Bucuresti, sector 2: Cupa Primarului la sah

30 mai 2009

Concurs de şah între elevii sectorului 2

Aproximativ 200 de fete şi băieţi din unităţile de învăţământ ale sectorului 2, elevi în clasele I – VIII, au participat sâmbătă, 30 mai, de la ora 10.00, la competiţia sportivă „Cupa Primarului la şah”, organizată la Centrul Administrativ al Sectorului 2.

Cupa2_primar_sector2

Sala unde s-au desfasurat intrecerile sahiste

Cu mic cu mare, şahiştii cu vârste între 8 şi 14 ani s-au întrecut pentru a-şi dovedi măiestria în sportul minţii, precum şi pentru a primi  cupe şi diplome de merit.

Arbitrajul a fost asigurat de arbitrii desemnaţi de Asociaţia Municipală de Şah, iar fiecare şcoală a jucat individual, putând participa cu până la 12 elevi.

Scopul acestui proiect derulat de administraţia locală a fost stimularea interesului şi aptitudinilor pentru practicarea jocului de şah, revitalizarea competiţiilor sportive şi chiar descoperirea de noi talente, viitori campioni în practicarea sportului minţii.

Concursul a fost organizat de Primăria Sectorului 2 în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti – sector 2, Sport Club Juventus şi Asociaţia Municipală de Şah.

Sponsorul competiţiei a fost compania IKO România, deţinătorul postului de televiziune Sport Klub România.

Câştigătorii pe categorii au fost următorii elevi:
Clasele I –II

  • Ruxandra Marica,
  • Ştefan Enescu,
  • Tudor Panait,
  • Rareş Rădulescu.

Categoria fete clasele I- II

  • Ana Maria Crăciun,
  • Sabina Scurtu,
  • Irina Simion

Clasele III – IV

  • Tudor Enescu,
  • Cătălin Lupu,
  • Toni Palmaciu

Categoria fete clasele III- IV

  • Flavia Angherescu,
  • Ioana Voiculescu,
  • Ana Maria Deaconescu

Clasele V – VI,

  • Ali Munteanu,
  • Vlad Preda,
  • Sergiu Ştirbu,

Categoria fete clasele V- VI

  • Andreea Ciutac,
  • Leila Macovei,
  • Sabina Budu

Clasele VII – VIII

  • Vlad Morari,
  • Cătălin Craiu,

Categoria fete clasele VII – VIII

  • Florentina Georgescu,
  • Cristina Pohila,
  • Alina Dumitrach

0 Comentarii

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.