Stiri din sah – 24 din 24 ore – Joi 02 iulie

Vineri 03 iulie incep 3 turnee de week-end (5 runde) in trei orase ale tarii: Satu-Mare, Oradea si Bucuresti

1. In perioada 3-5 iulie 2009, la Satu Mare se desfasoara a 3-a editie a Week-endului şahist sătmărean. Turneul este elveţian,de  5 runde si se va disputa la sala de şah Voinţa, str. Ştefan cel Mare nr. 13, SatuMare–                 Turneul A: jucători cu Elo + maxim 5 jucători fără Elo
Turneul B: juniori şi seniori fără Elo

Aici aveti lista de participanti, update 02 iulie 2009, ora 15,00

Informaţii şi înscrieri la: Ciprian Muntean,
email: ciprimuntean@yahoo.comtelefon:0744.868688,aici aveti prospectul turneului

2. In perioada 3-5 iulie 2009 are loc la Oradea, in incinta Universitatii Agora Week-endul orădean şahist nr.1, turneul elveţian, de 5 runde. Informaţii şi înscrieri la: Dan-Ovidiu Raţ,mail: danrat_99@yahoo.com telefon:0726.785480; 0359.413261, aici aveti prospectul  turneului

3.În perioada 03-05.07.2009 la sala CSS 2 Bucuresti,( Sala Juventus) Bd.Ferdinand nr.128 Organizeaza Week-end Sahist Bucurestean 1, turneu open elveţian, 5 runde .Înscrierile se fac in ziua inceperii concursului intre orele 15.00 – 17.00. Şedinţa tehnică la data de 03.07.2009 ora 17.15. Aici aveti prospectul turneului


***STIRI ***STIRI***STIRI***STIRI DIN SAH***STIRI***STIRI***

6. Mihail Marin joaca in Spania

Incepand de azi are loc editia cu numarul 29 a Turneului International de sah VILLA DE BENASQUE“, la care participa si renumitul nostru jucator, Mihail Marin. In prima runda il va intalni pe FERNANDEZ RUBIO Rafael din Spania (2019).

5. Rezultate in runda 1 la turneul de laDortmund (mari maestrii)

Runda 1

1-6 Leko – Kramnik 0.5-0.5
2-5 Carlsen – Jakovenko 1-0
3-4 Naiditsch – Bacrot 0.5-0.5


4. De Zilele Reghinene se organizeaza si concursuri de sah In perioada 3-5 iulie, in cadrul Zilelor Reghinene vor avea loc Zilele Sportului Reghinean. Competitiile sportive organizate de Primaria Reghin, in colaborare cu Asociatia Sportiva Municipal si Consiliul Local, se vor desfasura si concursuri de sah . Intrecerile de sah se vor disputa vineri, ora 16.00, sah (Clubul Pensionarilor)- turneu de amatori. (IC)

(Sursa  www.zi-de-zi.ro)

3.Olimpiada jubiliara a jurnalistilor s-a incheiat

Pe tot parcursul lunii iunie, membrii Asociatiei Presei Sportive din Moldova (APSM) au combinat activitatea creativa cu participarea la turneele incluse in programul editiei a X-a jubiliare a Olimpiadei APSM

In weekendul trecut s-au disputat ultimele doua probe intre care si concursul de sah, in care campion a devenit Roman Rusov („Sport-Curier”). Ceremonia de premiere va avea loc joi , cu ocazia Zilei Mondiale a Jurnalistului Sportiv.(IC)

(Scris de Andrei Loghin pe www.timpul.md )

2.Primaria Iasi monteaza mese de sah in Copou

In urmatoarea perioada, iesenii vor putea petrece timpul liber in Parcul Expozitiei jucand sah sau table. Pentru ca acest lucru sa fie posibil, edilii au comandat 14 mese de sah si patru de table. Prin achizitie directa, municipalitatea a cheltuit suma de 500 Euro pentru fiecare masa, contractul fiind semnat cu Art Georgies. Firma are ca obiect de activitate pictura bisericeasca, fabricarea de mozaic si folosirea acestuia in scopuri artistice, realizarea vitraliilor, precum si a decoratiunilor interioare pentru spatiile in care se doreste o amenajare deosebita.                                     “Mesele sunt prevazute cu suport, iar suprafata de joc este realizata din mozaic. Achizitia a fost facuta prin cumparare directa. Au sosit deja o parte din aceste mese, urmand sa mai soseasca inca zece. Toate acestea vor fi montate in Parcul Expozitei”, a precizat Mihai Chirica, directorul tehnic al primariei. (GM)

(Scris de Ciprian Boaru in www.bzi.ro)

1.Tinerii şahişti sigheteni,  la Festivalul Internaţional de la Cap Aurora

În perioada 19-28 iunie,  la Cap Aurora, ediţia I a Festivalului Internaţional de Şah, în cadrul căruia au avut loc două turnee de şah pentru copii, un open pentru juniori şi un open internaţional. Au participat circa 150 de jucători din ţară şi de peste hotare. La acest important eveniment sportiv, Sighetu-Marmaţiei a fost reprezentat de 11 tineri şahişti, cu vârstele cuprinse între 5 şi 9 ani, membri ai Clubului Sportiv “Sig-Mar”. Fără a folosi vorbe mari, şahiştii sigheteni s-au impus în faţa colegilor de la celelalte cluburi, odată pentru că au fost cei mai tineri (secţiunea de copii a Clubului “Sig-Mar” funcţionează doar din luna octombrie 2008), dar şi prin faptul că, la grupa lui de vârstă, Codrin Cotârlă (8 ani) a cucerit locul II şi, nu în ultimă instanţă, echipa s-a plasat pe locul patru.
Poziţii merituoase au ocupat şi jucătorii Dan Alexandru Dicu (8 ani), Alexandru Roşu (7 ani) şi Clara Costache (7 ani), iar micuţul Andrei Fiţ-Marina (4 ani şi 6 luni) a cucerit Cupa pentru cel mai tânăr jucător.                            “Cupa ca şi cupă, dar Andrei a făcut 2,5 puncte, un rezultat la care, având în vedere vârsta, nu ne-am fi aşteptat!”, mărturiseşte instructorul Ioan Costiuc, care i-a însoţit pe micii şahişti.
Ca să alunge stresul şi oboseala turneului, micii şahişti au beneficiat şi de un program de vacanţă adevărată, cu băi în mare, excursii la Balcic, Bulgaria, vizită la celebrul “Aqua Magic” de la Mamaia şi două spectacole de teatru pentru copii. Din câte am aflat, la întoarcere au primit şi din partea clubului o binemeritată vacanţă, însă nu prea lungă, pentru că, în 19 iulie, Clubul Sportiv “Sig-Mar” organizează la Sighet “Trofeul Marmaţia la Şah” care, prin participarea unor jucători din Ucraina, devine internaţional. De scurta vacanţă şahistică nu beneficiază jucătorii Codrin Cotârlă şi Dan Alexandru Dicu. Aceştia vor participa la Weekendul Şahist Sătmărean, care se desfăşoară începând de mâine.(IC)

(Scris de Ioan J. Popescu pe informatia-zilei.ro)

Prima editie a Festivalului International de Sah Eforie Nord 2009 s-a incheiat si a fost un real succes. Printre participantii la competitia internationala s-au aflat si sportivi de la Clubul Sportiv Municipal si Sah Club Municipal Ploiesti, pregatiti de antrenorul Gheorghe Vasii la Palatul Copiilor, CS Petrolul Ploiesti (antrenor Gheorghe Pepene) si CS Conpet Ploiesti.
Festivalul a inclus mai multe sectiuni organizate de diverse cluburi din tara. In turneul A – principala sectiune a competitiei, la care au participat peste 100 de sportivi, printre care maestri, mari maestri si mari maestri internationali s-a desfasurat proba de sah practic, ploiesteanul Adrian Iordache (dublu legitimat la CSM si Conpet Ploiesti) realizand o frumoasa victorie la categoria juniorilor de 18 ani. Acesta si-a adjudecat sase puncte, obtinand, in urma performantei sale, si o norma de candidat de maestru. Totodata, in competitia similara feminina, Emma Sevastian (sportiva cu dubla legitimare la CSM si CS Callatis Mangalia) a incheiat pe locul doi, cu 5,5 p.
In turneul B, rezervat copiilor si juniorilor sub 14 ani, tot la sah practic, Gabriel Herea si Catalin Sandu, amandoi de la CSM Ploiesti, s-au situat pe pozitiile patru, respectiv cinci, cu sase puncte obtinute dupa noua runde disputate, din 50 de participanti.
La categoria copiilor cu varste cuprinse intre 12 si 14 ani, sportivul clubului Petrolul Ploiesti, Alexandru Chiru, s-a impus cu 7,5 p.
Intr-un alt concurs, organizat de clubul Tinerii Maestri Bucuresti, intrecere rezervata juniorilor de 10 ani, de dezlegari de studii si probleme, sportivii de la CSM Ploiesti au dominat, Gabriel Herea, Constantin Stoica si Catalin Sandu monopolizand podiumul de premiere. In plus, Herea si Stoica au obtinut cate 30 de puncte fiecare, maximum care puteau fi castigate.
Ploiestenii s-au mai facut cunoscuti si in cadrul concursului organizat de CS Siciliana Bucuresti, la care Dariana Didiliuc a castigat la categoria sa de varsta, 14 ani, in proba de dezlegari de studii si probleme. La aceeasi proba, dar la 10 ani baieti, Catalin Sandu s-a situat pe pozitia a treia.
Cei doi sportivi prahoveni au obtinut aceleasi pozitii si in cadrul intrecerii de sah blitz, iar in urma punctajului reusit de reprezentantii CSM Ploiesti la categoria 10 ani, echipa pregatita de Gheorghe Vasii si-a adjudecat locul trei in clasamentul formatiilor.
De asemenea, sportivii de la SCM Ploiesti, de la categoria 8 ani, au realizat o surpriza placuta, adjudecandu-si locul trei in ierarhia echipelor. Din cadrul gruparii prahovene au facut parte Nicolas David, Mihnea Stefanescu, Andrei Avramescu, Andrei Raduta, Ioana Marin, Dan Vasii, Lauriana Didiliuc.
Nota speciala a turneului a fost data de participarea unui jucator de sah nevazator, care s-a clasat pe locul 147. E remarcabil sa poti sa gandesti doar cu ochii mintii si sa o faci atat de bine!
Sportivii urmeaza sa se pregateasca pentru Campionatul national, care se va desfasura la Iasi, in perioada 26-30 iulie.

0 Comentarii

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.