Stiri din sah – 24 de ore din 24 – Duminica 02 Mai 2010

Update 17,29

5.Doua campioane mondiale de sah se vor infrunta la Machu Picchu!

Două campioane mondiale de şah se vor înfrunta, la finele lunii mai, în străvechiul oraş incaş Machu Picchu, cu ocazia primului turneu internaţional găzduit de principala destinaţie turistică din Peru, informează agenţia EFE, recepţionată de Agerpres.

Doua campioane mondiale de sah se vor infrunta la Machu Picchu Rusoaica Alexandra Kosteniuk (26 ani), actuala deţinătoare a titlului mondial feminin, şi peruana Deysi Cori, campioana mondială de junioare (sub 16 ani), vor juca, pe 23 mai, o partidă de o jumătate de oră în faimosul sit arheologic, a anunţat preşedintele Institutului peruan pentru sport, Arturo Woodman, în cursul unei conferinţe de presă.

Woodman a adăugat totodată că, după ploile care au afectat, la începutul acestui an, regiunea Cuzco, în care se află Machu Picchu, acest turneu de şah ar urma să sporească numărul vizitatorilor în zonă, îmbinând sportul şi cultura.

(Scris de Sorin Arotaritei pe http://www.sport365.ro)

Update 17,41

Update 17,24

4.Bilantul clubului Micul Sahist Iasi, dupa Campionatul Naţional de Juniori, Voineasa 2010

Azamfirei Smaranda, dublu medaliata cu aur la Voineasa 2010

În urma participării clubului Micul Şahist la Campionatul Naţional de Juniori s-au remarcat, cu rezultate deosebite, următorii sportivi :
Azamfirei Smaranda – medaliată cu aur la şah practic şi argint la şah rapid ( 2 medalii !! );
Călin Alexandru – medaliat cu argint la dezlegări şi bronz la şah rapid şi blitz ( 3 medalii !!! );
Stoleriu George – medaliat cu argint la blitz, locul IV la dezlegări;
Zubcu Vlad – medaliat cu bronz la dezlegări, locul IV la şah practic;
Nechita Vlad – medaliat cu bronz la blitz, locul V la dezlegări .
Putem remarca şi evoluţia destul de bună a lui Matei Opriţa cu locul V la şah practic.

(Sursa: www.miculsahist.ro )

Udpate 17,17

3.Ploieşti: Medalii la campionatul national de juniori de la Voineasa, pentru echipa de şah a CSM

http://www.sport365.ro

Marian Cătălin Sandu a câştigat medalia de argint la şah rapid

În urma participării la Campionatul Naţional Individual de Şah rapid, dezlegări de studii şi probleme de la Voineasa, echipa de şah a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti a câştigat mai multe medalii de aur, argint şi bronz.

Câştigătorii sunt Sergiu Gabriel Herea, Iulia Poamă care au obţinut medalii de aur la dezlegări de studii şi probleme categoria 10 ani, Marian Cătălin  Sandumedalie de argint la şah rapid şi Eduard Stoicamedalie de bronz la dezlegări de studii şi probleme.

Cei patru câştigători, antrenaţi de domnul profesor Gheorghe Văsii, au obţinut dreptul de participare la Campionatele Mondiale şi Europene.

(Scris de Camelia Nastase pe www.adevarul.ro)

Update 17,13

2.Editia I a Campionatului individual de sah  FRANCOPHONES 2010

Final Ranking after 9 Rounds

Rk. Name FED Rtg Pts. TB1 TB2 TB3
1 FM Hautot Stephane BEL 2410 7,5 53,5 42,5 40,5
2 IM Gulbas Cemil BEL 2364 7,5 53,0 42,0 38,5
3 Harovelo Ingmar FRA 2203 7,0 50,5 40,0 38,0
4 Khlif Ahmed TUN 2056 6,5 53,0 42,5 33,5
5 Boudriga Med Ali TUN 2138 6,5 49,0 37,5 33,0
6 Ouechtati Mohamed TUN 2249 6,0 53,0 41,5 33,0
7 IM Kaabi Mejdi TUN 2315 6,0 49,0 38,5 32,0
8 Hmam Mohamed TUN 0 6,0 49,0 38,0 30,5
9 Amdouni Zoubaier TUN 2257 6,0 48,5 38,0 33,0
10 CM Zaibi Amir TUN 2147 6,0 48,0 38,0 29,0
11 Jarraya Zied TUN 2202 6,0 47,5 37,0 31,5
12 WGM Maisuradze Nino FRA 2254 6,0 46,5 36,0 32,5
13 Azaiez Fahmi TUN 0 6,0 45,5 36,0 28,5
14 Karoui Seif Eddine TUN 0 6,0 44,5 35,0 27,0
15 Taeib Sahbi TUN 2051 6,0 42,5 33,5 27,5
16 IM Adrian Claude FRA 2303 5,5 47,5 37,0 30,5
17 Jemai Akram TUN 2138 5,5 45,0 36,5 29,5
18 Eden James FRA 2047 5,5 44,5 35,0 29,5
19 Asri Sofiane TUN 2074 5,5 43,0 32,5 26,0
20 Grobelny Fabrice BEL 1972 5,5 42,5 33,5 25,5
21 Sassi Adnen TUN 0 5,0 50,0 38,5 29,5
22 WIM Flear Christine FRA 2154 5,0 48,0 38,0 31,0
23 Jmila Omar TUN 0 5,0 45,5 35,5 28,0
24 Kirszenberg Marc FRA 2185 5,0 45,5 34,5 29,5
25 Mattoussi Wael TUN 0 5,0 43,5 33,5 24,0
26 CM Lebel Patrick MNC 2113 5,0 42,0 33,5 25,5
27 Tritar Kamel TUN 2049 5,0 40,5 32,5 22,0
28 Ben Said Ahmed TUN 1962 5,0 33,5 25,5 21,0
29 Jose Queralto Daniel AND 2089 4,5 46,5 37,5 28,5
30 FM Mossong Hubert LUX 2162 4,5 45,5 36,0 29,0
31 Zouaoui Hafedh TUN 0 4,5 42,5 33,0 26,5
32 Ben Nasr Sami TUN 2034 4,5 42,0 33,0 22,5
Dimessi Naoufel TUN 0 4,5 42,0 33,0 22,5
34 Chelly Kais TUN 0 4,5 41,5 31,5 21,5
35 WCM Marzouk Amira TUN 1740 4,5 39,0 30,0 19,5
36 Rechi Perez Francesc AND 1967 4,5 38,5 29,5 22,5
37 Lesbros Bernard FRA 2026 4,5 36,5 29,0 22,5
38 Caille Vincent FRA 1678 4,5 36,5 28,5 21,5
39 Lahmar Chaima TUN 0 4,5 34,5 27,0 20,0
40 Gedouar Afrah TUN 0 4,5 32,5 24,5 14,5
41 Barhoumi Med Anis TUN 0 4,0 42,0 34,5 22,5
42 Matoussi Amina TUN 1774 4,0 42,0 33,0 22,0
43 Frier Damien FRA 1795 4,0 39,0 30,5 21,0
44 Caille Hugo FRA 0 4,0 38,5 31,0 18,5
45 Zenaidi Kais TUN 1937 4,0 38,0 30,0 19,0
46 Strate Wolfgang FRA 1667 3,5 38,5 30,0 18,5
47 Peignien Laurent FRA 1528 3,5 38,0 30,0 16,5
48 Lupfer Anny FRA 1619 3,5 37,5 28,0 16,5
49 Oster Jean-Marie FRA 1621 3,5 37,0 27,0 16,0
50 Melliti Imed TUN 0 3,5 36,5 28,5 18,5
51 Jgirim Wuafaa TUN 0 3,5 32,5 25,0 15,5
52 Matoussi Amani TUN 1596 3,5 32,0 23,5 14,0
53 Al-Dali Suhaib TUN 0 3,0 40,0 30,5 16,0
54 Crepin Charles-Antoine FRA 1444 3,0 39,5 31,5 16,0
55 Ben Houichi Lotfi TUN 0 3,0 39,0 30,5 17,0
56 Baktach Nesrine TUN 0 3,0 35,5 28,0 15,5
57 Azouni Anais FRA 0 3,0 33,0 24,0 10,0
58 Roman Sylvian FRA 0 3,0 30,0 24,0 15,0
59 Houimel Omar TUN 0 3,0 29,0 23,5 12,0
60 Ghalia Daly TUN 0 3,0 25,5 18,5 9,0
61 Dallel Mohamed TUN 0 2,5 28,5 22,5 10,0
62 Dallel Rihab TUN 0 2,0 29,5 23,5 7,0
63 Kammoun Sami TUN 0 2,0 28,5 22,5 9,0
64 Ben Fredj Mariem TUN 0 2,0 26,0 20,5 6,5
65 Lognos Lina FRA 0 1,5 25,5 19,5 5,0
66 Dai Salem TUN 0 1,0 30,5 24,0 7,0

Update 17,09

1.Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Şah, Alexandru Crisan, a fost condamnat

Alexandru Crisan junior

Cluj: Alexandru Crisan Junior- fostul presedinte al federatiei romane de sah

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Şah fost condamnat pentru înşelăciune. Crişan Alexadru Junior a fost condamnat ieri de către judecătoria Cluj la o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani, cu executare, pentru înşelăciune.

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Şah, braşoveanul Crişan Alexandru a fost acuzat de o firmă clujeană că a comandat hârtie de ziar în valoare de 150.000 de lei pentru care a achitat cu file CEC fără acoperire. Împreună cu inculpatul a mai fost condamnat şi tatăl acestuia, Crişan Alexandru senior, co-acţionar al firmei Alexander Media, la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare.

(Sursa: Scris de Mihai Bacalu pe www.adevarul.ro)

3 Comentarii

  • nicu valahu

    Ce-am avut şi ce-am pierdut? Caprele tot şapte sunt.

    mai 3, 2010 - 9:25 am Raspunde
  • niki

    Adanca asta cu caprele! 🙂
    La ce se refera? La intalnirea de la Machu Picchu sau la Sandel Crisan?

    mai 3, 2010 - 1:02 pm Raspunde
  • nicu valahu

    🙂 La Sandel!

    mai 3, 2010 - 1:29 pm Raspunde

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.