Probleme de logica la inceput de saptamana (12)



Cred ca la inceput de saptamana cand nici iarba nu creste, un imbold primit din partea unor probleme de logica ar fi binevenit pentru “demarajul” mintal necesar unei noi saptamani. Sper sa fiti mai inspirati decat sunt eu lunea.

Problema 1

Cei patru membrii ai echipei care trebuia sa faca ocolul Pamantului in 80 de zile erau cat pe ce sa esueze in tentativa lor. Pariul lor prevedea ca ei trebuiau sa ajunga la o anumita locatie din Londra pana la ora 6 PM, iar ei, la ora 4.15 PM, se aflau la o distanta de 19.3 Km de locul cu pricina, iar ei puteau alerga numai cu viteza de 4 km/h. Chiar in acel moment unul dintre cei patru a oprit un motociclist care trecea pe acolo, si care s-a oferit sa-i duca, unul cate unul, cu motocicleta. Acestia au stabilit, ca in timp ce motociclistul il duce pe primul o parte din drum, ceilalti trei sa-si continue alergarea, apoi (in timp ce primul isi continua alergarea spre destinatie) motociclistul sa se intorca si sa-l ia pe al doilea, sa-l lase langa primul s.a.m.d. Pana au pus la cale acest plan se facuse ora 4.20 PM.

Presupunand ca motociclistul a condus tot timpul cu viteza de 56 Km/h, si ca toti cei 4 au alergat cu viteza de 4 Km/h, pe tot restul drumului (mai putin cand erau pe motocicleta J ), sa se afle (si sa se explice) daca cei patru si-au putut onora pariul.

 

Problema 2

Daca o gaina si jumatate (J) poate depune (in medie) un ou si jumatate intr-o zi si jumatate, cate oua pot depune (in medie) sapte gaini, in sapte zile?

 

Problema 3

Ion detinea o pasune pe care iarba fusese cosita la inaltimea constanta de 5 cm. Iarba de pe acesta crestea uniform si cu o viteza constanta. Pe langa pasune Ion mai avea in posesie o vaca, un cal si o oaie. Iarba de pe pasune era suficienta pentru a hrani toate cele trei animale, impreuna, vreme de 20 de zile, sau doar calul si vaca vreme de 25 de zile, sau oaia si vaca vreme de 33 1/3 zile, sau calul si oaia vreme de 50 de zile.

Cat timp se putea hrani fiecare dintre cele trei animale, daca ar fi fost singure pe pasune?

 

Problema 4

Un bucatar tocmai terminase de turnat o masura de otet echivalenta cu 32 de linguri intr-un recipient, si o aceeasi cantitate de ulei intr-un altul cand a fost chemat la telefon. In lipsa lui, fiica minora a acestuia, care a decis ca e momentul sa se joace de-a bucatarul, a luat o lingura plina de ulei din recipientul in care acesta fusese turnat si a amestecat-o meticulos cu continutul recipientului cu otet. Apoi, si inainte ca orice fel de separare a lichidelor sa poata avea loc, aceasta a umplut din nou lingura cu mixtura rezultata, si a varsat-o in recipientul cu ulei.

Cand bucatarul s-a intors, a gasit mai mult ulei in recipientul cu otet, sau invers?

Problema 5

Cinci prieteni, Jean, Cristina, Costin, Paula si Bogdan, aflati in vacanta in Bulgaria au mers impreuna la cumparaturi. Paula a cheltuit cei mai multi bani, Bogdan cei mai putini, Jean a cheltuit mai mult decat Costin, care, la randul lui, a cheltuit mai mult decat Cristina. Totalul cheltuit de fiecare pereche a fost echivalentul a 7, 10, 11, 14, 15,16 ,17, 18, 20 si 24 Euro (de exemplu Jean si Paula au cheltuit impreuna echivalentul a 24 Euro).

Cat a cheltuit fiecare dintre cei cinci?

ALTE POSTARI RELEVANTE

0 Comentarii

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.