Articol preluat de pe http://sonumbitchblog.wordpress.com/2014/04/28/ajedrez-sah/
Ocazional, turist în Catalunia. În Catalunia locuiește și familia lui, a mers în vizită. Bonus, s-a înscris la un concurs de șah. Durerea zilnică, o afecțiune a coloanei pe care o poartă din pantofi și până în creștetul capului, e și azi acolo. Un orgoliu frânt pe la spate ține loc coloanei. Merge pe străzile curate ale Barcelonei, ici și colo presărate cu taxiuri galben-negre, cu magazine cochete- mici, curate-, cu mandarini și lămâi, cu autobuze roșii și fete frumoase. O Barcelonă în care oamenii sunt mai mult absenți pe străzi (sau poate absența lui din proprii pași e pricina), acum, în preajma sărbătorilor iernii (care aici nu e iarnă), cu excepția împrejurimilor Pieței Catalunia, ale Pieței Spania (Piața Catalunia nu e în Piața Spania, clar, ar spune lumea că spun catalanii!) și ale Barcelonetei, aproape de Mediterana liniștită, unde ospătarii te invită direct de pe stradă- într-un marcaj om la om agresiv- în restaurant. Se comportă, oamenii, ca în mai toate marile orașe, centrul e o inimă alimentată de mai puțin discutatele artere.
O senzație. Deja vu. Dar ce e deja vu-ul, se gândește, dacă nu un vis de noapte, de somn, și unul de zi, împletite cu trenul evenimentelor reale, izvorât parte din malaxorul subconștientului, acea regiune necunoscută, iar celălalt izvor aflându-se în stânca unui concret cotidian? Un mix de vise și visuri, de subconștient și evident, ca niște indicatoare de care știi, dar pe care le-ai lăsat în spate pe nebăgate de seamă și care te așteaptă negreșit în față. Sau… Un fel de încercuire bezmetică a unui centru instabil ? Juca șah, exista o posibilitate ca într-o zi să ajungă la Barcelona. Firele s-au atins. Deja vu. Cine știe ce planuri au cele nevăzute… De teama cui se ascund nevăzutele în Invizibil? Sau poate deja vu e doar o pistă falsă, fals speranță a eternității. Ba mai mult, a eternității repetate! Și asta, desigur.
Citeste Articolul
