Peste 50 de copii sunt iniţiaţi, în fiecare an, în sportul minţii – şahul, în cadrul cercului de şah de la Palatul Copiilor Suceava. Secţia a fost deschisă acum trei ani, iar evaluarea activităţi se face prin participarea copiilor la diverse concursuri la nivel judeţean, interjudeţean, naţional.
Marin Culapov impreuna cu copii pe care ii invata sah
Marian Culapov, profesorul de şah de la Palatul Copiilor Suceava, a precizat că, spre deosebire de anii trecuţi, când concursurile interjudeţene şi cele naţionale cuprinse în Calendarul Activităţilor Educative al Ministerului Educaţiei erau finanţate de către Minister, anul acesta, secţia se confruntă cu dificultăţi financiare.
„În acest an, deşi în Calendarul Activităţilor Educative figurează cinci concursuri interjudeţene de şah şi trei naţionale, nici unul dintre ele nu are finanţare din partea Ministerului. Se acoperă doar plata transportului. Din această cauză, cei care se ocupă de şah încearcă tot felul de combinaţii pentru organizarea unor astfel de manifestări”, ne-a explicat profesorul Culapov.
Nu sunt bani pentru şah
Palatul Copiilor Suceava a întocmit în toamna anului trecut un proiect pentru organizarea unui astfel de concurs interjudeţean, proiect care a fost aprobat.
„În baza acestei aprobări, Ministerul Educaţiei plăteşte transportul echipelor participante. Concomitent, Asociaţia Judeţeană de Şah, care s-a hotărât să sprijine această acţiune,
a întocmit un proiect pentru obţinerea unei finanţări din partea Consiliului Judeţean. Se dorea organizarea unei manifestări multiculturale şi cu invitarea unor oaspeţi din Bucovina de Nord, iar costurile estimate ale proiectului erau de 18.000 de lei, din care Consiliul Judeţean a acordat 2.000 lei”, a mai completat Culapov.
Profesorul ne-a spus că această sumă nu acoperă cheltuielile unui astfel de concurs, care presupune cheltuieli cu masă, cazare, pentru participanţii din alte judeţe. În aceste condiţii, nu se mai pune problema invitării copiilor din Ucraina.
Iniţierea în şah a preşcolarilor
Un concurs de şah presupune un minim de şapte runde. O partidă de şah normal nu poate fi mai scurtă de două ore şi două minute, iar pentru desfăşurarea unui astfel de concurs este nevoie de minimum trei zile.
„Avem şi sprijinul Direcţiei pentru Sport a Judeţului Suceava în ceea ce priveşte acordarea de diplome, cupe şi medalii şi, poate, şi pentru baremul de arbitraj, având în vedere că activitatea de iniţiere din cluburi şi palate ale copiilor constituie o bază de plecare pentru centrele de performanţă”, a mai completat antrenorul de şah.
Marian Culapov, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Şah, dar mai ales ca antrenor, se ocupă de trei ani de iniţierea în şah a copiilor de grădiniţă. În anul şcolar care s-a încheiat a predat şahul ca obiect opţional la circa 110 copii, din şase grădiniţe din municipiul Suceava şi una din Fălticeni.
(Scris de Daniela Micutariu in Monitorul de Suceava)
2 Comentarii
Eu am 12 ani si as vrea sa invat sah ca profesionist dar nu am unde!Si cand doresti sa te duci la un concurs nu gasesti!
martie 13, 2010 - 12:53 pmD-le Capac imi pare asa de rau cand te aud vorbind asa …fiindca stiu ca n ai solutii.Te ai nascut in Suceava si nu in Iasi acesta este ghinionul tau .Sahul profesionist presupune pe langa un antrenor bun si un club puternic si multa munca si bani de turnee.Poti dumneata sa inveti 4-5 ore pe zi la sah si apoi sa te duci si la scoala ? Iar daca poti asta parintii trebuie sa iti dea bani de turnee cam 3 000 pe an unde sa arati ce ai invatzat.Sunt turnee in tara da trebuie sa te duci pe banii tai cum fac eu .Oricum ai pierdut startul la 12 ani esti deja mare altii fac sah de la 6 ani o sa ti fie greu sa i ajungi .
Numai ganduri bune !
martie 13, 2010 - 1:51 pm