Sah la Radio Romania

corespondenta de MF Stefan Baciu

În foaierul Sălii de concerte a Societăţii Române de Radiodifuziune a fost organizat openul Cupa Radio România. De menţionat este faptul că acest spaţiu a mai fost folosit ca sală de şah în anii 80 când aici a fost organizată o finală de seniori a capitalei. Foaierul a mai găzduit în anii 90 turnee pentru juniori disputate sub genericul Turneul Europrietenia.

La Radio a existat Asociaţia Sportivă RadioTV, însă separarea celor două instituţii  naţionale a dus şi la dispariţia acestei asociaţii. Îmi amintesc că în primii ani pe care i-am petrecut ca jurnalist în Radioul public exista, la ultimul etaj, al 9-lea, un spaţiu special pentru antrenamentele de şah.

După aproape 20 de ani, am reuşit anul trecut să reluăm tradiţia prin organizarea, cu sprijinul noii Asociaţii Sportive Radio România, a unui open pentru copii cu vârsta de maximum 12 ani. Am fost limitaţi de spaţiu, astfel încât am putut să aşezăm doar 11 mese, motiv pentru care am făcut înscrieri doar pe bază de inivtaţii. A fost ca la cursele aeriene, cu listă de aşteptare pentru cei care auziseră de acest concurs, dar care nu prinseseră loc.

Anul acesta ne-am mutat într-un spaţiu mult mai generos, care putea primi circa 100 de copii. Principalele cluburi bucureştene, Apa Nova şi Clubul Central de Şah (al doilea a avut şi calitatea de coorganizator), au fost reprezentate în total de circa 50 de copii, cărora li s-au adăugat aproape încă pe atâţia, unii nelegitimaţi, alţii de la CSS2 Bucureşti, Alcor Bucureşti, Tinerii Maeştri Bucureşti, CS Otopeni, SC Snagov, CS Buftea, Conpet Ploieşti şi Olimp Focşani. Văzând că lista de copii înscrişi se lungea în fiecare zi, preşedintele Asociaţiei Sportive Radio România, Nicolae Şilcov, devenea din ce în ce mai îngrijorat perspectiva de a nu-i putea primi pe toţi. Până la urmă, nu au fost probleme de acest fel şi toţi copiii care au venti, au fost acceptaţi. A fost un concurs reuşit şi un antrenament util înaintea concursurilor din această vară.

ALTE POSTARI RELEVANTE

3 Comentarii

  • dan bujor

    Felicitari organizatorilor!

    iunie 10, 2010 - 9:58 pm Raspunde
  • nicu valahu

    Eu imi cer scuze pe aceasta cale organizatorilor, deoarece fiind prins in niste chestiuni delicate de discutat cu Conu Alecu, care este un personaj destul de pitoresc in aceste zile, am omis o importanta competitie. De mult nu am mai vazut atata desfasurare de forta tanara in Bucuresti. Si inca la un nivel care se apropie de cel din Iasi. Nu ca numar, ci ca valoare. Ce ma bucura dupa acest concurs, este ca voi avea o mare dilema, cat de curand. Cu cine voi tine. Cu Iasiul? Cu cei din capitala, de unde sunt de loc? Cu giurgiuvenii, locul in care am fost adoptat recent? Cu puternicii tineri ai amicilor prahoveni? Cu Timisoara lui Szabo?
    Pfiu… mama, ce senzatie ma incearca.

    iunie 10, 2010 - 10:37 pm Raspunde
  • ovidiu_3003

    Domnul Nicu este un scump …iubeste mult sahul insa face o gresala mare daca ,crede ca in orasul Iasi sunt copii mai buni decat in Bucuresti…M am uitat la toate categorile de varsta …cel putin la baieti incepand cu Cristi Chirila si tot asa pana la Tomici si pana la grupa de 8 ani…La seniori numai vorbesc este Lupulescu ,Jianu ,Doncea si multi altii…Iasiu inca nu poate sa produca sahisti mai valorosi ca Bucurestiul cel putin la baieti.Mi ar placea ca dl Chifor care este cel mai valoros junior iesean sa devina campion national dar pana atunci mai este…Sahistii din Iasi sunt buni da si mai buni sunt cei din Capitala…parerea mea …sper ca dl Valahu sa nu se supere .

    iunie 13, 2010 - 8:59 am Raspunde

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.