Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah (14)

Pentru a afla cum vă puteti procura METODOLOGIA ANTRENAMENTULUI SAHIST si a vedea tabla sa de materii, daţi click aici

Aici puteţi revedea capitolele anterioare din

Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah de Volodia Vaisman, antrenor şi maestru internaţional

La cererea noastră, cunoscutul antrenor franco-român a acceptat să ne dezvăluie câteva din «secretele» formării jucătorilor de şah, desprinse din lucrarea sa fundamentală «Metodologia antrenamentului şahist», pe care am avut deja plăcerea s-o prezentăm pe site-ul nostru. Experienţa lui ca antrenor şi jucător ne-ar putea ajuta să inţelegem mult mai bine anumite concepte şi fenomene din lumea şahului, subiecte extrem de delicate şi de negăsit în vreo altă carte de specialitate. Profunzimea analizelor făcute de el in domeniul antrenoratului, se regăseşte şi în aceste articole bine fundamentate, finisate cu minuţiozitate şi talent literar.

In ceea ce ne priveşte, suntem convinşi că impărtăşirea din experienţa şi ştiinţa de o viaţă a maestrului antrenor este un lucru îmbucurător şi sperăm că fiecare din voi va găsi o bună parte din răspunsuri la întrebările pe care vi le puneţi. Căci formarea şi perfecţionarea tinerilor generaţii de jucători şi jucătoare este o treabă lungă şi anevoioasă, care nu poate fi realizată decât de câtre animatori şi antrenori talentaţi şi bine pregătiţi, dotaţi de concepţii metodologice sănătoase şi temeinice. Serialul va continua câteva luni bune, cel puţin o dată pe săptămână . Cred că acest lucru trebuie să ne bucure, mai ales că mulţi dintre cititorii şahisti au pus intrebări şi probleme de această natură pe blog. Aşteptăm deci părerile voastre pentru a putea continua această inedită experienţă.

Sistemul de informare personal

şi studiul individual (1)

Este normal ca orice cucerire a spiritului omenesc să servească la toţi şi – în şah deasemenea – accesul la instrucţie şi informaţie este astăzi larg uşurată de către informatică şi literatura şahistă în plină înflorire. Si, cum se ştie, toate acestea reprezintă  factori de bază ai perfecţionării noastre continue şi, în consecinţă, componente importante ale forţei de joc

Astfel, răsfoind o revistă sau analizând o partidă, ni se întâmplă deseori să notăm ceea ce ne interesează. Şi într-o zi, adunând laolaltă toate aceste mici hârtiuţe, putem să pornim un mic sistem de informaţii, care va deveni repede personal căci va fi fasonat pe repertoriul nostru de deschidere şi pe ansamblul problemelor care ne preocupă.

În zilele noastre, tot felul de cunoştinţe sunt la îndemîna tuturor pentru a ne uşura munca, prin economia de timp realizată de comentariile marilor specialişti. Totul pare extraordinar, cu condiţia de a nu considera aceste informaţii ca o sursă de reţete miraculoase!

Din acest punct de vedere, informaţia şahistă este de trei feluri:

• fundamentală, compusă de cunoştinţele şi noţiunile de bază ce provin de la antrenorul său, de la diverşi jucători, din manuale şi cărţi de şah etc.
• tematică: cu informaţii pe anumite teme sau subiecte, extrase din enciclopedii, monografii, articole teoretice sau fişe personale.
• permanentă: cuprinzînd cele mai diverse informaţii, culese în permanenţă din partidele şi analizele – publicate sau personale -, care ne asigură un orizont mai larg.

Din punct de vedere tehnic, putem găsi:

– o bogată teorie a deschiderilor, din păcate din ce  în ce mai bulimică şi operând cu un sistem de coduri aproximative, deci aleatorii.

– o masă de poziţii şi de fragmente de partide, analizate în cele mai mici detalii, dar fără a indica cel mai ades cum s-a ajuns aici şi fără să fie legate de concepte sau strategii de joc.

– culegeri de mii de finaluri pe care nu le regăsim decât foarte rar în practica personală.

– milioane de partide, de cele mai multe ori greu utilizabile din cauza numărului lor enorm, a lipsei de analize, a complexităţii sau a naivităţii partidelor, datorate surselor diferite şi a nivelului eterogen al jucătorilor

Iată de ce este foarte important să ne formăm propriul nostru sistem de informaţii, al cărui avantaj principal este evitarea repetării inutile a investigaţiilor şi întoarcerea prea frecventă la sursele de informaţie.

Munca cu materialul informaţional trece prin următoarele etape:

• contactul, selecţia şi gruparea informaţiilor în propriul sistem.
• delimitarea şi clasificarea, pentru a-ţi asigura un acces mai uşor.
• înţelegerea şi interpretarea calitativă a materialului, pentru a-i putea dezvălui atât valoarea cât şi lipsurile.
• argumentarea şi corelarea, pentru a le fixa în sistemul personal de documentare.
• analiza şi sinteza, pentru a putea pătrunde în profunzimea informaţiilor.
• evaluarea şi interpretarea, care vor servi la elaborarea analizelor personale.
• punerea în practică, pentru a putea verifica eficacitatea muncii noastre, concretizată în rezultate.

Pentru a fi fiabil, sistemul nostru de informaţii trebuie să permită înregistrarea ordonată şi posibilitatea de a regăsi repede ceea ce dorim. Pentru aceasta, jucătorul ar trebui:

• să înveţe să se servească de sursele de informaţie semnificative.
• să cunoască structura şi căile lor de detectare.
• să se familiarizeze cu înregistrarea corectă a informaţiilor importante pentru ca ele să nu se transforme într-un ocean de hârtii în care jucătorul riscă să se înece.
• să muncească într-un spirit sistematic şi organizat, utilizând o indexare coordonată, pentru a putea structura mai bine şi regăsi uşor informaţiile.

Noi putem astfel selecţiona: variantele de deschidere care ne interesează, poziţiile tipice, tot felul de teme strategice şi combinaţii, diverse finaluri, toate partidele interesante sau instructive etc. Dar un sistem de informaţie personal nu este niciodată o afacere încheiată. El reprezintă activitatea zilnică a jucătorului, un alter-ego unde va găsi întotdeauna o informaţie, o idee, o mutare interesantă. Câteodată trebuie să ne ocupăm de lucruri fade, chiar plictisitoare pentru a putea obţine firul de aur care se va transforma în victorii la tabla de joc.

Dar a ajunge să punem în practică tot ceea ce cunoaştem este destul de rar căci  – la tablă – trebuie, înainte de toate, să rezolvăm problemele puse de adversar şi să-i propunem, la rîndul nostru, propriile şarade. În aceste condiţii, cele mai bune soluţii sunt:

• să ne deprindem cu studiul aprofundat a tot ceea ce selecţionăm, întotdeauna într-un spirit critic, activ şi dinamic, interpretând şi corelând noile informaţii cu bagajul personal de cunoştinţe.
• să ne obişnuim să interpretăm tot ceea ce citim sub formă de rezumate, prospecte, extrase, note etc., pentru a avea întotdeauna la noi esenţialul sau de a copia chiar întregul material.
• de a păstra un just echilibru între căutarea cunoştinţelor exacte, extragerea esenţialului şi generalizarea lor în principii, metode şi reguli; aceasta ne va uşura adaptarea lor în situaţii asemănătoare, unde se vor încarna, prin intermediul tehnicii şi forţei noastre de joc, în alte ipostaze concrete. Şi invers, când venim întâi în contact cu o idee sau o regulă de acţiune generalizantă, este indispensabil să căutăm exemplele instructive care să ne ajute să înţelegem mai bine şi să ne impregnăm de semnificaţia lor profundă.

Teoria şahului conţine o cantitate enormă de material: variante de deschidere, mijloace tactice, strategice şi tehnice, poziţii tip şi de final etc. Extrase din practica celor mai buni maeştri, analizate şi sistematizate, toate aceste cunoştinţe revin întotdeauna în practică pentru a se îmbogăţi şi evolua în permanenţă.

Aceasta poate fi extrem de profitabil dar este evident că a cunoaşte tot este practic imposibil. Întinderea şi diversitatea teoriei şi practicii şahiste fac studiul lor extrem de dificil. Dacă în deschidere fiecare jucător poate să se limiteze la un anumit repertoriu personal, iar în jocul de mijloc la poziţiile care rezultă, în final nu avem de ales căci trebuie jucat tot ce se prezintă pe tablă. Într-o anumită epocă, partidele se puteau întrerupe după controlul primelor 40 de mutări, ceea ce permitea  analiza poziţiile acasă şi deci de a învăţa, cu această ocazie, mai bine finalurile.

Obiectul studiului nostru sunt teoria şi practica şahistă, care sunt fără îndoială incomplete, uneori înfidele şi niciodată perfecte. Dar a le respinge în bloc este fără îndoială stupid, iar a le accepta necondiţionat este şi mai prejudiciabil. Abordarea cea mai inteligentă ar fi să profităm de avantajele ei, să încercăm să-i remediem neajunsurile şi să extragem firul de aur care va înnobila arsenalul nostru de luptă.

Ca metodă de muncă fundamentală prin care jucătorul asimilează, aprofundează şi fixează cunoştinţele sale, studiul individual nu-şi propune să formeze o enciclopedie vivantă burduşită de ştiinţă şahistă ci o personalitate plurivalentă, capabilă să-şi pună în practică erudiţia în vederea obţinerii victoriilor la tabla de joc. De aceea, recomandăm ca fiecare jucător să-şi îndrepte eforturile spre domeniile pe care le consideră importante pentru evoluţia sa, limitând în acelaşi timp profunzimea de abordare în funcţie de de nivelul, preferinţele şi obiectivele sale.

Ştim cu toţii că condiţiile şi potenţialul de studiu al fiecăruia dintre noi variază în funcţie de structura noastră psihologică – mentală, de nivelul intelectual, de educaţie, de vârstă, de situaţia socială etc. Să încercăm deci să schiţăm un mănunchi de pre-obiective pentru trei categorii de vârstă, deşi întotdeauna există nenumărate interconexiuni:

ADOLESCENŢI:

• să se străduiască  să se cunoască  bine pe sine-însuşi.
• să îmbine în mod inteligent studiile cu distracţiile, competiţiile de şah cu recuperarea după efort.
• să se deprindă cu un regim de viaţă rezonabil, fără excese sau oboseli inutile.
• să respecte regulile de psiho–igienă a efortului mental.
• să-şi însuşească tehnicile de bază ale studiului individual.
• să-şi asigure condiţiile necesare unui studiu eficace: documentaţie, ambiantă, concentrare asupra unei teme alese dinainte etc.

• să înteleagă că studiu înseamnă în acelaşi timp: memorizare, înţelegere, asimilare dar şi sistematizare, analiză, interpretare, verificare şi că uneori este necesar de a relua, recombina şi reverifica munca efectuată.

TINERI:

• să înveţe să-şi programeze bine bugetul său de timp – pe termen scurt, mijlociu şi lung – căci chiar un mare număr de ore de studiu nu sunt suficiente dacă sunt făcute izolat, fără a fi integrate într-o conexiune de muncă anterioară, prezentă şi viitoare.
• să-şi perfecţioneze capacitatea de a învăţa de o manieră independentă şi continuă.
• să-şi dezvolte aptitudinea de a-şi organiza şi controla el însuşi munca.
• să-şi îmbunătăţească capacitatea de cercetare, de inovare şi de luare de decizii.
• să poată lega teoria de practică, excepţia de regulă, exemplul de metodă.
• să stăpânească instrumentul informatic şi tehnicile care îi permit să manipuleze şi să interpreteze tot felul de date.
• să se străduiască să transforme tot ceea ce studiază şi crează în capacităţi operaţionale pe tablă.
• să-şi formeze principii de autocontrol pentru a putea să se orienteze singur în orice situaţie.

ADULŢI:

• să ştie să integreze studiul şi practica şahistă în bugetul de timp familial, continuând în acelaşi timp să-şi dezvolte statutul său socio-profesional.
• să-şi asigure eficacitatea studiului şi a posibilităţilor sale creative printr-un program şi un orar bine dozat, cu pauze alternante cu alte activităţi
• să-şi menţină sănătatea şi tonusul vital printr-un regim echilibrat, o filozofie de viaţă sănătoasă şi un control medical periodic.

Fără îndoială, în şah trebuie muncit mult. Dar jucătorul care crede şi aşteaptă ca antrenorul «să-i dea mură în gură» nu face decât să renunţe la toate etapele care duc la ultimele adevăruri. Căci dacă în zilele noastre putem mult mai uşor găsi tot ce dorim în abundenta literatură de specialitate, înţelegerea şi asimilarea nu pot să se facă decât prin eforturile comune jucător – antrenor.

În ceea ce priveşte randamentul studiului şahist în raport cu vârsta, acesta poate atinge cota maximă între 18-25 ani, pentru a descreşte apoi lent dar sigur. Această scădere depinde în mare măsură de dorinţă şi interes, de energia şi starea de sănătate a jucătorului. Anii 25-40 sunt mult mai profitabili decât perioada copilăriei pentru că, cu vârsta, sferele de interese şi al preocupărilor se lărgesc, sentimentele morale şi estetice se înnobilează, capacitatea de a gândi şi a judeca creşte.

Metodologia studiului individual trece prin mai multe etape:

1. căutarea şi strângerea materialului: aceasta se face în timp, cu ajutorul notelor, a rezumatelor, a copiilor etc. pe care le putem confecţiona zilnic. Încetul cu încetul, putem astfel strânge o anumită cantitate de material care trebuie prelucrat, fie pe măsură ce-l obţinem, fie în momentul când subiectul care ne interesează este complet. Aici trebuie în special să fim atenţi să nu depăşim măsura, fiind astfel sufocaţi de cantitatea materialului: «îngropat» în mulţimea de hârtii, jucătorul ar putea să-şi piardă motivaţia, iar materialul să se transforme într-o simplă colecţie de variante, poziţii şi partide moarte. Putem distinge trei feluri de material şahist:

• un anumit număr de cunoştinţe concrete: mutări, variante, poziţii, partide etc.
• elemente stereotipice: idei, procedee, mijloace, aprecieri, poziţii de bază etc. care ne ajută să ne descurcăm în situaţii similare sau asemănătoare.
• situaţii psihologice dintre cele mai diverse: mijloace de luptă, metode de luare de decizii, conjuncturi uman–şahiste etc.

2. regruparea şi sistematizarea materialului: tot ceea ce am strâns trebuie să fie triat şi clasat pentru a le putea regăsi cu uşurinţă în vederea operaţiunilor ce urmează. Pentru aceasta, putem utiliza:

• simple caiete, dar foile fixe îngreunează mult adăugarea şi mobilitatea ulterioară a informaţiilor.
• foile volante deci mai mobile, pe care putem să le păstrăm în diferite legături, dosare sau plicuri.
• o cartotecă, compusă din tot felul de fişe care pot fi indexate pentru a le putea regăsi mai repede. Bineînţeles că, odată creată, cartoteca trebuie să fie întreţinută la zi, căci altfel îşi va pierde mult din eficacitate.
• o bază de date informatizată care poate să ne ajute să găsim repede tot felul de partide, variante, poziţii pe teme, turnee şi jucători sau să ne constituim o multitudine de dosare clasate pe: deschideri şi variante, pe nume de jucători, cu propriile partide jucate etc.

Pentru a ne putea descurca mai bine, este indicat să lucrăm cu un sistem de clasificare, de exemplu indexarea iugoslavă din enciclopedii şi informatoare, unde deschiderile şi partidele pot fi regăsite cu ajutorul unor coduri sau după cele cinci grupe de jocuri, jocul de mijloc este sistematizat după poziţii tip, elemente tactice, strategii de joc etc., finalurile au de asemenea propria lor indexare în funcţie de piesele rămase pe tablă, în timp ce pentru partide este suficient să indicăm numele jucătorilor şi codul deschiderii jucate.

Nenumăraţi jucători au proasta obişnuinţă de a se mulţumi cu un studiu direct, fie a unei variante, a unei partide, a unui capitol sau a unui articol, fără a extinde câmpul lor de investigaţie şi a lega mai multe surse într-o singură fişă cumulativă. Or această metodă de muncă ne-ar permite să revenim mai uşor asupra a ceea ce ne interesează şi de a efectua comod modificările necesare.

3. Cele mai grele probleme le pune analiza materialului căci, în faţa  adevăratului  potop informaţional din zilele noastre, câteva precauţii se impun:

• de a nu exagera – în interes şi volum de studiu – cu o anumită componentă a pregătirii teoretice în detrimentul alteia. De aceea, cel mai bine este să ne limităm la început la un material deja analizat sau comentat, altfel riscăm să muncim pentru nimic sau s-o luăm pe o cale greşită.
• urmând mereu nivelul său tehnic general, trebuie să mărim în mod gradat volumul şi dificultăţile pregătirii sale teoretice. Căci, cu cât jucătorul este mai slab, cu atât el va avea proasta tendinţă de a se lăsa condus de părerile şi ideile maeştrilor care, reflectând concepţiile unui campion şi forţa de joc a unui Elo incomparabil, vor fi greu adaptabile la un nivel şi o înţelegere personală net inferioare.

• conţinutul oricărei pregătiri teoretice trebuie să fie corelat cu nivelul său tehnic de moment căci mulţi amatori n-au capacitatea de a sesiza sau de a înţelege toate subtilităţile luptei la nivel înalt. Aceasta este mai ales valabil la nivelul tinerilor,  unde antrenorul  trebuie să fie atent să nu :

– folosească exemple neadecvate sau prea complicate.                                             

– abordeze teme care depăşesc nivelul lor de înţelegere.

– încălce principiile didactice, cum ar fi, de exemplu, cel de la simplu la complex.

• toată pregătirea trebuie să ţină cont de parametrii individuali ai jucătorului: aptitudini, caracter, particularităţile de stil etc. dar şi de deficienţele sale. Şi, în mod forţat, personalitatea şahistă urmează şi ea, prin ricoşeu, influenţele legate de opţiunile sale teoretice şi practice.
• orice contact cu analizele, comentariile şi opiniile maeştrilor trebuiesc făcute de o manieră critică şi după propriile criterii personale. Tot ce analizăm trebuie filtrat prin propria manieră de înţelegere pentru a putea mai bine să le transformăm în forţă şi tehnică de joc, apoi să le acordăm cu stilul său şi să le punem în practică în modul cel mai creativ. Deci, chiar cunoscând analizele şi partidele unui maestru, cel mai bine este să încercăm să filtrăm totul prin propria noastră manieră de a vedea lucrurile, pentru a putea pătrunde în miezul raţionamentelor, de a extrage ideile şi a degaja subtilităţile pe care le putem înţelege şi care ne vor fi utile. În acest fel, creierul va fi degajat de anumite memorizări incomodante pentru a putea fixa mai bine şi pentru mai mult timp cunoştinţele necesare.

• pregătirea teoretică trebuie să fie întotdeauna legată şi subordonată participărilor la competiţii, pentru care se impun câteva exigenţe:
• dincolo de obiectivele de perspectivă, trebuie evitată analiza excesivă a sistemelor şi a poziţiilor pe care nu avem intenţia de a le juca imediat.
• pregătirea contra adversarilor trebuie să urmărească, înainte de toate, să-i incomodeze la maximum, dar fără să ne îndepărtăm prea mult de repertoriul nostru.
• analiza critică a partidelor jucate trebuie să reliefeze toate deficienţele apărute, care vor deveni astfel noi obiective în pregătirile ulterioare.

(Va urma)