In Casa Marilor Maeştri

Articol de Jesse Kraai

MM Jesse Kraai, Foto Elizabeth Vicary

GM Jesse Kraai ne oferă ocazia sa aruncam o privire la viaţa din Casa Marilor Maestri din Bay Area, unde Kraai, GM Vinay Bhat, GM Josh Friedel şi IM David Pruess au studiat împreună.

Am jucat ceva mutari conventionale la viata mea. In sah, am fost consolat spiritual de mutarea prudenta de consolidare şi de satisfacţia ei auto-suficienta. Ea nu ştie ce mutare urmeaza. Si nici nu-i pasă. Ea vede modele pe care le-a mai văzut anterior, şi găseşte caldură si confort în această familiaritate. Iar în viaţă am luptat adeseori cu lăcomie luptat pentru ceea ce altii considera a fi drepturi şi am permis ca inerţia acestor drepturi să ma schimbe.

Dar ne-am schimbat domiciliul la Casa MM, cativa evrei şi un brahman, cu toti beneficiarii unei anumite forme de autism, reuniti împreună în ceea ce fusese mai demult o resedinţă a dependenţilor de droguri. Sora mea a declarat că poziţia părea rea, şi că vom avea nevoie de reuniuni săptămânale, cu cine dramatice în care vom explora spatiul incarcat psihologic gandindu-ne cine e la rand la spalat vasele.

Dar tribului meu nu-i pasă cu adevărat de spalatul vaselor. Şi de aceea unii oameni cred ca noi nu suntem conventionali, că suntem intelectuali. Uneori chiar si noua ne place să ne gandim la noi înşine în acest fel. Dar, în general, meditaţiile cu privire la propria identitate sunt privite cu aceeaşi indiferenţă si spalatul vaselor.

Pericolul real al Casei MM nu a putut fi prevazut. Nu a fost o capcană sau o cursa in care nu observi cateva mutări. Pericolul a fost mult mai structural. A fost oportunitea de a vedea mai clar ceea ce ne doream sa realizam, şi apoi demonstrarea inabilitatilor noastre personale de a atinge ceea ce era direct în faţa noastră. 

Ganditi-va la bolboroselile post-partide pe care le auziti în afara salilor de turneu. Perdanţii par să sugereze că şahul este un joc plat, destul de anost, poate chiar condus de şansă: “am gafat”, “am intrat în criza de timp”, “nu m-am simtit prea bine”. Desi zâmbetul câştigătorului poate naste clisee care aduc a poezie: “Omule!, M-am dus prea sus pe coarda”, “Cerul mi-a dat un cot!”. Şi poţi sa-ti petreci toată viaţa ta sarind între aceşti doi poli ai auto-iluzionarii fără a înţelege prea bine ce reprezintă arta acestui joc. Şi desi aceasta sună deprimant, este de fapt destul de reconfortant – pentru ca îţi poţi permite să crezi că ştii ce se întâmplă atunci când se joacă şah.

 
MM Josh Friedel, Foto Betsy Dynako

Dar, încearca să te uiţi la finalurile de turn şi nebun vs turn cu Panda (alias GM Josh Friedel). Eu vad poziţia şi ma gandesc: calculez niste variante, şi încerc să-mi amintesc cateva pozitii în care partea mai slabă poate sa reziste. Dar Panda nu se uita la poziţii in felul acesta. El ştie, pur şi simplu uitandu-se la poziţie, care mutare pierde şi care mutare remizeaza, ca şi cum ar vedea mutarile pe o rola cu coduri de colori, care se desfasoară cu fiecare mutare. Este un fel de claritate lipsita de ambiguitate pe care nu o pot intelege. Nu ştiu de unde vine. Si am fost forţat să înţeleg că eu nu voi fi niciodată capabil sa vad piesele in acest fel.
 
Apoi, încearca să auzi oftatul lui Panda. Am început să-l observ numai după luni de studiu. Pare sa fie o exhalare inconştienta, cumva grefata in sistemul lui, care scapă dintr-un loc foarte adânc, undeva în jurul perineului, atunci când un atac fatal apare într-o sesiune de analiză. La început nu auzi oftatul. Tu şi celelalte persoane de la tabla, care, de asemenea, nu v-ati dat seama că cineva este pe cale sa fie dat mat, avand minţile prea aproape de variaţii – cum ar fi copiii în vârstă de opt ani adunaţi în jurul unei mingi de fotbal, alergand haotic pe teren. Este ca si cum Panda are o vedere mai profunda a situaţiei, şi are nevoie doar de ceva timp pentru a demonstra atacul – ca şi cum el ar transpune jocul lui peste al nostru.

Interesantul pericol structural al venirii in Casa MM a fost relevat în aceste studii comune. Daca as fi jucat doar cu Panda as fi avut o bună şansă de a rezista, uneori, as fi putut chiar sa câştig. Dar atunci as fi vazut numai mutările, şi nu ceea ce se ascunde în spatele lor. Prin simpla participare în turnee n-as fi putut vedea niciodată ce inseamnă multele talente ascunse care il fac pe cineva să joace şah bine. Şi nu as fi simtit niciodată gustul acestor insusiri care par de neatins pentru mine. Pentru că, desi am început să aud un oftat slab în mine însumi, este o insusire care continuă să se simtă ca fiind din altă lume.

Această percepţie directă a limitelor este amplificată de intuirea unui altceva, a unor capacităţii chiar şi mai mari cu care prietenul meu, Panda, pare sa se fi confruntat in infrangerea lui cu 2-0 la Wang Hao, la Cupa Mondială. Eu nu ştiu ce este acel altceva. Dar acum presupun, bazat pe studiul meu la casa MM, că este o întreagă gamă de abilităţi, care sunt la fel de rare şi de neatins ca si super-puterile. Şi Wang Hao nu pare sa aiba chiar „material”  de campion mondial. El este “doar” un alt 2700.

O conştientizare a iscusinţelor care se simt ca si cum ar fi vorbite în altă limbă poate duce la îndoiala de sine. Şi îndoiala nu este întotdeauna o calitate practică în şah. Asimilarea unor noi abilitaţi, de asemenea, va fi dureroasa. Nu vei deveni un maestru in „arta oftatului” prin simpla recunoaştere a provenientei sale fiziologice. Timpul petrecut la Casa MM nu este ca o gramadă de bănuţi la care aştepti să se acumuleze dobanda. Aceasta nu este o mutare conventională. Pentru că ratingul tau s-ar putea sa nu cresca niciodata.

Doi colegi din platonul meu, GM Vinay Bhat şi IM David Pruess, se luptau cu graficul ratingului de pe frigider. Atunci când Vinay a intrat in casa  vorbea despre a ajunge de la un rating FIDE de 2500 la 2600 într-un an. Şi David a crezut că el deveni un MM doar în cateva luni. Dar lunile s-au transformat în ani şi graficul nostru arata de multe ori ca o linie dreapta, cu mici deviatii standard.

David şi Vinay nu mai studiaza cu noi, si amandoi sunt pe cale sa paraseasca lumea competitivă a şahului. Mie ei imi par traumatizati. Şi cred că si eu am idee despre durerea pe care au avut-o de indurat. Dar eu – şi aşteptările mele – suntem mult mai gri: în această etapă a vieţii mele, o flagelare buna este mai puţin probabil sa deschida o rană proaspătă, decât ar fi zgandarirea unei vechi cicatrici.

Cei mai mulţi jucători americani de şah işi dezvolta abilitaţile într-un spaţiu inchis ca un dulap. Fără mentori, gândirea lor devine foarte independenta, şi la fel de necultivata. Şi lipsa învăţarii limbajului şahului inhibă creşterea înţelepciunii in şah. Această lipsă conduce la o vizualizare plană şi daltonista a jocului, care duce la vizualizarea abilităţii in şah ca la un “talent brut”. Dar aceasta caracterizare uni-dimensionala niveleaza multe dintre frumusetile artistice a caror strălucire este dezvăluita numai atunci când te uiţi sub suprafaţa mutarii jucate. Aceasta a fost  o lectie principala învăţata in Casa MM.

Dar mai important a fost sa recunosti ce nu cunosti, si s-ar putea sa nu posezi niciodată, iar asta este o mutare periculoasa. Pentru că nu esti indrituit. Şi ca modelele care te ghideaza nu te conduc, de fapt, nicaieri. Ele doar te ajută să joci acelaşi joc, din nou şi din nou, în şah şi în viaţă.

Casa MM mai are până la 15 mai 2010. Dacă nu găseste noi recruti va pieri. Şi daca asta nu a fost, poate, cea mai atrăgătoare dintre reclame, cu toate acestea a fost una.

Sursa http://main.uschess.org/content/view/9955/565/