Daca cititi acest articol sunteti probabil unul din cele cateva milioane de oameni care apreciaza jocul regal de sah…sau cel putin au ceva in comun cu sahul. Daca cineva se opreste sa se gandeasca la sah, apar probabil intrebari gen:
“De ce Sahul?”. “De ce m-am hotarat sa-mi petrec atat de mult timp in sah cand puteam sa aleg dintre atatea activitati.?” Este o intrebare buna.
Desigur daca intrebam jucatori tineri, motivele lor pot sa difere un pic mai mult de cele ale adultilor, dar totusi este aceasta intriga atemporala in sah care captiveaza masele de-a lungul a atat de multe tipuri de organizare socioeconomica. Sahul se constituie intr-o lume de sine statatoare. O lume a imaginatiei…o lume a viselor…o lume a aventurii. Probabil acesta este tipul de lume pe care ne-o dorim pentru noi in realitate, dar in sah avem control mai mare in a o crea.
Sahul este o lume alternativa, o lume interioara…o lume a sinelui. Fiecare partida de sah este o poveste. Putem spune cate o poveste diferita in fiecare zi si chiar daca jucam de doua ori aceeasi partida, nu exista doua partide le fel.Emotia, simtamintele, introspectia impropriul sine, gandurile…toate ne dau senzatia ca ne aflam in fata unei noi provocari. Este o batalie constanta de perfectionare a propriului eu…de a supravietui…de a castiga. Pentru unii, este pur si simplu un mod de a concura.
Este interesant faptul ca atunci cand cineva se duce intr-un faimos parc unde se joaca sah, sau la un turneu, da peste o lume paralele cu o ierarhie, cu o cultura cu o limba si cu reguli. In aceasta lume paralela avem regi si reginele si avem si pauperi.
Acest status nu are nimic de a face cu statutul cuiva in lumea reala intrucat un Mare Maestru poate pasi afara din lumea sahului (afara din sala de turneu) si se poate plimba pe strada pierdut in obscuritate. Invers, un excelent director executiv sau un laureat Nobel poate pasi in competitiva lume a sahului si sa fie socotit drept un pauper (patzer). Probabil aceasta oportunitate egala de a reusi sau reasezarea ordinii sociale este ceea ce ne place.
Bineinteles este si provocarea personala, deoarece in sah nu jucam numai cu adversarul, jucam si impotriva noastra. Mult din ceea ce se afla in interiorul nostru se arata cand jucam sah. In afara de provocarea metafizica, jucam sah din toate motivele pentru care ne angajam in alte activitati…placere, socializare, provocare, expresie, auto-imbunatatire.
Oricare ar fi motivul, cu totii am ajuns la concluzia ca sahul ne ofera ceva ce nu gasim in alta parte in vietile noastre. Daca cineva va intreaba “De ce jucati Sah?” , dumneavoastra cum raspundeti?
(traducere dupa blogul The Chess Drum, articolul Why Chess semnat de Daaim Shabazz, 28.03.2009)
4 Comentarii
Impresionant si profund, acest articol!
aprilie 18, 2009 - 1:32 pmPentru “O lume a imaginatiei…o lume a viselor…o lume a aventurii” ar fi un raspuns din partea mea.
Sahul este totusi in acelasi timp, o reflectie a tot ceea ce inseamna universalitatea, dar si ceea ce ne reprezinta pe noi ca umanitate, in raport cu ea. Aceasta lupta permanenta dintre bine si rau, intre dorinte si certitudini, actiune si reactiune, analiza si contemplare, vanat si vanator, si multe alte aspecte antagonice, dar esentiale ale vietii, se regasesc in mod admirabil pe aceasta tabla misterioasa de 64 patratele.Impartita miraculos, matematic, intr-o dualitate perfecta. Atat logic, cat si moral.
Intrebarea mea ar fi :
Cand jucam de fapt sah!?! La tabla, sau in viata de zi cu zi?
Foarte frumos si articolul si comentariul lui Nicu.
aprilie 18, 2009 - 1:45 pmMie-mi vine greu sa spun de ce joc sah, sunt mai multe motive (poate unele din ele nici nu le constientizez), dar, probabil, cel mai simplu raspuns ar fi:
-Pentru ca exist!
parerea mea e ca sahul produce dependenta la fel ca cocaina
aprilie 19, 2009 - 2:22 pmEu cred ca sahul este ca un magnet care atrage, in primul rand, pe cei care au vocatie pentru acest sport…Pentru toti cei care sunt sedusi de acest minunat joc, sahul este deopotrva si arta si stiinta si drog si bucurie si tristete si frustrare si implinire, iar starea sufleteasca pe care ne-o induce el cu adevarat este strict dependenta de capacitatea noastra de autocontrol, de nivelul nostru de joc si de disponibilitatile pe care le avem fiecare dintre noi de a progresa si de a face fata potentialilor concurenti cu care trebuie sa ne confrutam intr-un anumit context. Cei care nu sunt pregatiti sa castige intr-un anumit moment au sansa sa o faca in momentul urmator daca au vointa si talentul necesar. Un sahist performant este intotdeauna rodul talentului, a muncii rationale si a sansei de a avea alaturi de el arsenalul de arme care sa-l ajute in desavarsirea pregatirii pentru concursuri. Un antrenor priceput poate face minuni in actul de pregatire a unui sahist pentru marea performanta.
aprilie 19, 2009 - 8:59 pm