Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah (43)

Pentru a afla cum vă puteti procura METODOLOGIA ANTRENAMENTULUI SAHIST si a vedea tabla sa de materii, daţi click aici

Aici puteţi revedea capitolele anterioare din Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah de Volodia Vaisman, antrenor şi maestru internaţional

La cererea noastră, cunoscutul antrenor franco-român a acceptat să ne dezvăluie câteva din «secretele» formării jucătorilor de şah, desprinse din lucrarea sa fundamentală «Metodologia antrenamentului şahist», pe care am avut deja plăcerea s-o prezentăm pe site-ul nostru. Experienţa lui ca antrenor şi jucător ne-ar putea ajuta să inţelegem mult mai bine anumite concepte şi fenomene din lumea şahului, subiecte extrem de delicate şi de negăsit în vreo altă carte de specialitate.

Profunzimea analizelor făcute de el in domeniul antrenoratului, se regăseşte şi în aceste articole bine fundamentate, finisate cu minuţiozitate şi talent literar.

In ceea ce ne priveşte, suntem convinşi că impărtăşirea din experienţa şi ştiinţa de o viaţă a maestrului antrenor este un lucru îmbucurător şi sperăm că fiecare din voi va găsi o bună parte din răspunsuri la întrebările pe care vi le puneţi. Căci formarea şi perfecţionarea tinerilor generaţii de jucători şi jucătoare este o treabă lungă şi anevoioasă, care nu poate fi realizată decât de câtre animatori şi antrenori talentaţi şi bine pregătiţi, dotaţi de concepţii metodologice sănătoase şi temeinice. Serialul va continua câteva luni bune, cel puţin o dată pe săptămână . Cred că acest lucru trebuie să ne bucure, mai ales că mulţi dintre cititorii şahisti au pus intrebări şi probleme de această natură pe blog. Aşteptăm deci părerile voastre pentru a putea continua această inedită experienţă.

Analiza propriilor sale partide

Forţa unui jucător de şah nu reprezintă niciodată o valoare exactă, neputând fi măsurată decât prin intermediul confruntărilor contra altor adversari. Cum poziţiile pe tablă varie mereu iar competiţiile se reînnoiesc cu adversari din ce în ce mai puternici, cel mai inteligent este să avem întotdeauna o atitudine perfecţionistă şi să profităm de cea mai mică ocazie pentru a ne ameliora. Din acest punct de vedere, o competiţie nu este numai o aventură pasionantă pe care o putem pregăti dinainte şi s-o trăim cu toate sentimentele sale ci, odată terminată, ea poate să reprezinte şi un excelent material pentru o nouă etapă de pregătire.

Avantajul acestei etape post-competiţională este că, de data aceasta, nu este vorba de o formaţie generală de eficacitate aleatorie sau de o pregătire cu aplicaţie nesigură contra unui adversar prin definiţie instabil ci de propriile noastre partide deja jucate. Si ele reprezintă o bună sinteză între cunoştinţele noastre teoretice şi forţa noastră de joc practică, cu reuşitele şi stângăciile care decurg din nivelul de joc atins la un moment dat. Examinarea propriile partide deja jucate reprezintă – în sensul unei pregătiri globale ideale – o nouă oportunitate de a ne descoperi greşelile comise, de a stabili cauzele lor, de a-şi fixa noi obiective de pregătire, reuşind în acest fel să ne îmbogăţim mereu experienţa competiţională.

Incepătorii încep să «împingă lemnele» imediat ce fac cunoştinţă cu capacităţile dinamice ale pieselor: micile figurine zburdă în toate părţile, acest joc haotic captivează şi antrenorul trebuie să-i lase să se războiască, strecurându-le cu abilitate rudimentele necesare. In această perioadă, învinsul aruncă deobicei vina asupra neşansei, în timp ce învingătorul se laudă că a jucat partida vieţii sale. Si, mai ales – am putea spune din fericire! – ei îşi uită repede înfrângerile pentru a-şi continua, cu toată candoarea vârstei lor fragede, aventurile pe tabla de şah. Problema este că, neuitându-se niciodată în urmă, ei riscă să repete aceleaşi prostii pe drumul penibil al învăţării din propria practică. Iată dece, antrenorul trebuie să găsească momentul potrivit pentru a-i obişnui să-şi rezerve cel puţin câteva minute pentru o mică analiză a partidei jucate, unde va încerca să detecteze greşelile comise şi înlocuindu-le cu mutările care trebuiau jucate. In acest fel, începătorul îşi va da încetul cu încetul seama ce impact teribil poate avea o greşeală şi deci că ar trebui să fie, de fiecare dată, cât mai exigent cu sine însuşi. Să vedem, în acest sens, un mic exemplu dintr-o partidă jucată între doi începători:

1. e4 e5 2.Cf3 Cc6 3.Nc4 Nc5 4.d3 d6 5.Cg5? Un atac prematur asupra pionului f7 căci albul pierde astfel un tempo rejucând aceeaşi piesă şi neavând suficiente forţe mobilizate pentru a-şi putea continua acţiunea. 5…Ne6? Cei doi jucători n-au luat în consideraţie apărarea naturală 5..Ch6, poate pentru că li s-a spus şi repetat că piesele nu trebuiesc dezvoltate la marginea tablei. Faptul de a pierde un pion pare o nimica toată pentru un începător care pune (lasă) deseori piese în priză… 6.Cxe6 Mai bine era 6.Nxe6 fxe6 7.Cxe6 dar, pentru aceasta, trebuia luat în consideraţie 7…Nxf2+ 8.Rf1! De7 9.Dg4 etc., în plus se pare că începătorul nostru a auzit ceva despre «avantajul perechii de nebuni»… 6…fxe6 7.Nxe6 Cf6? Omite un contratac simplu 7…Df6! 8.0-0 De7 9.Nc4 Mai precis ar fi fost 9.Nb3 etc. 9…h5?! Atunci când dăm un pion, trebuie să căutăm compensaţii dar, cum nu se vede nimic, trebuia mai bine continuată dezvoltarea cu 9…0-0-0 etc. 10. d4?? O interpretare cel puţin naivă a conceptului că, la un atac de flanc, trebuie ripostat cu un contratac în centru, deşi cel mai simplu era 10.Ng5 legând Cf6 şi pregătind Cc3-d5. 10…Nxd4 11.c3 Nb6 12.Rh1 Neglijează dezvoltarea flancului damei. 12…Cg4 13.f4? Continuarea logică a mutării anterioare dar omite ameninţările directe: 13…Cf2+ sau, şi mai râu, 13…Dh4 14.h3 Dg3! etc. 13…exf4 «Pionofagia»- boala binecunoscută a unor începători: aici, negrul nu se gândeşte decât să captureze pionul e. 14. Nxf4 Dxe4 15.Db3 Nu mergea 15.Te1 Cf2+ 16.Rg1 Cxd1+ etc. dar 15.Cd2 avea cel puţin avantajul de a dezvolta o piesă. 15…Cd4? Negrul nu vede micul pion advers ascuns în spatele marelui Nc4… 16. cxd4 Dxd4? Aceeaşi tactică de începător: a captura cât mai multe piese, în timp ce rocada mare era indispensabilă pentru a-şi deplasa regele din zona centrală aflată sub atac. 17. Nf7+ Rf8 Direcţie greşită, pe flancul damei regele ar fi fost mai în siguranţă. 18.De6? Pentru a-şi «apropia» dama de regele advers, deşi locul ei era la ea acasă: 18…Dg1+! 19. Txg1 Cf2 #. 18…Dxb2?? Vănătoarea continuă, dar acum este regele negru care va sucomba. 19. Nxd6+! cxd6 20.Dxd6 # (1-0)

Concluzionând, putem spune că cei doi începători au comis o mulţime de greşeli, atât de ordin general cât punctual, de exemplu:

• nu cunosc importanţa primordială pe care o are dezvoltarea pieselor.
• neglijează apărarea regelui lor, uitându-l în centru sau slăbindu-şi rocada efectuată.
• se lansează prea repede la atac, fără a avea mobilizate forţele necesare.
• subestimează sau supraestimează pericolele legate de punctul f7 (f2)
• aplică anumite principii fără să ţină prea cont de situaţia concretă de pe tablă.
• nu iau în consideraţie decât prima posibilitate pe care o văd, fără să se străduiască să pătrundă în subtilităţile poziţiei pentru a găsi altele, eventual mai bune.
• se întrec în vânătoarea de pioni, nu se interesează deloc de intenţiile adversarului, calculează prost şi de o manieră foarte superficială.
• nu cunosc chiar şi unele procedee tehnice destul de simple ca atacul dublu, matul sufocant, matul pe coloana h etc.

La acest stadiu, reliefarea deficienţelor din propriile partide jucate poate, în orice caz, aduce mult mai mult decât simplele sfaturi generale, nelegate de propria trăire a începătorului.

Dar să ridicăm puţin nivelul şi să vedem cum îşi analizează partidele jucătorii mai experimentaţi. In orice caz, la trecerea spre competiţii mai serioase, este obligatoriu ca partidele să fie notate şi păstrate. O primă mică analiză se face deobicei imediat după partidă în compania adversarului său. Ea poate să se dovedească importantă prin eventualul schimb de idei, mai mult sau mai puţin sincer, dar mai ales pentru a-şi calma emoţiile trăite. In niciun caz, nu trebuie folosit acest moment – în esenţă amical – pentru a-şi justifica agresiv greşelile sau a se ciondăni cu adversarul. Dar, cum jocul adversarilor este prin definiţie mascat şi antagonist, «adevărul ultim» nu poate fi degajat decât la o analiză ulterioară de acasă, unde toate condiţiile sunt reunite, de exemplu:

• timpul de gândire este practic ilimitat.
• putem să reluăm mutările şi analiza variantelor.
• avem toată libertatea de a ne servi de informatică şi de toată literatura şahistă de care dispunem.
• avem posibilitatea de a ne nota analizele şi a redacta în linişte comentariile.
• putem apela la un eventual ajutor al antrenorului sau a ordinatorului.

Victoriile sunt, prin definitie, măgulitoare şi creează iluzia că totul s-a desfăşurat perfect, în timp ce marii majorităţi a învingătorilor le place să creadă că victoria lor a fost atât de evidentă că nu văd dece mai este nevoie s-o analizeze. Dar acest pericol al autosatisfacţiei ascunde şi riscul repetării unor greşeli nesesizate. Iată dece, la analiza unei asemenea partide trebuie:

• să nu înfrumuseţăm jocul sau să exagerăm valoarea prestaţiei sale.
• să căutăm întotdeauna cele mai bune posibilităţi rămase eventual în culise, atât pentru sine cât şi pentru adversar.
• să întoarcem din când în când tabla, pentru a putea sesiza mai bine punctul de vedere al adversarului său.
• să descoperim eventualele inexactităţi şi greşeli, chiar dacă ele n-au fost sesizate şi exploatate în timpul partidei.
• să facem toate acestea după un anumit timp, atunci când putem judeca totul «la rece», departe de tensiunea şi emoţiile luptei de pe tablă.

Desigur, înfrângerile pun întotdeauna mai multe probleme căci învinşii nu se gândesc decât să se descotorisească de partidă şi s-o uite cât mai repede posibil. Din păcate, mulţi jucători nu au constanţa şi tăria de caracter al campionilor şi – după o victorie – cad în autosatisfacţie de sine, se apreciază în superlative şi se culcă pe lauri. Atunci, uitându-şi înfrângerile, acest tip de jucător nu-şi analizează decât partidele câştigate; alţii, resimt un fel de culpabilitate pentru greşelile comise şi asimilează înfrângerea ca o umilinţă chiar şi o dezonoare; în fine, există şi jucători care, crezându-se mai tari decât în realitate, îşi consideră partidele pierdute drept nişte «accidente» regretabile. Toţi aceştia perpetuază de fapt condiţiile propice pentru ca să-şi repete greşelile. Or, tocmai înfrângerile şi greşelile sunt acelea care conţin ingredientele unei veritabile analize, cu ajutorul căreia putem să ne ameliorăm şi să mergem mai departe.

Cu condiţia ca ele să fie bine analizate şi întelese, partidele pierdute pot să se dovedească adevăraţi acceleratori de evoluţie căci aproape 90% din conţinutul lor rămâne în general în culise, şi numai o bună analiză poate să dezgroape un maximum de ceea ce ne-a scăpat în timpul jocului.

Dealtfel, nici cei mai mari campioni nu pot câştiga mereu. Si atunci când am pierdut, trebuie să lăsăm de o parte orice orgoliu şi ifose pentru a putea trage învăţăminte pentru viitor. Pentru aceasta, trebuie să avem curajul de a ne pune întrebările şi a efectua operaţiile necesare pentru:

• a descoperi, printr-o abordare autocritică a jocului său, greşelile şi insuficienţele, a înţelege cauzele, a stabili circunstanţele în care au fost comise.
• a nu cădea în poziţia extremă de a critica totul ci a vedea ceea ce ne-a reuşit şi deci ar putea fi reutilizat.
• a ştii să tragă concluziile obiective şi a găsi mijloacele cele mai eficiente pentru a putea să se amelioreze.

Există mai multe moduri de a face o analiză de partidă, după tipul şi întinderea sa. Analiza completă a unei partide trebuie să cuprindă o serie de puncte importante, cum ar fi:

• osatura teoretică : de făcut o sinteză asupra variantei de deschidere jucate, cu propuneri asupra unor eventuale mutări şi idei noi.
• trecerea din deschidere în jocul de mijloc: de arătat ideile strategice şi planurile de joc, de explicat momentul şi cum s-a efectuat această tranziţie, de găsit şi alte alternative, de indicat trimiterile spre alte partide importante sau instructive.
• jocul de mijloc: de examinat tranziţiile, de revăzut planurile de joc, de analizat operaţiile concrete etc.
• trecerea în final: opţiunile alese, tehnica de valorizare, poziţiile proiectate, justetea judecăţilor etc.
• şi în toate fazele partidei: de insistat asupra secvenţelor sensibile, a momentelor critice şi a modificărilor importante, de subliniat problemele de ordin psihologic care au înfluenţat alegerile mutărilor, de determinat gradul de anticipare a jocului advers şi fiabilitatea propriilor sale reacţii, de găsit mutările inferioare, inexactitudinile, greşelile şi posibilităţile omise indicând ceea ce trebuia făcut, de tranşat asupra calităţii deciziilor luate şi a jocului său în general în raport cu rezultatul final.
• concluzii: de subliniat elementele de reţinut, căile de cercetare deschise, punctele de întoarcere în viitor, alte constatări şi reflexii personale.

Analiza permanentă a propriilor sale partide reprezintă deci o condiţie indispensabilă a perfecţionării pentru că aici se reflectă toată calitatea pregătirii noastre. Este deci normal să vedem ceea ce ne-a reuşit sau nu şi dece, pentru a nu repeta greşelile şi a ne consolida astfel realizările. Apoi, dacă munca de analiză este bine făcută, jucătorul îşi va putea eventual introduce partida în propriul său sistem informaţional pentru ca să-i poată servi şi altădată în cadrul pregătirii viitoarelor competiţii.

Maestrul care este chemat să–şi comenteze partida pentru uzul public trebuie să fie şi mai exigent cu el însuşi: înaltă competenţă tehnică, obiectivitate totală în judecăţi, responsabilitate în afişarea părerilor personale, aplicaţie în prezentarea muncii sale etc.

Analiza propriilor partide urmăreşte, înainte de toate, ameliorarea jocului său şi, pentru aceasta, nu-i deloc inutil să-şi adune datele obţinute sub forma unui tablou de sinteză. Orice componentă a pregătirii poate fi astfel regrupată, structurată şi analizată, cu repercusiuni mai mult sau mai puţin importante asupra partidelor şi competiţiilor sale.

Această sinteză poate cuprinde:

• analiza rezultatelor: perioada, competiţiile, cadenţele de joc, numărul partidelor jucate, puncte realizate (+ = -), pe culori şi pe etapele competiţiei (1a rundă, 1a treime, la mijloc, finişul, ultima rundă).
• studiul deschiderilor: perioada, competiţiile, cadenţele de joc, deschiderile practicate la alb/ negru, numărul de partide jucate, puncte realizate pe + = -, eventualele noutăţi teoretice, concluzii.
• examinarea greşelilor: perioada, competiţiile şi cadenţele de joc, tipul de greşeli: mutare discutabilă, inadvertenţă, omisiune, greşeală de calcul, plan de joc inapropriat, concepţie criticabilă, greşeală gravă etc., cauzele lor: curse, criză de timp, slăbiciune umană, dificultăţi de ordin tehnic etc. şi concluziile.

In funcţie de nivelul său de înţelegere, de forţa sa de joc, de obiectivul vizat şi de timpul disponibil, putem alege între mai multe tipuri de analiză, de exemplu:

• scurte adnotări pe copia fişei sale de partidă.
• a-şi recopia partida pe o pagină albă: la stânga – de indicat mutările jucate, la dreapta – câteva analize (comentarii).
• de transcris desfăşurarea partidei cu trimiteri: de copiat textul (cursiv sau fracţionar) punând, în dreapta-susul mutărilor, trimiteri chifrate, urmat de analizele respective.
• stil informator: textul partidei este întretăiat de variante sumare puse între paranteze.
• analiza pur tehnică, lipsită de orice comentariu verbal.
• analiza pe ordinator, care trebuie de cele mai multe ori revăzută, triată chiar scurtată şi completată.
• comentariul didactic, unde explicaţiile sunt date într-un limbaj accesibil la toată lumea.
• comentariul contradictoriu, care opune analizele şi părerile celor doi adversari.
• comentariul colectiv, cu participarea mai multor analişti.
• partida-test, unde trebuie răspuns la diferite întrebări sau de rezolvat tot felul de probleme.

D.V. Bondoc – V. Vaisman
(Suceava 1963)

1.d4 Cf6 2.c4 d6 Alegând o deschidere sau alta, un bun jucător nu face decât să-şi afişeze concepţiile sale legate de dezvoltarea pieselor, de lupta centrală, de structura de pioni şi de ceea ce va face în continuare. Aici, contra avalanşei de pioni în centru şi dezvoltarea activă a pieselor albului, negrul adoptă o schemă de rezistenţă bazată pe constituirea şi consolidarea unui «strong point» e5. 3.Cc3 Cbd7 4.e4 e5 5.Cf3 Inchiderea centrului prin 5.d5 punea mai multe probleme negrului care putea, în acest caz, să aleagă între 5…Ne7 şi 5…g6. 5…c6 6.Ne2 g6 7.0-0 Ng7 Printr-o abilă intervertire de mutări, negrul a evitat sistemele adverse mai incisive, cum ar fi 1.d4 Cf6 2.c4 g6 3.Cc3 Ng7 4.e4 d6 şi aici: 5.f3 – Saemisch, 5.f4 – patru pioni, 5.h3 – Makogonov, 5.Ne2 0-0 6.Ng5 – Averbach etc. 8.Dc2 Albul continuă să dispună de o mare alegere: dezvoltarea prin 8.Ne3, închiderea centrului prin 8.d5, temporizarea prin 8.Te1, deschiderea coloanei d prin 8.dxe5 dxe5 9.Dc2 etc. 8…0-0 9.Td1 Orice alt viraj este încă posibil dar mutarea din partidă pare destul de consecventă în cadrul schemei albului. 9…Dc7 Mai direct este 9…exd4 10.Cxd4 Te8 11.f3 – dacă 11.Nf4 Ce5 – 11…Ch5 sau 11… De7 etc. dar negrul ţine încă la curajosul lui pion avansat. 10.b3 Te8 11.Nb2 exd4 Schimbare de strategie căci dezvoltarea negrului a ajuns la o răscruce: dacă, de exemplu, 11…b6 (pentru a dezvolta Nb7) atunci 12.d5! etc. 12.Cxd4 Cc5 13.f3 Db6 14.Rh1 Ch5 15.Dd2 a5 Negrul a obţinut anumite contraşanse: presiune pe e4, prelungirea diagonalei Ng7, joc activ de cai etc. în timp ce pionul d6 se dovedeşte o nucă tare, de exemplu: 16.Cc2 Ne6 17.Dxd6 Tad8 -+ 16.g4 Cf6 17.Tb1 a4 18.Na1 axb3 19.axb3 h5 20.h3 După 20.g5 Ch7 21.b4 Ce6 22.Cxe6 Nxe6, poziţia albă este prea slăbită: 23.Dxd6? Df2! – şi nu 23…Txa1 24.c5! – cu dubla ameninţare Txa1 şi Nxc3 etc. 20…hxg4 21.hxg4 Ch7! O interesantă regrupare figurală vizând exploatarea câmpurilor negre. 22.Rg2 Cf8 23.b4 Cce6 24.Cc2 Ne5 25.Th1 Dd8 26.Nb2 Cf4+ 27.Rg1 C8e6 28.Nf1 Dg5 29.Df2 Rg7 Negrul a pus stăpânire pe principalele căi de comunicaţie: coloana a, importantele câmpuri negre blocant piesele adverse şi în curând va fi şi coloana h.

30.Dh4 Cd4!O mică glumă: 31.Dh7+ Rf6 sau 31.Dxg5 Cxf3+ etc. 31.Ce1 Dxh4 32.Txh4 Ne6 33.Th2 Th8 Negrul nu lasă nimic şi se pregăteşte să-şi engager încă si regele pe ruta f6-g5 etc. 34.Txh8 Txh8 Schimbând o coloană pentru alta căci nu merge 35.Ta1 Cb3 urmat de Nd4+ sau 35.Rf2 Th2+ 36.Cg2 Nxc4 etc. 35.c5? In loc să încerce Nc1-e3, albul se prăbuşeşte. 35…dxc5 36.bxc5 Cb3 37.Ca4 Nxb2 38.Txb2 Ta8 39.Cb6 Ta1 40.Rf2 Cxc5 41.Cc4? Nxc4 42.Nxc4 Txe1 Cu ideea: 43.Rxe1 Cd3+ (0-1)

V.Vaisman – R.Zelcic
(Montpellier 1996)

1.d4 Cf6 2.Cf3 e6 3.Ng5 O poziţie extrem de counoscută din Pionul damei unde negrul dispune de o alegere largă de scheme de dezvoltare.

3…c5 4.e3 Ne7 5.Cbd2 0-0 Inainte de a da adresa regelui său, negrul preferă de obicei să-şi continue dezvoltarea prin 5…b6 6.Nd3 Nb7 etc. sau 5…Cc6 6.Nd3 d5 etc. 6.Nd3 d5 7.c3 b6 8.Ce5 Nb7 9.Df3!? In mod obişnuit se joacă aici: 9.0-0, 9.f4 sau 9.Db1 etc. 9…Cbd7 10.dh3 Cxe5 11.dxe5 Ce4 12.Nf4 h6 13.Td1 Dc8 14.Nxh6!? gxh6 15.Dxh6 Doi pioni şi regele descoperit ar trebui să compenseze nebunul sacrificat: ameninţările sunt f2-f3 sau h4-Th3 etc. 15…Dc7 16.Dh5! Tfd8 17.f3 Cg5 18.f4 c4!? La 18…Ce4 19.0-0 urmat de Tf3 etc. 19.fxg5 Dxe5 20.Nh7+ Rf8 21.0-0 Merita atenţie şi 19.Nc2 Dc5!? – dacă 19…Ce4 20.0-0 etc.- 20.Re2 Ce4 21.Cf3 etc. 21…f5! 22.Cf3 Dg7 23.g4 Nc5 24.Cd4 Atacul albului a căpătat forme concrete.

24…Re7 25.gxf5 De5 26.fxe6 Dxe3+ 27.Rg2 Nxd4 25.cxd4 Rd6 Incearcă să fugă din zona «fierbinte» dar este prea târziu. 29. Dg4 Rc6 30.Tfe1 Dama neagră este pierdută (1-0)

V.Vaisman – R.Knaak
(Halle 1976)

1.d4 Cf6 2.c4 c5 3.d5 b5 4.a4!? In loc să accepte gambitul, albul vrea să stabilizeze poziţia pe flancul damei: 4…b4 5.Cd2 (5.g3) sau 4…Da5+ 5.Nd2 b4 6.Dc2 etc. 4…bxc4 5.Cc3 d6 6.e4 Na6?! Mai raţional este 6…g6 7.Nxc4 Ng7 8.Cf3 (8.f4) etc. dar marele maestru german decide să se agaţe de pion. 7. f4 e6 Mai cunoscut este 7…Cbd7 8.Cf3 şi aici: 8…Db8 9.De2 Db7 10.g3 e5 11.dxe6 fxe6 12.Nh3 e5 18.Ne6! etc. sau 8…g6 9.a5 Ng7 10.e5 dxe5 11.fxe5 Cg4 12.e6! Cde5 13.Da4+ Rf8 14.Ne2 f5 15.0-0 Rg8 16.Nf4! etc. 8. Cf3 exd5 9.e5! d4 10.exf6 dxc3 11.Dd5 Albul îşi lansează dama la aventură, dar acesta este singura modalitate de a-şi termina dezvoltarea. 11…Dc7

Dacă 11…Cd7 12.De4+, de aceea negrul întinde o cursă: 12.Dxa8 Nb7 13.Dxa7 Cc6 capturând dama.

12. Nxc4!?
Era deasemenea posibil de dat un şah intermediar 12.De4+ etc.

12…Nxc4 La 12…Nb7 se putea replica prin 13.Nb5+ Cd7 14.Dg5 sau 13.Dd3 gxf6 14.0-0 Cc6 15.Df5 etc.

13. Dxa8! In loc să-şi recupereze liniştit nebunul, albul se lasă ispitit de o calitate! 13…gxf6 14.Rf2! Ne7 15.bxc3! Pentru a răspunde la 15…d5 cu 16.Tb1 etc. 15…0-0 16.De4! d5 17.Df5 Td8 18.h4! Improvizează o «mică» demonstraţie pe flancul regelui. 18…d4 19.Th3 Dd7 Forţat în faţa ameninţării 20.Tg3+ si Dg4. 20. Tg3+ Rh8 21.Dxd7! 21.Dh5 nu ducea la nimic concret. 21…Cxd7 22.Na3 d3 23.Cd2 Na6 24.Te3 Nf8 Nimic nu mai merge: 24…Nd6 25.c4 Nxf4 26.Txd3 etc. +-

25.Tae1 Tc8 Dacă 25…c4 26.Te8 etc.

26. c4! Cb6 27.Nb2 Tc6 28.Tg3! Cd7 29.Txd3 Td6 30.Txd6 Nxd6 31.Te8+ (1-0)

V.Vaisman – Gh.Mititelu (Bucureşti 1973)

1. e4 e5 2.Cf3 Cc6 3.d4 cxd4 4.Cxd4 Cf6 5.Cc3 d6 6.Nc4 e6 7.Nb3 a6 8.Ne3 (1) Dc7 9.f4 Ca5 (2) 10.g4 (3) d5 (4) 11.e5 Cd7 12.0-0 Cc4 (5) 13.Nxc4 Dxc4 14.Df3 Dc7 15.Tae1 Nb4 16.f5! Cc5 (6) 17.Ccb5 axb5 18.Cxb5 Dc6 19.Cd6+ Rf8 (7) 20.c3 (8) Cd3 21.f6! g5 22.cxb4 Cxe1 23.Txe1 d4 (9) 24.Dh3! h5 25.Nxg5 Dc2 26.Tc1 Dg6 27.Nd2 Nd7 28.g5 Nc6 29.b5 Nd5 30.Da3! (1-0)

Commentarii:

1. Dintre cele trei mutări posibile, 8.0-0 este cea mai normală, 8.f4 cea mai întreprinzătoare şi 8.Ne3 cea mai suplă.

2. Planul care vrea să obţină cât mai rapid posibil iniţiativa pe flancul damei şi să descurajeze astfel o eventuală rocadă mare albă.

3. Referindu-se la această partidă, Kasparov şi Nikitin consideră ca mai bune 10.f5 sau 10.g4.

4. La un atac frontal, negrul ripostă cu o contră în centru dar poziţia trece într-o structură de franceză cu un mare avans de dezvoltare pentru alb. După 10…b5 11.g5 Cd7 12.f5 Cxb3 13.axb3! sau 10…e5 11.Cf5 g6 12.fxe5 dxe5 14.Ng5! albul păstrază iniţiativa.

5. Dirijat contra unui eventual 13.Nxd5 exd5 14.Cxd5, cu doi pioni şi atac pentru nebunul sacrificat.

6. Retragerea 16…Cf8 era dificil de acceptat în timp ce 16…Cxe5 17.Dg3 Nd6 18.Nf4 Cc4 19.fxe6 era şi mai rău.

7. Celelalte mutări pierdeau imediat: 19…Re7 20.f6+ sau 19…Rd7 20.fxe6+

8. După 20.Cxf7 d4!? jocul se complica inutil.

9. Deşi cu o calitate în plus, negrul este pierdut, de aceea el încearcă să încurce iţele.

V.Vaisman – A. Marcovici
(Iaşi 1975)

1.Cf3 d5 2.c4 e6 3.b3 Ne7 4.Nb2 Nf6
Din combinarea ideilor deschiderilor Reti şi Nimzovici, a rezultat practic un dublu fianchetto. Metoda de apărare a negrului cu Nf8-e7-f6 are în vedere combaterea superioritătii albului în centre. Era de considerat 7…c6 8.d4 Da5 amenintând după 9.0-0 dxc4 10.bxc4 Db4 etc. (M) O improvizaţie, în urma căreia figurile usoare negre de pe flancul regelui ajung în patru mutări în loc de două, şi încă pe poziţii mai slabe (V).

5.Cc3 Ce7 6.g3 Cd7 7.Ng2 dxc4
Un schimb complet antipoziţional, nejustificat în această poziţie întrucât pionul din c4 va fi uşor de apărat (V).

8.bxc4 Cb6 9.0-0 0-0 10.d3 Cg6
La dublu fianchetto, s-a răspuns printr-o poziţie simetrică a cailor, ceea ce dă deschiderii o notă de inedit (M).

11.Tc1 c6 12.e3 Dd7
Se putea deasemenea încerca 12…Nd7 urmat de a7-a5 etc. (M).
Neputând juca 12…e5, negrul este nevoit să recurgă la asemenea mutări (V)

13.De2 a5 14.Tfd1 Tfd8 15.Ce4 Ne7
Retragerea nebunului la e7 este desigur un succes pentru alb dar combinaţia pe care a pregătit-o va fi combătută într-un mod neaşteptat (M).

16.Nxg7?!
Obţinând o poziţie excelentă, albul se pripeşte. Trebuia evident accentuată presiunea prin 16.h4! (V)

16…Nxg7 17.Db2+ e5 18.Dxb6 Nb4!
Pericolul iminent de a pierde dama îl va obliga pe alb la o apărare care îl va aduce în dezavantaj material si poziţional (M)
Dama albă a intrat în capcană şi trebuie salvată prin mutări unice (V)

19.Cc5 De7 20.d4 e4 21.Cd2 Ng4 22.Cdxe4 Nxd1 23.Txd1 f5 24.Cd2 Nxc5 25.dxc5 Td7 26.Db2+ De5 27.Dc2 Tad8 28.Nf3
Legătura pe coloana d şi structura slabă de pioni pe flancul damei ar trebui să dea câştig de cauză negrului (M)
Printr-o serie de mutări forţate, s-a ajuns într-o poziţie pe care – la prima vedere – negrul ar trebui s-o câştige. In realitate, lipsa calităţii este compensată de poziţia deschisă a regelui negru (V)

28…Dxc5 29.Cb3 Txd1+ 30.Nxd1 De5 31.Nf3 Rf6 32.Rg2
Mult mai tare era 32.a4! (V).

32…a4! 33.Cc1! a3! 34.Cd3 Da5 35.Db1 Dc3 36.Ne2 Td7 37.h4 Ce5 38.Cxe5 Dxe5?
In criză de timp, cu două mutări înaintea controlului, negrul greşeşte pierzând poziţia dominantă a damei. După 38…Rxe5 ! albul nu are apărări suficiente împotriva ameninţării 39…Td2, de exemplu: 39.f4+? Rf6 40.g4 Dxe3 41.Dxf5+ Re7 şi regele negru scapă de şahuri refugiindu-se pe coloana a (M).

39.Db4! Dc7 40.Dc3+ Rg6 41.Nf3 Td8
Incă o inexactitate, trebuia jucat preventiv41…h6 (M).

42.h5+
Aici partida s-a întrerupt prima oară şi a urmat o noapte de analiză (M)

42…Rf7
Mutarea din plic. Albul şi-a activat jocul, pionii negri a3, b7 şi c6 sunt slabi. Am socotit că locul cel mai bun pentru rege este pe celălalt flanc (M)

43. Da5 Rf6 44.Dc3+ Rf743. Da5 Rf6 44.Dc3+ Rf7 Aici negrul a propus remiză. Am refuzat-o din motive strict psihologice socotind că el n-a găsit câştigul la analiză (V). 45.c5 Re8 46.h6 De6! Negrul are în vedere varianta: 47.Dh8+ Rd7 48.Dxh7+ Rc8 49.Dg7 Dxa2 50.h7 Db2! şi câştigă (M).

47. e4! Dxa2
Desigur, nu 47…fxe4? 48. Dh8+ Rd7 49.Dg7+ De7 50.Ng4+ Re8 51.Dg8+ Df8 52.Dxh7 şi câstigă (M). Trebuia poate încercat 47…Dxh6 deşi după 48.De5+ şansele albului sunt excelente (V)

48.De5+ Rd7 49.Dxf5+ De6 50.Dxh7+ Rc8 51.Dg7 Tg8?? 52.Dc3??
Primul moment tragi-comic al partidei. După greşeala negrului – trebuia 51…Rb8 – albul putea câştiga imediat cu 52.Ng4 Dxg4 53.Dxg4 Txg4 54.h7 etc. Pusesem însă mâna pe damă şi, în timp ce o retrăgeam, mi-am dat seama de gafa ce-o făcusem. (V).

52…Dxh6! 53.Dxa3 Th8 54.Rf1 Tf8 55.Re2
Era necesar 55.Dc3 pentru a împiedica blocarea pionului central (V).

55…Df6 56.Ng4+ Rb8 57.De3 De5 58.Nf5 Td8 59.Rf3 Ra7 60.Da3+ Rb8 61.De3 Ra7 62.Da3+ Rb8 63.De3 Rc7?!
Acum, cu 63…Ra7, negrul putea repeta pentru a 3a oară poziţia dar, după atâtea peripeţii, parcă nu avea…haz ca partida să se termine astfel. Bazată pe un calcul insuficient de precis, mutarea conduce la un joc forţat în favoarea albului (M)

64.Df4 Td3+ 65.Rg4 Dxf4+ 66.Rxf4 Tc3 67.Re5!
Iată surpriza pregătită de alb, în timp ce negrul conta numai pe 67.g4 Txc5 63.g5 Rd8 69.g6 Re7 70.Rg5 Tc1! etc. (V).

67…Txc5+ 68.Rf6
Acum, înaintarea pionului g a fost asigurată şi negrul este acela care trebuie să caute salvarea (V)

68…b5 69.e5 b4 70.g4 b3 71.g5 Tc2! 72.f4 Tf2 73.g6
Mutarea din plic la a 2a întrerupere (M)

73…Txf4 74.g7 b2 75.g8D Txf5+
Din păcate nu mergea 75…b1D din cauza 76.Dc8+ şi 77.Db8+ (M).

76.Rxf5 b1D+ 77.Rf6
A rezultat un final de dame cu câte un pion dar, cel al albului fiind mai înaintat, şansele sale sunt superioare. O apreciere teoretică exactă şi definitivă asupra unor asemenea sfârşituri de partidă nu există pentru că se întâlnesc rar în practică, fiind extrem de greu de analizat. (V) Practic, albul are un pion în plus dar partida ar trebui să se termine remiză dacă negrul respectă principiul de a pleca cu regele său din zona periculoasă – orizontalele a 7a si a 8a, diagonalele mari şi cea a câmpului de transformare. In această idee, trebuia jucat 77…Df1+ şi 78… Rb6, regele urmând să penduleze pe câmpurile b3-a3-a2. Nerespectarea principiului îl va aduce pe negru în pragul înfrângerii. (M)

77…Db2?! 78. Dg7+ Rb6 79.Rf7 Db3+ 80.e6 Dd5 81.Df6 Ra6 82.Rg7 Rb6 83.e7 Dg4 84.Rf8 Db4 85.De5 Rb7 86.Re8 Dc4 87.Dg5 Dd3 88.Rf8 Df3+ 89.Rg7 De4 90.Rf7 Dc4+ 91.Rf8 Db4 92.De5 A rezultat poziţia de după mutarea 85a a negrului dar acum este rândul acestuia la mutare (V) 92…Ra6 Si nu 92…Rc8? 93.De6+ Rc7 94.Rg8 +- (M).

93.Dc7 Dc5 94.Dd7 Db4 95.Dxc6+
La un joc corect, este greu de spus pe cine incomoda mai mult acest pion (M) Cred că albul câştiga fără probleme lăsând pionul pe tablă! (V)

95…Ra7 96.Rf7 Df4+ 97.Re8 Rb8
Unica, se ameninţa Rd8-c8 etc. +- (M).

98.Rd7 Df5+ 99.Rd8 Da5+ 100.Re8 Dh5+ 101.Rf8 Df5+ 102.Rg7 Dg5+ 103.Rf7 Dh5+ 104.Dg6 Dd5+ 105.Rg7 Dd4+
Albul si-a plimbat un pic regele cu scopul de de a-şi pune adversarul în dificultate care, în criză de timp, putea da un şah greşit, de exemplu: 105…De5+ 106.Df6 Dg3+ 107.Rf8 Da3 108.De5+ urmat de Rg7 +- (V).

106.Df6 Dg4+ 107.Rf8 Db4 108.De5+ Rb7 109.Rg7 Dg4+ 110.Rf6 Df3+ 111.Df5 Dc3+ 112.Rf7 Dc4+ 113.Rf8 Db4 114.De5
Albul a realizat din nou trecerea mutării la adversar într-un moment când acesta nu mai are niciun şah (V)

114…Ra7 115.Rf7 Dc4+ 116.Rg7 Dg4+ 117.Rf6 Df3+ 118.Re6 Dh3+ 119.Rd6 Dd3+ 120.Rc6 Df3+ 121.Dd5 Df6+ 122.Rd7 Dg7
Prin lungi manevre, albul a scăpat în fine de legăturile pe diagonală (M)

123.Db5 Dd4+ 124.Rc8 Dc3+ 125.Rd8 Df6 126.Dd5 Rb8
Mai bine era 126…Rb6 etc.

127.Rd7 Dg7 128.Db5+ Ra7 129.Da4+ Rb8 130.Dh4! Df7 131.Dg5! Dh7
In sfârşit, albul a ajuns la poziţia teoretică optimă: legarea pionului se face pe orizontală iar dama neagră se află pe culoarea inversă câmpului ocupat de pion. Câştigul se obţinea uşor în numai două mutări: 132.Dg3+ (pentru a controla importantul câmp de şah d3) 132…Rb7 134.Rd8 cu transformare imparabilă (V)

132.Db5+? Obsedat de ideea de mat, albul îşi pune dama pe un câmp nefavorabil (M). 132…Ra7 133.Rd8? Dh4 134.Rc8 Acum se ameninţă două maturi şi transformarea pionului. S-ar părea că negrul trebuie să cedeze pentru că nu merge 134…Dh3+ 135.Dd7+ dar… (M). 134…Dh8+! 135. e8D? Oboseala îşi spune cuvântul pentru că câştiga încă 135.Rd7! Dd4+ (dacă 135…Dg7 136.Da4+ Rb6 137.De4! +-) 136.Rc7 Dc3+ (sau 136…Df4+ 137.Rc8 Dc1+ 138.Rd8 +-) 137.Dc6 Dg3+ 136.Dd6 etc. +- (V). 135…Dc3+ 136.Rd8 La 136.Rd7 Dc7+ 137.Re6 Dd6+ etc. sau 136.Dbc6 Dxc6+ 137.Dxc6 pat (V). 136…Dc7+! 137. Rxc7 pat (1/2)