Aur pentru echipa refuzatilor

Parintele unui copil legitimat la Clubul Central de Sah Bucuresti ne-a trimis  un material legate de CN de juniori pe echipe, pe care il publicam integral mai jos.         

        Campionatul naţional de şah pe echipe al juniorilor pentru anul 2012 s-a încheiat la Mamaia. Printre medaliatele cu aur a fost şi echipa de băieţi sub 10 ani a Clubului Central de Şah, compusă din doi băieţi şi o fată.

Povestea ei este interesantă: înfiinţată cu trei zile înainte de începerea campionatului, echipa a fost alcătuită şi susţinută – moral şi financiar – doar de părinţii copiilor. „Clubul nu plăteşte decât pentru copiii care pot să aducă medalii”, declarase ritos unuia dintre părinţi dna Mariana Ioniţă, directoarea C.C.S. Iar aceşti copii – Alexandru-Dan Gheorghiu, Mihai Ştefan şi Adela Sârbu – nu figurau printre potenţialii aducători de medalii în opinia dânsei.

Şi totuşi, Adela are la activ o medalie din aur la Campionatul Uniunii Europene, Alexandru este campion en-titre al Capitalei la blitz şi vicecampion la şah clasic, iar Mihai făcuse o figură frumoasă la ultimul Campionat de şah pentru seniori al Bucureştiului, în urma căruia a şi obţinut ELO. Părinţii lor aveau încredere în posibilităţile lor şi au hotărât să le dea o şansă să se afirme şi la Campionatul naţional pentru juniori pe echipe.

      foto, de la stanga la dreapta: Gheorghiu Alexandru-Dan, Sarbu Adela, Stefan Mihai, si parintii- dl Gheorghiu si dna Sarbu    

În timp ce la celelalte cluburi de şah din ţară echipele pentru campionat erau alcătuite încă din luna iulie, la C.C.S. echipa de băieţi U10 s-a constituit cu trei zile înainte de începerea competiţiei. Copiii altor cluburi se antrenaseră toată vara pentru eveniment şi fuseseră anunţaţi să nu-şi facă alt program pentru finalul vacanţei. Şi fondurile pentru ei fuseseră pregătite din timp. Asta le şi permisese cluburilor să participe cu mai multe echipe, unele dintre ele chiar cu câte două la aceeaşi categorie de vârstă.

Iniţiativa a aparţinut Dianei Sârbu, mama Adelei. A început să o bombardeze cu telefoane pe directoarea clubului. Dna Ioniţă se pregătea să plece la Istanbul, la Olimpiada de şah, în calitate de vicepreşedinte al FRŞah, şi nu a mai răspuns la telefoanele care nu aveau legătură cu aceasta. Diana Sârbu nu s-a descurajat şi şi-a continuat presiunile prin SMS-uri. Acestea nu mai puteau fi ignorate.

Aşa a acceptat Clubul Central de Şah în ultimul moment să-l transfere de la CS Siciliana pe Mihai Ştefan, a cărui cerere îşi aştepta de mai multă vreme rezolvarea.

Părinţii nu prea aveau bani pentru că începutul anului şcolar bătea la uşă şi cheltuielile sunt mari. Dar au făcut un efort şi au găsit soluţii. Familia Sârbu şi Ştefan Mihai s-au cazat la nişte rude şi şi-au plătit doar masa, iar Alexandru şi tatăl lui au obţinut permisiunea – prin bunăvoinţa deosebită a dnei Elena Cristian, organizatoarea Campionatului – să achite costul cazării la hotel, mesei şi taxa de organizare a competiţiei după începerea rundelor. Clubul Central de Şah a făcut şi el un “efort” financiar şi a plătit taxa de participare la campionate: 80 de lei, adică aproximativ 27 lei pentru fiecare membru al echipei.

 

Membrii echipei s-au reunit pentru prima oară în această postură la mesele de joc. Pentru echipa “privatizată” a C.C.S., părinţii au fost cei care au stabilit ordinea în care se vor aşeza la mesele de joc şi tot ei i-au antrenat – atât cât s-au priceput – în timpul competiţiei. S-au uitat cu invidie la echipele altor cluburi, ai căror antrenori calificaţi îşi convocau copiii după fiecare rundă pentru a discuta partidele şi a le stabili strategia pentru partida următoare.

Copiii nu i-au dezamăgit pe cei care avuseseră încredere în ei. Dintre cele trei echipe ale Clubului Central de Şah,  echipa “refuzaţilor” a obţinut medalii de aur la categoria şah clasic şi şah rapid, devenind dublă campioană a României. În clasamentele individuale, Alexandru a ocupat locul I la şah clasic şi locul 2 la blitz, Adela – locul 2 la şah rapid şi 8 la şah clasic, iar Mihai – locul 6 la şah rapid şi 10 la blitz. Regretul lor cel mai mare a fost că le-a lipsit o jumătate de punct la una din partide pentru ca echipa să obţină medalii şi la blitz, fie ele chiar de bronz.

 

Ei s-au bucurat sincer şi pentru succesele colegilor mai mari din echipele oficiale şi finanţate de club, mult mai titraţii Andrei Dolana /CM/, Robert-Paul Năstase /CM/ şi Andrei Oţetea din echipa băieţilor sub 14 ani  /medalii de argint la şah clasic şi şah rapid şi medalii de aur la blitz/ şi Andreea-Cristina Năstase, Codruţa-Alexa Copilu şi Ioana Oţetea din echipa de fete sub 12 ani /medalii de bronz la şah clasic şi şah rapid, dar medalii de aur la blitz/. De remarcat performanţa Ioanei Oţetea, care a jucat alături de fetele de 12 ani deşi are doar 8 ani.

În timp ce li se atârnau la gât medaliile, Alexandru, Adela şi Mihai le-au mulţumit în gând celor care i-au format ca jucători şi cărora le datorau succesul lor: MF Ştefan Baciu, MI Romeo Milu, MM Mihaela Sandu, MI Lucian-Cătălin Cârmaciu şi MI Ion Glodeanu. Nici unul dintre aceşti iluştri antrenori nu figurează pe ştatele de plată ale Clubului Central de Şah.

                      Dan Gheorghiu

         

 

 

 

  • 9
  • 1046
  • 9

ALTE POSTARI RELEVANTE

9 Comentarii

  • tactumare

    Ce manager eficient! Cu investiţii aproape 0 obţine medalii. Merită o premiere.
    Acum, serios vorbind, ar fi interesant şi punctul de vedere al clubului, dar am îndoieli că-l veţi obţine.

    septembrie 19, 2012 - 8:08 am Raspunde
  • mtudorache

    Cineva, ar stramba din nas. Dar ar trebui sa-si opreasca gestul. Pe aici se bate de mult moneda ca mergem intr-o directie absolut gresita. Nu sunt bani, nu sunt! Dar nici nu facem in asa fel ca sa ne usuram viata. Una peste alta, clubul nu are ce replica sa dea. Cum poti sa te opui evidentei? Copiii au obtinut rezultate si gata. Ce poti sa le zici? Nu bagam sahul in scoli, desi urlam peste tot ca-i benefic si aderam la propunerile europene. Numai in orasele foarte mari, putini copii mai beneficiaza de atentie. Geniile la vedere, primesc un sprijin. Restul? Tot mai greu, ochiul format descoperitor, nu prea are de unde sa aleaga. Pentru ca activitatile sunt dezordonate, sporadice sau inexistente, nu numai in localitati mici, dar chiar si in municipii. Practic, in actualul stadiu, traseul este acesta: copilul este vazut de x, din pura intamplare la o competitie sau in alt loc. Acesta il incurajeaza, il testeaza, vede ca are potential, discuta sau este intrebat de parinti ce-i de facut. Sugereaza, opineaza, sfatuie. De aici, incepe parintele. Il duce la un concurs, cauta un antrenor ( cel mai des printre jucatorii prieteni, care uneori nu lucreaza adecvat sau este chiar la prima experienta), apoi vin ceva rezultate, urca la alt antrenor ceva mai priceput, copilul da semne de talent si in acest moment, parintele inebuneste! Scoate bani din piatra seaca si cauta un antrenor in toata regula! Asta facem domnilor! In 90% dintre cazuri ( cred ca pot urca mai mult la procente), scoatem talente pe banii si imensele sacrificii ale parintilor! Departe de mine, de a reprosa antrenorilor ceva. Nici vorba! Revenim la sahul in scoli, ar fi nevoie de cadre, ar da siguranta si antrenorilor, ar crea rezervorul de tinere sperante. Sunt convins ca in FR Sah sunt oameni exceptionali si merituosi care au dedicat o buna parte din viata lor sahului si care mai mult sau mai putin, gandesc probabil ca mine. Ei probabil au si inteles unde se poticneste activitatea. Ce este de facut? Cred ca un sistem sanatos de ridicare a talentelor si contracte de sponsorizare consistente, de lunga durata sunt obiectivele primordiale si noi nu le vedem in aplicare. Sau nu stim?

    septembrie 19, 2012 - 9:59 am Raspunde
  • Nedelcu Cristian

    Un articol foarte real…ar trebui publicate mai multe astfel de articole cu efortul parintilor….Punctul de vedere al domnului Tudorache spune cam totul…

    septembrie 19, 2012 - 10:35 am Raspunde
  • adrianstanca2009

    Iata la linkul de mai jos si un articol foarte dragut al unuia dintre cei 3 jucatori, Stefan Mihai, despre aceeasi competitie, de pe blogul personal proaspat infiintat: http://mihaistefanjr.blogspot.ro/2012/09/o-echipa-de-aur.html

    septembrie 19, 2012 - 10:42 am Raspunde
  • Calin Dragomirescu

    Felicitari copiilor pentru rezultate, dar si parintilor pentru frumoasa initiativa.

    septembrie 19, 2012 - 11:11 am Raspunde
  • mtudorache

    Exceptional articolul lui Mihai! Felicitari pentru articol si pentru rezultate, lui si colegilor!

    septembrie 19, 2012 - 12:00 pm Raspunde
  • cid64

    Bravo copiilor,bravo parintilor.Acum normal ar fi ca CCS sa le deconteze toate cheltuielile plus o premiere.

    septembrie 19, 2012 - 11:59 pm Raspunde
  • Gabi

    Pe Alexandru, (cred ca si pe Stefan) l-am vazut jucand sah in parcul din Drumul Taberei. Joaca cu o bucurie si o pasiune rare. Deja nu prea mai are adversari care sa-i reziste, doar e un profesionist! Succes mai departe!

    septembrie 20, 2012 - 8:01 am Raspunde
  • Cristian

    Felicitari copiilor!
    Felicitari domnului Gheorghiu pentru ca prin acest articol descrie dificultatea sustinerii financiare a copiilor sahisti.

    septembrie 20, 2012 - 11:52 am Raspunde

Dă-i un răspuns lui Nedelcu Cristian Anulează răspunsul

Adresa dvs de email nu va fi publicata.