Sahul in filme si nu numai…

Acum ceva timp, renuntasem cu totul la sah si la a mai scrie pe blog, dar din cand in cand “foamea” de sah revine. Se pare ca de data asta am cedat eu… si nu am sa cedez prea des, din fericire sau din pacate, in functie de unde privesti problema. “Vizionare” placuta!

Frank Poole: Hmm… oricum Dama ia pionul de la a6.

HAL 9000: Nebunul ia pionul de la g2.

Frank Poole: Hmm, aia a fost o mutare buna… Turn la e1.

HAL 9000: Imi pare rau Frank, dar cred ca ti-a scapat ceva in calcul. Dama la f3, nebun ia la f3, cal ia la f3 si mat.

Frank Poole:Ah… Da, se pare ca ai dreptate. Cedez.

chess_2001_space_odyssey

Cam asta a fost discutia intre astronautul Frank Poole si calculatorul HAL 9000 din celebrul “Odiseea Spatiala 2001” a lui Stanley Kubrik. Interesant este, din ultimele mutari ale lui HAL, dupa 15…Df3 16.Nxf3 nu este fortat, iar matul nu este in doua mutari, ci in trei! Probabil ca Stanley Kubrik, jucator amator de sah, a vrut sa sublinieze intr-un mod foarte subtil ca HAL 9000 deja era “defect” – cei care au vazut filmul sau care au citit cartea stiu ca HAL reuseste in cele din urma sa omoare aproape tot echipajul navei. Daca nu ati vazut deja filmul, nu ar trebui sa mai pierdeti timpul.

Partida a fost inspirata dintr-o partida reala, disputata in anul 1910 la Hamburg, intre Roesch si Schlage, si o puteti gasi aici, dar am sa dau mai jos partida cu cateva pozitii critice si un comentariu sumar:

Frank Poole – Hal 9000 (2001)

1.e4 e5 2.Cf3 Cc6 3.Nb5 a6 4.Na4 Cf6 5.De2 b5 6.Nb3 Ne7 7.c3 0-0 (negrul nu intra in atacul Marshall) 8.0-0 d5 (ceva mai tarziu decat in Atacul Marshall si bineinteles ca da nastere la alta pozitie si la alt plan de joc. Dupa acest sacrificiu de pion (daca este acceptat de alb), negrul poate ocupa pozitii mai active pentru piesele sale)

pos1

9.exd5 Cxd5 10.Cxe5 Cf4 11.De4 Cxe5 12.Dxa8 ? (o greseala pentru ca dama este “deviata” dand posibilitatea negrului sa porneasca un atac pe flancul regelui. Albul sta in continuare prost daca ia unul din cai, deoarece se poate raspunde cu …Cd3 sau …Nd6. Mutarea corecta ar fi fost 12.d4, la care negrul ar trebui sa raspunda cu 12…Nb7.)

pos2

12…Dd3 (cu amenintare de mat:13.Ce2+ 14.Rh1 Cg3+ si mat la mutarea urmatoare.)

13. Nd1 Nh3! (era posibil si 13…Ng4 cu castig de piesa in cateva mutari sau Ch3+ cu castigul damei sau mat.)

pos3_1

14.Dxa6 ? (Albul abandoneaza diagonala mare si acum deja e mat fortat.)

14…Nxg2 15.Te1 Df3 (aici, in partida reala, albul a cedat, dar jocul, dupa varianta “incorecta” data de HAL 9000, ar fi continuat cu…)

16.Nxf3 (nu e fortat si albul putea sa joace Dh6, prelungind chinul cu cateva mutari) 16…Cxf3 mat.

pos4

Pozitia finala

Oricat as fi dorit sa termin dintr-un foc articolul, mai am de scris despre partida din filmul Harry Potter, de asemenea de partida din nuvela “O piatra pe cer” a lui Isaac Asimov, un album de muzica rap inspirat de sah, pozitia de studiu care este subiectul principal al cartii “Tabloul Flamand” de Arturo Perez-Reverte (am citit-o recent si o recomand, o gasiti la Polirom), si nu in ultimul rand, partida din filmul cu James Bond din 1963 “From Russia with love”, partida recreata in mare dupa celebra partida intre Spassky si Bronstein jucata in Gambitul Regelui.

Daca mai aveti sugestii pentru a completa acest articol si cele viitoare, nu ezitati sa lasati un comentariu. Sunt sigur ca exista si alte referinte in literatura si film pe care nu le-am gasit (inca).

10 Comentarii

  • Adrian Stanca

    Apararea Lujin de Nabokov. Dupa cartea asta s-a facut si un film si s-a inventat, paremi-se de catre GM britanici (Speelman&) si o partida f. frumoasa.

    noiembrie 11, 2008 - 2:08 pm Raspunde
  • rodan

    Faulkner a avut (cel putin) o nuvela legata de sah, Stefan Zweig , Hermann Hesse “Jocul cu margele de sticla” (un joc imaginar inspirat de sah), parca si John Brunner, si probabil ca lista poate continua (eu nu-mi mai amintesc alte nume in acest moment).

    noiembrie 11, 2008 - 3:26 pm Raspunde
  • rodan

    Un film (foarte bun) avand ca tema copilaria unui sahist este Searching for Bobby Fischer, inspirat de viata lui Josh Waitzkin, scris chiar de tatal sau. Waitzkin apare in cateva variante de Chessmaster ca vocea din unele tutoriale ale acestui program de sah.

    noiembrie 11, 2008 - 3:57 pm Raspunde
  • rodan

    Iar Odiseea spatiala 2001 are la baza prima carte din seria lui Arthur C. Clarke.

    noiembrie 11, 2008 - 4:10 pm Raspunde
  • dixi82

    Multumesc pentru referinte, e bine de stiu pe viitor daca sau cand va continua seria.

    noiembrie 11, 2008 - 4:20 pm Raspunde
  • Strategos

    “Acum ceva timp, renuntasem cu totul la sah si la a mai scrie pe blog,…”

    ????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

    noiembrie 11, 2008 - 9:28 pm Raspunde
  • dixi82

    Salut Strategos,

    Nu sunt Iulian, am scris cateva articole pentru blog inca de la inceputuri, sub pseudonimul dixi82. Cred ca ultimul articol a fost “Sah cu Calculatorul” acum cateva luni bune, si de atunci am renuntat complet la sah.

    Dar nu definitiv, se pare… Sper sa-mi treaca 🙂

    noiembrie 12, 2008 - 12:57 pm Raspunde
  • Strategos

    Scuze, pt confuzia facuta!!!

    noiembrie 12, 2008 - 4:25 pm Raspunde
  • O alta nemaipomenita si inspirata animatie a unei partide celebre « Sah cu Ceausescu

    […] Daca nu ati citit articolul complet despre sahul in filme, (partea I spun eu, pentru ca va continua … […]

    noiembrie 23, 2008 - 5:36 am Raspunde
  • Eric

    Pe situl “Chess in the Cinema” (http://www.chess-in-the-cinema.de/) puteti (re)gasi filme care contin “scene sahiste”: fie cu doua personaje care joaca sah, fie macar cu o tabla de sah.

    februarie 8, 2009 - 10:57 am Raspunde

Dă-i un răspuns lui Strategos Anulează răspunsul

Adresa dvs de email nu va fi publicata.