Erevanului se afla un edificiu impresionant din era stalinista de 4 etaje, unde oricine poate sa vina sa joace o partida rapida de bltiz, sau una de durata mai lunga.
Oamenii (sunt aproape toti barbati) prezenti pe acolo variaza ca forta de joc de la sahisti de clasa internationala pana la cei cunoscutii in comunitatea sahului drept patzeri.
Cladirea se numeste Casa Sahului Tigran Petrosian si inauntrul ei se pot auzi o serie de explicatii cu referire la de ce exceleaza armenii la sah.
In mod secret, uneori nu atat de secret, multi cred ca adevaratul motiv este ca armenii sunt mai creativi, mai logici , pur si simplu mai inteligentii decat restul oamenilor.
CELEBRITATI
La turneul de sah care a avut loc in Jermuk, in muntii, intr-un spatios complex, am dat peste un alt Tigran Petrosian.
El nu este ruda cu legenda sahului armean, dar cand Petrosian a castigat titlul mondial, spune Tigran cel tanar, tatal sau a visat ca va avea un fiu pe care-l va numi Tigran.
Baiatul a crescut si a devenit mare maestru, membru al victorioasei echipe olimpice a Armeniei.
Mereu in verva si grasut, acest Tigran Petrosian este departe de a fi un sex-simbol, dar in Armenia sahistii sunt celebritati.
GM Tigran L. Petrosian
Un spectator mi-a spus ca numarul unu al Armeniei, Levon Aronian, este echivalentul lor pentru David Beckham.
Levon Aronian, acest David Beckham al Armeniei
Fetele tinere si sahistii aspiranti il urmaresc pentru a-i solicita fotografii si autografe.
In Jermuk, multimile se strang in piata unde partidele sunt aratate pe ecrane mari. Un numar de domni in varsta asezati dezbat cu pasiune mutarile.
Turneul din Jermuk se numeste Memorialul Tigran Petrosian. Campionul Mondial, care a murit la inceputul anilor ’80, ar fi implinit 80 de ani anul acesta. Tigran Petrosian junior spera sa prinda echipa Armeniei care isi va apara medalia de aur in 2010: “Numele ma face sa ma simt bine”, spune el. “Dar problema cu acest nume este ca toata lumea se asteapta ca eu sa castig fiecare partida. Este prea multa presiune.”
(SURSA BBC NEWS David Edmonds- “Armenia revels in its chess prowess” )
0 Comentarii