Marius Chereches preferă turneele plătite în locul gloriei

Ca să se întreţină, Marius Cherecheş, maestru FIDE, evită turneele pentru puncte şi merge, cu precădere, la concursurile unde se pot câştiga sute de euro.

Marius Chereches

Maestrul Fide Marius CherechesMarius Cherecheş are 36 de ani şi trăieşte pentru o singură pasiune, şahul, sport care nu-i asigură un trai îndestulător, dar îi hrăneşte orgoliul şi dorinţa de performanţă. Arădeanul s-a dedicat „sportului minţii” încă la vârsta de zece ani, activând, în cadru organizat, la clubul CSŞ Arad şi având o ascensiune fulminantă. În ’91 şi ’93, a ajuns în finalele naţionale de juniori.

„Am jucat cu Nisipeanu în acea vreme. El a ajuns Mare Maestru, eu «doar» Maestru FIDE. Nu m-am ocupat îndeajuns de şah în timpul facultăţii. Acum, aproape zilnic îi dedic şahului câteva ore. În perioada turneelor, sunt zile când exersez non-stop, iar uneori simt că trebuie să iau o pauză, să mă plimb, că-mi ia foc creierul!”, spune Marius, în timp ce priveşte trofeele care-i împânzesc camera. Cele mai multe dintre cupe sunt inscripţionate în ungureşte. Marius explică de ce a fost nevoit să practice sportul pe tabla cu 64 de pătrăţele cu precădere în ţara vecină: „Din 2001, am decis să mă legitimez în Ungaria, la clubul din Battonya.

A vrut „să ardă” etapele

În 2005, am trecut la SE Gyula, legitimat fiind în paralel la Şah Club Vados Arad. La şah se poate să fii la două cluburi deodată. Am ales Ungaria pentru performanţă. Acolo participă Nisipeanu, Istrăţescu, Lupulescu sau Nevednichy, toată echipa olimpică a României. Sunt turnee mult mai dese şi mai puternice decât în România”.

Cu un punctaj ELO de 2.341 ELO, Cherecheş este maestru FIDE, celelalte două trepte superioare de performanţă fiind Maestru Internaţional şi Mare Maestru. „În 2001, am avut un moment de cotitură. Am câştigat campionatul Timişoarei. Eram în formă maximă, aveam condiţiile necesare să fiu încă de anul următor Maestru FIDE. Am vrut să sar peste această treaptă, să fiu direct Maestru Internaţional, ca şi Butunoi, alt sportiv arădean pe care lam învins de multe ori. Nu am reuşit, şi doar din 2008 sunt Maestru FIDE”, povesteşte arădeanul.

Marius zâmbeşte când este întrebat despre cât câştigă. „Viaţa de şahist îţi oferă mai mult satisfacţii morale decât materiale. Sunt frumoase deplasările, eu particip la multe turnee din România şi Ungaria, dar s-ar putea să merg şi în Germania. Particip la turnee în Ungaria, unde premiul cel mare se ridică la câteva sute de euro. De multe ori, mă mulţumesc cu faptul că îmi sunt decontate cheltuielile cu deplasarea şi cazarea. Dacă nu particip la turnee, nu câştig nimic. În şah nu există contracte cu sume lunare, ca în alte sporturi”.

DASCĂL ŞI ANTRENOR

Predă „sportul minţii” în şcoli

Marius Cherecheş se ocupă de formarea unor şahişti tineri. Dintre aceştia, cel mai promiţător este Flavius Alb, dar Cătălin Boroneanţ, Hach Benţe, Sebastian Lăpuşte bat la porţile consacrării.

„Împreună, analizăm situaţii diverse în faţa tablei de şah. Dacă ar fi să-mi doresc ceva? Mi-ar plăcea să evolueze mult juniorii de care mă ocup. De anul trecut, împreună cu Alin Câmpeanu, preşedintele de la Şah Club Vados Arad, promovăm acest sport în şcoli. Am predat până acum şah la clasele mici, în Şcoala Generală «Aron Cotruş», iar copiii sunt foarte atraşi de tabla de şah. Mi-aş dori, de asemenea, ca şahul să fie mediatizat mai mult. Este o muncă imensă. Ar fi simplu să spun că ar fi nevoie de bani mai mulţi. Dar aceşti sportivi ar trebui, în primul rând, băgaţi în seamă”, a încheiat maestrul FIDE.

„De multe ori, mă mulţumesc cu faptul că îmi sunt decontate cheltuielile cu deplasarea şi cazarea. Dacă nu particip la turnee, nu câştig nimic. În şah, nu există contracte cu sume lunare, ca în alte sporturi.”
Marius Cherecheş, maestru FIDE preferă turneele plătite în locul gloriei

Condiţia pentru a câştiga bani frumoşi din şah este greu de atins. „Un şahist, ca să se realizeze financiar, trebuie să ajungă Mare Maestru. Pentru asta e obligatoriu să participi la turnee puternice din Europa, iar acolo se ajunge pe baza rangului. Eu aş putea să ajung Maestru Internaţional, am multe victorii în compania unor astfel de jucători. Din păcate, ar trebui să particip la multe turnee închise, fără premii, doar pentru puncte şi normă. Sincer, nu-mi permit, astfel că prefer turneele plătite”, mai spune Cherecheş, aflat înaintea unui turneu la Sighetul Marmaţiei.

„Chiar şi ajuns Mare Maestru, ai nevoie de şansă. Poţi să fii invitat la turnee unde se câştigă sute de mii de dolari, în Qatar, de exemplu, care nu contează în clasament, dar sunt foarte bune financiar”, mai spune sportivul arădean.

(Sursa: Scris de Bogdan Cioara pe www.evz.ro)

ALTE POSTARI RELEVANTE

3 Comentarii

  • ceausescuiulian

    Multumiri lui Matrix pentru semnalarea acestui articol publicat in “Evenimentul zilei”.

    octombrie 25, 2009 - 4:01 pm Raspunde
  • Jack

    un articol foarte bun scris de un reporter nesahist …urez succes domnului chereches in tot ce vrea sa intreprinda pentru sah

    octombrie 25, 2009 - 4:11 pm Raspunde
  • Matrix

    Cu placere Iulian,mai ales ca il stiu pe Marius Chereches din 86′ cred,un tip super ok si profesionist in tot ceea ce face.

    octombrie 25, 2009 - 5:45 pm Raspunde

Lasa un Comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata.