Târgovişte: Table, rummy şi şah în Parcul Mitropoliei

Parcul din centrul oraşului are amenajate două terase acoperite pentru iubitorii de table, rummy şi şah. Oamenii care vin aici preferă să joace de plăcere, dar mai sunt şi târgovişteni care se joacă pe bani grei.

Sah_PArc2

Dacă sunteţi pasionaţi de jocurile de canastă, macao, şeptică, tabinet, table sau şah, puteţi alege să petreceţi o după-amiază relaxantă în compania jucătorilor din oraş, în parc..

Zeci de oameni se adună zilnic în parcul Mitropoliei din Târgovişte la mesele de joc. Zona este special amenajată pentru şah şi table, dar oamenii aduc de acasă cărţi de joc şi tablele de rummy. Cei mai numeroşi în parc sunt pensionarii, are au cel mai mult timp liber şi şi-l ocupă astfel.

Se joacă şi pe bani

remi_parc1

Jocurile sunt de cele mai multe ori fără miză dar mai există şi mese unde jucătorii, ca să nu se plictisească, joacă pe bani. De la un leu pe joc, până la câteva zeci, banii aruncaţi pe rummy sau table parcă nici nu se simt. Abia acasă, la numărarea câştigului, amatorii de jocuri de societate află dacă au ieşit pe profit sau în pierdere. “Ne jucăm şi noi, ca să treacă timpul mai repede. Avem 10 lei partida şi dacă e cu marţ, e dublă” spune Marin Iancu, un pensionar mare amator de table.

La o carte şi un suc

Sunt şi mulţi tineri care profită de vremea frumoasă de afară şi aleg spaţiile din parc pentru a juca o carte. Macao, şeptică, whist sau renţ, jocurile din parc au un farmec aparte. “Ne place să venim aici în fiecare zi dupa şcoală” spune Andreea. “E frumos să joci cărţi în aer liber. Ai multă lume în jur, sunt oameni care trec pe lângă noi, se opresc şi se uită la jocul nostru. Putem să ne desfăşurăm liniştiţi. Ne luăm câte o sticlă de suc şi stăm aici de la ora 2 până pe la 5-6” a mai spus eleva de clasa a X-a.

Jucătorii de şah sunt cei mai tăcuţi

Toţi cei prezenţi în parcul Mitropoliei la “joacă” îşi manifestă, mai mult sau mai puţin gălăgios, bucuria sau tristeţea, în funcţie de norocul pe care îl au. Astfel, unii dintre jucători strigă atunci când câştigă, alţii urlă atunci când pierd iar cei de pe margine aplaudă. Cei mai liniştiţi sunt însă jucătorii de şah. De la mesele la care sunt aşezaţi aceştia nu se aude decât câte un oftat, sau, în cel mai rău caz, câte un telefon care sună. Şahiştii din parc sunt foarte concentraţi iar forfota din jur pare să nu îi afecteze cu nimic.

(Articol publicat pe adevarul.ro scris de Nick Tache)

1 Comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.