Sah cu Ceausescu a ajuns si dupa gratii!

Am tot incercat sa scriu cate ceva despre aceasta manifestare sahista mai exotica, insa de fiecare data am avut ceva de facut mai important si acest scurt reportaj a asteptat linistit si frumos ca sa ii vina randul sau.

Primele mici secrete prezentate  inspectorul sef Florin Antonescu inainte de  incepere. Marea de curiosi sahisti sau doar chibiti, care au vrut sa vada cum este sa joace Sah cu Ceausescu

Clubul Sportiv Colosseum Giurgiu si Directia Judeteana de Sport Giurgiu impreuna cu Serviciul de Reintegrare Sociala prin domnul inspector-sef Florin Antonescu au organizat la Penitenciarul Giurgiu o intrecere  sahista ce s-a numit, Cupa Petru si Pavel,  care pare  neobisnuita pentru publicul larg si pentru cei care nu au auzit de astfel de concursuri de sah.                                                                                                                                                           

Daca in alte parti ale Romaniei competitiile sahiste erau in premiera, la Penitenciarul  Giurgiu exista deja o traditie in ultimii 4 ani, mai ales de ziua aflată sub patronajul spiritual al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel – prin manifestări care să se desfăşoare pe parcursul întregii săptămâni în curs. In anii precedenti am reusit sa organizam in aceeasi echipa de mai sus un prim concurs de sah cu 32 de amatori de sah din Penitenciarul Giurgiu. Au urmat concursuri in fiecare an si mai mult decat atat o competitie in premiera la Giurgiu anul trecut, o disputa sahista pe echipe intre  mai multe penitenciare din Romania!

La masa aceasta s-a castigat prima partida de catre campionul penitenciarului

In 2007 am acceptat provocarea sahistilor de acolo, atunci cand am organizat concursul si am sustinut un simultan care trebuia sa fie la 12 mese, dar s-a transformat intr-unul la 26 de mese pana la urma. Asta spre satisfactia sahistilor prezenti acolo, care s-a risipit si ea la final cand nu au reusit nici macar o remiza, desi numarul lor a fost suplimentat. Am avut si sansa sa fiu intr-o forma fizica de exceptie si odihnit corespunzator, asa ca am facut fata celor 5 ore de intrecere. Desi dupa aceea ochii erau foarte obositi si o stare de oboseala se simtea  in picioare dupa ” rondurile” facute la fel ca si  un secundar de ceas.

La penitenciar simultanul este un pic mai greu, mai ales ca jucatorii care au “posibilitati” sau pozitii promitatoare sunt ajutati de cei care sunt pe margine, sau cei care au pierdut si trebuie sa incerce sa se “razbune” cumva pe alt esichier. Tactica este interesanta si aici, organizatorul pastrand pe cei mai puternici in final, ca sa poata avea sanse de reusita mai mari. Sunt multe de spus despre practica “simultanistului incepator” si oricum nu ai viata usoara la o astfel de manifestare sahista. Mai ales ca toti joaca destul de solid, iar o singura inexactitate poate duce la o pierdere imediat.

La mesele acestea doua, am avut mult de muncit si dupa complicatii mari, am reusit sa intorc soarta partidelor

Anul acesta am acceptat provocarea lansata, desi programul meu de lucru nu prea imi permitea sa ajung decat pentru putin timp la un mic simultan. Disputa a fost facuta  de data aceasta numai pentru 7 mese,  din cauza timpului limitat, insa partidele nu au fost deloc prea usoare, si asta din mai multe motive.

Ca un “antrenor incercat”, inspectorul Sef uzeaza de toate tehnicile din dotare si metoda spionajului si atacul prin surprindere, pe langa “ultimele indicatii pentru elevii sai”

Nu dormisem decat numai 2 ore, piesele erau din dotarea clubului penitenciarului si cateva seturi de piese erau mai greu de perceput de la inaltime si trebuia sa le privesti mai atent. “Avantajul terenului propriu” a fost pe deplin justificat si am avut de lucru cu cei 7 jucatori, clasati primii la turneul penitenciarului Giurgiu, mai ales ca ei au fost “antrenati” de domnul inspector-sef Florin Antonescu cu care au pus la cale “strategia de simultan”. Pana la urma toata lumea a fost multumita si castigatorul turneului “a reusit” sa imi ia un turn si sa castige partida pana la urma. O traditie care se pare ca trebuie pastrata, mai ales ca acest sport reuseste sa modeleze caractere si oameni si este printre cel mai practicat dincolo de zidurile penitenciarului.

Si daca noi ce care incercam, nu vom reusi sa schimbam lumea,   macar putem sa facem ceva pentru a schimba in bine oamenii,  sau macar pe cei care vor sa faca eforturi pentru a se schimba.

Fiecare dupa puterile lui si speram ca lumea va  fi mai buna si mai linistita, iar pofta de sah si de viata, va ramane pentru totdeauna!