Fostul campion european în 2005, Dieter Nisipeanu, spune că sportul minţii” ar trebui să facă parte în viitor din programa şcolară. Cel mai bun şahist român al ultimului deceniu consideră că sportul minţii ar trebui privit cu mult mai mare interes de autorităţi.
Dieter Nisipeanu speră la un rezultat bun la Campionatul European din luna martie
Ai reluat pregătirile pentru sezonul acesta?
Dieter Nisipeanu: Da, de Sărbători nu am făcut şah deloc, dar acum am început antrenamentele la intensitate maximă. O vacanţă te poate ajuta în principiu, dar depinde mult şi ce faci în acea pauză de şah. Dacă ai un program extrasportiv foarte încărcat, nu prea te ajută pauzele dese.
Ce obiective ai în 2009?
În primul rând trebuie să joc mai bine şi mai inspirat ca anul trecut, fiindcă altfel nici nu se pune problema de obiective. Sper totuşi să fac un rezultat bun la Europenele din martie şi să prind forma maximă la Cupa Mondială din toamnă.
Cum vezi viitorul şahului românesc?
Remarc că în ultimii doi ani a avut loc o îmbunătăţire a situaţiei generale, dar mai ales la juniori, acolo unde avem mulţi antrenori tineri şi competenţi.
Din păcate însă, pentru marea performanţă, încă ducem lipsă de antrenori şi probabil trebuie să ne bazăm în continuare pe aducerea unor antrenori străini (ruşi) sau pe colaborări individuale cu jucători de top mondial.
Eu personal am astfel de colaborări, însă toate au fost obţinute individual. Cred că un mare pas înainte ar fi angajarea unor antrenori de renume, măcar pentru loturile naţionale.
Ce impact crezi că poate avea şahul asupra tinerilor?
Introducea şahului în programa şcolară ar fi benifică din toate punctele de vedere. Şahul dezvoltă gândirea logică pentru copii, iar pentru antrenorii de şah ar creşte aria de selecţie a adevăratelor talente. Ca o paranteză, în Rusia există specializare pe şah în cadrul universităţii de sport.
Crezi că în România se mai poate organiza în curând un meci-show în genul celui din 2006 dintre tine şi campionul mondial Veselin Topalov?
Da, chiar şi un superturneu cu şase oameni, după modelul Sofia, pare posibil într-un viitor apropiat. Totul depinde de ce fel de sponsori sunt interesaţi de aşa ceva. Un meci este mai uşor de organizat şi poate conţine şi partide de şah rapid, care fac deliciul publicului.
Ştiu că şahul îţi ocupă mare parte din timp. Ce hobby-uri mai ai însă?
În afara cupelor de la turneele de şah nu colecţionez nimic (râde ). În timpul liber mai joc tenis de câmp şi sunt foarte pasionat de snooker. Mă mai relaxează să ascult muzică de calitate şi să merg la pescuit în vacanţe.
Interviu publicat in ziarul Adevarul in 02.februarie.2009
18 Comentarii
Imi pare bine Iulian ca te-ai intors in “mijlocul” nostru. Nu ca nu ai fi fost omniprezent prin articole si tot timpul pe care cu marinimie si altruism ni l-ai dedicat. Legat de introducerea sahului in scolile din Romania, ar fi bine daca s-ar implica mai multa lume. Oricine are putin timp sa caute pe net poate gasi o multime de studii care arata o crestere semnificativa a performantelor copiilor in scolile unde sahul a fost introdus ca materie de studiu.
februarie 8, 2009 - 11:26 pmDe la Dieter astept mult mai mult!!!Acum trebuia sa fie undeva la 2750!!!
februarie 9, 2009 - 11:33 amSucces in anii ce vin si sper sa reusesti sa te concentrezi la sah si eventual sa reusesti sa colaborezi cu un antrenor strain care sa te aduca pe drumul cel bun!!!
Sahul este mai mult decat un sport,mai mult decat o arta, este chiar o stiinta care ar putea fi asimilata foarte bine logicii. El stimuleaza si disciplineaza gandirea ca si capacitatea analitica a fiintei umane, fiind un adevarat indreptar in procesul de luare a deciziilor importante si corecte. Mai mult decat atat, necesita foarte putine cheltuieli si foarte putin aport logistic pentru introducerea lui in scoala.Pentru a deveni o prezenta reala in scolile noastre, sahul are nevoie si de prieteni in clasa politica, de acele minti luminate care sa constientizeze virtutile sale si rolul benefic pe l-ar juca in procesul educativ. Odata introdus in scoala, sahul ar actiona asemenea unui psiholog sau consilier discret al elevilor, ajutandu-i pe acestia sa ia cele mai bune decizii in orice moment si cu atat mai mult in momentele de cotitura ale vietii lor. Stimati politicieni, haideti sa sprijinim procesul didactic si prin introducerea acestui nobil sport in scoli! Va asigur ca un asemenea gest ar face foarte mult bine si dv, si scolilor si societatii in care traim! Mingea este in terenul dv., ramane de vazut ce veti face cu ea.
februarie 9, 2009 - 1:13 pmSahul se preda si in prezent ca materie optionala in scolile din Romania, asa ca nu va mai rugati de politicieni ci de conducerea federatiei pentru a sustine cum trebuie predarea sahului in scoli. In primul rand ar trebui ca federatia sa organizeze cursuri de formare pentru instructori si cursuri de formatori de instructori. Apoi ar trebui ca federatia sa puna la dispozitia profesorilor care doresc sa predea sahul in scoli informatiile de care au nevoie. Federatia Americana de Sah are de ani de zile un ghid pentru cei care doresc sa infiinteze cercuri de sah in scoli, la noi federatia n-a reusit pana acum sa faca nici macar un pliant in care sa prezinte avantajele studierii sahului si pe care sa-l distribuie apoi gratuit in scoli si prin internet. Eu le-am propus aceste lucruri in mai multe randuri, dar pana acum nu s-a miscat nimic.
februarie 9, 2009 - 6:50 pmCu tot respectul pentru d-l Ceteras, eu nu cred ca sahul este deja prezent in scoli…Poate doar pe ici pe colo, iar prin Ardeal mai mult decat in alte zone ale tarii.. Cand am pledat pentru promovarea sahului in scoli nu am avut niciodata in vedere introducerea lui ca o materie obligatorie in programa scolara, dar ar merge foarte bine ca disciplina optionala sau facultativa. Dumnezeu a daruit fiecaruia dintre noi cate o vocatie pentru ceva anume, dar in acelasi timp ,in intelepciunea lui, s-a gandt ca nu e bine sa fim cu totii geniali in toate domeniile. Lumea este mult mai frumoasa atunci cand este privita in diversitatea ei decat atunci cand ar fi privita in asemanarea ei, asemanare care ar putea merge uneori pana la pierderea identitatii individuale sau de grup.Cel mai bun lucru ar fi ca in interiorul scolilor sau in imediata lor apropiere sa functioneze niste clubulete sau cercuri de sah care sa fie coordonate de adevarati profesionisti.
februarie 10, 2009 - 7:09 pmEu am spus ca legislatia prevede deja posibilitatea predarii sahului in scoala ca materie optionala. Ca nu se preda decat in putine locuri (in primul rand in Iasi, nicidecum in Transilvania), asta e cu totul altceva, dar vina e mai mult la noi sahistii decat la MEC sau politicieni. Personal introducerea sahului in scoli ca materie obligatorie nu mi se pare o idee buna, dar cred ca federatia ar trebui sa se implice mai activ venind in sprijinul celor care predau sau doresc sa predea sahul in scoli.
februarie 10, 2009 - 7:50 pmCred ca aveti dreptate atunci cand afirmati ca exista mare inertie printre oamenii investiti cu responsabilitati importante la Federatia Romana de Sah. Practic, bazele organizarii si a elaborarii strategiilor de promovare si dezvoltare a sahului ar trebui sa existe in primul rand la Federatie, or acolo nu se misca nimic. Avem destui profesionisti care ar putea sprijini interesele sahului, dar din pacate ei nu beneficiaza de atentie si motivatie pentru a-si pune entuziasmul,serviciile si competenta in slujba dezvoltarii miscarii sahiste in tara noastra.
februarie 10, 2009 - 10:05 pmDaca imi permiteti sa fiu un pic offtopic… ce s-a intamplat cu Adina & Varul?
Iulian, nu le gasesti adresa de mail sa ii intrebi de ce nu mai apar la rezolvarile de diagrame? Mie mi se pareau simpatici, cu toata pasiunea pe care o puneau in vorbele lui/lor…
Numa’ bine!
februarie 11, 2009 - 3:14 pmAr fi de interesant de vazut in ce mod l-a ajutat sahul pe Nisipeanu (cel ce propune imbunatatirea programei scolare cu lectii de sah) in a obtine rezultate scolare bune.
februarie 11, 2009 - 7:14 pmVai, vai… cata rautate in ziua de azi 🙂
Pentru ca nu a avut sah in scoala, a fost obligat sa se lase de scoala ca sa ajunga locul 3 la Mondialele din ’99 si Campion European in 2005.
Carlsen nu prea se duce la scoala ca sa ajunga la turnee, are tot felul de facilitati ca sa termine scoala chiar si cand nu prea trece pe-acolo, crezi ca era cazul in Romanica? Sau ca d-l Nisipeanu castiga pe vremea aceea suficienti bani ca sa isi permita ce face Carlsen cu educatia lui?
Sper ca sahul in scoala sa determine mai multi elevi sa ajunga la rezultatele lui Liviu Dieter Nisipeanu.
Mingea e in terenu’ tau…
februarie 12, 2009 - 9:08 amEu nu am pus la indoiala pregatirea dansului in sah. Deranjeaza insa tupeul cu care isi da cu parerea intr-un domeniu in care este profan: educatia scoara.
februarie 13, 2009 - 7:00 pmDan Costea: Cred ca totusi, cuvantul “tupeu” este mai mult decat o tampenie spusa de tine.Mai ales ca daca ai fi citit interviul, Dieter nu stiu daca spune ceva despre sahul in scoala. Este scris in titlu asa: “Fostul campion european în 2005, Dieter Nisipeanu, spune că sportul minţii” ar trebui să facă parte în viitor din programa şcolară. Cel mai bun şahist român al ultimului deceniu consideră că sportul minţii ar trebui privit cu mult mai mare interes de autorităţi.” Nu stiu chiar ce a declansat atata rautate in tine? Este o parere a celui mai mare sahist din toate timpurile din Romania, care cu modestie spune parerea sa. Si daca Dieter a ajuns acolo unde este acum, a facut-o sacrificand scoala pentru cariera sa sahista. Si daca traia in alta tara, cum bine spune Deschapelle, avea si doctoratul pana acum, ca si alti mari sahisti care au fost mai mult decat ajutati de tara si autoritatile. Ce ai fi vrut sa spuna Dieter? “Uitati-va la stirile de la ora 5 si lasati naiba scoala ca mine, ca sa ajungeti cineva!” Cred ca ceva din asta este valabil in Romania noastra de astazi. Indiferent ca ai fi si ministrul invatamantului, nu cred ca trebuia sa zici asta. Mai ales daca mai esti si sahist, nu am sa inteleg ce argumente ai impotriva a ceea ce a spus Dieter.Poate cei care au scoli si au lucrat in scoala, pot sa spuna orice despre sah si despre introducerea lui in scoala?Introducerea sa in scoala sub forma optionala ar rezolva multe din problemele societatii care se modeleaza acum. Daca nici el nu are dreptul sa vorbeasca despre sah si efectele sahului in scoala,atunci cine poate oare?
februarie 14, 2009 - 1:10 amDixi82: Raspunsul la intrebarea directionata de tine catre Iulian va veni de fapt de la mine…Adina si varul ei nu mai sunt in momentul de fata in aceeasi locatie, deoarece varul Adinei a avut o oferta foarte buna de a se pregati si juca sah in Austria, unde a si plecat dupa ce a trecut cu brio toate testele la care a fost supus. Adina a ales sa se ocupe in primul rand de scoala si in al 2-lea rand de sah, fiind acum la Iasi unde, in paralel cu studiile scolare, invata si sah sub indrumarea unei antrenoare reputate. Stiu toate aceste lucruri direct de la ei, deoarece eu si ei avem legaturi foarte stranse inca de pe vremea cand le-am oferit in mod gratuit aproape toata colectia mea de biblografie sahista, pe care ei au apreciat-o si o apreciaza inca foarte mult. De fapt, ei au cerut in mod explicit sprijin in acest sens pe blog, lasand si un numar de telefon la care ,din pacate, eu am fost singurul care am sunat, dupa cum aveau sa spuna ei mai tarziu. Am daruit aceste carti cu toata dragostea, fiindca am vazut in ei mai mult decat doi tineri simpatici, dar si niste mari talente care intr-un viitor nu prea indepartat isi vor demonstra harul cu care sunt inzestrati. Adina este concitadina mea,a venit sa-si petreaca sfarsitul de saptamana acasa si cu aceasta ocazie a dat fuga si pe la mine, rugandu-ma s-o las sa se uite un pic pe blogul lui Iulian. Dupa cum mi-a spus ea, a incercat sa expedieze si un mic comentariu cu adresa de e-mail pe care o folosea de pe vremea cand comenta impreuna cu varul ei dar, dupa cum mi-a spus ea, acel comentariu nu a fost retinut(primit)fiindca nu a fost agreat de cine stie cine. Ma rog…
februarie 14, 2009 - 2:46 pmNu inteleg de ce atunci cand cineva vine cu o idee valoroasa pe blog, cum a fost cea a lui Nisipeanu, de exemplu, trebuie sa vina altcineva, gen Costea si sa arunce cu pietre in ea. Nu apuca un roman sa ridice un zid ca imediat apar doi romani pregatiti sa-l prabuseasca. Cred ca cel mai mare rau care bantuie natia noastra este acela ca suntem rareori uniti in bine si de cele mai multe ori uniti in rau. Daca tara si oamenii trec uneori prin momente nu prea fericite acest lucru se intampla si pentru faptul ca energiile romanilor sunt de cele mai multe ori canalizate in sensuri contrare, anhilandu-se reciproc.
februarie 14, 2009 - 3:18 pmI.C.: in primul si in primul rand termina cu comportamentul gen Giovani Becali, ca este suficient unul pe saptamana. Nu-ti place comentariul meu pe motiv ca e “tampenie”, sterge-l pur si simplu. De ce dai un raspuns elaborat unui “tampit”? Intoarce butonul si, gata, ai ramas doar cu adulatorii.
Iti pot da exemple de cine ar putea avea dreptul sa vorbeasca despre sah si scoala. Primul ar putea fi Mircea Pavlov, cu cariera de inginer desfasurata in paralel cu cea de jucator si antrenor de sah, al doilea ar fi fost raposatul Gitescu care a fost si inginer constructor. Un exemplu excelent este si Mihail Marin, jucator de varf, autor de carti si articole si inginer electrotehnist. Pe plan mondial ar fi putut fi raposatul Tal, cu licenta in literatura. In plus, tu ai citit cartea lui Ion Gudju in care discuta sinergia “sah-scoala-stiinta”?
Nisipeanu a reusit pe deplin in sah, nimeni nu contesta asta. Dar asta nu-i permite sa-si dea cu parerea in domenii in care nu are pregatire “sacrificandu-le”. Cum ar fi ca Nadia Comaneci, una din cele mai mari gimnaste ale lumii, sa propuna sa se introduca intensiv in scoala gimnastica pe motiv ca in acest mod s-ar reduce numarul de boli de inima? Nu am auzit ca Fischer sa fi fost atat de lipsit de modestie incat sa recomande celorlalti sa joace sah pentru ca asta le-ar imbunatati performantele si in alte domenii. Ba din contra, Fischer a zis ca dupa ce ajunge campion mondial se va ocupa de dezvoltarea lui si in alte domenii pentru ca, spunea el, este o gluma proasta sa spui ca nu stii nimic altceva in afara de sah.
februarie 16, 2009 - 7:16 am@ Dan Costea
februarie 16, 2009 - 9:32 amCa in orice problema, lucrurile nu sunt numai albe sau negre, si ce merge pentru cineva, s-ar putea sa nu mearga pentru altul. De altfel, si Fischer, indiferent de ce ar fi declarat, a lasat totul pentru sah (inclusiv scoala). Viata ti-o faci singur, iar daca la nivel individual poti sa inveti si singur, la nivel “macro” scoala este indispensabila. Pe de alta parte cine seamana vant culege furtuna, asa ca nu te mira ca ai primit o replica “pe masura”.
Dan Costea: De ce atata ura si inversunare impotriva sahului si a propunerii de a fi introdus in scoli ca disciplina optionala?
februarie 16, 2009 - 10:34 amSa fi devenit sahul intre timp toxic pentru educatie si elevi si noi sa nu fi stiut nimic? Sa fie oare mai nociv decat drogurile,tigarile si alcoolul? Sa existe date ale cercetarii care atesta ca sahul nu are nicio legatura cu dezvoltarea pozitiva a individului pe plan intelectual, relational si decizional si noi sa nu fi stiut nimic din toate acestea? Oare cei care au decis studierea sahului in scolile tarilor dezvoltate sa fi fost cu totii nebuni? In fond pe ce argumente te bazezi atunci cand te pozitionezi cu atata vehementa impotriva curentului favorabil sahului care vine dinspre intreaga lume civilizata? Spuneai ceva despre adulatori…Eu nu ma consider adulatorul nimanui, iar daca exprim opinii aici in legatura cu un subiect sau altul, afla ca fac acest lucru in mod cu totul si cu totul autonom si obiectiv, fara a fi influentat de nimeni si de nimic cu exceptia, desigur, a propriului meu eu. Daca la tine se confunda respectul pentru cineva cu adulatia, asta e o problema stricta a ta. Eu cam banuiesc de unde provine atitudinea ta detractoare la adresa sahului, o atitudine de revolta mai degraba indreptata impotriva unor opinii exprimate aici despre un anumit for al sahului…Sa fie asa?
Lumea se cam agita pentru nimic 🙂
februarie 16, 2009 - 4:40 pmPana la urma toata lumea are dreptate chiar daca nu 100%.
Dieter e simpatic si a crezut in el, fiind pasionat 100% de sah a riscat totul pe o carte.
Eu sunt un pasionat al sahului si imi pare rau ca fiind copil nu am gasit un club in orasul meu la care sa studiez serios sahul.
Poate ca daca ar fi o materie optionala in scoala s-ar putea gasi si mai usor personal pregatit pentru cluburi.
Poate cine stie acum nu as fi absolvit o facultate si m-as fi dedicat sahului cine stie…
Dar acum ca si adult nu as fi in stare sa iau aceasta decizie pentru copilul meu si nici nu i-as recomanda altuia sa ia o asemenea decizie drastica cum a facut Dieter.
Totusi sunt de acord ca fiecare are dreptul de alegere si noi ceilalti trebuie sa ii respectam deciziile.
Asta ca sa scriu si eu despre acest subiect care de fapt e o deviatie de la discutia initiala si anume sahul in scoala romaneasca.
Totusi despre tema principala nu vad nici o problema ca anumiti sahisti cu succes incearca sa sustina sahul si dezvoltarea lui in Romania.
Iar Dieter un exemplu pentru multi copii din Romania are acest drept sa isi dea cu parerea.
Sigur lumea il ataca prin faptul ca el a abandonat scoala definitiv dar eu nu vad un conflict in acest fapt.
Sigur un om normal trebuie sa stie ca viatza inseamna mult mai mult decat joaca.
Pana la urma sahul este un joc chiar daca al mintii.
Multi sustin introducerea sahului in scoala prin faptul ca dezvolta intelectul si alte calitati ale omului dar intrebarea e pentru ce ?
Ca sa jucam tot sah ?
Deci scopurile si menirea omului pe pamant e mult mai complexa decat jocul in sine si orice om trebuie sa se dezvolte complet pentru a avea aceasta perspectiva in viatza.
Cum se obtine aceasta dezvoltare complexa si completa a individului ?
Scoala este unul dintre instrumente si am tot respectul pentru invatamantul romanesc.
Sigur nu e perfect dar sa stiti ca sunt alte tari din europa de vest care au un invatamant si mai dezastru ca al nostru.
Totusi scoala trezeste interesul pentru anumite domenii chiar daca nu le trateaza in profunzime si atunci individul/copilul vine acasa si pune intrebari sau face un studiu despre acele subiecte si i se trezeste interesul pentru anumite lucruri etc…
Scoala in sine mai are un avantaj si anume da sansa ca copii si apoi indivizii sa ia contact unii cu ceilalti.
Este un instrument social de mare importantza.
Care sunt cei mai buni prieteni ai dumneavoastra ?
Sau cu cine ati avut cele mai de durata relatii de prietenie ?
Cei mai multi o sa raspunda cu colegii din scoala …
Cu alte cuvinte sustin initiativa lui Dieter cu introducerea sahului in scoala pentru ca cred intr-adevar ca sahul poate ajuta dezvoltarea individului, dar scoala in sine ajuta cu sigurantza la dezvolatrea individului mai mult ca sahul singur.