La doar 8 ani, băieţelul a reuşit să-l bată pe campionul naţional român Andrei Ghilea. De aici şi până la recunoaşterea internaţională n-a fost decât un pas.
Îşi strânge cu grijă braţul de diplome şi oftează adânc. Dacă ar fi să numere ar descoperi că, în scurta lui existenţă, a spus de mai multe ori „şah-mat!“ decât „Bună ziua!“. Şi nu pentru că ar fi nepoliticos, ci pentru că este un geniu în arta şahului şi a câştigat mai multe concursuri decât au făcut-o mulţi şahişti într-o viaţă. „Am învăţat şah la grădiniţă. Eram în grupa mare şi aveam un profesor de la Palatul Copiilor care mi-a arătat tehnica“, mărturiseşte Marius.
Marea lui performanţă este locul I pe ţară la Concursul European Şcolar, unde a obţinut 4 puncte din patru posibile. „Au mai fost copii din Rusia, Belarus, jucători mai mari ca mine deoarece eu mereu particip la categorii de vârstă superioare. Mi-am făcut şi prieteni în deplasări. De exemplu, chiar dacă nu ştiam limba, m-am împrietenit cu Ilia, un şahist din Belarus“, adaugă băiatul. La doar o lună după ce a pus prima dată mâna pe piesele de şah a participat la primul concurs. A luat locul al II-lea la Cupa Grădiniţelor de pe Suceava, ca mai apoi să câştige Cupa Sucevei.
După ce a colecţionat destule cupe ale Moldovei s-a mutat pe Ardeal, unde a luat tot locul I. „Cel mai mândru sunt de premiul obţinut la Campionatul Uniunii Europene din august, unde am luat locul IV. Apoi a mai fost locul II la Festivalul Internaţional de şah «Balcan Grand Prix», desfăşurat la Iaşi“, continuă şahistul. Campionul povesteşte despre toate victoriile lui cu modestie, ca şi cum ar fi primit în loc de cupe poleite o plasă de gutui pufoase, toamna, de la bunicii de la ţară. Ochii albaştri îi scapără de inteligenţă, iar mâinile îi trădează un neastâmpăr.
La Varna a văzut cele mai frumoase jucării
Pentru că la vârsta de 8 ani a ajuns printre cei mai buni şahişti din ţară şi l-a bătut pe Andrei Ghilea, campion naţional, Marius este recunoscut ca unul dintre cei mai promitatori tineri şahisti din România. În lume este remarcat prin faptul că practică o deschidere putin ciudata si interesanta, care a fost inventata de campionul mondial rus Alexandr Alehin. Deschiderea îi poartă numele, „Apararea Alehin“, şi este practicată mai rar de şahişti din cauza dificultăţii si complexitatii ei.
Dintre ţările vizitate împreună cu tatăl, campionului i-au rămas în minte oraşele din Austria şi Bulgaria. Crede că Austria este cea mai curată ţară, cea mai îngrijită, iar Varna, oraşul din Bulgaria, are cele mai frumoase jucării. Acolo animalele de pluş sunt mai moi, mai vii şi mai ieftine, iar personajele de desene animate au puteri cu adevărat. Magazinele au o magie pe care n-a mai întâlnit-o nicăieri, nici măcar în Italia, ţara în care s-a născut.
„M-am simţit minunat în satul de vacanţă de lângă Varna, unde am fost cazat, pentru că era foarte linişte“, îşi aminteşte Marius. Iar liniştea este importantă înainte de fiecare nou concurs internaţional. „Îl mobilizează“, după cum afirmă tatăl. Un astfel de talent este însă şi costisitor deoarece părinţii trebuie să suporte mai toate călătoriile în străinătate, cazarea şi mâncarea. De regulă, tatăl îl însoţeşte peste tot Marius fiind totuşi un copil.
Mini-interviu
La ce stadiu joci şah acasă, pe calculator?
Joc la 1800 ELO, un grad de dificultate destul de mare. Joc cu multi şahişti din lume şi de cele mai multe ori câştig.
Ce personaj de desene animate te fascinează?
Pokemon. Este bun la atac şi asta-mi place cel mai mult. Îmi plac luptele, ca să văd calităţile personajelor fantastice.
Ai un reper anume printre campionii lumii?
Da, pe Topalov Veselin. Este fostul campion mondial de şah şi este cunoscut pentru tehnicile pe care le foloseşte.
Ce-i place
Petrece ore întregi în faţa laptopului jucând şah, iar în timpul liber se joacă cu mingea. Preferă însă gimnastica minţii, în detrimentul educaţiei fizice. Pentru că fratele lui mai mic este prietenul lui cel mai bun, îi place să se joace cu el şi să facă împreună mici pozne, iertate de părinţi.
Ce nu-i place
Nu-i place Ioana, colega lui de clasă deoarece în opinia lui este cea mai obraznică fetiţă. De asemenea, detestă să piardă pe ultima sută de metri sau să ia bătaie de la calculator.
Profil
Născut. 20 septembrie 2001, Florenţa, Italia.
Studii. Şcoala Generală nr. 4, Suceava.
Familie. Locuieşte cu familia şi are un frate mai mic.
( Scris de Paula Scinteianu pe www.adevarul.ro)
7 Comentarii
Numele Andrei Ghinea este gresit numele adevarat este Andrei Ghilea si este CM
septembrie 28, 2009 - 9:19 amAnonim: Multumim pentru corectura Sebi. Articolul este preluat din ziarul Adevarul. Daca te uiti pe linkul original din josul paginii, vei vedea altele mult mai grosolane, pe care le-am corectat si modificat corespunzator. Felicitari pentru spiritul de observatie si pentru ca esti un cititor fidel.
septembrie 28, 2009 - 12:15 pmBuna ziua,
septembrie 28, 2009 - 12:45 pmSunt tatal, va multumesc pentru aprecieri, pentru critici si pentru tot ce faceti pentru popularizarea acestui sport si ma sunt convins ca ati inteles ca nu Marius este vinovat pentru greselile din articol. Dincolo de acestea cred ca este binevenit orice ziarist care vrea sa scrie despre copii care joaca sah. Ei sunt cei asupra carora ar trebui sa se indrepte atentia celor care vor ca peste ani sa fim cu adevarat competitivi. Despre Marius, numai de bine, este un copil fericit, care traieste inceputul carierei sale alaturi de parintii si fratele sau, munceste foarte mult si doreste sa ajunga cel putin la fel de bun si faimos ca si idolul sau Alehin. Poate un parinte care isi iubeste copilul sa se opuna? Nu, din contra, va face tot ce este necesar pentru al ajuta sa se exprime in lumea sahului asa cum va crede el mai bine.
Inca odata va felicit pentru toata munca dumneavoastra
Cu stima
mai bine l ati antrena cum sa nu l doara cand o sa vada partide aranjate ..iar cand o sa si aranjeze el o sa inteleaga de ce nu intra in top 100
ianuarie 2, 2010 - 6:38 pmMultumesc Jack, da, ai dreptate, se poarta asa ceva, a fost direct afectat de astfel de mizerii, dar eu cred ca nu va intra in astfelde jocuri. Fiind fara un club mare in spate, fara sustinere, tot ce a facut a facut din placere si talent pur. Sunt convins ca atunci cind va fi mare va alege ca motto ceva de genul:,,Daca voi nu ma vreti, eu va vreau”. Prefer sa faca altceva decit sa creasca artificial. Si rusine acelora care aranjeaza si obisnuiesc copii de la varste fragede cu mizeriile adultilor, si in alcelas timp, felicitari acelor care muncesc si cresc doar prin munca lor.
ianuarie 11, 2010 - 2:24 pmSunteti un om deosebit,ati inteles perfect la ce ma gandeam atunci…Fiul dvs are alura de campion nu i cunosc inca partidele si sper sa nu l intalnesc vreodata la tabla. Daca o sa vina la Voineasa o sa ma uit un pic si la el .In sahul de mare performantza nu poti razbi singur sau numai pe banii parintilor .Mie mi a placut cum arata fizic si m am uitat putin si in ochii lui inteligenti ,are suflet curat.Sunt convins ca o sa l cresteti dupa principii morale .Daca o sa mai vada multe aranjamente care sa l scoata din premii s ar putea sa se lase de sah sau sa gandeasca , ca mine .
Numai ganduri bune!
ianuarie 11, 2010 - 6:37 pmEsti super Marius iti zic felicitari pentru ca esti un mare campion eoropean la sah si iti urez succes pentru concursurile urmatoare
ianuarie 25, 2011 - 3:42 pm