De la 1 octombrie 2009, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, prin Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“, va deschide în Iaşi cea de-a doua grădiniţă. Alături de grădiniţa existentă în Costache Negri, se va mai deschide una pe strada Gavriil Musicescu, nr. 12, unde a funcţionat cu ani în urmă o grădiniţă a CFR. Înscrierile au început în luna iulie şi se vor încheia pe 30 septembrie. Unul dintre avantajele acestei noi grădiniţe este acela că se pot înscrie şi copii care au împlinit vârsta de doar 2 ani.
Grădiniţa „Buna Vestire“, inaugurată pe 15 septembrie 2006, este o componentă a proiectului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei cu titlul „Grădiniţa creştină“. Unitatea de învăţământ are program prelungit (7:00-19:00), este autorizată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin OM nr. 5349/2006 şi se susţine prin autofinanţare. Grădiniţa este, într-un fel, şi rodul parteneriatului „Religia în viaţa preşcolarilor“, încheiat între Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ şi Grădiniţele „Sf. Nicolae“, „Sf. Cuv. Parascheva“ şi „Sf. Sava“ din Iaşi.
În spaţiul din strada Gavriil Musicescu al Grădiniţei „Buna Vestire“ vor urma cursuri 120 de copii, împărţiţi în opt grupe, găzduite în săli modern amenajate. Şi aici preşcolarii vor fi formaţi din punct de vedere intelectual şi moral-religios, având posibilitatea, cu acordul părinţilor, să participe la sfintele slujbe sau să înveţe rugăciuni. În fiecare săptămână vor avea loc trei activităţi de limba engleză, două activităţi de dans şi gimnastică aerobică, două activităţi de şah, două activităţi de teatru de păpuşi şi două activităţi de pictură pe sticlă, în funcţie de grupele din care fac parte preşcolarii. Instituţia beneficiază de asistenţi educaţionali cu pregătire teologică, care desfăşoară diverse activităţi moral-religioase.
Scopul înfiinţării acestei grădiniţe este formarea copiilor de vârstă preşcolară din punct de vedere intelectual, fizic, estetic şi moral-religios, cultivând respect pentru valorile creştin-ortodoxe şi oferind modele de trăire adecvată unui creştin ortodox practicant. Copiii vor desfăşura activităţi comune, liber alese, extraşcolare şi extracurriculare, complementare, recreativ-distractive şi opţionale, conform planificărilor calendaristice întocmite pentru fiecare din cele patru grupe: mică, mijlocie, mare şi pregătitoare.
(Sursa Ziarul Lumina)
0 Comentarii